Ordonanță președințială contencios administrativ. Decizia 806/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA nr. 806/

Ședința publică din 23 Iulie 2009

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului formulat de, - și M toți cu domiciliul ales în Târgu - M,-,. 2, Județ M, împotriva Sentinței nr.407/5.06.2009 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

La apelul nominal răspunde intimatul pârât Municipiul Târgu-M prin consilier juridic, lipsă restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, fiind timbrat cu suma de 5 lei(14 dosar) și 1 leu timbru judiciar anulat la dosar de către - " SRL, iar intimatul-pârât Municipiul Tg.-M a depus întâmpinare(11-12 dosar).

Instanța, având în vedere faptul că recursul este semnat doar de către administratorul "- "SRL, va aprecia că doar una dintre societățile comerciale are calitate de recurentă și, revine asupra timbrajului pentru celelalte societăți comerciale, după care acordă cuvântul în fond părții prezente.

Reprezentanta pârâtului intimat Municipiul Târgu - solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică pentru motivele expuse în cuprinsul întâmpinării aflată la dosar.

CURTEA,

Prin sentința nr.407 din 5 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Mureșa respins ca inadmisibilă cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantele -" "SRL, -""SRL, -""SRL, -" "SRL și -" M"SRL în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Tg-

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamantele au solicitat suspendarea punctului 1.2 din anexa nr.1 la Tg-M nr.230/2008. S-a apreciat că această suspendare a executării unui act administrativ nu se poate solicita pe calea ordonanței președințiale, câtă vreme există o instituție specială reglementată de art.14-15 din Legea nr.554/2004.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantele solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii și admiterea acțiunii.

În motivarea recursului s-a arătat că potrivit art.28 alin.1 din Legea nr.554/2004, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile Codului d e procedură civilă.

S-a apreciat că prin respingerea ca inadmisibilă a cererii se restrâng drepturile procesuale ale persoanei vătămate.

Municipiul Tg-M a depus întâmpinare și a solicitat respingerea recursului, aducând argumente în sprijinul soluției date de prima instanță.

Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041pr.civ. instanța reține următoarele:

Prin cererea de ordonanță președințială s-a solicitat suspendarea executării parțiale a HCL Tg-M nr.230/2008, până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ. Argumentul recurentei pentru care partea vătămată ar putea să urmeze atât calea prevăzută de art.14-15 din Legea nr.554/2004 cât și cea prevăzută de art.581 pr.civ. este că art.28 din Legea nr.554/2004 prevede completarea legii speciale cu prevederile Codului d e procedură civilă.

Potrivit art.15 din Legea nr.554/2004, odată cu introducerea acțiunii în contencios administrativ, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14.

Aceste motive sunt potrivit art.14 alin.1 cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Analizarea îndeplinirii acestor condiții se face prin raportare la definiția dată de legiuitor pentru fiecare dintre aceste motive la art.2 lit.ș și ț din Legea nr.554/2004.

Pe de altă parte textul de lege de la art.581 pr.civ. presupune verificarea altor aspecte și anume a urgenței, a vremelniciei și a neprejudecării fondului.

Art.28 din Legea nr.554/2004 prevede într-adevăr completarea legii cu prevederile Codului d e procedură civilă, însă numai în măsura în care acestea nu sunt incompatibile cu legea specială.

Din diferența condițiilor necesare pentru dispunerea suspendării pe cele două texte de lege diferite reiese că art.581 pr.civ. este incompatibil cu dispozițiile speciale mai sus arătate din Legea nr.554/2004.

Nu se restrânge în nici un fel dreptul procesual al persoanei vătămate, aceasta trebuind să își exercite drepturile în limitele stabilite de legiuitor și anume, atunci când este vorba de suspendarea unui act administrativ, aceasta să se facă în cadrul procesual stabilit de art.15 din Legea nr.554/2004.

În consecință, în baza art.312 al.1 pr.civ. instanța va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul -" "SRL, -""SRL, -""SRL, -" "SRL și -" M"SRL,cu sediu procesual ales în Tg-M-,.2, județul M, împotriva sentinței din 5 iunie 2009, nr.407, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 23 iulie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat

ptr.,fiind

în concediu,semnează

judecător delegat

GREFIER

ptr., fiind

în concediu, semnează

grefier șef secție

Red.

Tehnored.

2 exp.

06.08.2009

jud.fond.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Ordonanță președințială contencios administrativ. Decizia 806/2009. Curtea de Apel Tg Mures