Persecutați politic - Acordare drepturi. Sentința 229/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA NR.229
Ședința publică din data de 20 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Adriana Florina Secrețeanu
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamantele,domiciliată în P,-,.H,.148, județul P și, domiciliată în P,-,.202,.E,.95, județul P, în contradictoriu cu pârâțiiAUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în B, sector 1, Calea, nr.202 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B, sector 5,-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, au răspuns reclamantele și, reprezentate de avocat, din cadrul Baroului P, lipsind pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Finanțelor Publice
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că acțiunea se află la primul termen de judecată, este motivată, netimbrată, prin intermediul serviciului registratură al instanței pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus la dosarul cauzei întâmpinare, purtând viza nr.18395/17.11.2009, după care:
Avocat, pentru reclamantele și, depune la dosarul cauzei taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei, conform chitanțelor nr.- și nr.- din data de 20 noiembrie 2009 și timbre judiciare în cuantum de 0,6 lei, care au fost anulate și atașate la dosarul cauzei.
Față de împrejurarea că pârâta Agenția Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus la dosarul cauzei întâmpinarea într-un singur exemplar, avocat, pentru reclamantele și solicită lăsarea dosarului la a doua strigare.
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a-i da posibilitatea apărătorului reclamantei să ia cunoștință de întâmpinarea formulată de pârâta Agenția Națională pentru Restituirea Proprietăților.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a cauzei au răspuns reclamantele și, reprezentate de avocat, din cadrul Baroului P, lipsind pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Finanțelor Publice
Curtea invocă din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Avocat, având cuvântul pentru reclamantele și, precizează că lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția invocată.
De asemenea, precizează că nu mai are alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului în fond.
Curtea urmează a se pronunța asupra excepției odată cu pronunțarea pe fondul cauzei și, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Avocat, având cuvântul pentru reclamantele și solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, întrucât nu au fost plătite nici măcar parțial despăgubirile ce au fost stabilite în favoarea reclamantelor prin Hotărârea nr.191/05.04.2007 dată de Instituția Prefectului județului P, conform Legii nr.290/2003, în cauză fiind îndeplinite dispozițiile art.1 din Legea nr.554/2004. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești la data de 23 octombrie 2009 la nr-, reclamantele și au chemat în judecată pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Finanțelor Publice B, și au solicitat să se dispună obligarea acestora la plata despăgubirilor ce le-au fost stabilite prin Hotărârea nr.191/05.04.2007 a Comisiei Județeană de aplicare a Legii nr.290/2003 de pe lângă Instituția Prefectului Județului
În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că, în fapt, au fost beneficiare ale Legii nr.290/2003 conform Hotărârii nr.191/05.04.2007 a Comisiei Județeană de aplicare a Legii nr.290/2003 de pe lângă Instituția Prefectului Județului
Conform Hotărârii de Guvern nr.1120/30.08.2006 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr.290/2003, art.18 alin.1, plata despăgubirilor se face la cerere scrisă, această cerere fiind depusă la B la data de 24.04.2007 și înregistrată sub nr.-/24.04.2007, fiind însoțită de Hotărârea Comisiei Județene P de aplicare a Legii nr.290/2003 și cu dovada deschiderii unui cont.
Au precizat reclamantele că deși au îndeplinit aceste condiții, nu au primit nici până la această dată nicio sumă din despăgubirea cuvenită.
Mai mult, susțin reclamantele, așa cum reiese și din înscrisurile depuse la prezenta cerere, au solicitat atât în scris cât și personal, de nenumărate ori, efectuarea plății la B dar de fiecare dată li se comunica faptul că din lipsa de fonduri se întârzie cu plata despăgubirilor.
Au menționat reclamantele că prin neplata drepturilor cuvenite li s-au adus importante prejudicii, în special lipsa de folosință a sumei cuvenite, dar și ca urmare a devalorizării monedei naționale pe parcursul ultimilor 2 ani și ceva.
Față de aceste considerente, reclamantele au solicitat admiterea acțiunii și obligarea pârâților la plata despăgubirilor cuvenite, adică la suma de 233.143 lei, reactualizată conform art.18 pct.6 din nr.HG1120/30.08.2006.
În cazul admiterii acțiunii, reclamantele au solicitat sancționarea penalizării cu suma de 100 lei/zi de întârziere a Directorului B, dacă nu se vor achita drepturile cuvenite în termenul stabilit de instanță potrivit art.18 pct.5 din Legea nr.554/2004.
În dovedirea acțiunii, reclamantele au depus la dosar înscrisuri, respectiv hotărârea nr.191/05.04.2007, cererea formulată către B din data de 24.04.2007, adresele comunicate de acestea către B: nr.-/07.08.2008, adresa nr.-/17.10.2007 și avizele poștale la adresele comunicate în data de 11.06.2008 și15.05.2009.
În drept, reclamantele au întemeiat acțiunea pe prevederile art.10 pct.2 din Legea nr.290/2003, art.11 și 18 din nr.HG1120/2006 și prevederile Legii nr.554/2004.
