Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 214/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 214/
Ședința publică din 05 martie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta DMIS H, cu sediul în M C,-, jud.H, împotriva sentinței nr.2759/2.12.2008 a Tribunalului Harghita.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că recursul este declarat și motivat în termen legal.
Față de actele și lucrările dosarului, văzând și invocarea disp.art.242 pr.civ. instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.2759 din 2 decembrie 2008 Tribunalului Harghitas -a admis contestația reclamantului împotriva Deciziei nr.524 din 30 mai 2008, emisă de H, stabilindu-i-se calitatea de beneficiar al Decretului-lege nr.118/1990 pentru perioada 01.07.1952 - 31.12.1958.
Soluția de admitere s-a motivat cu aceea că prevederile Decretului-lege nr.118/1990 nu limitează probațiunea și că persecuțiile suferite de familia reclamantului în perioada 1952 - 1958 au fost dovedite cu declarațiile martorilor.
Sentința a fost recurată pentru nelegalitate de către pârâtă, care consideră inadmisibile probele testimoniale peste înscrisurile doveditoare emanând de la autoritățile abilitate, instanța dând interpretare greșită dispozițiilor art.8 din Decretul-lege nr.118/1990.
Recursul este fondat.
In fapt, prin Decizia nr.524/30.05.2008 a Hs -a admis cererea reclamantului stabilindu-i-se calitatea de beneficiar al prevederilor art.1 alin.1 lit."d" din Decretul-lege nr.118/1990 pentru perioadele 30.07.1952 - 31.12.1952 și 30.07.1958 - 31.12.1958, în care tatăl reclamantului a fost declarat chiabur, cu domiciliu obligatoriu în localitatea I, nr.437, județul
In contestația introdusă la 25 septembrie 2008, reclamantul invocă ignorarea declarațiilor martorilor, solicitând acordarea drepturilor pentru perioada iulie 1952 - decembrie 1958.
Este adevărat că în cererea adresată comisiei (fila 20) reclamantul precizează perioada persecuției părinților ca fiind 1950 - 1958, fără a explica în vreun fel de ce în contestație susține că persecuția a început în 1952 și nu în 1950, cum a cerut inițial și cum atestau martorii și în declarațiile notariale de la fila 4 dosar fond.
Nici instanța nu a lămurit acest aspect, cu toate că martora a fost audiată (fila 39).
In drept, instanța a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art.8 alin.1 din Decretul-lege nr.118/1990 atât în privința admisibilității probei testimoniale cât și cu privire la sarcina probei, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Potrivit art.1 alin.1 lit."d" și "e" din Decretul-lege nr.118/1990, constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă în funcție de vechimea în muncă timpul cât o persoană, după 6 martie 1945, pe motive politice a avut stabilit domiciliu obligatoriu, respectiv a fost strămutată într-o altă localitate.
Este necontestat că de drepturile prevăzute de Decretul-lege nr.118/1990 beneficiază exclusiv persoanele care s-au aflat în una dintre situațiile expres și limitativ prevăzute de art.1.
prevăzute la alineatul 1 lit."d" și "e" constituie vechime în muncă dacă persoanele în cauză fac dovada că nu au putut să se încadreze în muncă în funcții pentru care aveau pregătirea profesională.
Potrivit art.8 alin.1 din același decret-lege, dovedirea situațiilor prevăzute la art.1 se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar, în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Imposibilitatea dovezii cu acte oficiale este o obligație ce revine reclamantului, potrivit regulii consacrate de art.1169 cod civil și art.129 alin.1 teza finală Cod procedură civilă în materie de sarcina probei.
Admisibilitatea celorlalte mijloace de probă este condiționată de dovada imposibilității prezentării actelor oficiale de la organele competente, inclusiv cu privire la imposibilitatea încadrării în muncă potrivit pregătirii profesionale.
Din lucrările dosarului nu rezultă că reclamantul s-a aflat în imposibilitatea prevăzută de art.8 alin.1 cât timp din actele oficiale rezultă atât propunerea trecerii pe lista chiaburilor cu începere din iulie 1952 cât și faptul că pentru anii 1950, 1951, 1953 - 1957 autorii reclamantului nu au figurat pe lista chiaburilor.
In consecință, din moment ce prin actele oficiale eliberate de Arhivele Naționale (filele 14 și 24 - 29 dosar) persecuția (domiciliu obligatoriu) se circumscrie doar la anii 1952 și 1958, iar reclamantul nu probează imposibilitatea obținerii de acte oficiale și pentru restul anilor pretinsei persecuții, contestația urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de Direcția de Muncă și Socială H, cu sediul în M C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr.2759 din 2 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Modifică hotărârea atacată în sensul că respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de, domiciliat în comuna, nr.208, județul H, având ca obiect anularea Deciziei nr.524/30.05.2008.
IREVOCABILA.
Pronunțată în ședința publică din 05 martie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnoted.
Jud.fond:
2 ex.
19.03.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat








