Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 386/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 386
Ședința publică de la 11.02.2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cîrjan Raluca Maria
JUDECĂTOR 2: Canacheu Claudia Marcela
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de pârâtele DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ I și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr. 964 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă la data de 01.10.2009 în dosarul nr- (număr format vechi 2806/2009), în contradictoriu cu reclamantul.
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 03.02.2010, întâmpinare formulată de intimatul - reclamant la recursul ce face obiectul cauzei dedusă judecății.
Curtea, constatând că prin cererile de recurs recurentele - pârâte au solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prinsentința civilă nr.964F/01.10.2009,Tribunalul Ialomițaa hotărât următoarele:
A respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Județeană de Pensii
A respins, ca nefondată, excepția tardivității cererii de chemare în judecată, excepție ridicată de Casa Județeană de Pensii
A admis în parte cererea formulată de reclamantul, împotriva pârâtelor Direcția de Muncă și Protecție Socială I și Casa Județeană de Pensii
A obligat pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială I să emită o hotărâre prin care să se stabilească reclamantului și drepturile prevăzute la art. 1 alin, 1 lit. "d", raportat la art. 3 alin. 2 din nr.118/1990, cu modificările și completările ulterioare.
A obligat pârâta Casa Județeană de Pensii I la plata drepturilor astfel stabilite, începând cu data de 1 august 2009.
A obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru apronunța această soluție, prima instanțăa reținut, în esență, următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la data de 28 iulie 2009, sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâtele Direcția de Muncă și Protecție Socială I și Casa Județeană de Pensii I, solicitând pe cale judecătorească obligarea primei pârâte la emiterea unei hotărâri prin care să i se stabilească reclamantului și drepturile bănești prevăzute de art. I alin. I lit. "d", raportat la art. 3 alin. 2 din nr. 118/1990, cu modificările ulterioare, iar cea de-a doua pârâtă să-i achite aceste drepturi pe perioada ultimilor 3 ani, sume actualizate cu indicele de inflație, cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că, potrivit hotărârii nr. 590 din 20 decembrie 1990, emisă de fosta comisie care funcționa în structura Direcției de Muncă și Protecție Socială I, s-a stabilit calitatea sa de persoană cu domiciliul obligatoriu, acordându-i-se o singură indemnizație izvorâtă din această calitate (în perioada 18.06.1951 - 27.07.1995 a fost strămutat împreună cu familia din județul T în județul I, com. ).
Ulterior, prin decizia nr. 49.689 din 21 aprilie 1994, emisă de Casa Județeană de Pensii I, recunoscându-i-se și calitatea de strămutat i s-a achitat doar indemnizația izvorâtă din această calitate, astfel fiind încălcate dispozițiile nr.118/1990, așa cum acesta a fost modificat, dispoziție potrivit cu care aceasta ar fi fost îndreptățită la a primi atât indemnizația pentru persoană cu statut de strămutat, cât și cea pentru persoană cu domiciliu obligatoriu.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea sa pe dispozițiile nr. 118/1990, cu modificările ulterioare.
Pronunțându-se cu prioritate asupra excepțiilor ridicate în cauză de către pârâta Casa Județeană de Pensii I, tribunalul a constatat-o nefondată, pentru următoarele considerente:
În raport de conținutul cererii de chemare în judecată, rezultă că pârâta are calitate procesuală pasivă, întrucât față de calitatea de pensionar a reclamantului titular în raportul obligațional de plată a drepturilor pretinse de reclamant este Casa Județeană de Pensii I, astfel că există identitate între pârâtă și debitorul obligației izvorâte din raportul juridic dedus judecății. În același timp, nefondată se dovedește a fi și excepția tardivității cererii, întrucât potrivit acțiunii reclamantului rezultă că acesta nu înțelege să conteste decizia nr. 49.689 din 21 aprilie 1994, emisă de pârâtă ci acordarea și a indemnizației izvorâte din statutul de persoană cu domiciliul obligatoriu, prevăzută de art. l lit. "d" din nr. 118/1990.
Față de susținerea reclamantului potrivit cu care în cauză nu a înțeles să formuleze o cerere de revizuire sau modificare a hotărârii pronunțate anterior de organele abilitate potrivit nr. 118/1990 nu poate fi reținută nici apărarea formulată de pârâta I potrivit cu care, în raport de deciziile nr. 55 și 56 din 22 martie 2000, emise de Curtea Constituțională, cererea reclamantului nu poate fi primită.