În temeiul dispozițiilor art.115-118 Cod procedură civilă, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulatîntâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamante ca neîntemeiată, susținând că la data de 5 aprilie 2007 Instituția Prefectului Județului P - Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr.290/2003 a emis pe numele reclamantei și a petentei hotărârea nr.191, prin care s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 233.143 lei compensații bănești pentru bunurile autorilor și, sechestrate, reținute sau rămase în localitatea - regiunea, ca urmare a refugiului.
Urmând procedura legală stabilită de prevederile art.18 din nr.HG1120/2006, reclamanta a depus la data de 26.04.2007 o cerere de plată, înregistrată la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților cu nr.2159/2007, cererea fiind însoțită de copia hotărârii nr.191/05.04.2007 emisă de Comisia Județeană P pentru aplicarea Legii nr.290/2003, o copie după cartea de identitate, dovada deschiderii unui cont la o bancă comercială, procura prin care o împuternicește pe să ridice sumele de bani stabilite ca despăgubiri prin Hotărârea nr.191/2007.
Susține pârâta că reclamanta a solicitat obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 la plata întregii sume de despăgubiri stabilită prin Hotărârea nr.191/2007, însă față de speța dedusă judecății, învederează că potrivit art.18 alin.5 din nr.HG1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003, compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului B pentru aplicarea Legii nr.290/2003 a Serviciului pentru aplicarea Legii nr.290/2003 - se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel: a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei; b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei și c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei, din acest text de lege rezultând că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.
Menționează pârâta că prevederile art.18 alin.5 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003 privind eșalonarea plății pe parcursul a 2 ani consecutivi, sunt aplicabile doar în situația în care sunt alocate suficiente fonduri de la bugetul de stat pentru plata despăgubirilor stabilite în baza Legii nr.290/2003, precizând că fondurile reprezentând despăgubiri civile alocate din bugetul de stat Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților sunt acordate în baza legii nr.9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C la 7 septembrie 1940, Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 precum și a Legii nr.290/2003 privind acordarea despăgubirilor sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în, de Nord și, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de între România și Aliate și Asociate, semnat la la 10 februarie 1947.
Subliniază pârâta faptul că Legea nr.290/2003 nu presupune restituirea dreptului de proprietate asupra unor bunuri imobile, ci acordarea unor măsuri reparatorii, având în vedere posibilitățile economice și financiare ale țării, în raport cu alte necesități și priorități economice și sociale, în a căror evaluare și satisfacere legiuitorul este suveran.
Arată pârâta că neplata, până în prezent, a tranșei I din despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr.191/2007 nu dovedește refuzul nejustificat al Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003 de a soluționa cererea de plată a despăgubirilor adresată de reclamanta, beneficiara, instituției sale,acest fapt nefiind justificat decât de cele arătate anterior privind fondurile alocate de la bugetul de stat privind plata despăgubirilor. Prin cererea adresată, reclamanta nu a solicitat un răspuns,care poate și trebuie comunicat în termenul de 30 de zile, ci s-a solicitat dispunerea plății, care poate fi emisă numai în baza legii speciale, condiționată fiind deci doar de limita sumelor aprobate de la bugetul de stat.
În ședința publică din data de 20 noiembrie 2009, curtea a invocat din oficiu și a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Cu privire laexcepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, curtea constată următoarele:
Reclamantele au solicitat obligarea pârâtelor Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Finanțelor Publice B la plata despăgubirilor ce le-au fost stabilite prin Hotărârea nr.191/05.04.2007 a Comisiei Județeană de aplicare a Legii nr.290/2003 de pe lângă Instituția Prefectului Județului
Potrivit dispozițiilor Legii 290/2003 - art. 11, lata p. despăgubirilor se dispune de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, iar potrivit HG nr. 1120/ 2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290, art. 18 alin. 1-Solicitarea plății se face pe bază de cerere scrisă, adresată către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, alin. 4 - Plata despăgubirilor bănești solicitate în baza Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, se face prin Direcția economică din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
Față de aceste dispoziții legale, curtea constată, față de obiectul cererii de chemare în judecată, că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în cauză, obligația de plată a despăgubirilor solicitate de reclamante revine Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
Pentru aceste motive, curtea a admite excepția lipsei calității procesuale
pasive invocată din oficiu și va respinge acțiunea formulată împotriva acestuia pentru lipsa calității procesuale pasive.
Examinând cauza, din actele și lucrările dosarului, cu aplicarea dispozițiilor legale incidente, curtea reține următoarele:
Conform Hotărârii nr.191/05.04.2007 a Comisiei Județene de aplicare a Legii nr.290/2003 de pe lângă Instituția Prefectului Județului P, reclamantelor li s-au acordat despăgubiri în sumă de 233.143 lei.
