Ordonanță președințială contencios administrativ. Decizia 3515/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3515
Ședința publică de la 23 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 3: Alina Răescu
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G, împotriva sentinței nr. 1872 din 18.08.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat, pentru intimatul reclamant, lipsă fiind recurentul pârât INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Av. pentru intimatul reclamant depune întâmpinare pentru comunicare. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Constatându-se că nu mai sunt cereri de formulat, Curtea acordă cuvântul părții prezente:
Av. pentru intimatul reclamant, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate. Pe cale de excepție, solicită constatarea nulității recursului formulat de G, deoarece numărul hotărârii atacate este indicat în mod greșit. Cu privire la primul motiv de recurs invocat de recurent, solicită respingerea acestuia având în vedere că reclamantul a solicitat suspendarea pe cale de ordonanță președințială în baza art. 14 din Lg.554/2004 și nicidecum pe art. 581 Cod procedură civilă, cum se susține de recurent. Arată că paguba iminentă care i se produce este îngrădirea unui drept de către G-SPR fără un temei legal bine justificat.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 1872 din 18.08.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr- s-a admis cererea de ordonanță președințială așa cum a fost precizată de reclamantul privind suspendarea actului administrativ nr. -/2009 emis de G din cadrul
S-a suspendat actul administrativ nr. -/17.08.2009 emis de G până la soluționarea cauzei ce face obiectul dosarului nr-.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut în prealabil că actul administrativ a cărui suspendare se solicită materializat prin adresa nr. -/17.08.2009 constituie act administrativ unilateral cu caracter individual emis de autoritate publică, în regim de putere publică în vederea organizării executării legii care dă naștere la raporturi juridice potrivit dispozițiilor art. 2 lit. c din Legea 554/2004.
Pe de altă parte actul administrativ a cărui suspendare se cere nu este dintre cele prevăzute de art. 5 din lege, acte administrative care nu sunt suspuse controlului contenciosului administrativ.
În aceeași ordine de idei, tribunalul a reținut că reclamantul este persoană vătămată în sensul legii menționate care prevede că această calitate o are orice persoană titulară a unui drept sau interes legitim vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ.
A nu recunoaște reclamantul dreptul de a se adresa instanței de contencios administrativ în condițiile menționate mai sus ar echivala cu încălcarea liberului acces la justiție.
Instanța de fond a reținut și că în prezenta cauză reclamantul a uzat de procedura prealabilă, procedură prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004.
S-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 14 din aceeași lege în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 din Legea 554/2004, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
S-a observat că reclamantul a formulat acțiune în anulare a actului administrativ, acțiune ce face obiectul dosarului nr- al acestei instanțe conform certificatului de grefă eliberat la 17.08.2009.
Posibilitatea persoanei vătămate de a obține suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond se justifică prin urgența și caracterul provizoriu al măsurii de suspendare a executării actului contestat și nu are nici-o influență asupra soluționării fondului cauzei, nefiind de natură să încalce accesul liber la justiție.
În ceea ce privește existența cumulativă a celor două condiții, instanța de fond a reținut că acestea sunt îndeplinite în prezenta cauză.
Referitor la condiția cazului bine justificat, s-a reținut că legea cadru în materie nu conține reglementări dar este evident că existența unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, impune existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ care este emis în baza legii și pentru executarea acestuia.
Instanța de fond a apreciat că actul administrativ a fost emis prematur fără a avea în vedere faptul că cele trei puncte de penalizare au fost cumulate la cele 12 anterioare, fapt ce a condus la această măsură cu încălcarea prezumției de nevinovăție, garanție procesuală prevăzută de legislația și jurisdicția CEDO în materie întrucât reclamantul a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal și implicit a măsurii complementare prin care s-au aplicat cele trei puncte de penalizare, plângere ce se află pendinte la Judecătoria Pitești așa cum rezultă din înscrisurile depuse.
În acest sens s-a arătat că sunt și dispozițiile art. 206 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2004 care prevede că atunci când instanța competentă prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă a dispus anularea procesului verbal de constatare a contravenției Serviciul Poliției Rutiere pe raza căruia a fost săvârșită fapta radiază din evidență punctele de penalizare aplicate.
În concluzie instanța de fond a reținut că în cauză există suficiente indicii aparente de răsturnarea prezumției de legalitate, fără a se analiza, conținutul actului administrativ.
