Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 2668/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2668
Ședința publică din data de 28 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 3: Maria Hrudei
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de formulat de reclamantul împotriva Sentinței civile nr. 665/13.03.2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ C având ca obiect refuz acordare drepturi persecutați politic nr.118/1990.
La apelul nominal făcut în sală se prezintă recurentul personal asistat de av., cu delegație de reprezentare la fila 12 din dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la al 3-lea termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Instanța a acvirat din oficiu și a depus la dosar copia Sentinței civile nr. 5539/C/2003 pronunțată în dosarul nr. 10823/2003 al Tribunalului Cluj, despre care s-a făcut vorbire la termenul de judecată anterior.
Reprezentanta recurentului depune copia Sentinței civile nr. 712/2009 pronunțată de către Tribunalul Cluj, într-o speță similară în care a fost admisă acțiunea reclamantului.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Reprezentanta recurentului solicită respingerea excepției autorității de lucru judecat, această excepție a fost pusă la instanța de fond, potrivit dispozițiilor legale instanța nu putea uni excepția cu fondul cauzei, astfel că această excepție nu este fundamentată și trebuie respinsă ca neîntemeiată, deoarece pentru persoane aflate în situații identice s-au diferit drepturile în baza Legii nr.214/1999 și au beneficiat diferit de dispozițiile Decretului-Lege nr.118/1999.
La solicitarea instanței de a preciza dacă în raport de sentința invocată de către intimată există identitate de cauză, obiect și părți, reprezentanta recurentului admite că există cele trei componente care definesc autoritatea de lucru judecat.
Instanța precizează că obiectul prezentei cauze îl constituie decizia nr.119 din 10 decembrie 2008 emisă de DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI SOCIALĂ C-N, iar prin Sentința nr. 5539 din 18 decembrie 2003 pronunțată în dosarul nr. 10823/2003 a fost soluționată contestația privind decizia nr.2019 din 6 decembrie 2002 emisă de aceeași pârâtă.
În raport de aceste precizări reprezentanta recurentului acceptă că în prezenta cauză nu se poate pune în discuție excepția autorității de lucru judecat.
Pe fondul cauzei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, pentru motivele expuse pe larg în scris. În susținere se arată că prin hotărârea a cărei recurare se solicită au fost încălcate drepturile fundamentale și pronunțarea acesteia a fost în spiritul de a scoate din contextul istoric momentul infracțiunii. existând o diferență de tratament. Mai menționează existența la nivel european și național a unei practici în ceea ce privește astfel de spețe, care într-adevăr nu este unitară, mai relevă și poziția CEDO u privire la acest aspect. Solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.665 din 13 martie 2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Cluja respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Direcția de muncă și protecție socială
În motivarea sentinței s-a reținut că reclamantul a făcut parte din organizația religioasă Martorii lui și ca urmare a refuzului de a se supune la încorporare a fost condamnat prin sentința penală nr.334/25 nov.1980 la pedeapsa închisorii de 2 ani și 4 luni. Reclamantul a formulat cerere pentru a primi drepturile prevăzute de art.6 din decretul-Lege nr.118/1990 însă, prin hotărârea nr.2612/2008 și Decizia nr.119/2009 a C, cererea sa a fost respinsă.
În opinia tribunalului reclamantul nu a făcut dovada că pe motive politice s-a aflat în una din situațiile prevăzute expres și limitativ la art.1 alin.1 și 2 din Decretul-Lege nr.118/1990 deoarece privarea sa de libertate nu poate fi considerată ca având motive politice atât timp cât conținutul constitutiv al infracțiunii pentru care a fost condamnat era independent de orice motiv politic, fiind considerat o infracțiune contra capacității de apărare a României.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, solicitând admiterea acestuia cu consecința modificării sentinței și admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a interpretat în mod eronat prevederile legale, neținând cont de contextul regimului politic existent anterior anului 1989, respectiv contextul politic în care a fost săvârșită infracțiunea, inclusiv urmările acestuia.
Reclamantul susține că în toate sentințele penale de condamnare a membrilor cultului religios Martorii lui pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare s-a făcut în mod expres referire la apartenența la acest cult. Întrucât libertatea religioasă era recunoscută și garantată și sub regimul anterior, statul era obligat să găsească soluții pentru concretizarea acestei garanții și pentru a asigura membrilor diferitelor religii sau culte să își exercite în mod liber convingerile.
Întrucât, în prezent, refuzul de a exercita serviciul militar prin purtarea armei nu intră în contradicție cu interesele statului, reclamantul a concluzionat că și în perioada regimului comunist era firesc să fie aceeași situație, apreciind că prin condamnarea sa s-a încercat limitarea libertății de exprimare și de apartenență la un cult religios neinterzis de lege.
