Ordonanță președințială contencios administrativ. Decizia 496/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.496

Ședințapublicăde la 23 iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Erol Geli

JUDECĂTOR 2: Adriana Gherasim

JUDECĂTOR 3: Revi Moga

Grefier - - -

Pe rol, judecarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta reclamantă, domiciliată în Sud,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.995/COM din 17.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata intimat pârâtă REGIA AUTONOMĂ JUDEȚEANĂ DE C, cu sediul în C,--24, județul C, având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta reclamantă asistată de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.10886 din 23.06.2008, pentru intimata pârâtă consilier juridic Rașid în baza delegației depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului și stadiul procesual; totodată referă asupra recursului care este motivat, timbrat cu suma de 2,00 lei conform chitanțelor seria - nr.- și nr.- reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar în sumă de 0,50 lei, după care:

Avocat pentru recurenta reclamantă depune la dosar și comunică părții prezente adresa nr.5629 din 23.06.2008 emisă de Instituția Prefectului Județului C prin care se dispune intimatei pârâte rebranșarea provizorie a petentei la rețeaua de.

Instanța pune în discuția părților natura cauzei față de obiectul cererii.

Avocat pentru recurenta reclamantă arată că cererea a fost înregistrată la judecătoria la secția civilă, declinată la secția comercială a tribunalului. Față de obiectul cererii - de obligare a intimatei la furnizarea apei potabile, de natură comercială și de calea ordonanței președințiale, este o cauză comercială.

Consilier juridic Rașid pentru intimata pârâtă lasă la aprecierea instanței calificarea naturii cauzei.

Instanța constată natura cauzei ca fiind de contencios administrativ.

Părțile prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză.

Având cuvântul avocat solicită admiterea recursului, modificarea în tot hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Apreciază că sunt întrunite cele trei condiții impuse de art.581 Cod pr.civilă:vremelnicia- solicitat furnizarea apei potabile și menajere, provizoriu, până la soluționarea în fond a litigiului ca face obiectul dosarului nr-; măsura este necesară pentruprevenirea unei pagube iminente.Serviciul de furnizare a apei este sistat de 7 luni. Este un serviciu indispensabil în gospodărie, igiena personală, poate determina focare de infecție în zona situată în Sud. Susține reprezentantul recurentei că este îndeplinită și a treia condiție cerută de legiuitor, respectivneprejudecarea fondului.Faptul că există o asemănare între capătul de cerere formulat pe calea ordonanței președințiale și cel invocat pe calea dreptului comun și care face obiectul dosarului mai sus arătat, nu dă dreptul instanței să aprecieze că această cerere antamează fondul. Instanța se poate pronunța pe acest capăt de cerere fără a intra în cercetarea fondului, respectiv dacă recurenta reclamantă are dreptul de a beneficia de serviciul oferit de intimat pârâtă. Arată că contractul dintre părți nu a fost reziliat. Rebranșarea se poate ușor având în vedere că există locul și conductele, trebuie doar făcută legătura. Hotărârea primei instanțe este nelegală și față de răspunsul Prefectului Fără cheltuieli de judecată.

Consilier juridic Rașid pentru intimata pârâtă pune concluzii de respingere a recursului ca neîntemeiat și solicită menținerea soluției instanței de fond ca întemeiată. Arată că prima instanță a apreciat corect că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate reglementate de art.581 Cod pr.civilă. Măsura debranșării nu are un caracter abuziv care să impună pedepsirea intimatei; cu atât mai mult cu cât și recuranta recunoaște că nu are în favoarea sa o aparență legală. Recurenta pârâtă are deschisă calea în realizare pe dreptul comun.

Instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Asupra recursului în contencios administrativ de față:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Constanța reclamanta în contradictoriu cu pârâta SA Cas olicitat pe cale de ordonanță președințială, obligarea acesteia din urmă la furnizarea apei potabile până la soluționarea în fond a litigiului existent între aceleași părți, precum și suspendarea aplicării directivei interne de furnizare potabilă către reclamantă.

În fapt s-a relevat că la data de 14 septembrie 2007, prepuși ai pârâtei au procedat la stoparea furnizării de către reclamantă, prin etanșarea conductei, deși reclamanta utilizează sursa de în baza contractului de furnizare potabilă nr.65820N/30.11.2006.

În opinia reclamantei, pârâta a încălcat atât clauzele contractuale asumate (art.14 lit.d) cât și dispozițiile legale, respectiv art.36 alin.2 din Legea nr.51/2006, text legal care impune operatorului de utilități să asigure furnizarea/prestarea serviciilor de utilitate publică.

Potrivit aceluiași text legal, stoparea furnizării apei potabile se efectuează în anumite condiții cu caracter restrictiv - astfel - depășirea termenului legal pentru achitarea facturilor; neachitarea notelor de plată pentru recuperarea daunelor; utilizarea neautorizată, fără aviz de racordare, acord de furnizare sau contract de furnizare, împiedicarea delegatului împuternicit de a controla instalațiile de utilizare; branșarea ori racordarea fără acordul operatorului la rețele publice sau la instalațiile altui operator.

