Persecutați politic - Acordare drepturi. Sentința 1810/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.1810

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 29 04 2009

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Voicu Rodica

GREFIER- - -

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI B și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul personal, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin consilier juridic prin consilier juridic în baza delegației de reprezentare pe care o depune la dosar, lipsă fiind pârâții, și

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Interpelat fiind de instanță, reclamantul arată că în perioada pentru care solicită plata drepturilor salariale- 1 01 2005-31 12 2005 a fost încadrat la B-Secția de Poliție Transporturi (de la 01 01 2005-01 10 2005) și la -Direcția Poliției Transporturi (de la 01 10 2005-31 12 2005), conform adeverinței depuse la dosarul cauzei. Totodată, arată că Direcția Poliție Transporturi este în cadrul IGPR, fiind preluată de către acesta, dar plățile se fac de către DGPMB.

Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin consilier juridic invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a, având în vedere faptul că reclamantul nu a fost angajatul acestei instituții, fiind angajat în cadrul Ministerului Administrației și Internelor care este ordonator principal de credite.

Având cuvântul asupra exce excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, reclamantul lasă la aprecierea instanței.

Curtea, având în vedere practica judiciară în materie, admite excepția lipsei calități procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, față de obiectul acțiunii și având în vedere faptul că reclamantul nu are relații de muncă cu acest minister; urmează ca Ministerul Finanțelor Publice să fie scos din cauză și pârâții, și să rămână în cauză, fiind angajatorii reclamantului.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reclamantul solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâților la plata sporului de fidelitate de până la 20% din salariul de bază aferent perioadei 01 01 2005-31 12 2005.

Curtea reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra acțiunii de față, deliberând în condițiile art.256 cpc, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.11.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală de Poliție a Municipiului B și Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat obligarea pârâților Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală de Poliție a Municipiului B la plata sumelor reprezentând a sporului de fidelitate actualizate cu indicele de inflație, la data plății efective, pentru perioada 1.01-31.12.2005, obligarea pârâtului FP să aloce fondurile necesare plății sporului de fidelitate pentru anul 2005 actualizate cu indicele de inflație, la data plății efective.

În motivare, reclamantul a arătat că prin art.28 al.1 lit.a din lg,360/2002 se instituie dreptul polițistului la salariul lunar, compus din salariul de bază, indemnizației, sporuri, premii și prime ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege.

În aplicarea acestei prevederi, prin art.6 din OG nr.38/2003, intrată în vigoare al 1.01.2004, s-a stabilit că pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.

Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată pe anul 2005 prin art.2 al.1 din OUG nr.118/2004.

Consideră reclamantul că suspendările succesive la plata dreptului concediului de odihnă reprezintă o manifestare de subiectivism și o încălcare a prevederilor constituționale.

Fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, sporul de fidelitate nu poate fi anulat sau suspendat, dispozițiile legale menționate nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării drepturilor câștigate, ci doar la suspendarea exercițiului acestora.

Prin suspendarea plății sporului de fidelitate, dreptul la o astfel de plată nu a fost restrâns ci îngrădit operând în concret o veritabilă lipsire a dreptului subiectiv și în acest sens reclamantul invocă principiul dreptului câștigat și principiul încrederii în statul de drept.

Pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii arătând că Curtea Constituțională a constatat că legiuitorul este în drept să acorde aceste drepturi, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă.

Art.57 din OG nr.38/2003 prevede că acordarea drepturilor bănești reglementate prin această ordonanță de guvern se face în limita fondurilor necesare aprobate anual.

Pârâtul GPMB a formulat întâmpinare arătând că reclamantul trebuie să dovedească perioada în care și-a desfășurat activitatea în cursul anului 2005 la această instituție.

Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, având în vedere că exercițiul dreptului prev.de art.6 din OG 38/2003 a fost suspendat în anul 2005.

La termenul din 29.04.2009, Curtea a pus în discuția părților, din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a FP față de obiectul acțiunii - drepturi salariale; excepție care a fost admisă, iar FP a fost scos din cauză.

Curtea, analizând actele dosarului, constată că acțiunea este întemeiată în parte.

Potrivit art.6 din OG nr.38/30.01.2003 republicată,aprobată prin Lg.353/2003, cu modificările și completările ulterioare, pentru activitatea desfășurată în activitățile de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază în condițiile stabilite prin ordin al Ministrului de Interne.

În anul 2005 fost suspendată aplicarea art.6 din OG 38/2003 prin OUG nr.118/2004.

Prin legile bugetului de stat nr.507/2003, 511/2004 și 379/2005 aplicarea acestor prevederi legale a fost suspendată succesiv.

Conform Legii nr.24/2000, republicată, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior, la expirarea duratei de suspendare actul de normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintrând în vigoare.

Măsura suspendării acordării sporului de fidelitate a afectat doar exercițiul dreptului nu și existența acestuia întrucât un drept prevăzut de lege încetează doar prin abrogare.

Prin urmare, sporul de fidelitate este un drept câștigat, respectarea unui drept salarial dobândit în virtutea unui act normativ, fiind consfințită și de prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Susținerile pârâților, în sensul că legiuitorul este în drept să acorde aceste drepturi, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă, nu pot fi primite atâta timp cât suspendarea aplicării prevederilor legale privind prima de concediu și sporul de fidelitate nu echivalează cu încetarea acordării drepturilor pentru perioada suspendării ci numai o amânare a valorificării acestor drepturi.

În consecință față de cele arătate în conformitate cu art.18, Lg.554/2004 urmează a fi admisă acțiunea, iar pârâții vor fi obligați la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând sporul de fidelitate pentru perioada 1.01.2005-31.12.2005, corespunzător perioadei lucrate în fiecare instituție, actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului, la data plății efective, în virtutea principiului echității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în B,-,.5,.A,.3, sector 3, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în B, nr.1A, sector 1, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în B,--6, sector 5, DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI B, cu sediul în B,--5, sector 5, și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în-, sector 5,

Obligă pârâții la plata către reclamanți a drepturilor bănești, reprezentând spor de fidelitate pentru perioada 1.01.2005-31.12.20054, corespunzător perioadei lucrate în fiecare instituție.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 29.04.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.VR

EF/7ex.

4.06.2009

Președinte:Voicu Rodica
Judecători:Voicu Rodica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Persecutați politic - Acordare drepturi. Sentința 1810/2009. Curtea de Apel Bucuresti