Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 281/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii | 
  | 
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 281/
Ședința publică din 24 martie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de -Direcția de Muncă și Socială H, împotriva sentinței civile nr. 2823 din 11 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier, constatându-se că recursul este declarat în termenul procedural și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
În raport de actele existente la dosar și față de împrejurarea că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e pr. civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința nr.2823 din 11 decembrie 2008, Tribunalul Harghitaa admis acțiunea reclamantului, în contradictoriu cu pârâta H - Comisia pentru aplicarea prevederilor Decretului-lege nr.118/1990 și a anulat decizia nr.226/30.04.2008 emisă de pârâtă, stabilind că reclamantul beneficiază de dispozițiile prevederilor art.1 alin.1, lit.d din Decretul Lege nr.118/1990 pentru perioada octombrie 1950 - februarie 1955, începând cu data de 01.04.2008.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, așa cum au declarat și martorii audiați, reclamantul cu familia sa a avut stabilit domiciliu obligatoriu, fiind declarați chiaburi și supuși persecuțiilor politice încă din anul 1950.
Instanța a invocat în acest sens un act din 18 iulie 1952 pe care este înscris numitul ca și chiabur, cu mențiunea că ar fi fost omis de pe listele anterioare.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs DMIS solicitând admiterea acestuia.
În motivele de recurs s-a arătat că, Comisia Decretului-lege nr.118/1990 în baza actelor depuse la dosarul cauzei, în mod legal și temeinic a admis cererea petiționarului pentru perioada 24 iunie 1954 - 19 ianuarie 1955, invocând faptul că prima instanță a omis să se raporteze și la propoziția "chiaburi descoperiți mai recent" la data de 26 iunie 1954, conform actelor eliberate de către Direcția Județeană Ha A rhivelor Naționale.
S-a menționat că în conformitate cu art.8 din Decretu-lege nr.118/1990 au prioritate documentele oficiale și numai în situația în care persoana interesată nu are acte oficiale este posibilă utilizarea oricărui alt mijloc de probă prevăzut de lege.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041pr.civ. instanța reține următoarele:
Reclamantul a invocat că beneficiază de drepturile prevăzute de Decretul-lege nr.118/1990, pentru o perioadă mai mare decât cea stabilită de Comisia pentru aplicarea prevederilor Decretului-lege nr.118/1990.
Prin decizia nr.226/2008 (fila 3 dos fond), petiționarului i s-a stabilit calitatea de beneficiar al Decretului-lege nr.118/1990 pentru perioadele 24 iunie 1954 - 19 ianuarie 1955.
Reclamantul a atacat decizia, solicitând recunoașterea acestor drepturi și pentru perioada indicată în acțiune.
Motivul invocat pentru acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr.118/1990 modificat, pentru o perioadă mai mare este acela că înscrisurile doveditoare depuse de reclamant justifică domiciliul obligatoriu din anul 1950, respectiv actul de la fila 13 din dosarul de fond.
Prima instanță trebuia să verifice dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru acordarea drepturilor stabilite de Decretul-lege nr.118/1990.
Potrivit art.1 alin. 1 din Decretul-lege nr.118/1990"Constituie vechime în munca și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acorda, în funcție de vechimea în munca, timpul cat o persoana, după data de 6 martie 1945, pe motive politice:. d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu;."
Scopul urmărit de legiuitor a fost acela de a acorda compensații financiare persoanelor care au suferit vătămări în urma persecuțiilor din motive politice.
Aceste vătămări trebuie constatate în funcție de fiecare persoană în parte.
Martorii au dat mai multe declarații, menționând că domiciliul obligatoriu a durat din anul 1950.
Potrivit legii, drepturile se acordă persoanei care s-a aflat în situația reglementată de lege, nu și altor persoane care fac poarte din familie.
trebuie să vizeze fiecare persoană în parte, ori nu se poate vorbi de existența unor vătămări față de o persoană care avea câțiva ani la luarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu.
De altfel este dovedit aspectul invocat de reclamant că tatăl reclamantului ar fi avut calitatea de chiabur, nu însă și faptul că în această calitate ar fi fost persecutat.
Cu atât mai puțin se poate reține persecuția politică asupra copilului, respectiv asupra reclamantului.
Chiar dacă la emiterea deciziei s-a avut în vedere calitatea de chiabur a tatălui, aceasta nu se poate lua în considerare decât pentru perioada acordată de comisie, pentru care există înscrisuri oficiale.
În actul de la fila 13 din dosarul de fond, este menționată calitatea de chiabur a tatălui reclamantului, iar actul de la fila 16 dosar fond, confirmă că acesta a fost șters de pe lista de chiaburi la data de 19 ianuarie 1955.
Actul de la fila 14 din dosarul de fond invocat de reclamant face referire la, însă există mențiunea "anulat".
În aceste condiții nu poate fi luat în considerare acest act, câtă vreme el nu confirmă în mod expres calitatea de chiabur. Mai mult, simpla calitate de chiabur, chiar dacă a existat, nu confirmă persecuția politică, condiție esențială pentru recunoașterea drepturilor prevăzute de Decretu-lege nr.118/1990.
Chiar dacă martorii declară altceva, declarațiile acestora nu pot fi luate în considerare peste înscrisurile existente la dosar.
Deși nu s-a făcut nicio dovadă a persecuției reclamantului, drepturile acordate prin decizia nr.226/2008 rămân câștigate, însă nu se vor mai acorda altele în plus.
În consecință, în baza art.312 alin.1-3.pr.civ. instanța va admite recursul, va modifica în tot hotărârea atacată și va respinge acțiunea formulată de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de Direcția de Muncă și Socială H cu sediul în M C,-, județul H, împotriva sentinței nr.2823/11.12.2008 a Tribunalului Harghita pronunțată în dosarul nr-.
Modifică în tot hotărârea atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 24 martie 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
-
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
14.05.2009.
Jud.fond: Sz.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat








