Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 1164/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara OPERATOR -2928
Secția contencios Administrativ și Fiscal
Dosar nr--23.09.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.1164
Ședința publică din 5 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Rodica Olaru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta recurentă Direcția de Muncă și Protecție Socială C-S împotriva sentinței civile nr.1018/19.08.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect refuz acordare drepturi persecutați politic.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta personal, lipsă fiind recurenta.
Procedură este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare din partea reclamantei.
Nemaifiind alte cererii de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reclamanta solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr.1018/19.08.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei Direcția de Muncă și Protecție Socială C-S, a fost anulată decizia nr.358/01.04.2008 emisă de pârâtă, a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă decizie, prin care să stabilească reclamantei calitatea de beneficiar al Decretului-Lege nr.118/1990 pentru perioada 05.05.1948-01.09.1952.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Tatăl reclamantei, a fost condamnat pentru atitudine antidemocratică, la o pedeapsă privativă de libertate fiind deținut în Penitenciarul Oradea în perioada 27.10.1947-05.05.1948 (fila 20 dosar).
Prin hotărârea nr. 3042/1991 a Comisiei Județene pentru aplicarea Decretului - Lege nr. 118/1990 din Județul C - S (fila 7 dosar), tatălui reclamantei i se recunoaște calitatea de persoană persecutată politic, pentru perioada 27.10.1947 - 31.12.1952, respectiv pentru perioada cumulată în care acesta a fost arestat politic, a avut stabilit domiciliul obligatoriu și a fost strămutat din localitatea de domiciliu.
În perioada de după eliberare, respectiv 05.05.1948-01.09.1952, tatăl reclamantei, și familia sa au avut stabilit domiciliul obligatoriu în localitatea, județul B, situație ce rezultă din hotărârea nr. 2154/2004 a Comisiei Județene pentru aplicarea Decretului - lege nr. 118/1990 din județul C (fila 13 dosar) și declarațiile martorilor G, și (fila 8-10 dosar), hotărârea nr. 3042/1991 (fila 7 dosar) și decizia nr. 259/2006 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosarul nr. 562/2006 (fila 14 - 18 dosar).
Instanța a reținut că efectele măsurii stabilirii domiciliului obligatoriu, ca măsură de persecuție politică luată împotriva tatălui reclamantei s-au răsfrânt și asupra reclamantei, care era minoră în acea perioadă (fila 32-33 dosar).
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 lit. d din nr. 118/1990 constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 06 martie 1945, pe motive politice, a avut stabilit domiciliu obligatoriu.
Din interpretarea teleologică a prevederilor actului normativ mai sus enunțat, rezultă că atât obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate politic de regimurile respective în perioada arătată.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să beneficieze toate persoanele, cetățeni români, care au suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive politice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit unele persecuții în mod direct, cât și persoanele care au suferit persecuțiile respective, în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este și cazul copiilor minori care, în perioada în care părinții lor au avut stabilit domiciliul obligatoriu, ca urmare a unor persecuții din motive politice, au suferit astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs pentru ei și familia lor din această situație.
Pe de altă parte, legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor, dovadă că astfel de drepturi sunt acordate și soțului supraviețuitor, potrivit dispozițiilor art. 4 alin.1 și 2 din nr. 118/1990.
Așadar, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară și soțului supraviețuitor, care nu a suferit nici persecuțiile, nici consecințele acestora, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleași drepturi și copilul care, urmare persecuției politice a părinților săi, a avut, implicit, stabilit domiciliul obligatoriu o dată cu aceștia.
Susținerea pârâtei, că reclamanta are deja stabilită calitatea de persecutat politic, potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 lit. e din nr. 118/1990 este irelevantă și urmează a fi înlăturată pentru următoarele considerente:
În speța de față, calitatea de persoană persecutată politic a reclamantei a vizat două situații prevăzute de nr. 118/1990, perioada de domiciliu obligatoriu și perioada în care a fost strămutată într-o altă localitate.
Pentru perioada de strămutare, reclamanta are stabilită calitatea de persoană persecutată politic, potrivit deciziei nr. 96/2004 (fila 57-58 dosar).
Pentru perioada de domiciliu obligatoriu, pârâta a refuzat reclamantei stabilirea și acordarea drepturilor prevăzute de art. 1 alin. 1 lit. d din nr. 118/1990.
