Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 3898/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3898
Ședința publică de la 08 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE- - - - Judecător
-- - - Judecător
-- - - Judecător
Grefier -
XXXX
S-au luat în examinare recursul declarate de pârâtele Instituția Prefectului Județului O Prin Reprezentant - Comisia Județeană De Aplicare A Legii Nr. 290/2003 și Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul Pentru Aplicarea Legii Nr. 290/2003, împotriva sentinței nr. 134 din data de 13 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat intimatul reclamant, lipsind recurentele pârâte Instituția Prefectului Județului O Prin Reprezentant - Comisia Județeană De Aplicare A Legii Nr. 290/2003 și Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul Pentru Aplicarea Legii Nr. 290/2003 și intimata reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea, apreciind cauza în stare de judecată, a pus recursul în dezbaterea părții prezente:
Intimatul reclamant solicită respingerea recursului, menținerea sentinței ca legală și temeinică, conform notelor scrise.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, reclamanții și au formulat contestație împotriva deciziei nr. ll6l/07.2008 emisă de intimata Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, solicitând instanței anularea acesteia ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea cererii, reclamanții arată că au solicitat acordarea de despăgubiri bănești de pe urma autorilor lor, și G, pentru imobilele pe care autorii le-au avut in proprietate în localitatea, din fosta provincie românească, actualmente Republica M, respectiv casă mare din cărămidă, ulterior devenită Școală, două case mai mici dintre care una dintre ele a devenit Grădiniță, teren intravilan in suprafață de 625. și suprafața de 25,00 ha teren arabil extravilan.
Reclamanții arată că prin Hotărârea nr. l74/2007, adoptată de Comisia Județeană O, pentru aplicarea legii 290/2003 le- fost respinsă cererea, motivat de faptul că aceștia nu au depus acte certificate de autorități prin care să facă dovada refugiului și a proprietății bunurilor deținute de autori.
Împotriva acestei decizii, reclamanții au formulat contestație care a fost respinsă de către de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin decizia nr. ll6l/l iulie 2008.
Reclamanții au arătat că în mod eronat le-a fost respinsă cererea pentru acordarea de despăgubiri întrucât au reușit să facă dovada că au fost în imposibilitatea de a procura înscrisuri de la autorități cu privire la refugiul și bunurile deținute de autor, aspecte care au reușit să le probeze cu declarațiile autentificate a doi martori.
Pe rolul Tribunalului a fost înregistrat la data de 2l.ll.2008 dosarul nr-, având aceleași părți, obiect și cauză, ca în cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului 3253/l04/2008, motive pentru care constatând intervenită litispendența, tribunalul la termenul din 16.01.2009 a dispus reunirea cauzei - la dosarul nr. 3253/l04/2008.
În dovedirea acțiunii reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri în cadrul căreia au depus la dosar: actele de stare civilă,certificatul de deces al autorului, hotărârea nr.l74/2007 a Comisiei Județene O pentru aplicarea legii 290/2003, decizia nr. ll6l/07.2008 emisă de intimata Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, declarațiile autentificate ale reclamanților și, ale martorilor, C,C, corespondența purtată cu autoritățile din Republica M, cu privire la bunurile și decesul autorilor.
Pârâții Comisia Județeană O și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților cu privire la aplicarea legii 290/2003 au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației,motivat de faptul că reclamanții nu au dovedit calitatea de refugiat al autorilor și nu au depus la dosar înscrisuri cu privire la bunurile deținute de aceștia.
S-a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Județene O pentru aplicarea legii 290/2003, excepția ce a fost respinsă de instanță prin încheierea de ședință din l6.0l.2009.
La data de 06.02.2009 reclamanții au depus la dosar o precizare la acțiune prin care au solicitat acordarea de despăgubiri numai cu privire la bunurile imobile, aparținând autorului G, respectiv o casă din cărămidă, două case mai mici, suprafața de 625.teren intravilan aferent imobilelor, și suprafața de 20, 00 ha teren arabil extravilan.