S-a apreciat de către reclamantă că nu se regăsește în nici una dintre ipotezele amintite și astfel că se impune admiterea cererii.

S-a mai arătat că la data încheierii convenției sinalagmatice, s-a avut în vedere această conductă de destinată spațiilor verzi cu o vechime de peste 30 de zile, conductă care alimentează mai multe proprietăți.

Ba mai mult se susține că nu a fost notificată asupra întreruperii furnizării de potabilă.

În drept și-a întemeiat cererea pe disp. art.581 Cod proc. civilă, art.969 cod civil și dispozițiile speciale ale Legii nr.51/2006.

În probațiune a solicitat proba cu înscrisuri și interogatoriu.

Pârâta și-a exprimat poziția procesuală prin întâmpinare invocând pe cale de excepție, necompetența materială a Judecătoriei Constanța, solicitând în acest sens declinarea cauzei la Tribunalul Constanța -Secția comercială.

Prin sentința civilă nr.3686/28.02.2008 pronunțată de Judecătoria Constanța, dându-se eficiență disp. art.2 pct.1 lit.a Cod proc. civilă coroborate cu disp. art.7 Cod comercial, a fost admisă excepția necompetenței materiale a judecătoriei și declinată cauza la Tribunalul Constanța -Secția comercială.

Pe fond, pârâta a solicitat respingerea cererii, apreciind că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate reglementate de art.581 Cod proc. civilă.

Astfel s-a arătat că, urmare a unei sesizări despre faptul că racordul de canalizare a reclamantei traversa o proprietate învecinată, creând astfel prejudicii, s-a deplasat la adresa materială și s-a constatat că racordul reclamantei la serviciul public de alimentare cu și preluare ape uzate și menajere era ilegal realizat. Astfel alimentarea cu era realizată printr-o conductă care avea o altă destinație. Mai mult, alimentarea cu era asigurată de o rețea ce traversa proprietăți private, fiind alimentată printr-un singur branșament la rețea, aspect faptic care încalcă disp. Legii nr.241/2006.

De asemenea, nici branșamentele de și racordurile de canalizare nu corespund prescripțiilor legale.

În opinia pârâtei, în raport de distincția dintre rețeaua publică și rețeaua interioară, reclamantei îi revine obligația să efectueze demersurile necesare branșării sau racordării la rețeaua publică de distribuție cu.

Ori, reclamanta a fost notificată asupra acestor aspecte, dovadă în acest sens fiind adresa nr.2060/30.07.2007, prin care i se aducea la cunoștință că are obligația să depună documentația necesară în vederea obținerii avizului necesar realizării unui nou branșament de.

În contradovadă s-a folosit de proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr.995 din 17.04.2008 Tribunalul Constanțaa respins cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă Județeană de C, pentru neîntrunirea condițiilor de admisibilitate reglementate de art.581 Cod proc. civilă.

Pentru pronunța astfel a reținut prima instanță următoarele:

Analizând cererea din perspectiva condițiilor de admisibilitate reglementate de art.581 Cod proc. civilă în opinia instanței aceste condiții nu sunt îndeplinite cumulativ.

Ordonanța președințială se înfățișează ca un mijloc procedural ce întrunește condițiile unei acțiuni civile. O atare acțiune are însă caracterul specific, determinat de însuși caracterul particular al măsurilor ce pot fi luate pe această cale. Așa fiind, cererea de ordonanță președințială trebuie să îndeplinească atât condițiile generale necesare pentru exercitarea oricărei acțiuni, cât și unele cerințe particulare.

Astfel, neprejudecarea fondului cauzei reprezintă o condiție specifică de admisibilitate a ordonanței președințiale fiind determinată de însuși caracterul vremelnic, provizoriu, al măsurilor ce pot fi ordonate de instanță în condițiile art.581 Cod procedură civilă.

Deși într-o asemenea cerere, judecătorul nu are de cercetat fondul litigiului dintre părți, i se recunoaște instanței dreptul de a realiza un examen sumar al cauzei, spre a stabili de partea cui este aparența dreptului.

În opinia instanței, reclamanta nu are în favoarea sa o situație juridică legală care să justifice un interes legitim pentru a menține o anumită situație de fapt (furnizarea cu potabilă).

Aceasta întrucât racordul reclamantei la serviciul public prezintă deficiențe contrare prescripțiilor legale.

Dovadă în acest sens fiind adresa nr.2060/30 iulie 2007, adresă care constituie de altfel și un preaviz asupra sistării furnizării de potabilă, înscris care constată că racordul este realizat în instalațiile interioare ale unei proprietăți învecinate.

Nu se poate categorisi că măsura adoptată de către pârâtă are un caracter abuziv atât timp cât însăși reclamanta nu are în favoarea sa o aparență legală fiindu-i notificată utilizarea necorespunzătoare a branșamentului.

În opinia instanței, măsura nu se im pune, întrucât, încă o dată nu suntem în prezența unei conduite abuzive care să impună sancționarea, nefiind suficient că reclamanta este în posesia unei convenții sinalagmatice sau că serviciul utilizat a fost achitat ca și preț.