Ambele perioade, atât cea de domiciliu obligatoriu, cât și cea de strămutare sunt prevăzute și reglementate de dispozițiile art. 1 alin. 1 lit. d și e din nr. 118/1990, fără să se excludă una pe cealaltă, ca în speța de față, când cele două situații vizează perioade de timp diferite, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 din nr. 118/1990.
Ca atare, tribunalul a constatat că cererea reclamantei este întemeiată.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, văzând și dispozițiile art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a admis contestația formulată de către reclamanta în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială C - S; a anulat decizia nr. 358/01.04.2008 și a obligat-o pe aceasta să emită o nouă decizie, prin care să stabilească reclamantei calitatea de beneficiar al nr. 118/1990 pentru perioada 05.05.1948 - 01.09.1952, perioadă de domiciliu obligatoriu.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială C- admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și menținerea ca temeinică și legală a Deciziei nr.358 din 01.04.2008 emisă de comisia constituită pentru acordarea drepturilor Decretului-Lege nr.118/1990.
În motivarea recursului pârâta a arătat, în esență, că reclamanta solicitase în 2004 Direcției de Muncă și Protecție Socială C-S stabilirea calității de persecutat politic pentru strămutarea în perioada 1952-1956, calitatea recunoscută prin decizia nr.96/30.04.2004, că art.1 lit.d se referă la domiciliul obligatoriu, dar aliniatul 4 al aceluiași articol precizează că se consideră vechime în muncă perioada de persecuție, dacă se face dovada că persoanele în cauză probează că nu au putut să se încadreze în muncă în funcții pentru care aveau pregătirea profesională, or, la data condamnării tatălui său reclamanta avea vârsta de 4 ani, astfel că reclamanta este doar urmașa tatălui-persoană persecutată politic.
Recursul este nefondat.
Art.1 din Decretul-Lege nr.118/1990 enumeră situațiile considerate persecuție politică, la lit.d fiind indicat domiciliul obligatoriu.
Cum a reținut și prima instanță, tatăl reclamantei, domnul, a avut stabilit domiciliu obligatoriu în localitatea, jud.B, în perioada 5.05.1948-1.09.1952, împreună cu familia sa, inclusiv reclamanta, minoră în perioada respectivă.
Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.1 lit.d din Decretul-Lege nr.118/1990, pe perioada domiciliului obligatoriu toții membrii familiei domnului fiind supuși acelorași privațiuni fie adulți, fie minori cum este cazul reclamantei. Astfel, cum corect a stabilit Tribunalul C-S, este irelevant că, reclamantei i se stabilise anterior calitatea de beneficiar a prevederilor Decretului Legea nr.118/1990, pentru că privea o altă perioadă, 1952-1956, și pe un alt temei legal- strămutarea, conform art.1 lit.e din același act normativ-, reclamanta fiind îndreptățită să beneficieze de drepturile compensatorii pentru ambele perioade în care a fost persecutată, în nume propriu și nu cum susține pârâta recurentă că aceasta este doar urmașa unei persoane persecutate.
Apoi, observă Curtea, susținerea recurentei că reclamanta era minoră în perioada persecuției și deci nu i se poate recunoaște vechimea în muncă pentru perioada 1942-1952, este, de asemenea, irelevantă. În primul rând, constată Curtea, pentru că prima instanță nu a obligat pârâta prin sentința recurată să-i considere reclamantei vechime în muncă perioada în discuție, ci doar ca, potrivit art.1 lit.d din Decretul-Lege nr.118/1990, să-i acorde calitatea de beneficiar, în temeiul acestui act normativ pentru cât s-a aflat cu domiciliul obligatoriu în localitatea, județul În al doilea rând, observă Curtea, este cât se poate de evident că în logica actului normativ cu caracter reparatoriu precitat, doar persoanelor adulte în momentul persecuției politice să li se recunoască vechimea în muncă și numai în ipoteza în care fac dovada că nu au putut să se încadreze în funcții pentru care aveau pregătirea profesională. Așadar, reclamantei, conform sentinței recurate, urmează a i se acorda drepturile consacrate în Decretul-Lege nr.118/1990, mai puțin recunoașterea perioadei în discuție ca vechime în muncă.
Așa fiind, Curtea, potrivit art.312 (1) Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursului pârâtei Direcția de Muncă și Protecție Socială C-
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta C-S, împotriva Sentinței civile nr.1018/19.VIII.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 5.XI.2008
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
red. -17.11.2008
tehnored. - 18.11.2008; 2 ex.
prima instanță:Tribunalul C-
Judecător:
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Ionel Barbă, Rodica Olaru
