Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 1337/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 1337
Ședința publică din 14.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Diana Iuliana Pasăre
JUDECĂTOR 2: Horațiu Pătrașcu
JUDECĂTOR 3: Vasile
Grefier: -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant G PRIN SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO " în contradictoriu cu intimații-pârâți MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-pârâtă DGPMB, reprezentată de consilier juridic, cu delegație pe care o depune la dosar, lipsind recurentul-reclamant și intimatul-pârât MAI.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că obiectul pricinii este recurs împotriva sentinței civile nr. 131/14.01.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a IX-a în dosarul nr-,procedura de citare este legal îndeplinită, că intimatul-pârât MAI a depus, prin serviciul registratură, la data de 06.05.2009, întâmpinare, în două exemplare, și că intimata-pârâtă DGPMB a depus, prin serviciul registratură, la data de 06.05.2009, întâmpinare, în două exemplare.
Curtea acordă cuvântul asupra excepției nulității recursului, invocată de intimatul-pârât MAI prin întâmpinare, și, în subsidiar, pe fondul cererii de recurs.
Intimata-pârâtă DGPMB, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției nulității recursului, motivând că, astfel cum prevede art. 3021alin. 1 lit. b) civ.Cod Penal, cererea de recurs trebuie să cuprindă și numărul hotărârii atacate. Pe fondul cererii de recurs, solicită respingerea acestuia, ca nefondat. Solicită a se avea în vedere și Deciziile nr. 818, 819, 820 și 821 pronunțate de Curtea Constituțională.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr.48.216/3/ CA/2008, reclamantul G prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor,PRO " în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Direcția Generală de Poliție a Municipiului B, a solicitat repararea prejudiciului cauzat ca urmare a discriminării prin neacordarea majorărilor salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007, cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007 și cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, plata dobânzii legale până la efectuarea plății, indexarea sumelor datorate începând cu momentul nașterii dreptului la despăgubire și până la momentul efectuării plății efective a drepturilor salariale, cu efectuarea mențiunilor corespunzătoare în dosarul personal.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este angajat în cadrul DGPMB sector 2, secția 7. În 2007 Guvernul României a emis 3 ordonanțe. Legea 232/2007 prevede 2 majorări salariale aplicabilă tuturor funcționarilor publici dar a exceptat polițiștii. OG 10/2007 prevede creșteri salariale ale personalului contractual din sectorul bugetar si a salariilor demnitarilor publici. Se invocă faptul că prin excluderea de la aceste acte normative a polițiștilor s-a produs o discriminare în sensul art.2 din OG 137/2000 și a directivei 2000/78/CE, a arătat că indexarea diferențiată a salariilor bugetarilor este discriminatorie, producându-se polițiștilor un prejudiciu. Mai invocă în motivele acțiunii prev. art. 16,20 din Constituția României, art. 14 CEDO,art.7.
Pârâtul MIRA a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în raport de decizia nr.819/2008 a Curții Constituționale.
Prin sentința civilă nr. 131/14.01.2009, Tribunalul Bucureștia respins acțiunea.
În motivare, instanța de fond a arătat că reclamantul este funcționar public cu statut special angajat la pârâta DGPMB - secția 7, aspect necontestat de către părți.
Potrivit art. 39 din OG nr.6/2007 modificată cu legea nr.232/2007,1.Pentru funcționarii publici și posturile corespunzătoare funcțiilor publice specifice preluate de Ministerul Economiei și Finanțelor de la Ministerul Integrării Europene,. se păstrează salariile de bază și celelalte drepturi salariale acordate până la data de 31 decembrie 2006.
2. de bază ale funcționarilor publici prevăzuți la alin. 1 se majorează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care intră în vigoare legea de aprobare a prezentei ordonanțe cu 7% față de nivelul din luna decembrie 2006 și cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007 față de nivelul din luna septembrie 2007".
Reclamantul nu face parte din categoriile de personal indicate în mod limitativ de actul normativ, nefiind funcționar public preluat de MEF de la, ci polițist în cadrul pârâtei DGPMB. Temeiul de drept indicat de reclamant nu prevede deci creșterii salariale pentru toți funcționarii publici, mai puțin polițiștii, ci se adresează unei categorii restrânse de personal, cei preluați între ministerele individualizate.
De asemenea, potrivit art. 1 din OG nr.10/2007, în anul 2007, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. 11 și 111 la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit Ordonanței Guvernului nr. 3/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2006, avute la data de 31 decembrie 2006, se majorează în 3 etape, astfel:
a) cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006;
b) cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007;
c) cu 11 % începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
După cum se poate observa, actul normativ a avut în vedere personalul contractual și personalul care ocupă funcții de demnitate publică, deci nu poate fi aplicabil polițiștilor.
Nici unul din actele normative invocate în susținerea cererii nu se referă la categoria polițiștilor, fiind aplicabile strict personalului indicat expres în cuprinsul acestora, în care nu pot fi incluși polițiștii.
