Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 1270/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR- ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.1270
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11.05.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Păun Luiza Maria
JUDECĂTOR 2: Bulancea Diana Magdalena
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamanții, -, C, G, împotriva sentinței civile nr.3604/15.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX - de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL SECTORULUI 1
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții reclamanți, -, C, G, prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul pârât PRIMARUL SECTORULUI 1
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenții reclamanți, prin apărător, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București -Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal reclamanții, -, C, G, în contradictoriu cu PRIMARUL SECTORULUI 1 B, au solicitat obligarea pârâtului să plătească sumele reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data de 01.01.2004, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la data plății efective, cu înscrierea dreptului în carnetele de muncă.
Tribunalul București -Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanți, reținând că drepturile bănești solicitate reprezentând componente posibile ale salariului funcționarilor publici reprezintă cadrul general, urmând ca salariile funcționarilor publici să fie stabilite în concret, prin acte normative distincte, în care vor fi prevăzute condițiile de acordare a fiecărui spor sau supliment în parte.
Împotriva acestei sentințe,în termen legal au formulat recurs reclamanții, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului formulat, recurenții reclamanți au susținut în esență că, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală întrucât au fost încălcate disp.art.38 din Codul Muncii și nu au fost avute în vedere prev.art.53 al.1 și 2 din Constituția României privitoare la condițiile restrângerii exercițiului unor drepturi sau libertăți.
Totodată recurenții au invocat interpretarea greșită a instanței de fond dispozițiilor Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici cât și a disp.art.16 din Constituție, având în vedere faptul că, în cadrul aceleiași instituții există funcționari publici care au recuperat în instanță aceste drepturi bănești.
În drept au fost invocate disp.art.304 pct.9 și 3041cod pr.civ.
Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul disp.art.3041cod pr.civ. Curtea constată că recursul formulat în cauză este nefondat.
Într-adevăr disp.art.31 din Legea 188/1999, astfel cum a fost modificat prin Lg.161/2003, reglementează componentele salariului funcționarilor publici, stabilind faptul că aceștia au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, iar potrivit alin.3 al aceluiași articol salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor legale mai sus menționate reținând faptul că aceste "suplimente" fac parte din salariul funcționarului public însă se acordă în anumite situații.
Solicitarea recurenților reclamanți de obligare a intimatei la plata acestor drepturi sub forma unor sporuri permanente, a suplimentelor salariale reglementate pentru anumite situații este evident nelegală și netemeinică.
Cum disp.art.31 din Legea 188/1999 în temeiul cărora a fost formulată acțiunea reprezintă în fapt cadrul general al drepturilor salariale ale funcționarilor publici, în mod corect s-a reținut prin sentința criticată faptul că salariile urmează a fi stabilite în concret prin acte normative distincte, precizându-se și condițiile de acordare a sporurilor cât și a suplimentelor respective.
Astfel fiind, Curtea constată că sentința pronunțată de către instanța de fond este legală și temeinică, neexistând motive pentru casarea sau modificarea acesteia și în temeiul disp.art.312 al.1 cod pr.civ. va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanții, -, C, G, împotriva sentinței civile nr.3604/15.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX - de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL SECTORULUI 1
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 11.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Red.DD GREFIER
EF/2ex.
2.06.2009
Tr.-9
Jud.
Președinte:Păun Luiza MariaJudecători:Păun Luiza Maria, Bulancea Diana Magdalena