Persecutați politic - Acordare drepturi. Sentința 10/2010. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA NR. 10
Ședința publică din data de 20 IANUARIE 2010
PREȘEDINTE: Dinu Florentina
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată în baza Legii contenciosului administrativ de reclamanta - domiciliată în P,-, -. 17, jud. în contradictoriu cu pârâții PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în B, sector 1, nr. 202, Cod poștal - și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚTELOR PUBLICE cu sediul în B, sector 5,-, Cod poștal -.
Acțiunea este netimbrată.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns reclamanta - reprezentată de avocat din Baroul Prahova, lipsind pârâții AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că s- depus la dosar prin intermediul serviciului registratură întâmpinare din partea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților
Curtea, înmânează apărătorului reclamantei copie de pe întâmpinare, iar acesta nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.
Curtea, din oficiu pune în discuția părților excepția necompetenței materiale a Curții de APEL PLOIEȘTI.
Avocat solicită respingerea excepției ca nefondată, întrucât a depus la dosar practica judiciară.
Curtea, rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr- reclamanta a chemat în judecată Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român prin Ministerul Finanțelor solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor să comunice direct sau prin întâmpinare răspunsul la adresa înaintată de reclamantă la data de 9.09.2009 și obligarea celor două pârâte să-i plătească în 20 de zile de la data rămânerii definitive 40% din suma stabilită prin Hotărârea nr. 165/9.02.2007 a Comisiei Județene de aplicare a Legii 290/2003 reactualizată, ca dobândă BNR, de la data stabilită de instanță până la data plății efective. Solicită cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, arată reclamanta că a depus la Prefectura P cererea nr. 715/7.05.2004 în calitate de unică moștenitoare a defuncților și, cerere pentru acordarea de despăgubiri, rămase în, comuna, sat noua, raionul, regiunea, abandonate la 6 martie 1945, Comisia Județeană de aplicare a Legii 290/2003, a pronunțat Hotărârea nr. 165/9.02.2007 pe care nu a contestat-o și pe care a depus-o la 15.02.2007 sub nr. 797 la în vederea efectuării sumei de 202.062 lei acordată prin hotărâre.
Se mai arată că, deși nu a făcut contestație împotriva hotărârii - Serviciu pentru aplicarea Legii 290/2003, în perioada 16.02.2007 -9.09.2009 a pus la dispoziția comisiei o serie de înscrisuri, așa cum rezultă din adresa nr. 880/4.04.2008 și din cererile adresate de reclamantă la 1.10.2008 și 9.09.2009.
S-au depus la dosar înscrisuri de către reclamantă și întâmpinare din partea pârâtei.
La termenul de judecată din 20.01.2010, Curtea din oficiu a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a Curții de APEL PLOIEȘTI.
Analizând excepția invocată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și față de dispozițiile art. 137.pr. civ. Curtea reține următoarele:
Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea reclamantei de obligare a Statului R prin Ministerul Finanțelor și a - Serviciul pentru Aplicarea Legii 290/2003, să-i răspundă la o adresă din 9.09.2009 și să-i plătească în termen de 20 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de contencios, 40% din suma stabilită prin Hotărârea nr.165/9.02.2007 a Comisiei Județene de aplicare a Legii 290/2003, cu dobânda BNR de la data stabilită de instanță până la data plății efective.
Potrivit art.8 alin.5 și 6 din Legea nr.290/2003, hotărârile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.Hotărârile pronunțate de tribunalsunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.
Prin dispozițiile art. 17 alin.3, alin.4 lit. e și alin.6 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 290/2003 aprobate prin HG nr. 1120/2006, s-a prevăzut că deciziile vicepreședintelui sunt supuse controlului judecătoresc conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare,la secția de contencios administrativ a tribunaluluiîn raza căruia domiciliază solicitantul.
Pe de altă parte, dispozițiile cuprinse în art. 2 alin.2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 au asimilat actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termen legal. Ținând seama de obiectul cererii de chemare în judecată și de caracterul derogatoriu al normelor de procedură instituite prin actele normative mai sus enunțate (Legea nr. 290/2003 și HG nr. 1120/2006), Curtea constată că soluționarea cauzei este în competența Tribunalului Prahova - Secția comercială - completele specializate de contencios administrativ, urmând a fi admisă excepția necompetenței materiale.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 123/15 ianuarie 2008, decizie pronunțată în cadrul unui regulator de competență (Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2008, semestrul I, Editura 2008).
Mai mult decât atât, în practica recentă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că pentru identitate de rațiune, competența materială este aceeași și în privința acțiunilor având ca obiect obligarea de a emite asemenea hotărâri.
Pentru aceste considerente și în temeiul art. 158.pr. civ. Curtea va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova - Secția comercială - completele specializate de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Curții de APEL PLOIEȘTI, invocată din oficiu. Declină competența de soluționare a cererii formulată în baza Legii contenciosului administrativ de reclamanta - domiciliată în P,-, -. 17, jud. în contradictoriu cu pârâții PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în B, sector 1, nr. 202, Cod poștal - și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚTELOR PUBLICE cu sediul în B, sector 5,-, Cod poștal -, în favoarea Tribunalului Prahova - Secția comercială - completele specializate de contencios administrativ.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE
GREFIER
Red. DF/DD
5 ex./25.01.2010
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
Președinte:Dinu FlorentinaJudecători:Dinu Florentina