Pe fondul cauzei, acțiunea reclamantului se dovedește a fi întemeiată, tribunalul reținând că, potrivit hotărârii nr. 590 din 20 decembrie 1990 fostei Comisii de aplicare a nr.118/1990, reclamantului i s-a reținut calitatea de persoană cu domiciliul obligatoriu și persoană strămutată, potrivit art. I alin. 1 "d" și "e" din nr. 118/1990, acordându-i-se indemnizația doar pentru persoană cu domiciliul obligatoriu.
Nu se poate reține susținerea pârâtelor potrivit căreia perioadele de strămutare ale reclamantului, suprapunându-se cu perioada de domiciliu obligatoriu, se datorează o singură indemnizație, întrucât atât din conținutul nr. 118/1990 în redactarea inițială dar mai ales după modificarea acestuia potrivit Legii nr. 53/2003, când s-au stabilit indemnizații diferite pentru situația de persoană strămutată față de cea de persoană cu domiciliul obligatoriu, rezultă că drepturile reglementate de acest text se acordă pentru fiecare an de strămutare și respectiv an de domiciliu obligatoriu.
Potrivit art. 4 alin. 2 din nr. 118/1990, persoanele care au avut stabilit domiciliu obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de domiciliu obligatoriu iar potrivit alin. I persoanele care au fost strămutate într-o altă localitate beneficiază de o indemnizație de câte 200 lei lunar pentru fiecare an de strămutare în alte localități.
Reclamantul a făcut dovada că a fost strămutat în anul 1951 și totodată că i-a fost stabilit domiciliu obligatoriu în comuna, județul I unde a avut domiciliu obligatoriu pe perioada 18.06.1951-27.07.1955.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au formulat recurs pârâtele Casa Județeană de Pensii I și Direcția de Muncă și Protecție Socială
Casa Județeană de Pensii Ia criticat hotărârea pronunțată pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca motive de recurs prevederile dispozițiilor art.304 pct.8 și 9 din Codul d e procedură civilă.
În dezvoltarea acestor motive, autoritatea recurentă CJP Ias usținut:
1) excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată, în raport de prevederile art.10 alin.4 din DL 118/1990, coroborat cu art.87 din Legea nr.19/2000, având în vedere că reclamantul a contestat decizia nr.49686 emisă în data de 21.04.1994, iar termenul de 45 de zile a fost cu mult depășit; iar
2) pe fondul cauzei recurenta a argumentat că din interpretarea logică și sistematică a legii reclamantul intimat nu poate beneficia pentru aceeași perioadă de două indemnizații cu caracter reparator, situație în care s-a solicitat admiterea recursului și pronunțarea unei soluții legale și temeinice.
II.Recurenta Direcția de Muncă și Protecție Socialăa criticat sentința pronunțată de prima instanță pentru nelegalitate invocând dispozițiile art.304 și 3041din Codul d e procedură civilă.
În argumentarea motivelor s-a invocat:
1) excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât nu ea a emis Hotărârea nr.590/20.12.1990, ci fosta Comisie independentă de aplicare a prevederilor Decretului - Lege nr.118/1990, ea asigurând doar Secretariatul tehnic, nefiindu-i succesoare în drepturi;
2) pe fondul cauzei s-a susținut, în esență, că hotărârea pronunțată de prima instanță este nelegală întrucât legiuitorul nu a intenționat să acorde aceleiași persoane atât indemnizația de strămutat cât și pe cea cu domiciliul obligatoriu, întrucât dacă ar fi dorit o astfel de reglementare ar fi prevăzut-o, iar printr-o astfel de reglementare, s-ar crea o situație mai bună în raport cu persoanele prevăzute la art.1 alin.1 lit.a și b din DL nr.118/1990 care au suferit condamnări sau au fost private de libertate.
S-a invocat practica Curții de APEL BUCUREȘTI și punctul de vedere exprimat de Casa Națională de Pensii și Ministerul Justiției și Libertăților.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului și pronunțarea unei soluții legale și temeinice.
Intimatul-reclamanta depus întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțată de prima instanță ca fiind legală și temeinică.
Recursul este fondat.