În ceea ce privește a doua condiție, respectiv iminența producerii unei pagube, instanța de fond a reținut că și aceasta este îndeplinită întrucât reclamantul se află în imposibilitatea de a se deplasa în scopul deservirii intereselor sale.
Posibilitatea producerii unei pagube este o chestiune de fapt lăsată de legiuitor la aprecierea judecătorului. În consecință, actele administrative sunt executorii din oficiu și dacă judecătorul constată că executarea ar putea provoca o pagubă celui căruia i se adresează actul, el este în drept să-l suspende. Măsura suspendării are un caracter de protecție împotriva eventualelor abuzuri sau excesului de putere pe care îl pot săvârși autoritățile în raport cu particularii. Legiuitorul a prevăzut suspendarea ca măsură de protecție a particularului, pentru că în actualul sistem constituțional și legislativ, justiția este singura autoritate abilitată să hotărască definitiv asupra legalității și temeiniciei actului administrativ împotriva căruia s-a exercitat procedura prealabilă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului G, în termen și motivat.
În motivarea recursului s-a arătat că sentința recurată este netemeinică și nelegală, deoarece, cererea de suspendare a unui act administrativ pe cale de ordonanță președințială este inadmisibilă.
Astfel, s-a arătat că suspendarea executării actului administrativ poate fi solicitată în condițiile prevăzute de legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, fie pe cale separată, pentru motivele prevăzute la art. 15, fie, pentru aceleași motive, odată cu acțiunea principală.
Fiind prevăzută o procedură specială, cu caracter derogatoriu în ceea ce privește suspendarea executării unui act administrativ, nu putea fi urmată în acest sens procedura prevăzută de normele dreptului comun, conținute în codul d e procedură civilă.
S-a arătat și că petentul a formulat o cerere de suspendare în baza art. 14 din legea nr. 554/2004, cerere care face obiectul dosarului nr-, aflat pe rolul Tribunalului Gorj, cu termen la data de 01.09.2009 și despre care instanța de fond a avut cunoștință, dispunând suspendarea până la soluționarea acestui dosar.
Pe fondul cauzei s-a susținut că acțiunea este neîntemeiată, deoarece petentului i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule, în baza art. 96, alin. 4, teza a doua, din OUG nr. 195/2002 ca urmare a cumulării unui număr de 15 puncte de penalizare.
Prin probele administrate în cauză petentul nu a dovedit în nici un fel iminența producerii vreunei pagube sau a pierderii vreunui drept datorită punerii în aplicare a acestei măsuri. Ea nu este de natură să producă petentului vreo pagubă și nici să ducă la pierderea dreptului de a conduce, exercitarea acestuia fiind numai suspendată.
S-a susținut și că indiferent de soluția ce va fi pronunțată în cauza invocată de petent, aflată pe rolul Judecătoriei Pitești, dreptul său de a conduce urmează oricum a fi suspendat, fie pe o perioadă de 30 de zile ca urmare a cumulului de puncte de penalizare, fie pe o perioadă de 90 de zile ca urmare a depășirii cu peste 50 km/h a vitezei de circulație.
S-a precizat, de asemenea, că măsura suspendării dreptului de a conduce al petentului trebuia luată imediat ce s-a constatat cumulul de puncte de penalizare.
În conformitate cu art. 242, alin. 2 din pr. civ. s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
În cauză intimatul reclamant a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, pe cale de excepție, având în vedere dispozițiile art. 3021proc.civ. s-a solicitat constatarea nulității recursului deoarece numărul hotărârii atacate este indicat în mod greșit.
Cu privire la primul motiv de recurs s-a arătat că reclamantul a solicitat suspendarea pe cale de ordonanță președințială în baza art. 14 al Legii nr. 554/2004 și nicidecum în baza art. 581 proc.civ. cum se susține de către recurent.
S-a arătat că paguba iminentă se produce intimatului prin îngrădirea unui drept de către recurentă fără un temei legal bine justificat.
Pe fond, s-a arătat că hotărârea recurată este temeinică pentru că cele 15 puncte de penalizare sunt cumulate fără a se observa că înainte de acumularea ultimelor 3 puncte de penalizare intimatului i se suspendase permisul de conducere pentru depășirea vitezei legale în localitate.