Prin sentința nr. 134 din data de 13 februarie 2009 Tribunalul Olta admis contestația formulată reclamantul și a obligat pârâtele Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul Pentru Aplicarea Legii Nr.290/2003, Comisia Județeană de Aplicare a Legii 290/2003 din Cadrul Prefecturii O, să acorde reclamantului despăgubiri sau compensații bănești pentru următoarele bunuri rămase de pe urma autorului G: casă mare din cărămidă, ulterior devenită Școală, două case mai mici dintre care una dintre ele a devenit Grădiniță, teren intravilan in suprafață de 625. și suprafața de 20,00 ha teren arabil extravilan, ce urmează să fie stabilite conform Legii nr. 290/2003.
A respins contestația formulată de reclamanta,cu precizarea din 6.02.2009, privind acordarea de despăgubiri pentru bunurile ce au aparținut autorului G ca urmare a lipsei calității de moștenitor.
A luat act că reclamanții au renunțat la acordarea de despăgubiri de pe urma autorului.
A respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata de daune cominatorii, ca neîntemeiată.
Analizând acțiunea reclamantului, cu precizarea din 6.02.2009, în raport înscrisurile depuse la dosar și dispozițiile legale aplicabile, tribunalul a reținut:
Din înscrisurile depuse la dosar, tribunalul a reținut că reclamanții și au formulat cerere prin care au solicitat în baza Legii nr. 290/2003, acordarea de compensații cu privire la suprafața următoarele bunuri: casă mare din cărămidă, ulterior devenită Școală, două case mai mici dintre care una dintre ele a devenit Grădiniță, teren intravilan in suprafață de 625. și suprafața de 25,00 ha teren arabil extravilan, bunuri despre care au pretins că au aparținut autorilor, și G și care au rămas în localitatea din fosta provincie românească, ca urmare a refugiului autorilor.
Prin Hotărârea nr. Hotărârea nr. l74/2007, adoptată de Comisia Județeană O, pentru aplicarea legii 290/2003 le- fost respinsă cererea, motivat de faptul că aceștia nu au depus acte certificate de autorități prin care să facă dovada refugiului și a proprietății bunurilor deținute de autori, precum și actele de deces ale acestora.
Împotriva acestei decizii, reclamanții arată că au formulat contestație care a fost respinsă de către de către Autoritatea Națională pentru restituirea proprietăților prin decizia nr. ll6l/l iulie 2008.
Acțiunea introductivă ce formează obiectul acestui dosar, cu precizarea din 6.02.2009, vizează refuzul Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților de a acorda reclamanților și, compensații numai cu privire la bunurile imobile, aparținând autorului G, respectiv o casă din cărămidă, două case mai mici, suprafața de 625.teren intravilan aferent imobilelor, și suprafața de 20, 00 ha teren arabil extravilan.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 290/27 iunie 2003 cu modificările și completările ulterioare "Cetățenii români, deposedați ca urmare a părăsirii forțate a, de Nord și a, precum și ca urmare a celui de a-l Mondial și a aplicării Tratatului de între România și Aliate și Asociate, semnat la la l0.02.l947, au dreptul la despăgubiri sau compensații pentru bunurile imobile avute în proprietatea lor, în aceste teritorii, precum și pentru recolta neculeasă din anul părăsirii forțate a bunurilor, în condițiile prezentei legi."
Potrivit prevederilor alin.2 al aceluiași articol de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali ai foștilor proprietari, până la gradul al IV-lea inclusiv sau moștenitorii testamentari ai acestora, dacă au la data formulării cererii cetățenia română.
Pentru acordarea acestor compensații persoanele îndreptățite trebuie să facă dovada că autorii bunurilor au avut calitatea de refugiați sau deportați și că au deținut imobilele în proprietate la momentul refugiului, cu acte doveditoare certificate de autorități, sau de declarație autentică a petentului, însoțită de declarațiile autentificate a cel puțin doi martori, conform art. 5 alin. l din Legea 290/ 2003.
Având în vedere dificultățile deosebite întâmpinate de persoanele îndreptățite în legătură cu procurarea tuturor actelor doveditoare, ceea ce poate determina pierderea dreptului de a primi despăgubiri sau compensații, aspect care ar crea inechități sociale importante și ar periclita însăși aplicarea legii în mod egal tuturor cetățenilor, Tribunalul reține că art. 2 alin 4 din HG ll20/2006, privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea legii 290/2003 permite solicitanților ca, în situația imposibilității dovedite de a procura aceste înscrisuri, cererea să fie completată cu declarația autentică a petentului, însoțită de declarațiile autentificate a cel puțin doi martori.
