Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 279/2010. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA NR. 279

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2010

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță

JUDECĂTOR 2: Carmina Mitru

JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu

GREFIER - - -

XXX

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO " în calitate de reprezentant al membrului de sindicat împotriva sentinței nr.2875 din data de 26 noiembrie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți.

La apelul nominal au lipsit recurentul reclamant SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO " în calitate de reprezentant al membrului de sindicat și intimații pârâți MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL POLIȚIEI JUDEȚULUI

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul nu a fost declarat în termenul legal.

S-a arătat că intimatul pârât MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE a depus întâmpinare.

Curtea, din oficiu, a invocat excepția tardivității recursului.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr.2875 din data de 26 noiembrie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedințis -a respins acțiunea formulată de reclamanții și, prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "PRO ", în contradictoriu cu Ministerul Administrației Și Internelor, și Inspectoratul Județean De Poliție M.

Pentru a pronunța această soluție a reținut că:

Examinând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor în întâmpinare, instanța apreciază că este neîntemeiată întrucât ministrul Administrației și Internelor este ordonator principal de credite și în această calitate, potrivit dispozițiilor OG nr.22/2002 are obligația să ia toate măsurile legale pentru a asigura plata drepturilor salariale restante la c are au fost obligați către personalul ministerului sau din structurile subordonate acestuia.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de actele normative incidente în cauză, respectiv HG 65/2003, Ordinul MAI nr. 440/2003 și Codul fiscal, instanța a constatat următoarele:

Potrivit art. 1 din HG 65/2003, personalul aparținând structurilor Ministerului d e Interne căruia i se aplică statutul polițistului, beneficiază pentru perioada în care se află în activitate, de o alocație de hrană zilnică, în limita unor plafoane calorice, diferențiate pe categorii care constituie norme de hrană.

Anexa nr. 1 ce face parte integrantă din această hotărâre la norma 12 B prevede că "se acordă gratuit: personalului căruia i se aplică statutul polițistului precum și elevilor și studenților din instituțiile de formare a agenților și ofițerilor care depun eforturi deosebite sau se află în situații speciale (misiuni, aplicații, trageri, tabere, instrucții sau alte activități de pregătire), când se deplasează cu unități sau subunități în alte localități decât cele de reședință, pe o durată mai mare de 12 ore".

Conform art. 6 din Ordinul MAI nr. 440/2003 cei îndreptățiți la norma de hrană potrivit legii, atunci când nu beneficiază de suplimentul de alimente, pot primi în loc valoarea financiară neimpozabilă a produselor la care au dreptul.

Dispozițiile art. 24 din același ordin, prevăd că alocarea drepturilor de hrană personalului Ministerului d e Interne care beneficiază de norma 12 B, se face, în toate situațiile nominal, prin ordin de zi pe unitate / dispoziția zilnică a șefului unității.

În cazul îndeplinirii condițiilor pentru acordarea normelor de hrană prevăzute în anexa 1, norma 12 B din HG 65/2003, se întocmește raport prin care se solicită alocarea la norma de hrană, în baza căruia se emite dispoziția zilnică a șefului unității în care solicitantul își desfășoară activitatea.

Suplimentul 12 B de hrană se acordă în baza Ordinului MAI 440/2003 gratuit, sub formă de hrană caldă sau, temporar sau permanent polițiștilor care depun eforturi deosebite sau se află în situații speciale.

Situațiile speciale în care se acordă norma 12 B, sunt expres prevăzute ca și efectivele care beneficiază de suplimentul la norma de hrană.

În cazul în care erau îndeplinite condițiile cerute de lege pentru acordarea normei de hrană 12 B, șeful unității trebuia să întocmească un raport prin care solicita alocarea acestor drepturi, raport în baza căruia trebuia emisă de către șeful Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor B dispoziția zilnică de alocare la norma de hrană 12 B, or, din relațiile comunicate de pârâți rezultă că în cauză nu s-a întocmit nici un act în acest sens.

Dreptul la valoarea financiară, în sumă neimpozabilă, a normei suplimentare de hrană în situația în care nu s-au primit produsele agro-alimentare prevăzute de lege, trebuia aprobat prin ordin tot de șeful unității.

De altfel noul Cod fiscal, la capitolul III intitulat "impozit pe venit", nu prevede nici un fel de facilitate pentru cadrele militare în general, sau special pentru cele decorate.

Astfel, așa cum reiese din prevederile art. 43 Cod fiscal, veniturile din salarii se impozitează cu o cotă de 16%, iar potrivit art.55 al.2 lit.a din același cod, rezultă că sunt asimilate cu salariile, dreptul la soldă lunară; indemnizațiile; primele; premiile; sporurile și alte drepturi.

Cum valoarea financiară a normei de hrană este tot un drept accesoriu izvorât din raporturile de serviciu este asimilată cu venituri din salarii, instanța apreciază că cererea privind acest drept este neîntemeiată, având în vedere și normele de drept fiscal care, nu mai prevăd nici-o excepție de la regula potrivit căreia veniturile din salarii se impozitează cu cotă de 16%.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO " în calitate de reprezentant al membrului de sindicat.

Recursul este tardiv.

Cererea de recurs a fost depusă la data de 29.12.2009,iar hotărârea s-a comunicat la data de 11.12. 2009, așa încât recursul s-a declarat peste termenul prevăzut de art.301 CPC

Potrivit dispozițiilor art.301 CPC, termenul de recurs în cauza de față este de 15 zile de la pronunțarea hotărârii, dacă prin lege nu se dispune altfel.

În speță, acest termen a fost nesocotit, recursul fiind depus peste termenul de 15 zile de la comunicarea sentinței Tribunalului Mehedinți.

Având în vedere aceste considerente, urmează a se respinge ca tardiv recursul formulat de reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO " în calitate de reprezentant al membrului de sindicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO " în calitate de reprezentant al membrului de sindicat împotriva sentinței nr.2875 din data de 26 noiembrie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți, ca tardiv.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Februarie 2010

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

/2ex/ 10 Februarie 2010

Fond

Președinte:Magdalena Fănuță
Judecători:Magdalena Fănuță, Carmina Mitru, Teodora Bănescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 279/2010. Curtea de Apel Craiova