Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 3006/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3006
Ședința publică de la 18 Iunie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță Judecător
- - Judecător
- - Judecător
Grefier:
*********
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței nr. 330 din data de 12 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția De Muncă Și Protecție Socială
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta reclamantă, lipsind intimata pârâtă Direcția De Muncă Și Protecție Socială
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Recurenta reclamantă solicită admiterea recursului, conform motivelor scrise.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.330 din 12 februarie 2009, Tribunalul Dolja respins acțiunea formulată de, în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că rintr p. -o cerere adresată D reclamanta a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de 118/1990, cerere soluționată prin Decizia nr. 45/28.08.2008 în sensul respingerii acesteia întrucât nu s-a dovedit cu acte oficiale sau cu orice mijloc de probă că a suferit o persecuție politică în sensul reglementat de art. 1 alin.1 sau 2 din 118/1990
Analizând legalitatea actului administrativ contestat, instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada că se încadrează în una din ipotezele prevăzute în mod limitativ de art. 1 alin. 1 și 2 din 118/1990 Astfel, nu orice persecuție politică suferită în timpul regimului comunist duce la compensarea acesteia cu drepturile bănești conferite de actul normativ menționat.
S-a constatat că potrivit declarațiilor martorelor și, colege ale reclamantei la Școala Pedagogică din C, în urma unei adunări a Uniunii T Muncitor la nivel de școală, la care au participat atât elevii și profesorii, cât și reprezentanții partidului comunist la putere în perioada respectivă, reprezentanții puterii au discutat despre faptul că elevii ai căror părinți sunt chiaburi urmează să fie exmatriculați din școală, fiind nominalizată și reclamanta. După ședința respectivă reclamanta a părăsit internatul și școala pe care nu terminat-o, plecând din orașul C și stabilindu-se în zona unde a lucrat ca muncitor necalificat.
S-a apreciat că exmatricularea reclamantei din școala pedagogică chiar dacă a fost făcută din motive politice, fiind o modalitate de represiune, nu constituie o formă de persecuție politică reglementată de 118/1990, cazurile fiind strict și limitativ expuse de actul normativ, printre acestea neregăsindu-se exmatricularea din școală. În ceea ce privește strămutarea și stabilirea domiciliului forțat pe care le-a invocat reclamanta instanța a reținut că declarațiile martorilor sunt contradictorii sub acest aspect. Astfel, martora a arătat că la adunarea nu s-a discutat despre obligarea reclamantei de a părăsi orașul, însă martora a presupus că reclamanta s-a mutat într-o altă localitate pentru ca reprezentanții partidului să înceteze cu represiunile la adresa acesteia. Martora a menționat că la ședința respectivă i-a fost recomandat reclamantei să părăsească orașul
În ambele ipoteze, respectiv presupunerea reclamantei că va suferi în continuare represalii dacă nu părăsește localitatea de domiciliu și chiar recomandarea reprezentanților partidului de a părăsi localitatea, s-a reținut că nu sunt suficiente pentru a face dovada că reclamanta a fost strămutată sau că i s-ar fi stabilit domiciliu forțat. Ambele sintagme folosite de actul normativ presupun implicarea activă a organelor sistemului politic comunist de dezrădăcinare a persoanelor supuse represiunii, în sensul pierderii contactului efectiv cu localitatea de domiciliu și stabilirea forțată și obligatorie într-o altă localitate, ipoteză în care nu s-a aflat reclamanta.
Din considerentele expuse, instanța a apreciat că reclamanta nu este îndreptățită să beneficieze de drepturile conferite de 118/1990, decizia contestată fiind în mod legal emisă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recursa reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că hotărârea pronunțată este în contradicție cu probele administrate în cauză, întrucât a dovedit cu acte ți martori faptul că părinții săi au fost considerați chiaburi, iar în anul 1952, atât ea, cât și sora sa au fost exmatriculate din Școala Pedagogică din C, fiind nevoită să presteze muncă necalificată și fără a i se mai oferi ocazia să-și definitiveze studiile.
A mai susținut că a fost obligată, forțată să plece cu sora sa la și să lucreze în această localitate, astfel că motivarea instanței, în sensul că recomandarea reprezentanților Partidului comunist precum și presupunerea reclamantei că dacă nu părăsește localitatea de domiciliu nu sunt suficiente pentru a face dovada strămutării sau stabilirii domiciliul forțat, este greșită.