Examinând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și prevederile legale, Curtea constată că, prin hotărârea pronunțată s-a făcut o greșită aplicare a legii, fiind incident motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
1. Referitor la soluționarea excepțiilor invocate de autorități, cea a tardivității și lipsei calității procesuale pasive invocată de I, Curtea reține că prima instanță, în mod corect le-a respins ca fiind nefondate, interpretând și aplicând în mod legal și temeinic dispozițiile legale incidente în cauză.
Referitor la excepția tardivității depunerii cererii de acordare a indemnizației și plata drepturilor bănești corespunzătoare, se reține, pe de o parte, că reclamantul nu a înțeles să conteste decizia nr.49689/21.04.1994, ci doar acordarea indemnizației ce rezultă din Statutul de persoană cu domiciliul obligatoriu, iar, pe de altă parte, în prevederile DL nr.118/1990 nu se prevede vreun termen în acest sens, situația în care, în mod corect a fost respinsă de judecătorul fondului.
Nici excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției de Muncă și Protecție Socială I nu poate fi primită câtă vreme, prin cererea formulată reclamantul a solicitat nu doar emiterea unei hotărâri de stabilire a indemnizației, ci și plata acesteia, situație în care, titularul în raportul obligațional de plată a drepturilor pretinse este chiar recurenta.
2. Pe fondul cauzei, Curtea constată că Tribunalul a greșit atunci când a apreciat că recurenta I trebuia să emită o hotărâre prin care să-i acorde reclamantului și drepturile prevăzute de art.3 alin.2 raportat la art.1 alin.1 lit.d din DL nr.118/1990 pentru perioada 18.06.1951 - 27.07.1955, cât timp a avut domiciliul obligatoriu și a fost strămutat din Județul T, în Județul I, com., întrucât reclamantul este deja beneficiarul unei indemnizații acordată în temeiul prevederilor legale ce stabilesc calitatea de persoană strămutată, conform Hotărârii nr.590/20 decembrie 1990 și Deciziei nr.49689/21.04.1994, emisă de Casa Județeană de Pensii I, fiindu-i astfel achitată indemnizația izvorâtă din această calitate, întrucât intenția legiuitorului nu a fost în sensul acordării a două indemnizații pentru persoanele ce s-au aflat în cele două situații, pentru că, dacă ar fi dorit-o, ar fi prevăzut-o în mod expres.
A apreciat astfel, ar însemna ca persoanele aflate în situația prevăzută de art.1 alin.1 lit.d și e din DL nr.118/1990, respectiv - persoana care a avutdomiciliul obligatoriuși persoanastrămutată,-să beneficieze de o indemnizație cumulată, într-un cuantum superior, celui acordat de lege persoanelor aflate în situațiile reglementate de art.1 alin.1 lit.a și b din același act normativ, respectiv - persoana care a executat opedeapsă privativăde libertate în baza unei hotărâri judecătorești - sau a fost lipsită de libertate - și persoana care a fostprivată de libertate în locuri de deținere -, ceea ce ar fi nelegal și injust câtă vreme, chiar legiuitorul a prevăzut în art.3 al DL nr.118/1990 indemnizații într-un cuantum diferit (respectiv mai mare sau mai mic), înfuncție de gravitatea măsurii suferite.
Prin urmare, pentru considerentele mai sus expuse, Curtea reține că recurenta I în mod justificat a refuzat acordarea reclamantului și a drepturilor prevăzute de art.3 alin.2 rap. La art.1 alin.1 lit.d din DL nr.118/1990, câtă vreme acesta este beneficiarul drepturilor rezultate din prevederile art.1 alin.1 lit.e din același act normativ.
Or, prin admiterea acțiunii formulată de reclamant și obligarea recurentelor autorități la emiterea unei hotărâri prin care să se stabilească și drepturile prevăzute de art.1 alin.1 lit.d din lege și plata acestora, Tribunalul a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În consecință, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de recurentele autorități și va proceda conform dispozitivului deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâtele DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ I și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr. 964, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă la data de 01.10.2009, în dosarul nr- (număr format vechi 2806/2009), în contradictoriu cu reclamantul.
Modifică în parte sentința, în sensul că:
Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtelor Direcția de Muncă și Protecție Socială I și Casa Județeană de Pensii
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnodact.
2 ex./12.02.2010
I -
Președinte:Cîrjan Raluca MariaJudecători:Cîrjan Raluca Maria, Canacheu Claudia Marcela
