Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 380/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică de la 08.02.2010

Decizia civilă nr. 380

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Hortolomei Victor

JUDECĂTOR 2: Radu Constantin Daniel

JUDECĂTOR 3: Grecu

GREFIER - -

...

Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurentele-pârâte DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ I PRIN REPREZENTANT LEGAL și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, împotriva Sentinței civile nr. 900/F/28.09.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant .

La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că, la data de 02.02.2010, la serviciul registratură, intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare.

Curtea, având în vedere întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, consideră că nu se impune comunicarea acesteia, nefiind vorba despre aspecte noi, ci doar despre aspecte discutate și în fața instanței de fond, după care, constatând că, prin cererile de recurs, cele două recurente-pârâte au solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. (2) Pr.Civ. și judecarea cauzei în lipsă, reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Asupra recursului de față, Curtea reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița -Secția Civilă la data de 30.07.2009, sub nr-. reclamanta, în contradictoriu cu reclamantele Direcția de Muncă și Protecție Socială I și Casa de Pensii I, a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța obligarea primei pârâte la emiterea unei hotărâri prin care să i se stabilească reclamantei drepturile prev.la art.1 alin.1 lit.d) rap.la art.3 alin.2 din D-118/1990, cu modificările și completările ulterioare, iar cea de a doua pârâta să-i achite aceste drepturi pe perioada ultimilor 3 ani, sume actualizate cu indicele de inflație.

Prin sentința civilă nr.900F/28.09.2009, tribunalul a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Județeană de pensii

De asemenea, prin aceeași sentință a fost respinsă ca nefondată excepția tardivității cererii de chemare în judecată, excepție invocată de CJP I, pe fond fiind admisă în parte cererea formulată de reclamantă, obligând pârâta să emită o hotărâre prin care să se stabilească reclamantei și drepturile prev.la art.1, alin.1. lit.d) rap.la art.3 alin.2 din D-118/1990 și pe cea de a doua pârâtă la plata drepturilor astfel stabilite, începând cu data de 1.05.2009, actualizate cu indicele de inflație.

În esență pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul cu privire la excepția calității procesuale pasive a Casei județene I, că aceasta are această calitate în cauză, reclamanta în calitate de pensionar are raporturi obligaționale privind plata pensiei cu pârâta.

Nici excepția tardivității cererii nu a fost primită, întrucât potrivit acțiunii reclamantei, rezultă că aceasta a înțeles să nu conteste decizia nr.4966/21.04.1994 emisă de pârât, ci a solicitat acordarea indemnizației izvorâte din statutul de persoană cu domiciliul obligatoriu prev.la art.1 lit.d) din D-118/1990.

Pe fond s-a apreciat de către instanța fondului că reclamanta, având calitatea de persoană cu domiciliul obligatoriu și persoană strămutată, în raport de prevederile D-118/1990, prin modificările aduse prin Lg.53/1991, Lg.189/2000 și Lg.271/2008, este îndreptățită să beneficieze atât de indemnizație pentru persoană strămutată, cât și de indemnizație acordată persoanelor cu statut de persoane cu domiciliul obligatoriu.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs Casa Județeană de pensii I și I, ambele recursuri scutite de obligația achitării taxei judiciare de timbru, fiind declarate și motivate în condițiile legii.

În esență, ambele recurente apreciază că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea intimatei reclamante, disp. D-118/1990, chiar și după modificările ulterioare nu acordă persoanelor precizate de decret, posibilitate primirii cumulativ a două indemnizații.

În fapt, sunt reiterate motivele indicate în întâmpinările depuse în fața tribunalului. Nu au fost indicate motivele de drept.

Intimatul pârât nu a formulat întâmpinare.

Nu s-au cerut și nu s-au administrat probe în condițiile art.305 pr.civ.

Curtea, în raport de motivele de fapt invocate prin cererile de recurs și față de prev.art.3041 pr.civ. va admite recursul, va modifica sentința recurată și pe fond va respinge acțiunea ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Astfel, cererea intimatei reclamante de a se adăuga la indemnizația pe care o primește în prezent și aceea de persoana stramutata si indemnizatia pentru persoana cu domiciliul obligatoriu a fost admisă de instanta, prin aplicarea greșita a art.1.al.1, lit.dși e) corob.cu art.3 al.1 din D-118/1990, a acordat reclamantei un drept pe care acesta nu-l are.

Astfel, calitatea de stramutat, pentru care aceasta primește indemnizatia prevazuta de art.1 al.1 lit.e( din D-118/1990, presupune, onclude automat si pe cea de persoana cu domiciliu obligatoriu, din acest motiv pentru stramutat legea prevazand o indemnizatie mai mare decat pentru persoana cu domiciliul obligatoriu.