A precizat reclamanta că la audierea celor două martore, instanța a insistat vehement să afle dacă cele relatate sunt constatări personale sau doar presupuse, dacă știu anume cine a impus forțat plecarea reclamantei la, refuzând să consemneze răspunsul de genul "așa procedau comuniștii.".
Astfel, din declarațiile martorilor și actele depuse rezultă cert că a fost obligată să plece în localitatea, să-și stabilească acolo domiciliul și să presteze munci umilitoare, aspect care mai rezultă și din faptul că la scurt timp după exmatriculare a intervenit decesul tatălui său, iar mama sa mai avea alți 8 copii, astfel că în lipsa unor resurse materiale nu putea să plece așa departe de casă și să lucreze la o fabrică de covoare, ca necalificată.
Examinând sentința, sub aspectul criticilor invocate și în raport de art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din probele administrate în cauză, respectiv din adeverințele emise de fostul S Popular al comunei, Județul D, rezultă cert că părinții reclamantei au fost încadrați în categoria de chiaburi, iar din declarațiile martorelor audiate mai rezultă că datorită acestei situații, reclamanta a fost exmatriculată în anul 1952 de la Școala Pedagogică de fete din localitatea C, nemaifiind lăsată să susțină examenul de diplomă.
Așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, exmatricularea reclamantei dintr-o instituție de învățământ, datorită situației materiale a părinților săi, care erau încadrați în categoria "chiaburi", nu se încadrează în niciuna din situațiile prevăzute limitativ de art.1 alin.1 și 2 din DL 118/1990
Susținerea acesteia că în urma exmatriculării a fost strămutată sau a avut domiciliul obligatoriu într-o altă localitate nu poate fi reținută, întrucât aceste măsuri erau luate de regulă de către regimul comunist împotriva celor care erau considerați chiaburi sau împotriva celor care desfășurau o activitate dușmănoasă cu privire la acest regim, ori în speță, chiar dacă părinții reclamantei au fost considerați chiaburi, împotriva acestora nu s-a luat măsura strămutării sau a domiciliului obligatoriu și cu atât mai mult reclamanta nu putea fi obligată la una din aceste măsuri.
Din însăși declarația martorei, audiată în cauză rezultă că la adunarea Uniunii T Comunist, organizată la nivelul școlii, adunare în care s-a hotărât exmatricularea reclamantei între alți elevi, nu s-a discutat și despre vreo obligație a acesteia de a părăsi localitatea în urma exmatriculării și chiar dacă i s-ar fi recomandat să facă acest lucru - așa cum susține în contradicție cea de-a doua martoră audiată în cauză, pe nume, -acest aspect este insuficient în dovedirea unei persecuții politice, atâta timp cât a fost doar o recomandare, și nu o obligație pentru reclamantă.
Este adevărat că după exmatriculare reclamanta a plecat în localitatea, unde, potrivit carnetului de muncă depus la dosar, a lucrat ca muncitoare la textile din această localitate în perioada 14 august 1952 până la 29 iunie 1957, însă, așa cum s-a arătat, această împrejurare nu are caracterul unei persecuții politice.
Refuzul reclamantei de a se întoarce în localitatea de domiciliu a fost determinat, nu de vreo obligație din partea fostului regim de a se stabili în localitatea, ci - așa cum arată prin însăși motivele de recurs - de situația precară în care se afla familia sa, datorită decesului tatălui și a faptului că mama sa mai avea încă 8 copii și nu dispunea de resurse materiale.
Nu poate fi primită nici afirmația că în urma exmatriculării nu și-a mai putut termina studiile, deoarece din carnetul de muncă al acesteia rezultă că a absolvit Liceul Frații din C, în anul 1969.
Prin urmare, motivul existenței unei contradicții între probele administrate în cauză și soluția instanței de fond este nefondat, astfel că față de cele expuse, Curtea în temeiul art.312 cod pr.civilă va respinge recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței nr. 330 din data de 12 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția de Muncă și Protecție Socială
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Iunie 2009.
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță - - | JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu - - | JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu - - |
Grefier, |
Red.jud.-
LF/ 2 ex/08.07.2009
Jud.fond:
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu, Doina Ungureanu