Conform art. 103 alin 5 din OUG 195/2002 republicată, suspendarea dreptului de a conduce anulează toate punctele de penalizare acumulate până în acel moment. Până în momentul suspendării dreptului de a conduce, intimatul acumulase 12 puncte de penalizare. Împotriva procesului verbal prin care i s-a suspendat permisul de conducere intimatul a formulat plângere contravențională ce se află pe rolul Judecătoriei Pitești (dos. nr-).
În această situație s-a susținut că nu trebuia să se cumuleze cele 12 puncte cu cele 3 puncte penalizare din data de 03.07.2009 și nu trebuia să se emită actul administrativ contestat până nu se soluționa plângerea contravențională ce formează obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Pitești.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 115 proc. civ.
Referitor la excepția nulității recursului invocată de intimat și întemeiată pe nerespectarea dispozițiilor art. 302 alin. 1 lit. b cod procedură civilă, deoarece nulitatea prevăzută de art. 302 alin. 1 teza inițială cod procedură civilă este una relativă care operează în condițiile art. 105 alin. 2 cod procedură civilă, cererea de recurs constituind în sensul celor mai sus precizate un act îndeplinit cu neobservarea formelor legale.
Chiar dacă este în discuție o nulitate expresă și în cazul acesteia lipsa unei vătămări poate fi dovedită, chiar dacă în situația acestor nulități se instituie prezumția existenței vătămării, împotriva acesteia se poate face însă dovada contrară.
Or, în speță nu s-a invocat de către reclamant existența unei vătămări iar depunerea recursului la dosarul cauzei și înaintarea acestuia de către instanța de fond instanței de control judiciar face dovada lipsei oricărei vătămări, demonstrând astfel că recursul deși cuprinde date eronate cuprinde totuși suficiente mențiuni care să facă posibilă identificarea hotărârii atacate și conferă intimatului posibilitatea de a se apăra împotriva recursului formulat.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Referitor la primul motiv de recurs prin care se invocă inadmisibilitatea acțiunii promovate în cauză pe cale de ordonanță președințială se constată că argumentele aduse în susținerea acestui motiv de recurs deși principial valide nu pot fi reținute ca incidente în speța dedusă judecății.
În acest sens se reține că deși în dispozitivul sentinței recurate instanța de fond face vorbire de "cererea de ordonanță președințială" în analiza speței nu se raportează la dispozițiile art. 581 cod procedură civilă ci la dispozițiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ, analizând în mod legal speța prin prisma dispozițiilor incidente și potrivit cărora cererea formulată de reclamant este admisibilă.
Tot sub acest aspect este lipsit de relevanță faptul că reclamantul ar fi promovat oad oua cerere privind suspendarea actului administrativ contestat în dosarul nr-, deoarece în această situație, în cauza cu care instanța a fost învestită ulterior trebuia invocată excepția de conexitate sau litispendență în fața primei instanțe, existența litigiului ulterior neputând influența altfel soarta prezentului litigiu.
De asemenea, se reține că părțile au fost citate în fața primei instanțe iar hotărârea cuprinde mențiunea că recursul se va exercita în cinci zile de la comunicare ceea ce corespunde procedurii reglementate de art. 14 din legea contenciosului administrativ iar nu procedurii ordonanței președințiale, argument ce vine să sublinieze faptul că acțiunea promovată de reclamant nu a fost analizată prin prisma procedurii ordonanței președințiale.
Pe fondul cauzei se constată că în mod temeinic instanța de fond a reținut îndeplinirea cumulativă în speță a condițiilor prevăzute de art. 14 din legea contenciosului administrativ pentru a se dispune suspendarea actului administrativ contestat respectiv, existența unei pagube iminente și a unui caz bine justificat.
Astfel, paguba iminentă în sensul art. 2 alin. 1 lit. ș din Legea contenciosului administrativ rezidă în speță din aceea că reclamantul este privat de dreptul de a conduce autoturismul pe drumurile publice până instanța se va pronunța asupra legalității actului administrativ contestat.
De asemenea este îndeplinită și condiția existenței unui caz bine justificat în sensul art. art. 2 alin. 1 lit. t din Legea contenciosului administrativ deoarece în cuprinsul cererii sale reclamantul a invocat împrejurări legate mai ales de starea de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ contestat.
În raport de cele mai sus prezentat și potrivit art. 312 alin. 1 cod procedură civilă recursul formulat în cauză urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G, împotriva sentinței nr.1872 din 18.08.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud.
2 ex/15.10.2009
25 2009
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Sanda Lungu, Alina Răescu
