Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 1937/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1937
Ședința publică de la 25 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu Judecător
- - JUDECĂTOR 2: Doina Ungureanu
- - JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță
Grefier:
******
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTU RESTITUIREA PROPIETĂȚILOR-SERVICIUL PT.APLICAREA LEGII NR.290/2003 împotriva sentinței nr. 431 din data de 18 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimata pârâtă INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: intimata reclamantă asistată de avocat care îi reprezintă și pe intimații reclamanți, lipsind recurenta pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTU RESTITUIREA PROPIETĂȚILOR-SERVICIUL PT.APLICAREA LEGII NR.290/2003 și intimata pârâta INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează instanței că, prin Serviciul arhivă, intimații reclamanți, a depus întâmpinare; de asemenea se învederează că recurenta pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTU RESTITUIREA PROPIETĂȚILOR-SERVICIUL PT.APLICAREA LEGII NR.290/2003 a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
Avocat, pentru intimații reclamanți și, depune înscrisuri: copie a certificatului de naștere a numitului, decizia civilă nr. 9420/30.11.2006 a ÎCCJ, decizia civilă nr. 3075/20.12.2005 a Curții de Apel Craiova și fotografii.
Apreciind-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru intimații reclamanți și, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Olt ca fiind legală și temeinică.
Apreciază că niciunul dintre cele 2 motive de recurs nu sunt nefondate:
1. Susține că a fost dovedită la prima instanță calitatea de refugiat a numitului atât prin declarația autentificată dată de fratele său precum și prin adresa emisă de Direcția Județeană Oa A rhivelor Naționale. Consideră, că în mod paradoxal, susține recurenta pârâtă că doar unul dintre frați are calitatea de refugiat atâta timp cât se cunoaște că au fost strămutate familii întregi, iar nu numai anumiți membrii ai familiei, fapt ce reiese clar din dovada emisă de Direcția Județeană Oa A rhivelor Naționale. Învederează că refugiatul este beneficiarul Hotărârii nr. 342/21.02.2003 emisă de Casa Județeană De Pensii O - Comisia de aplicare a prevederilor Legii nr. 189/2000 și a deciziei nr. 34/21.09.1956 emisă de Sfatul Popular Orășănesc
2. Dovada proprietății bunurilor deținute de frații a fost făcută prin declarațiile autentificate a celor puțin doi martori - și. Afirmațiile recurentei că martorii enumerați nu provin din satul C, raion și ca atare declarațiile nu sunt veridice, nu pot fi primite, întrucât dispozițiile imperative ale Legii speciale 290/2003 nu condiționează în niciunul dintre paragrafele sale ca acestea să fie persoane refugiate.
Avocat, pentru intimații reclamanți și, arată că o probă indubitabilă în susținerea calității de refugiat este și una din fotografiile depuse la dosar care poartă ștampila premilitar.
Solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței pronunțate cu acordarea unor cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 431 din 18 iunie 2008, Tribunalul Olta admis excepția invocată de Instituția Prefectului - Comisia pentru aplicarea Legii 290/2003 și a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale pasive a acesteia.
A admis contestația formulată de reclamanții, și, a anulat Ordinul nr.464/2008 emis de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003 și a admis cererea referitoare la acordarea de despăgubiri sau compensații pentru următoarele bunuri:
- casă din cărămidă, acoperită cu țiglă având 4 camere, bucătărie, hol, pridvor, și pivniță, imobil situat pe un nivel cu înălțime de 4. tocărie interioară și exterioară din lemn, pardoseală lemn în 2 camere, încălzire prin sobe de teracotă, nu avea instalații sanitare sau electrice;
- anexe gospodărești; un hambar din lemn în suprafață de 20 mp. și înalt de 2,5. o magazie de depozitat lemne de 6 mp. un grajd de animale construit din lemn - 16 mp. cotețe de păsări și porci construite din lemn - 15 mp.;
- suprafața aferentă imobilelor de 1500 mp;
- un alt teren intravilan de 0,8 ha:
- 7 ha.teren arabil extravilan;
- 0,09 ha. pădure, bunuri situate în de Nord, localitatea C, raion.
S-a luat act că din bunurile menționate fac parte suprafețele de 1,56 ha. teren arabil și 0,09 ha. pădure pentru care s-au aprobat despăgubiri prin Hotărârea nr.87 din 15.02.2007 emisă de Instituția Prefectului - Comisia pentru aplicarea Legii 290/2003.
A obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la 1.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
În considerentele sentinței s-a reținut, în cea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Instituția Prefectului județului O, - Comisia județeană O pentru aplicarea Legii 290/2003, temeinicia acesteia în raport de dispozițiile art. 8 al.3 din Legea 290/2003 - privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietatea acestora, sechestrate, reținute sau rămase în, de Nord și ținutul, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de între România și Aliate și Asociate, semnat la la 10 februarie 1944, - întrucât numai hotărârile Comisiei Centrale pot fi supuse controlului judecătoresc la secția de contencios administrativ a Tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanții au formulat cerere pentru acordarea despăgubirilor prev. de Legea nr. 290/2003 pentru bunurile autorilor D și D care s-au refugiat în martie - aprilie 1944 din localitatea C, com. - de Nord, iar dovada calității de refugiați ai acestor autori cât și a bunurilor pe care le-au deținut, s-a făcut în conformitate cu dispoz. art. 2 alin.5 din HG nr. 1120/2006, respectiv cu declarații notariale ale reclamanților și ale martorilor, precum și cu alte înscrisuri emise de Arhivele Județului
Astfel, instanța a constatat că potrivit declarațiilor autentificate -depuse la dosar-,martorii i-au cunoscut personal pe cei doi autori întrucât s-au născut în localități învecinate, precum și faptul că s-au refugiat din loc. C ca urmare stării de război, părinții lor fiind decedați înainte de anul 1944. De asemenea au cunoscut bunurile pe care le-au deținut în proprietate.
În raport de aceste aspecte, tribunalul a apreciat întemeiată contestația reclamanților, anulând ordinul emis de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și admițând cererea pentru acordarea de despăgubiri sau compensații pentru bunurile deținute de cei doi autori.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în cauză pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTU RESTITUIREA PROPIETĂȚILOR-SERVICIUL PT.APLICAREA LEGII NR.290/2003, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că în cauză nu au fost respectate dispoz. art. 2 alin. 4 teza I-a din HG nr. 1120/2006, respectiv nu au fost depuse acte doveditoare- certificate de autorități, din care să rezulte că autorii lui și au avut calitatea de refugiați sau deportați și de asemenea nu s-au depus nici acte doveditoare cu privire la bunurile proprietatea lor.
A mai susținut că posibilitatea dovedirii bunurilor cu martori este admisibilă numai în situația imposibilității de a procura înscrisuri în urma efectuării unor demersuri la organele abilitate.
A arătat recurenta, că din declarațiile autentificate ale martorilor și rezultă că nu au luat parte direct la evenimentele din acea perioadă și că nu au cunoscut în mod direct împrejurările în care autorii s-au refugiat precum și că dețineau bunurile care fac obiectul prezentului dosar.
Astfel, din actele depuse la dosar rezultă că numiții și, părinții lui D și D, în anii 1941-1944 încă trăiau (având în vedere că nu s-au depus certificatele de deces ale acestora) ceea ce conduce la concluzia că la data respectivă autorii reclamanților nu aveau bunuri proprii iar părinții lor nu au calitatea de refugiați.
S-a mai invocat de recurentă și faptul că intimații reclamanți au purtat corespondență, pentru dovedirea refuzului autorităților, cu alte organe decât cele abilitate să elibereze documente care să confirme această calitate.
Intimații reclamanți au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, cu motivarea că au depus la dosar toate înscrisurile care fac dovada atât a calității de refugiați a autorilor lor cât și a proprietății bunurilor pe care le dețineau.
Examinând sentința în raport de criticile invocate, de legislația aplicabilă în cauză și de starea de fapt, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Acțiunea introductivă vizează refuzul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților de acordata reclamanților, și, despăgubiri sau compensații pentru imobilele deținute de numiții D și D, conf. Legii nr. 290/2003.
Potrivit dispoz. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 290/2003 cu modificările și completările ulterioare, cetățenii români deposedați ca urmare a părăsirii forțate a, de Nord și a ținutului precum și ca urmare a celui de al doilea război mondial și aplicării Tratatului de dintre România și Aliate și Asociate semnat la la 10 februarie 1947, au dreptul la despăgubiri sau compensații pentru bunurile imobile avute în proprietatea lor în aceste teritorii,precum și pentru recolta neculeasă din anul părăsirii forțate a bunurilor, în condițiile prezentei legi.
