Ordonanță președințială contencios administrativ. Decizia 324/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal -

DOSAR Nr.-

DECIZIA NR.324/CA/2008-

Ședința publică din 16 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Boța Marilena JUDECĂTOR 2: Rițiu Roxana

- - - JUDECĂTOR 3: Blaga Gabriela

- - - judecător

- - - grefier

&&&&&&&&&&&&

Pe rol fiind judecarea recursului în contencios administrativ declarat de reclamanta- " TRANS" SRL,cu sediul în O,-,.2. jud.B în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O, cu sediul în O, -, nr.1, jud.B, împotriva sentinței nr.352/CA din 14 august 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru recurenta reclamantă - " TRANS" SRL - avocat în baza împuternicirii avocațiale din 16 octombrie 2008, emisă de Baroul Bihor - Cabinetul individual, lipsă fiind intimata pârâtă Primăria Municipiului

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că, recursul este legal timbrat cu suma de 5 lei, achitată prin chitanța nr.- din 8 octombrie 2008, plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, că intimata pârâtă a depus la dosar întâmpinare, precum și faptul că, cauza este la primul termen de judecată în recurs, după care:

Reprezentantul recurentei reclamante depune la dosar xerocopiile ordonanței nr.318/CA/2008 și a încheierii nr.19/I/CA/2008, pronunțate de Tribunalul Bihor în dosarul nr-. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri de formulat și excepții de ridicat, instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentei reclamante solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială, fără cheltuieli de judecată. Apreciază că, sunt îndeplinite toate condițiile art.581 Cod procedură civilă în sensul urgenței, vremelniciei și neprejudecării fondului, dar și cele ale art.14 - 15 din Legea nr.554/2004, deoarece în lipsa unei soluții favorabile recurenta nu poate lucra, fiecare zi de nelucru aducându-i prejudicii însemnate. Prejudiciul astfel creat, arată că nu poate fi evitat altfel și nici nu poate fi recuperat, cu atât mai mult cu cât trebuie să plătească salarii șoferilor, iar mașinile sunt luate în leasing, fiind în imposibilitate de a achita ratele. Acțiunea pe fond arată că este înregistrată sub dosar nr-, având termen de judecată la 5 ianuarie 2009 la Tribunalul Bihor.

După strigarea cauzei, dar înainte de închiderea dezbaterilor, s-a prezentat pentru intimata pârâtă Primăria Municipiului O - consilier juridic care a depus la dosar delegația nr.- din 16 octombrie 2008, solicitând respingerea recursului, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA D APEL

deliberând:

Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:

Prin sentința nr.352 din 14 august 2008, Tribunalul Bihora respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtă și a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta - TRANS SRL cu sediul în O-..2. jud B în contradictoriu cu pârâta Primăria O cu sediul în O P-ța - nr.1.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta desfășoară activitate de transport persoane și marfă în regim taxi în baza contractului de asociere în participațiune cu nr.29/2005 iar autorizațiile taxi au fost reținute de către pârâtă.

În conformitate cu art.1 din Legea nr.554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, de către o autoritate publică printr-un act administrativ se poate adresa instanței de contencios administrativ competentă pentru anularea actului sau recunoașterea dreptului pretins.

Având în vedere că reclamanta a desfășurat activitate de transport persoane și marfă în regim taxi în baza autorizațiilor care au fost reținute de către pârâtă reținerea acestora constituie o vătămare a dreptului reclamantei de a-și continua activitatea, considerente față de care în baza art.137 Cod procedură civilă, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtă ca neîntemeiată.

În ceea ce privește examinarea pe fond a cererii instanța a reținut că reclamanta a promovat o acțiune întemeiată pe dispozițiile art.581 Cod procedură civilă solicitând obligarea pârâtei de a-i permite temporar desfășurarea activității de transport persoane de tip taxi până la soluționarea irevocabilă a acțiunii de fond.

Pentru admisibilitatea cererii de ordonanță președințială reclamantul trebuie să justifice urgența cererii și preîntâmpinarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere.

Sub aceste aspecte instanța a reținut că prin Ordonanța nr.318/CA/2008 din 17.07.2008. pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, s-a dispus suspendarea provizorie a efectelor actului administrativ "Lista cu autorizațiile taxi reținute și retrase începând cu 1.04.2008, emise de Primăria Municipiului O, publicată în ziarul Primăriei, pe portalul Primăriei O, precum și pe situl www.ro în data de 31.03.2008, până la soluționarea irevocabilă a cererii de suspendare ce formează obiectul dos.nr- cu termen de judecată la data de 6.10.2008. cam.3. ora 9.

Având în vedere că prin această hotărâre definitivă și irevocabilă investită cu formulă executorie s-a dispus suspendarea provizorie a efectului actului administrativ, respectiv a măsurii de reținere a autorizațiilor taxi, reclamanta nu poate să justifice urgența cererii ori preîntâmpinarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere întrucât prin suspendarea actului administrativ reclamanta beneficiază în continuare de dreptul de a-și exercita profesia urmare a suspendării efectelor actului administrativ, considerente față de care, în baza art.581 Cod procedură civilă a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, în termen și legal timbrat a declarat recurs reclamanta - " TRANS" SRL, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială formulată.

