Persecutați politic - Acordare drepturi. Sentința 3546/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3546
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 28.10.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Cosma Carmen Valeria
GREFIER - -
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PERSOANELE CU handicap având ca obiect "refuz acordare drepturi".
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâta reprezentată de consilie juridic fără delegație la dosar, lipsă fiind reclamanta.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prin serviciul Registratură la data de 26.10.2009 pârâta a depus întâmpinare.
Curtea constatând că nu mai sunt cereri de formulat și nici probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Consilierul juridic al pârâtei solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru motivele detaliate pe larg în întâmpinare.
Curtea reține cauza pentru soluționare.
CURTEA,
Deliberând în condițiile art.256 cod pr.civ. constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București -Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 21.05.2009 reclamanta în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului în procent de 25% și suplimentul corespunzător treptei de salarizare de 25% calculate la nivelul salariului de bază, începând cu data de 15.06.2004 și până la data de 30.06.2007, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată în esență că a avut calitatea de funcționar public în perioada pentru care solicită drepturile bănești și conf.art.31 alin.1, lit.c și d) din Legea 188/1999 a avut dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare care fac parte din salariul funcționarului public.
Reclamanta mai arată că, pârâta nu i-a acordat aceste drepturi bănești deși începând cu data de 1.01.2007, prev.art.31 (fost 29) din Legea 188/1999 a căror aplicare a fost suspendată prin OUG 92/2004 și OG 2/2006 până la data de 31.12.2006, erau aplicabile tuturor funcționarilor publici.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legea 188/1999, Lg.554/2004, Lg.53/2003, Constituția României.
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările din dosar în raport de susținerile părților și prevederile legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat drepturile bănești prevăzute de Legea 188/1999 denumite suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, pe motiv că aceste suplimente trebuie să fie incluse în salariul tuturor funcționarilor publici, inclusiv în salariul său, pentru perioada menționată în acțiune.
Aceste drepturi reprezintă două componente ale salariului unui funcționar public, prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c) și d) (iar anterior art. 29) din Legea nr. 188/1999.
Raportat la perioada pentru care se solicită drepturile bănești, se constată cu privire la cele două componente ale salariului unui funcționar public, că au fost reglementate în legea privind Statutul funcționarilor publici, la art. 29, lit. c) și d) sub denumirea de "suplimentul postului" și "suplimentul gradului", pentru perioada 01.01.2004-01.01.2007.
Analizând reglementarea legislativă în timp a celor două componente ale salariului unui funcționar public, se constată că la data de 01.01.2007, Legea nr. 188/1999 schimbat denumirea componentei salariului funcționarului public de la lit. d) a articolului 29, din "suplimentul gradului", în "suplimentul corespunzător treptei de salarizare". Modificarea denumirii dreptului intervenit prin art. pct. 30 din Legea nr. 251/2006.
Legea nr. 188/1999 a fost republicată la 29.05.2007, iar fostul art. 29 devenit art. 31, după renumerotarea articolelor.
Art. 29 din Legea nr. 188/1999, începând cu varianta în vigoare la data de 01.01.2004 și până la data de 01.01.2007, iar ulterior art. 31 de la 1 iunie 2007, prevăzut expres la alin. 3 că "salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Actele normative privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, pentru perioada de referință, au fost: OUG nr. 92/2004, OG nr. 2/2006 și OG nr. 6/2007.
Din prevederile acestor acte normative nu rezultă că "suplimentul postului" sau "suplimentul treptei de salarizare" (anterior suplimentul gradului) sunt sporuri salariale reglementate într-un anumit procent.
Aceste "suplimente" fac parte din salariul funcționarului public, dar se acordă în anumite situații.
Una dintre aceste situații a fost reglementată de OUG nr. 92/2004 care a prevăzut la art. 13, că "funcționarul public care exercită cu caracter temporar pe o perioadă mai mare de 30 de zile, în condițiile legii, o funcție publică corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici sau categoriei funcționarilor publici de conducere are dreptul la salariul de bază corespunzător funcției publice exercitate temporar, astfel cum este prevăzut în statul de funcții".
Funcționarul public, care s-a aflat în situația reglementată de art. 13, primit (ori trebuia să primească) drepturile salariale ale funcției sale, la care s-a adăugat suplimentul postului ocupat, valoric egal cu suma necesară până la concurența salariului de bază corespunzător funcției exercitată cu caracter temporar.
Altă situație, dar pentru "suplimentul treptei de salarizare" fost reglementată de art. 9 (2),teza ultimă, din OUG nr. 92/2004. "Dacă funcționarul public are un salariu de bază mai mare decât cel prevăzut la treapta 3 de salarizare, salariul de bază de care beneficiază după promovarea în gradul profesional se stabilește potrivit treptei de salarizare imediat superioare care asigură o creștere salarială".
În acest caz, funcționarul public a beneficiat de suplimentul corespunzător treptei de salarizare despre care face vorbire Legea nr. 188/1999.
Alte situații, în care funcționarii publici beneficiază de suplimentul postului sau al treptei de salarizare se regăsesc atât în OG nr. 2/2006, art. 6 alin. 3, 4 și 6 cât și în OG nr. 6/2007, art. 6 alin. 3 și 4.
Concluzia care se desprinde este că, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare nu sunt drepturi de care beneficiază toți funcționarii publici, ci drepturi care se acordă de către autoritatea publică angajatoare în situația în care, în urma transferului, promovării ori a altor situații de modificare ale raporturilor de serviciu ale funcționarului public trebuie să i se asigure creșterea salarială prevăzută de lege.
Solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei să-i plătească, sub forma unor sporuri permanente, suplimente salariale reglementate pentru anumite situații și mai mult, suplimente cuantificate de către reclamantă în sensul dorit de aceasta, este evident nelegală și netemeinică.
Reclamanta nu a dovedit că s- aflat în situații specifice, reglementate de prevederile legale privind salarizarea funcționarilor publici pentru a se aprecia culpa autorității angajatoare în neacordarea suplimentelor salariale.
Celelalte susțineri ale reclamantei sunt de prisos a mai fi analizate din moment ce instanța a constatat inexistența în raportul său de serviciu a drepturilor la suplimentul postului și la suplimentul treptei de salarizare.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 109 din Legea nr. 188/1999, Curtea va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de, domiciliată în C, str.- -.132,.1,.6, județ C, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP, cu sediul în Calea nr.194, sector 1,
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 28.10.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.
EF/4ex.
18.11.2009
Președinte:Cosma Carmen ValeriaJudecători:Cosma Carmen Valeria