Susținerea reclamantului că s-a realizat o discriminare și deci, instanța să constate această discriminare și în consecință să aplice actele normative speciale și reclamantei, este neîntemeiată. Dispozițiile OUG 137/2000 nu pot fi aplicate în sensul că instanța să constate aplicarea discriminatorie a legii. Astfel instanța reține că prin decizia nr.821/2008 a Curții Constituționale se prevede că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și/sau să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii întrucât ar încălca principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. 1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Față de cele arătate mai sus, instanța reține că nici unul din actele normative invocate în susținerea cererii nu se referă la categoria polițiștilor iar instanța nu are competență să înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii întrucât ar încălca principiul separației puterilor, motiv pentru care în baza art. 1,18 din legea 554/2004 raportat la OG 38/2003, art.1, 61 din Constituția României și art.27 din OUG 137/2000 va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul arătând că Legea nr.232 din 06 iulie 2007 publicată în Of. Nr. 171 din 16 iulie 2007 pentru aprobarea nr.OG 6/2007, modificând art. 39 alin. 2 al acestuia prevede majorări salariale pentru toți funcționarii publici.
Pe de altă parte, potrivit art. 43 din OG 38/2003,salariile stabilite în raport cu coeficienții de ierarhizare, prevăzute în prezenta ordonanță, sunt brute și se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar", în speță majorarea salarială urmând a se face în conformitate cu prevederile legii 232/2007, care prin modificarea art. 48 din OG 6/2007 stipulează că:,Prezenta ordonanță se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999, republicată, precum și dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar."
Consideră că interpretarea instanței conform căreia polițiștii sunt excluși de la indexarea salariilor, așa cum a fost ea aplicată funcționarilor publici, pe motiv că aceștia sunt încadrați în baza legii 360/2002, contravine chiar textelor de lege specială adică OG 38/2003, care așa cum am arătat mai sus stipulează clar că salariile prevăzute în acest act normativ - adică ale polițiștilor - se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar, în speță OG 6/2007, modificată de legea 232/2007.
De asemenea, chiar această lege prevede că se completează cu dispozițiile legii 188/1999 precum și a celorlalte acte normative speciale adică în cauza de față cu reglementările OG 38/2003 și ale legii 360/2002.
Nu poate fi primită opinia părții adverse și a instanței, conform căreia solicităm extinderea sferei de aplicare a altor dispoziții legate și categoriei din care face parte reclamantul, întrucât există dispoziție clară potrivit chiar în actul normativ ce reglementează salarizarea polițiștilor, potrivit căreia indexarea salariilor se face în baza dispozițiilor legale privind personalul din sectorul bugetar.
Pe de altă parte, acțiunea nu a fost întemeiată pe dispozițiile OG 10/2007, așa cum eronat reține instanța de judecata. aceasta fund data cu titlu de exemplu, ci pe dispozițiile OG 6/2007.
Că în realitate dreptul consacrat de Legea specială - OG 38/2003 - privind majorarea salariilor polițiștilor în funcție de reglementările personalului din sectorul bugetar să nu devină doar un drept lipsit de conținut, fără posibilitatea valorificării sale, vă solicităm să dispuneți admiterea recursului.
În același sens s-au pronunțat și o serie de instanțe din țară, care au apreciat că dreptul solicitat există, iar Ministerul Internelor și Reformei Administrative a fost obligat la plata acestuia (a se vedea sentința nr. 1379 a Tribunalului Dolj, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia Curții de Apel Craiova nr.2241 din 04.11.2008).
Într-adevăr, art. 3021alin. 1 lit. b proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă inclusiv hotărârea care se atacă. . nulitatea ce derivă din lipsa acestui element este condiționată de producerea unei vătămări, în condițiile art. 105alin. 2 proc. civ. În speță, această vătămare nu s-a produs, ca urmare a faptului că recurentul a indicat numărul de dosar in care s-a pronunțat hotărârea atacată, ceea ce a permis înaintarea dosarului la Curtea de APEL BUCUREȘTI și judecarea recursului. Din acest motiv, în baza textelor de lege menționate, Curtea va respinge excepția nulității recursului.
Prin decizia nr.821/2008 a Curții Constituționale se prevede că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și/sau să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii întrucât ar încălca principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. 1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Potrivit art. 1 din OG nr.10/2007, în anul 2007, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. 11 și 111 la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit Ordonanței Guvernului nr. 3/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2006, avute la data de 31 decembrie 2006, se majorează în 3 etape, astfel:
a) cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006;
b) cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007;
c) cu 11 % începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
După cum se poate observa, actul normativ a avut în vedere personalul contractual și personalul care ocupă funcții de demnitate publică, deci nu poate fi aplicabil polițiștilor.
Într-adevăr, potrivit art. 43 din OG 38/2003,salariile stabilite în raport cu coeficienții de ierarhizare, prevăzute în prezenta ordonanță, sunt brute și se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar". Dar OG nr.10/2007 are în vedere doar personalul contractual din sectorul bugetar și nu întreg personalul bugetar. De aceea, OG nr.10/2007 cuprinde doar norme speciale care nu pot fi aplicate prin analogie și la alte categorii de angajați.
Din aceste motive, în baza textelor de lege menționate, a art. 3041și 312 proc. civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului.
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-reclamant G PRIN SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO " împotriva sentinței civile nr. 131/14.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECǍTOR JUDECǍTOR
- PASǍRE PǍ
Tribunalul București GREFIER
Secția a IX-a Contencios -
Administrativ și Fiscal
Jud. fond
Red. jud. /2 ex./27.05.2009
Președinte:Diana Iuliana PasăreJudecători:Diana Iuliana Pasăre, Horațiu Pătrașcu, Vasile