La data de 24.04.2007, reclamantele au depus la B cererea înregistrată la nr.-/24.04.2007, de plată a acestei sumei, însoțită de Hotărârea Comisiei Județene P de aplicare a Legii nr.290/2003 și dovada deschiderii unui cont, iar ulterior au revenit cu cereri prin care au solicitat efectuarea plății la
Pârâta nu a efectuat plata despăgubirilor, a invocat faptul că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație, prevederile art.18 alin.5 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003 privind eșalonarea plății pe parcursul a 2 ani consecutivi, sunt aplicabile doar în situația în care sunt alocate suficiente fonduri de la bugetul de stat pentru plata despăgubirilor, Legea nr.290/2003 nu presupune restituirea dreptului de proprietate asupra unor bunuri imobile, ci acordarea unor măsuri reparatorii, având în vedere posibilitățile economice și financiare ale țării, în raport cu alte necesități și priorități economice și sociale, în a căror evaluare și satisfacere legiuitorul este suveran.
Conform dispozițiilor art. 10 alin. 2 din Legea nr.290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în, de Nord și, despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene, plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești.
Dispozițiile legale sunt imperative, prevăd plata în termen de 1 an, maxim 2 ani, referirea la disponibilitățile bănești fiind în mod evident la situația ca, în lipsa disponibilităților bănești suficiente, plata să se facă nu într-un an, ci în maxim 2 ani.
HG nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 prevede procedura de plata a despăgubirilor.
Conform art. 18, solicitarea plății se face pe bază de cerere scrisă, adresată către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cererea este însoțită de hotărârea comisiei, o copie de pe actul de identitate și dovada deschiderii unui cont la o bancă, procedura urmata întocmai de reclamante.
În continuare, alin. 5 al art. 18 prevede că, compensațiile bănești se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel: a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei; b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei; c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în
raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de Statistică, față de luna decembrie a anului anterior (alin. 6 din art. 18).
Din nou se face referire la limita sumelor aprobate anual de la bugetul de
stat, dar este evident ca aceasta nu înseamnă nerespectarea modalității de plată și a termenelor acestora, prevăzute in mod imperativ de art. 10 alin. 2 din Legea nr. 290/2003.
Astfel, reclamantele se încadrează în ipoteza lit.c, despăgubirile sale
depășind suma de 100.000 lei, prin urmare erau îndreptățite ca în termen de 1 an de la comunicarea Hotărârii Comisiei județene să primească tranșa de 40%, an care a fost depășit, urmând ca în cel de-al doilea an, depășit de asemenea, să primească tranșa de 60%.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 1 din Legea nr.554/2004, se poate adresa
instanței de contencios administrativ și persoana care se consideră vătămata într-un drept sau interes legitim al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri.
Răspunsul primit de reclamante ca urmare a cererii de plată a despăgubirilor constituie un refuz nejustificat, întrucât pârâta, are obligația prevăzută în mod imperativ de dispozițiile legale, de achitare a despăgubirilor în termenele prevăzute de lege, în acest sens având obligația de a efectua toate demersurile necesare pentru a asigura plata despăgubirilor.
Pentru aceste motive, curtea constată că cererea reclamantelor de obligare a pârâtei la plata sumei stabilite cu titlu de despăgubiri prin Hotărârea nr.191/5.04.2007 a Comisiei Județene P de aplicare a Legii 290/2003 este întemeiată, și urmează aoa dmite și a obliga pârâta să achite reclamanților suma de 233.143 lei acordată prin Hotărârea nr.191/5.04.2007 a Comisiei Județene P de aplicare a Legii 290/2003, actualizată conform art.18 alin.6 din HG1120/2006.
În ceea ce privește cererea reclamantelor de aplicare a penalităților de
100 lei/zi de întârziere Directorului B, dacă nu se vor achita drepturile cuvenite în termenul stabilit de instanță, potrivit art.18 pct.5 din Legea nr.554/2004, curtea apreciază, față de împrejurările cauzei, că nu se impune aplicarea de penalități, în caz de neexecutare a hotărârii judecătorești în termenul de 30 zile prevăzut de art.24 alin. 1 din Legea nr.554/2004, reclamantele având la dispoziție posibilitatea de a solicita instanței de executare aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. 2 din Legea nr.554/2004.
Pentru toate aceste considerente, curtea va admite în parte acțiunea, va
obliga pârâta să achite reclamanților suma de 233.143 lei acordată prin Hotărârea nr.191/5.04.2007 a Comisiei Județene P de aplicare a Legii 290/2003, actualizată conform art.18 alin.6 din HG1120/2006, și va respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtuluiMINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, sector 5,-, invocată din oficiu.
Respinge acțiunea formulată împotriva acestui pârât pentru lipsa calității procesuale pasive.
Admite în parte acțiunea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamantele,domiciliată în P,-,.H,.148, județul P și,domiciliată în P,-,.202,.E,.95, județul P, în contradictoriu cu pârâtaAUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în B, sector 1, Calea, nr.202.
Obligă pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să achite reclamantelor suma de 233.143 lei acordată prin Hotărârea nr.191/5.04.2007 a Comisiei Județene P de aplicare a Legii 290/2003, actualizată conform art.18 alin.6 din HG1120/2006.
Respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 noiembrie 2009.
Președinte, Grefier,
- - - - -
Red./CC
6 ex/16.12.2009
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Adriana Florina SecrețeanuJudecători:Adriana Florina Secrețeanu