Pentru acordarea acestor drepturi persoanele îndreptățite trebuie să facă dovada că autorii bunurilor au avut calitatea de refugiați sau deportați și că au deținut imobile în proprietate la momentul refugiului cu acte doveditoare, certificate de autorități, conform art. 2 alin. 4 teza I-a din HG nr. 1120/2006 cu modificările și completările ulterioare.
. art. 2 alin. 4 -din același act normativ-, prevăd posibilitatea dovedirii acestor aspecte cu declarația autentică a petentului însoțită de declarațiile a cel puțin doi martori, de asemenea autentificate, în cazul în care deși a efectuat demersuri pentru a intra în posesia actelor la instituțiile abilitate din România, și Republica M, a fost imposibil de ale procura.
În speță, calitatea de refugiat a autorului D fost dovedită cu declarația autentificată pe propria răspundere dată de fratele său D - persoană care trăiește și în prezent, precum și cu declarații autentificate ale martorilor depuse la dosar, în condițiile în care conform art. 2 alin. 5 din lege, există documente, din care rezultă că reclamanții au făcut demersuri fără rezultat la diverse autorități ale statului în vederea emiterii înscrisului care să ateste această calitate (respectiv către Arhiva Regională de Stat către Arhivele de Stat ale Ucrainei, către Primăria Orașului, precum și către alte instituții din România).
Calitatea de refugiat a lui rezultă și din decizia nr. 34 din 21 1956 emisă de fostul S Popular al orașului S și certificatul său de naștere, acte care coroborate cu declarația dată în fața secretarului mun. S atestă faptul că s-a născut în loc. C - URSS și a locuit din anul 1944 și până la decesul intervenit la 21 aprilie 2001 în localitatea S (filele 178, 179, 180 și 184 dosar fond).
Cu privire la calitatea de refugiat a lui D recurenta intimată nu o contestă(având în vedere că în legătură cu acesta a fost emisă și hotărârea nr. 342/2003 emisă de Casa Județeană de Pensii O prin care se evidențiază calitatea sa de refugiat din de Nord în luna martie 1944), ori în această situație așa cum afirmă și reclamanții, pe o prezumție simplă,nu este posibil ca un frate să dețină calitatea de refugiat, iar cu privire la celălalt să se susțină că nu este dovedită, în condițiile în care de regulă se refugiază sau se strămută familii întregi și nu doar anumiți membrii ai acestora, iar la dosar s-a depus și declarația de refugiat din anul 1944 dată de D, declarație emisă de către Direcția Județeană Oa A rhivelor Naționale.
Susținerea recurentei că nu s-a făcut dovada decesului numiților și - părinți ai autorilor în cauză, față de adresa emisă de Arhivele Regionale nu poate fi primită, întrucât din acest înscris rezultă cu certitudine terenurile pe care le-au deținut în proprietate aceștia și nu faptul că ar fi fost în viață în perioada 1941 - 1944 (fila 42 dosar fond).
Această concluzie este întărită și prin declarațiile autentificate ale martorilor depuse la dosar.
Referitor la dovada proprietății bunurilor a căror compensare sau despăgubire este cerută, se constată că s-a realizat atât cu înscrisuri, respectiv adeverința emisă de Arhiva de Stat a Regiunii, cât și cu declarațiile autentificate ale martorilor, și persoane care au luat cunoștință de existența bunurilor fie de la reclamanți, fie de la autorii acestora, însă legea nu prevede expres necesitatea de a percepe direct aspectele declarate.
În consecință, față de cele expuse Curtea apreciază că sentința instanței de fond este temeinică și legală, că toate motivele invocate sunt nefondate, astfel că în baza art. 312 Cod pr. civilă se va respinge recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTU RESTITUIREA PROPIETĂȚILOR-SERVICIUL PT.APLICAREA LEGII NR.290/2003 împotriva sentinței nr. 431 din data de 18 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimata pârâtă INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. Jud. T
Ex.2//28.10.2008
Jud. fond NFON.
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu, Doina Ungureanu, Magdalena Fănuță