Se mai precizează că în mod greșit instanța militară a reținut că nu s-a prezentat la încorporare, deoarece a fost prezent în fața comisiei de încorporare căreia i-a prezentat motivele care l-au împiedicat să depună jurământul militar și să pună mâna pe armă.
Deși în aparență condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare ar putea fi considerată o infracțiune de drept comun, reclamantul arată că în realitate fiind condamnat de o instanță militară, această condamnare a avut un vădit caracter politic, așa cum rezultă din decizia CEDO din 11 iulie 2006. Caracterul politic al condamnării rezultă, susține recurentul și din încălcarea dreptului constituțional al libertății religioase astfel că se consideră că a fost victima unor măsuri abuzive luate de regimul politic instaurat după 6 martie 1945.
În consecință recurentul susține că se încadrează în prevederile art.1 lit.a din Decretul-Lege nr.118/1990 și este îndreptățit să beneficieze de drepturile conferite de acest act normativ.
În susținerea recursului se face trimitere și la practica altor instanțe care au soluționat în mod favorabil cereri având acest obiect.
Intimata Direcția de muncă și protecție socială C, prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului.
Recursul declarat în cauză nu este întemeiat, urmând a fi respins ca atare, față de argumentele ce se vor expune.
În primul rând, Curtea observă că având de soluționat un recurs declarat împotriva unei hotărâri care potrivit legii nu poate fi atacată cu apel, este datoare să examineze cauza sub toate aspectele, din oficiu, față de dispozițiile art. 3041.pr.civ.
Așa fiind, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă cu destulă evidență nemulțumirea reclamantului-recurent față de modul în care a fost tratată noua sa cerere de recunoaștere a drepturilor prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990, așa după cum se exprimă în cererea de recurs, față de Constituția României de la acea vreme, care consacra libertatea de conștiință.
În opinia Curții, în mod întemeiat s-a stabilit că acesta deși a fost condamnat pentru infracțiunea de refuz de a se prezenta la incorporare în vederea satisfacerii serviciului militar obligatoriu, deoarece făcea parte din religios "Martorii lui ", aceasta nu reprezintă o represiune politică, atâta timp cât era o obligație cetățenească, impusă tuturor tinerilor, fără discriminare pe motive de religie, limbă sau etnie, astfel că este legală și temeinică hotărârea nr. 2612 din 29.10.2008, respectiv Decizia nr.119/10.12.2008.
Nu se poate omite că reclamantul-recurent a făcut referire la prevederile deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului din 11 iulie 2006, în cererea sa de recurs, dar în opinia instanței această decizie nu este relevantă în cauză.
În jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului în examinarea cererilor ce puneau problema libertății de conștiință sau de convingere, nu a constatat nici o încălcare a art. 9 atunci când Elveția a aplicat o pedeapsă penală unui ce refuza să-și îndeplinească serviciul militar. Prin decizia pronunțată în cauza "Martorii lui contra României" publicată în Monitorul Oficial al României, partea a I-a, nr. 101/9.11.2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat soluționarea pe cale amiabilă a cererii organizației religioase "Martorii lui - României" de a fi recunoscută oficial de Guvernul României începând cu 9 aprilie 1990 ca religie, bucurându-se de toate drepturile și obligațiile conferite de lege, pentru religiile recunoscute de guvern, admițându-se și cererile conexate ale mai mult reclamanți practicanți ai acestor cult, sancționați individual că nu au îndeplinit serviciul militar, admițându-se că aceasta poate să fie o încălcare a drepturilor stipulate în Convenție, fără să soluționeze vreo cerere privind încălcarea drepturilor fundamentale.
În opinia Curții întrucât cultul religios la care aparține recurentul era recunoscut oficial de către regimul comunist, nu se poate reține că au fost îngrădite drepturile fundamentale privind libertatea de conștiință și religioasă. Apoi, faptul că infracțiunea pentru care a fost condamnat recurentul este inclusă în codul penal în categoria infracțiunilor împotriva capacității de apărare a țării, atestă că este o infracțiune de drept comun și exclude susținerea făcută de către recurent că aceasta are un caracter politic.
Așa fiind, față de toate aceste considerente de fapt și de drept, ținând cont și de dispozițiile art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. prezentul recurs urmează a fi respins ca nefondat, cu consecința menținerii în întregime a sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul cu domiciliul ales în Câmpia - jud.C împotriva sentinței civile nr. 665 din 13 martie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.
Dact./4 ex.
6.11.2009
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Eleonora Gheța, Maria Hrudei
