Ordonanță președințială contencios administrativ. Decizia 656/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 656/

Ședința publică din 09 Iunie 2009

Completul compus din:

- - Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de INSTITUȚIA PREFECTULUI JUD., cu sediul în Târgu M, nr. 1, jud. M, împotriva sentinței nr. 245/13 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Mureș.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul prin av., lipsă fiind recurentul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Se constată faptul că recursul este declarat și motivat în termen, și este legal timbrat, fiind achitată taxa de timbru de 20 lei, conform chitanței depusă la fila 8 dosar și timbru judiciar de 0,15 lei. De asemenea se constată că s-au depus la dosar, prin registratura instanței, la data de 9 iunie 2009, concluzii scrise din partea intimatei.

Reprezentantul intimatei invocă excepția tardivității recursului, având în vedere faptul că acesta a fost declarat în 21 aprilie 2009 iar hotărârea a fost pronunțată în 13 aprilie 2009, deci cu nerespectarea termenului legal, fiind pronunțată cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Nemaifiind alte cereri, instanța unește excepția cu fondul și acordă cuvântul asupra recursului declarat.

Reprezentantul intimatei pune concluzii de respingere a recursului ca netemeinică și nefondat, considerând că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 245 din 13.04.2009 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr- s-a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Prefectul Județului M, Serviciul Public Comunitar, Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și, în consecință, s-a dispus înmatricularea temporară, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului de fond nr- aflat pe rolul Tribunalului Mureș, a autoturismului marca Volkswagen 1HXO/ Golf, cu nr. de identificare -, an de fabricație 1997.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat autorizarea înmatriculării provizorii a autoturismului menționat, însă pârâtul a refuzat să dea curs cererii pentru lipsa dovezii achitării taxei pe poluare.

Prima instanță a reținut că dispozițiile din legislația internă, respectiv ale OUG nr. 50/2008 sunt discriminatorii față de prevederile art. 25, art. 28 și art. 90 din TCE, taxa pe poluare constituind o taxă discriminatorie în dezacord cu legislația statelor comunitare, astfel că prin achitarea taxei reclamanta ar efectua o plată nedatorată.

Tribunalul a mai reținut că refuzul nejustificat de înmatriculare provizorie determină imposibilitatea folosinței autoturismului pentru desfășurarea activității societății.

Împotriva acestei hotărâri pârâtul a formulat recurs, solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii pe fond a cererii reclamantei ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că nu sunt îndeplinite în cauză cele două condiții esențiale pentru admisibilitatea ordonanței președințiale, respectiv urgența și paguba iminentă care s-ar cauza prin întârziere.

Intimata a invocat excepția tardivității cererii de recurs, excepție care urmează a fi respinsă, având în vedere că ultima zi pentru înregistrarea căii de atac a fost o zi de duminică, iar potrivit prevederilor art. 101 alin. 5.pr.civ. termenul care se sfârșește într-o zi de legală sau când serviciul este suspendat se prelungește până la sfârșitul primei zile de lucru următoare. Prin urmare, recursul pârâtului a fost formulat în termen legal.

Examinând sentința atacată din perspectiva motivelor invocate, precum și a dispozițiilor art. 304 ind. 1. instanța de control judiciar constată că recursul promovat este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta este proprietar al autovehiculului marca Volkswagen 1HXO/ Golf, cu nr. de identificare -, an de fabricație 1997, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit din data de 05.11.2008 (fila 5).

Întrucât la data achiziționării bunului, acesta nu era înmatriculat în România, reclamanta a solicitat înmatricularea autovehiculului pentru a putea circula cu el pe drumurile publice din România, cerere care însă i-a fost respinsă de Instituția Prefectului Județului M - Serviciul Public Comunitar, Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, întrucât reclamanta nu a achitat taxa pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008.

Apreciind că această taxă contravine prevederilor art. 90 din Tratatul privind Uniunea Europeană, reclamanta s-a adresat instanței de judecată, cererea acesteia fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș sub nr-, solicitând a se dispune obligarea Instituției Prefectului Județului M - Serviciul Public Comunitar, Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor la înmatricularea autovehiculului fără plata taxei pe poluare.

