Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 137/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.137
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 18.01.2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Duican Doina
JUDECĂTOR 2: Păun Luiza Maria
JUDECĂTOR 3: Cosma
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de reclamanta - și de pârâții CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I și DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ împotriva sentinței civile nr.650/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recurenta reclamantă a depus la dosar, la data de 18.01.2010, întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, având în vedere că recurenții pârâți au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.650/F/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosar nr- au fost respinse excepțiile inadmisibilității și tardivității cererii formulate de pârâta I precum și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Casa de Pensii I, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu I și Casa Județeană de Pensii I și a fost obligată I să emită o hotărâre prin care să acorde reclamantei și dreptul prevăzut de D-118/1990 modificat prin art.3.2 rap.la ar.1(1) lit.d) - pentru persoanele cu domiciliul obligatoriu, iar pârâta Casa Județeană de Pensii I să achite reclamantei drepturile cuvenite începând cu 1.04.2009 la zi, actualizate cu indicele de inflație și în continuare, fiind respinsă cererea de acordare a acestor drepturi pentru perioada 8.05.2006-1.03.2009.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că din interpretarea disp.art.1 și 3 din D-118/1990 cu privire la indemnizațiile de care beneficiază persoanele îndreptățite, situațiile sunt prevăzute limitativ în art.1 fără a se preciza că drepturile stabilite se achită numai în una din situațiile enumerate și nici că situația de strămutat o include și pe cea de persoană cu domiciliul obligatoriu, aceiași interpretare fiind reținută și cu privire la art.3 alin.1 și 2 din decretul lege.
În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea acestor drepturi pe o perioadă de 3 ani, instanța a reținut în temeiul disp.art.14 din D-118/1990, că cererea este nefondată, drepturile prevăzute fiind acordate ca începând cu data de 1 ale lunii următoare depunerii cererii și în consecință a admis în parte cererea reclamantei începând cu luna martie 2009.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au formulat recurs atât pârâtele Casa Județeană de Pensii I și Direcția de Muncă și Protecție Socială I cât și reclamanta, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În recursul promovat de pârâta Casa Județeană de Pensii I, recurenta a susținut în esență în mod greșit instanța de fond a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a tardivității introducerii cererii și a fost admisă în parte cererea reclamantei.
Susține recurenta că intimata reclamantă avea posibilitatea de a contesta în termenul legal decizia prin care i-a fost acordată indemnizația numai pentru art.1 lit.e) din D-118/1990, iar pe de altă parte precizează că are doar atribuția de a plăti drepturile stabilite de comisia constituită la nivelul I pentru soluționarea cererilor celor îndreptățiți.
În motivarea recursului formulat de recurenta-pârâtă Direcția de Muncă și Protecție Socială I se susține în esență că în mod greșit instanța de fond a apreciat că aceasta are calitate procesuală în cauză, întrucât hotărârea prin care i-au fost recunoscute drepturile reclamantei nu a fost emisă de aceasta ci de fosta comisie independentă de aplicare a prev.D-118/1990, deciziile acesteia fiind acte cu caracter jurisdicțional, rămase definitive.
Pe fondul cauzei, recurenta susține că sentința instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, aceasta reținând în mod eronat în raport de disp.art.1 alin.2 lit.c) din D-118/1990, faptul că intimata reclamantă ar avea dreptul și la indemnizația prevăzută pentru domiciliul obligatoriu.
În motivarea recursului formulat de reclamanta, întemeiat pe disp.art.304 pct.9 cod pr.civ. se critică soluția instanței de fond sub aspectul că în mod greșit i-a fost respins capătul de cerere privind acordarea drepturilor prevăzute pe o perioadă de 3 ani, instanța apreciind greșit în temeiul disp.art.14 din D-118/1990, că acestea se acordă de la data de 1 lunii următoare.
Recurenta-reclamantă a formulat și întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate de către recurentele-pârâte.
Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul art.3041, Curtea constată că recursurile formulate de recurentele pârâte sunt fondate.
Potrivit disp.art.1 alin.1 din D-118/1990 "Constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât persoană, după data de 6.03.1945, pe motive politice: -
d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu;
e) a fost strămutată într-o altă localitate.
Art.4 alin 1 din același act normativ prevede că (1) "Persoanele care s-au aflat în situațiile prevăzute laart. 1alin. (1) lit. a), b) și e) și alin. (2) au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate.
Persoanele care s-au aflat în una dintre situațiile prevăzute laart. 1alin. (1) lit. c) și d) au dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate".
În raport de aceste dispoziții legale, Curtea constată că instanța de fond s-a rezumat la o analiză formală a textului de lege, apreciind în mod greșit că persoanele strămutate care au avut și restricții imobiliare urmează a beneficia și de plata indemnizației prevăzute pentru domiciliul obligatoriu, întrucât cele două situații sunt prevăzute în mod distinct de lege și nu prevede că s-ar exclude.
O astfel ce interpretare, scapă din vedere conținutul concret al măsurilor prevăzute de dispozițiile D-118/1990.
reprezintă de fapt o măsură care presupune în mod necesar și restricții imobiliare întrucât strămutarea nu reprezintă doar mutarea unei persoane dintr-o regiune în alta, ci și obligarea acesteia să rămână în locul unde a fost strămutată. În fapt, restricțiile imobiliare sunt cele care conferă strămutării forța și eficiența ce justifică plata unei indemnizații care în prezent este chiar mai mare decât cea prevăzute pentru domiciliul obligatoriu.
Dacă s-ar exclude restricțiile imobiliare din măsura strămutării, această măsură s-ar consuma instantaneu (prin mutarea persoanei la noul domiciliu) astfel că dispoziția care prevede plata unei indemnizații pentru fiecare an de strămutare. Ori strămutarea durata doar prin restricțiile imobiliare care s-au dispus), durând atâta timp cât durează acestea și încetând în momentul ridicării acestor restricții, chiar dacă persoana în cauză continuă să locuiască în regiunea în care a fost strămutată.
Interpretarea instanței de fond este greșită și prin faptul că ar putea avea consecințe nefirești care nu puteau fi în intenția legiuitorului. Astfel se constată că prin plata a două indemnizații pentru persoanele strămutate în considerarea faptului că acestea au avut și restricții imobiliare, s-ar ajunge ca aceste persoane să fie despăgubite cu o indemnizație totală mai mare decât persoanele condamnate sau private de libertate în mod abuziv. Ori în aceste condiții, este evident că legiuitorul, stabilind indemnizații diferite în funcție de gravitatea măsurii abuzive suferite nu a avut în intenție să despăgubească persoanele care au fost private de libertate cu o indemnizație mai mică decât cele care au suportat o măsură mai redusă ca și gravitatea, iar faptul că strămutarea li domiciliul forțat sunt prevăzute distinct în textul legii nu poate duce la o concluzie contrară.
În fapt, strămutarea, ca o măsură ce presupune în mod necesar restricții imobiliare este o măsură ce absoarbe domiciliul forțat după un mecanism similar celui din dreptul penal în care o infracțiune complexă absoarbe o infracțiune simplă ce intră în competența sa, chiar dacă sunt reglementate distinct de legea penală.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea constată că recursurile formulate de către pârâții Casa Județeană de Pensii I și Direcția de Muncă și Protecție Socială I sunt fondate și urmează a fi admise în temeiul disp.art.312 al.1 cod pr.civ. și în consecință va modifica sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Pentru aceleași motive, Curtea va respinge recursul formulat de recurenta reclamantă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I și DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ împotriva sentinței civile nr.650/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-.
Modifică sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 18.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Red.DD GREFIER
EF/2ex.
1.02.2010
Tr.
Jud.ES
Președinte:Duican DoinaJudecători:Duican Doina, Păun Luiza Maria, Cosma