Sub un al doilea aspect, s-a considerat că măsura solicitată de către reclamantă de ordonare a furnizării cu potabilă ar căpăta caracter definitiv, știut fiind faptul că pe calea ordonanței președințiale nu i se poate impune pârâtului o obligație de a face, reclamanta având deschisă calea unei acțiuni de drept comun care să cerceteze fondul dreptului afirmat.

Urgența și prejudicierea ca și elemente condiții nu au fost analizate, chiar dacă s-a apreciat că sunt îndeplinite, în absența neprejudecării fondului corelat cu aparența dreptului.

Împotriva acestei soliții a formulat recurs reclamanta criticând-o sub aspectele:

Greșit instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă pe calea ordonanței președințiale, față de condițiile speciale impuse de art.581 Cod procedură civilă.

Cu privire la prima condiție: vremelnicia.

În speță s-a solicitat furnizarea serviciului de potabilă și menajeră, provizoriu, până la soluționarea în fond a litigiului ce face obiectul dosarului nr-.

A doua condiție - măsura este necesară pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.

Se apreciază de reclamantă că serviciul de potabilă și menajeră este vital prin însăși natura acestui serviciu de utilitate publică asigurarea alimentării cu a locuinței: pentru consum, igienizare personală și a locuinței. Sistarea furnizării apei potabile poate determina focare de infecție nu numai în familie ci și în zonă. Totodată este pusă în pericol sănătatea reclamantei.

A treia condiție: neprejudecarea fondului dreptului.

Faptul că există asemănare între capătul de cerere formulat pe calea ordonanței președințiale și cel invocat pe calea dreptului comun și care face obiectul dosarului nr- al Tribunalului Constanța, nu dă dreptul instanței să aprecieze că această solicitare antamează fondul.

Apreciază că instanța se poate pronunța pe acest capăt de cerere fără a intra în cercetarea fondului, respectiv fără aprecia dacă are dreptul de a beneficia de acest serviciu, dacă debranșarea făcută de este legală sau nelegală, dacă conducta la care a fost branșată de și de la care a fost debranșată mai poate deservi acest serviciu sau nu. fondul și având în vedere în această cale procedurală numai aparența de legalitate, respectiv îndreptățirea la acest serviciu rezultat numai din existența în vigoare a contractului de prestări servicii cu, instanța putea admite acțiunea.

Se mai susține că, prin analogie, instanța nu va putea respinge acțiunea de încredințare a minorului solicitată pe calea ordonanței președințiale până la soluționarea în fond a unei astfel de cereri pe motiv că antamează fondul, chiar dacă exista identitate de obiect între cele două dosare.

Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor aduse, instanța reține ca acestea sunt fondate pentru următoarele considerente:

Potrivit disp.art.304 Cod procedură civilă modificare sau casarea unei hotărâri se poate cere,numai pentru motive de nelegalitate printre alte cazuri și în situația în care instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.

Instanța de recurs are posibilitatea de a invoca din oficiu,conform disp.art.306 Cod procedură civilă, motivele de recurs de ordine publică,în acest sens s-a pus în dezbaterea părților cauzei natura acesteia,condiții în care s-a stabilit natura cauzei ca fiind de contencios administrativ.

Raportat la textele de lege mai sus enunțate coroborat cu faptul că soluționarea cauzei la instanța de fond a fost efectuată de către un alt complet decăt cel specializat de contencios administrativ,urmează a se dispune admiterea recursului formulat cu consecința casării sentinței civile recurate și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru a fi judecată în complet legal constituit.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta reclamantă, domiciliată în Sud,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.995/COM din 17.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata intimat pârâtă REGIA AUTONOMĂ JUDEȚEANĂ DE C, cu sediul în C,--24, județul

Casează sentința recurată și trimite cauza la Tribunalul Constanța - Secția comercială și de contencios administrativ, Completele specializate de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 23 iunie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Pentru grefier,

- -, aflată în, semnează conform art.261 alin.2 Cod procedură civilă,

Grefier -,

Jud.fond:

Red.dec.jud.-

4 ex./16.07.2008

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Data ____.07.2008

CATRE,

TRIBUNALUL CONSTANȚA

Vă înaintăm alăturat, spre competentă soluționare, dosarul acestei secții, nr-, care conține ___ file, întrucât prin prin decizia civilă nr.496 din 23.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, s-a admis recursul formulat de recurenta reclamantă, domiciliată în Sud,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.995/COM din 17.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata intimat pârâtă REGIA AUTONOMĂ JUDEȚEANĂ DE C, cu sediul în C,--24, județul C, având ca obiect ordonanță președințială, s-a casat sentința și s-a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul Constanța - Secția comercială și de contencios administrativ, complete specializate de contencios administrativ.

La dosarul nostru sunt atașate dosarele nr- al Judecătoriei Constanța ce conține 87 file, și al Tribunalului Constanța având 17 file.

Președinte de complet,

Grefier,

- -

Președinte:Erol Geli
Judecători:Erol Geli, Adriana Gherasim, Revi Moga

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Ordonanță președințială contencios administrativ. Decizia 496/2008. Curtea de Apel Constanta