În raport de starea de fapt menționată anterior, Curtea constată că cererea reclamantei, formulată pe cale de ordonanță președințială, de obligare a pârâtului să înmatriculeze provizoriu autovehiculul până la soluționarea definitiv și irevocabil a litigiului mai sus menționat este nefondată, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Potrivit prevederilor art. 581 din Codul d e Procedură civilă instanța poate ordona măsuri vremelnice, în cazuri urgente, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere ori pentru prevenirea unei pagube iminente care nu s-ar putea repara, prin urmare, cererea reclamantei trebuie sa îndeplinească anumite condiții, respectiv urgenta, vremelnicia si neprejudecarea fondului.

In ceea ce privește neprejudecarea fondului, instanța apreciază că această condiție este îndeplinită în cauză, putându-se dispune înmatricularea provizorie a unui autovehicul în anumite condiții, potrivit prevederilor art. 13 din OUG nr. 195/2002, făcându-se o cercetare sumara a fondului cauzei, daca sunt îndeplinite si celelalte condiții.

Vremelnicia acestei masuri este justificata de reclamantă prin aceea ca a promovat o acțiune pe calea dreptului comun în vederea înmatriculării definitive a autovehiculului, astfel cum am arătat anterior.

Cât privește urgenta, aceasta a fost justificată de reclamantă prin faptul că autoturismul prin natura sa este destinat utilizării zilnice, iar refuzul nejustificat de înmatriculare este de natură să prejudicieze pe proprietar, care este prejudiciat prin lipsa folosinței bunului, fiind nevoită să renunțe la unele activități, să închirieze un alt autoturism ori să apeleze la firme de taximetrie.

În cadrul acestei proceduri speciale, urgența nu este prezumată, ea trebuie dovedită și trebuie apreciată de la caz la caz, în raport de situația de fapt si împrejurările specifice ale cauzei existente in momentul judecării acesteia.

De asemenea, la aprecierea urgenței trebuie avute in vedere nu numai circumstanțele obiective, dar și anumite elemente subiective.

Prin urmare, instanța reține că prin OUG nr. 50/2008 s-a instituit o taxă pe poluare pentru autovehicule, dovada achitării acestei taxe fiind o condiție pentru înmatricularea definitivă a unui autovehicul.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar trece peste acest aspect, instanța constată că reclamanta nu a administrat nici un fel de probe pentru a dovedi urgența, care să justifice înmatricularea provizorie a autovehiculului, din perspectiva prevenirii unei pagube iminente care nu s-ar putea repara, ori a păstrării unui drept care s-ar păgubi prin întârziere.

Simplul fapt că autoturismul, prin natura sa este destinat utilizării zilnice nu este prin sine suficient pentru a dovedi necesitatea luării unei măsuri urgente în cadrul acestei proceduri speciale. Astfel, reclamanta nu a dovedit în concret în ce constă prejudiciul pretins și nici cuantumul acestuia, ori imposibilitatea reparării unui eventual asemenea prejudiciu. Astfel, reclamanta nu a dovedit că nu are un autoturism înmatriculat cu care să se deplaseze, care ar fi activitățile la care este nevoită să renunțe ori că ar fi închiriat un autoturism în vederea realizării anumitor activități. Oricum, asemenea prejudicii pot fi reparate și nu justifică luarea unei măsuri de natura celei solicitate de reclamantă.

Față de cele reținute anterior, Curtea constată că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art. 581.pr.civ. fiind incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9.pr.civ. astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 3.pr.civ, precum și art. 581.pr.civ. coroborat cu art. 304 pct. 9.pr.civ. va admite recursul promovat de pârâtul Instituția Prefectului Județului M - Serviciul Public Comunitar, Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor împotriva sentinței nr. 245 din 13 aprilie 2009 Tribunalului Mureș și, în consecință, va modifica integral hotărârea atacată în sensul că va respinge cererea d eordonanță președințială formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Instituția Prefectului Județului M- Serviciul Public Comunitar, Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge excepția tardivității formulării cererii de recurs formulată de intimata, cu domiciliul în Târgu M,-,.7, jud.

Admite recursul PREFECTULUI JUD., cu sediul în Târgu M, nr. 1, jud. M, împotriva sentinței nr. 245/13 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Mureș.

Modifică integral hotărârea atacată și în rejudecare respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta în contradictoriu cu Prefectul jud.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 09 Iunie 2009.

PREȘEDINTE: Nemenționat

-

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Dact. Sz.

2 exemplare

18.08.2009

Jud.fond

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Ordonanță președințială contencios administrativ. Decizia 656/2009. Curtea de Apel Tg Mures