Or, legiuitorul nu a intentionat sa acorde aceleiasi persoane atat indemnizatia indemnizatia pentru stramutat cat si pentru persoana cu domiciliul obligatoriu, pentru ca daca ar fi avut aceasta intentie ar fi spus-o expres in textul Decretului-lege nr.118/1990; a fortiori se retine că atunci cand a dorit ca indemnizatiilor din art.1 să le adauge corelativ, alte drepturi Decretul-lege nr.118/1990 a facut-o expres prevazand ca persoanele in cauza, stramutate sau fi doar cu domiciliul obligatoriu, primesc si alte facilitati, precum cele prevazute la art.5 sau 6 din Decretul-lege nr.118/1990;

Decretul -lege nr.118/1990 nu reglementeaza acordarea a doua indemnizatii pentru aceeasi perioada de persecutie pe motive politice pentru " stramutare" si "domiciliu obligatoriu", o solutie contrara ducand la situatia absurda si ilegala ca din calculul vechimii in munca sa rezulte o durata indoita (dubla) fata de cea unica, marcata de aceeasi masura de persecutie politica, in speta "stramutarea in alte localitati", lucru care ar creea discriminare fata de persoanele care au avut luate impotriva lor ambele masuri, insa pe perioade diferite - la care ar coincide durata persecutiilor cu calculul vechimii in munca, stabilit conform art.1 alin.3 al acestui decret.

-sintagmele "intr-una dintre situatiile prevazute la alin, (1)", "in una dintre situatiile prevazute la art.1", "persoanele aflate in una dintre situatiile prevazute la art.1", utilizate de Decretul-lege nr.118/1990 in art.1 alin. (5) si art.6 alin.(1) si (2) arata ca o persoana se poate afla numai intr-una din situatiile reglementate de art.1 si nu in mai multe din aceste situatii, ca atare nu poate primi decat indemnizatie conform situatiei in care s-a aflat;

Art.1 din nr.OUG59/07.05.2008 - aprobata prin Legea nr.271/2008 - care modifica art. 3 alin.1 si alin.2 din Decretul -lege nr.118/1990 nu prevede acordarea cumulata a celor doua indemnizatii, ci majorarea (dublarea) cuantumului indemnizatiilor corespunzatoare tuturor categoriilor de persecutati politici, luindu-se in considerare faptul ca de la anterioara actualizare din iunie 2006, stabilita prin Legea nr.232/2006, cresterea inflatiei si a indicelui preturilor de consum au condus la scaderea puterii de cumparare a acestei categorii sociale. Ori,

acordarea cumulata a celor doua indemnizatii, neprevazuta de vreo lege in vigoare sau abrogata, duce la discriminarea celorlalte categorii de beneficiari de indemnizatii de la stat, inclusiv a celorlante categorii de beneficiari ai acestui decret, intrucat ar implica inca o majorare a cuantumului, de aceasta data nejustificata fata de scopul si vointa reala a legiuitorului exprimata in nr.OUG5/2008.

Potrivit expunerilor de motive ale nr.OUG59/7 mai 2008, Legea nr. 232/2006 a facut o actualizare a cuantumului indemnizatiilor corespunzatoare diferitelor categorii de persecutati pe motive politice, si nu prevede nicidecum acordarea cumulata a doua indemnizatii pentru aceeasi perioada de persecutie politica. Ca atare, invocarea prescriptiei extinctive nu poate avea sens, intrucat aceasta vizează valorificarea unui drept,subiectiv prevazut de lege si neacordat, lucru inexistent in cazul de fata

Mai mult, prin solutia pronuntata instanta a creat reclamantei o situatie mai buna decat a persoanelor prevazute la art.1 alin.(1) lit.a) si b), acordandu-i doua indemnizatii, fata de numai una pentru persoanele condamnate, cu o situație de fapt mai grea, ceea ce este de neadmis, nu este in spiritul D-118/1990.

Intr-o cauza similara Curtea de APEL BUCUREȘTIa respins sentinta civila nr.714F/14.08.2007, depusa in copie la dosarul cauzei, asa încat, pentru a se evita discriminarea interzisa de art.14 din Conventia Europeana a drepturilor omului devenita drept intern prioritar dupa adoptarea ei de catre tara noastra, in 1994, instanta de recurs trebuie sa aplice corect legea.

Pentru aceste considerente, Curtea va admite recursul, va modifica sentința recurată și pe fond urmează să respingă ca neîntemeiată acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurentele-pârâte DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ I PRIN REPREZENTANT LEGAL și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, împotriva Sentinței civile nr. 900/F/28.09.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant .

Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că

Respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Menține celelalte dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 8.02.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Red.GG GREFIER

EF/2ex.

18.05.2010

Tr.

Jud.AB

Președinte:Hortolomei Victor
Judecători:Hortolomei Victor, Radu Constantin Daniel, Grecu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 380/2010. Curtea de Apel Bucuresti