Persecutați politic - Acordare drepturi. Sentința 16/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMANIA

CURTEA DE APEL

Secția de ContenciosAdministrativ și Fiscal

Sentința nr. 16/ Dosar Nr-

Ședința publicdin 22 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Georgeta Bejinaru Mihoc JUDECĂTOR 2: Raluca Popa

- - - - grefier

Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulate în temeiul Legii contenciosului administrativ de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială B, având ca obiect refuz acordare drepturi - persecuții politice Legea 118/1990.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul, lipsă fiind pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială

Procedura îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată depus la dosar prin serviciul registratură al instanței, întâmpinare din partea pârâtei Direcția de Muncă și Protecție Socială B, prin care se invocă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov comunicându-se un exemplar al acesteia reclamantului.

Reclamantul, întrebat fiind de instanță, precizează că temeiul legal al acțiunii este nr.OG 6/13.02.2008 prin care a fost modificată Legea nr. 341/2004 a recunoștinței față de eroii-martori și luptători care au contribuit la victoria române din decembrie 1989 precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma muncitorești anticomuniste de la B din noiembrie 1987 și nu 118/1990 cum a precizat în cererea de chemare în judecată. Totodată învederează instanței că solicită anularea Hotărârii 85/12.06.2008 emisă de Direcția de Muncă și Protecție Socială B.

Referitor la excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov, invocată de pârâtă prin întâmpinare, față de dispozițiile art. 22 alin.2 din OUG 6/2008 raportat la dispozițiile art.10 alin.1 din Legea 554/2004 în sensul că acțiunea intră în competența Tribunalului și nu a Curții de Apel, pârâta fiind un organ public județean, reclamantul, având cuvântul asupra acestei excepții, solicită admiterea excepției întrucât o apreciază ca fiind întemeiată, astfel că, solicită declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, ca primă instanță.

Instanța, față de excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov, invocată de pârâtă prin întâmpinare și față de susținerile reclamantului, rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Constată că prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Direcția și Protecției Sociale B, a solicitat să se constate că s-a aflat în situațiile prevăzute de art.1, al.1, lit.b și d din Decretul-Lege nr.118/1990 așa cum a fost motivat și completat.

În motivarea cererii se arată că prin Decizia nr.580/24.02.2008 emisă de Direcția de Muncă și Protecție Socială B s-a constatat că reclamantul a fost reținut în baza unor măsuri administrative de către organele de represiune ale regimului comunist stabilindu-i-se domiciliul obligatoriu.

Ca probațiune la dosar a fost depusă decizia nr.580/2000, declarație de martori, precum și alte înscrisuri.

La dosar, a depus întâmpinare pârâta Direcția și Protecției Sociale B, prin care solicită respingerea acțiunii reclamantului întrucât acesta nu îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile art.19 alin.2 din OUG nr.6/2008 și ca atare drepturile solicitate nu i se cuvin. Pârâta mai invocă excepția de necompetență materială a curții de Apel Brașov -secția de contencios administrativ și fiscal, competența aparținând Tribunalului Brașov, conform dispozițiilor art.2 pct.1 și art.2 și 3 din Cod procedură civilă.

Excepția invocată de către pârâtă este fondată.

În ședința de judecată din data de 22.01.2009 reclamantul a precizat că temeiul legal al acțiunii este OUG nr.6/2008 pentru modificarea Legii recunoștinței față de eroii martiri și luptători care au contribuit la victoria române din decembrie 1989 nr.341/2004, iar hotărârea a cărei anulare o solicită are nr.85/12.06.2008 și a fost emisă de către pârâtă.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond și având în vedere precizarea de acțiune formulată de reclamant în ședința de judecată din data de 22.01.2009, instanța constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art.22 alin.1 și 2 din OUG nr.6/2008 precum și cele ale art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004 conform dispozițiilor art.22 alin.1 și 2 din OUG nr.6/2008 Direcțiile generale de muncă și protecție specială județene, respectiv a municipiului B sunt obligate să se pronunțe asupra cererii formulate în condițiile art.19 și 20 în termen de 30 de zile de la data la care au fost sesizate, printr-o hotărâre motivată, iar, împotriva hotărârii pronunțate persoana care se consideră nemulțumită poate formula acțiune la instanța de contencios administrativ, conform prevederilor Legii nr.554/2004, modificată și completată.

De asemenea, conform art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel.

În speță, actul administrativ atacat de reclamant, respectiv Hotărârea nr.85/12.06.2008 prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a drepturilor solicitate în baza OUG nr.6/2008, a fost emisă de către pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială B, care este un serviciu public descentralizat la nivel județean.

În aceste condiții, având în vedere dispozițiile legale mai sus arătate, se poate constata că soluționarea acțiunii în anulare și de acordare a drepturilor solicitate de reclamant nu este de competența Curții de Apel, ci este de competența Tribunalului ca instanță de fond.

Față de aceste considerente Curtea va admite excepția invocată de către pârâtă, iar în baza art.158 alin.3 din Codul d e procedură civilă va declina competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamant, în favoarea Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de necompetență materială a Curții de Apel Brașov - secția de contencios administrativ și fiscalși în consecință:

Declină competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul împotriva pârâtei Direcția și Protecției Sociale B în favoarea Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi 22.01.2009.

Președinte Grefier

- - - - -

Red: /26.01.2009

Dact: MD/27.01.2009 - 3 ex.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Către,

TRIBUNALUL BRAȘOV

- secția comercială și de contencios administrative -

Alăturat vă înaintăm dosarul nr- al Curții de Apel Brașov, conținând un nr. de 52 de file, întrucât prin sentința nr. 16/F/22 ianuarie 2009 s-a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov - secția de contencios administrativ și fiscal și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței dvs.

Președinte Grefier

- - - - -

Președinte:Georgeta Bejinaru Mihoc
Judecători:Georgeta Bejinaru Mihoc, Raluca Popa

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Persecutați politic - Acordare drepturi. Sentința 16/2009. Curtea de Apel Brasov