Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 213/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 213/

Ședința publică de la 25 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Trofimescu judecător

JUDECĂTOR 2: Angelica Ciobotaru

JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile

Grefier -- -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în G,-, împotriva sentinței nr.65/10.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul, personal, și asistat de avocat în baza împuternicirii avocațiale aflată la dosar, lipsă fiind intimata Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Galați.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este la primul termen, motivat, după care;

Întrebat fiind apărătorul recurentului precizează că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul recurentului, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în consecință anularea în totalitate a Deciziei nr. 285/2007 emisă de Direcția de Muncă și Protecție Socială G, cu obligarea intimatei să emită o nouă decizie pentru art.1 lit.b, privind timpul de 1 an 5 luni 4 zile cât recurentul a fost privat de libertate pentru o infracțiune care masca o activitate politică - în perioada 29.09.1961 - 4.03.1963 cât și pentru art.1 lit.e pentru timpul cât însumat recurentul a fost strămutat în perioada 1959 - 1978. Depune la dosar extras din de Muncă la care se află atașat un set de înscrisuri.

CURTEA

Asupra recursului în Contencios Administrativ-Fiscal;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată:

Prin cererea înregistrată sub nr-/14.12.2007 pe rolul Tribunalului Galați - Secția Comercială, Maritimă, Fluvială de Contencios Administrativ și Fiscal, reclamantul -, domiciliat în localitatea G,-, județul G, a chemat în judecată Direcția de Muncă G, deoarece nu a respectat Decizia nr.323/R/27.09.2007 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI.

În motivarea cererii se arată că pârâta nu a respectat decizia unei instanțe judecătorești prin a pronunța sau adopta o hotărâre prin care să i se recunoască dreptul de strămutat și urmărit ca urmarea regimului comunist care a fost de represiune împotriva celor ostili acestui regim.

Prin sentința nr.65/10.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați - Secția Comercială, Maritimă, Fluvială de Contencios Administrativ și Fiscal, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în G, -, județul

Pentru a pronunța această sentința s-a avut în vedere următoarele:

Pârâta a respectat și a pus în executare hotărârea judecătorească rămasă irevocabilă prin emiterea deciziei de recunoaștere a calității de beneficiar al Decretului-Lege nr.118/1990 privind drepturile ce se cuvin conform actului normativ menționat.

Împot riva sentinței nr.65/10.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați - Secția Comercială, Maritimă, Fluvială de Contencios Administrativ și Fiscal, în termen legal a declarat recurs reclamantul, criticând sentința instanței de fond sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

Prin motivarea cererii, recurentul reclamant a învederat instanței că prin Decizia nr.285/2007 emisă de pârâta Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Galați, i-a fost aplicat greșit prevederile Legii nr.118/1990 - în sensul aplicării disp.art.1(1) lit.b din actul normativ indicat - cu privire la perioada de 1 an 5 luni și 4 zile cât a fost privat de libertate pentru o infracțiune ce masca activitatea sa politică, aspect neanalizat de către instanța de fond.

Recursul este fondat.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu se constată următoarele:

Prin Decizia nr.323/R/27.09.2007 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚIa fost admis recursul declarat de recurentul reclamant. S-a desființat Decretul nr.118/29.03.2007 emisă de Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Galați și a fost obligată pârâta să emită o nouă hotărâre în sensul recunoașterii dreptului reclamantului de a beneficia de dispozițiile Decretului-Lege nr.118/1990.

Pârâta intimată în baza Deciziei nr. 323/R/27.09.2007 a emis Decizia nr.285/7.11.2007 prin care se recunoaște recurentului reclamant, calitatea de beneficiar al Decretului-Lege nr.118/1990 - întrucât a fost privat de libertate pe motive politice în perioada 29.11.1961 - 4 martie 1963 și i s-a stabilit o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de detenție, drepturi ce se acordă cu 1 noiembrie 2007.

Recurentul reclamant mai învederează că a fost strămutat din județ în județ pe o perioadă de 10 ani, 10 luni și 4 zile.

Considerăm că instanța în virtutea rolului său activ trebuia să administreze probe în vederea stabilirii perioadelor 29 septembrie 1961 - 4 aprilie 1963 și 1959 - 1978 - perioade care se vor concretiza în decizia de acordare a drepturilor solicitate de reclamantul-recurent.

Față de cele de mai sus, văzând disp.art.312 Cod proc.civilă, urmează a se admite recursul declarat de reclamant împotriva sentinței nr.65/10.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați - Secția Comercială, Maritimă, Fluvială de Contencios Administrativ și Fiscal.

Se va casa sentința instanței de fond și se va trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță cu recomandarea stabilirii pe bază de probe a perioadelor de timp de care face vorbire în acțiune reclamantul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE recursul declarat de reclamantul, domiciliat în G,-, împotriva sentinței nr.65/10.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-.

Casează sentința nr.65/10.01.2008 a Tribunalului Galați și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Martie 2008.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

- -

Red.AC/28.03.2008

Tehno ZE/28.03.2008

ex.2

Președinte:Mariana Trofimescu
Judecători:Mariana Trofimescu, Angelica Ciobotaru, Dorina Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 213/2008. Curtea de Apel Galati