Recursul nu este motivat în drept cu raportare la prevederile art.304 Cod procedură civilă.

În motivele de recurs nu se face propriu zis o critică a sentinței atacate, ci se reiterează starea de fapt, arătându-se că, între recurentă și titularii autorizațiilor de taxi s-au încheiat contractele de asociere în participațiune. Autorizațiile taxi s-au eliberat pentru autoturisme ce constituie proprietatea recurentei.

Deși au solicitat eliberarea autorizațiilor în favoarea recurentei, în temeiul dispozițiilor art.VIII din Legea nr.265/2007, intimata pârâtă Primăria Municipiului Oar efuzat eliberarea lor, fără a-și motiva acest refuz, cu toate că recunoaște valabilitatea contractelor de asociere în participațiune, cu condiția însă ca părțile contractante să dețină autorizație de transport.

Față de reținerea autorizațiilor de taxi, apreciază recurenta că, măsura este nelegală, precum și lovită de nulitate, deoarece la data reținerii lor intimata nu avea licențiere, potrivit dispozițiilor art.1/1 din Legea nr.38/2003 modificată prin Legea nr.265/2007.

ulterioară a primăriei, nu poate avea efecte retroactive pentru actele emise anterior licențierii, astfel că ele sunt nule, susține recurenta.

Se mai arată în motivele de recurs că, motivele de fapt invocate de instanța de fond, sunt însușite în întregime de recurentă și că recursul nu vizează acele motive, ci doar soluția, care în opinia sa, bazată tocmai pe motivele menționate, trebuia să fie în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială, deoarece sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art.581 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Primăria Municipiului O, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate. Se arată că, suspendarea actului administrativ nu poate fi solicitată pe cale de ordonanță președințială, în procedura contenciosului administrativ, deoarece Legea nr.554/2004, cuprinde dispoziții cu caracter derogatoriu de la prevederile Codului d e procedură civilă.

Pe de altă parte, se mai arată că, în speță cele trei condiții prevăzute de art.581 Cod procedură civilă, nu sunt îndeplinite.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor formulate, precum și în temeiul dispozițiilor art.304/1 Cod procedură civilă, curtea de apel reține următoarele:

Cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta recurentă, are ca obiect o obligație de a face, respectiv permiterea temporară a desfășurării activității de transport în regim de taxi, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii pe fond.

Potrivit dispozițiilor art.581 Cod procedură civilă, procedura specială a ordonanței președințiale impune condiții specifice, respectiv urgența, nerezolvarea fondului cauzei, justificarea unui interes legitim în prevenirea unei pagube iminente, toate subordonate caracterului vremelnic al soluției pronunțate prin această procedură specială.

Așa cum rezultă, atât din acțiune, cât și din motivele de recurs, problemele invocate de către recurentă ating fondul cauzei, astfel că condiția de neprejudecare a fondului nu este îndeplinită în speță. Chiar dacă, cu ocazia examinării unei cereri de ordonanță președințială, instanța are obligația efectuării unui examen sumar al actelor, ea nu va examina validitatea lor, ci în raport cu ele va stabili aparența dreptului în favoarea uneia sau alteia dintre părți.

În speță însă, atât prin cererea formulată în primă instanță, cât și prin motivele de recurs se invocă nulitatea măsurii luate de către intimata pârâtă, în ce privește reținerea autorizațiilor.

Așa cum arătam, obiectul ordonanței președințiale este acela de a obliga pârâta să permită desfășurarea temporară a unor activități de transport taxi; adică o obligație de a face, măsură ce nu poate fi dispusă în cadrul procedurii speciale a ordonanței președințiale.

În cadrul ordonanței președințiale se poate dispune în mod excepțional obligația de a face, doar în condițiile în care se tinde spre restabilirea unei situații anterioare săvârșirii unui act samavolnic și nu se tinde la crearea unor situații noi de fapt, inexistente anterior.

Chiar dacă, înainte de suspendarea autorizațiilor de taxi, recurenta reclamantă a desfășurat activitate de taxi, câtă vreme pentru legalitatea suspendării autorizațiilor este necesară analizarea pe fond a problemei, cererea sa nu poate fi soluționată pe calea ordonanței președințiale.

În ce privește întâmpinarea formulată de către Primăria Municipiului O, aceasta nu va putea fi avută în vedere la soluționarea cauzei, deoarece vizează aspecte străine ei, referindu-se la suspendarea actului administrativ pe calea ordonanței președințiale, câtă vreme obiectul ordonanței președințiale formulată de către recurentă este cu totul altul, respectiv permisiunea temporară a desfășurării activității de transport taxi.

În consecință, pe baza celor mai sus arătate, instanța va reține că în speță nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.581 Cod procedură civilă, astfel că în temeiul dispozițiilor art.312 și 316 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta - " TRANS" SRL împotriva sentinței nr.352 din 14 august 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 16 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red. dec. -

- jud. fond. -

- dact. - 2 ex.

- 22.10.2008

Președinte:Boța Marilena
Judecători:Boța Marilena, Rițiu Roxana, Blaga Gabriela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Ordonanță președințială contencios administrativ. Decizia 324/2008. Curtea de Apel Oradea