Potrivit prevederilor alin. 5 al aceluiași articol, imposibilitatea de a procura înscrisuri se dovedește prin demersurile efectuate de petenți, în vederea intrării în posesie a acestor acte, depunându-se la dosar în acest sens,copii ale corespondenței purtate cu diferite instituții din România, Ukraina și Republica M, abilitate să producă aceste documente.
În speță, calitatea de refugiat a autorului G, de pe urma căruia se solicită despăgubiri, a fost dovedită cu declarație autentificată pe proprie răspundere a reclamanților care se coroborează cu declarațiile autentificate ale martorilor și ( filele 3l-32 dosar ), persoane care și în prezent locuiesc în satul, raionul, din Republica M, care au relatat că autorul împreună cu soția sa a fost deportat în, unde au și decedat.
De altfel, și din certificatul de deces al autorului, precum și din certificatul de naștere rezultă faptul că acesta s-a născut în, fiind refugiat forțat în România, unde a și decedat la data de ll.03.l986, având ca părinți pe autorii G și, situație în care nu se poate pune în discuție faptul că reclamanții nu au reușit să facă dovada refugiului și al decesului autorului G, în condițiile în care au depus și toate demersurile în vederea intrării în posesia actului de deces conform corespondenței purtate cu autoritățile din Republica M ( filele 90-95 dosar ).
Cu privire la dovada proprietății bunurilor, Tribunalul a constatat că reclamanții au reușit să facă dovada că s-au aflat în imposibilitatea de a procura documente, în sensul prevederilor art. 2 pct. 5 din HG ll20/30.08.2006, întrucât aceștia au solicitat în repetate rânduri autorităților din Republica M să le elibereze înscrisuri cu privire la bunurile deținute în proprietate de autor,cerere la care nu au primit nici un răspuns, deplasându-se în acest sens chiar în Republica M, conform corespondenței și vizelor de pe pașaport depuse la filele 35 - 38, și 94-95; dosar.
Deși legea permite solicitanților ca în situația imposibilității de a procura acte doveditoare, cererea să fie completată cu declarația autentificată a petentului, însoțită de declarațiile a cel puțin doi martori, de asemenea autentificate, Tribunalul reține că pârâtele nu au luat în considerare declarațiile martorilor aflate la dosar, motivând că acestea nu sunt concludente.
Examinând în principal declarațiile martorilor și, persoane care locuiesc în, și au cunoscut pe autorii G și, rezultă cu certitudine faptul că aceștia au deținut la data refugiului o casă mare din cărămidă, ulterior devenită Școală, două case mai mici dintre care una dintre ele a devenit Grădiniță, teren intravilan in suprafață de 625. și suprafața de 20,00 ha teren arabil extravilan, bunuri despre care au relatat și martorii C și.
Cu privire la contestația formulată de reclamanta, privind acordarea de despăgubiri pentru bunurile deținute de autorul G, Tribunalul urmează să o respingă pentru lipsa calității de moștenitor, având în vedere că de pe urma acestui autor a rămas ca moștenitor în calitate de descendent de gradul I,decedat la data de 11.03.l986, având ca moștenitor pe reclamantul în calitate de fiu, contestatoarea fiind fosta soția a fiului autorului G, căsătorie ce a fost desfăcut prin divorț conform sentinței civile nr. 2295/l6 iulie l98l, pronunțată de Judecătoria Caracal in dosarul l208/l98l.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs recurenții pârâți Instituția Prefectului Județului O și Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul Pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs recurenta pârâtă Instituția Prefectului Județului Oas usținut că deși prin cererea de chemare în judecată reclamanții nu au solicitat anularea Hotărârii nr. 174/2007 a Comisiei Județene ci doar anularea Deciziei nr. 1161/2008 emisă de, prin sentința recurată, fără temei, prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Județene de Aplicare a Legii nr. 290/2003.
S-a mai arătat că prin aceeași sentință în mod nelegal prima instanță nu a anulat decizia nr. 1161/2008 emisă de cu toate că a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâții la acordarea despăgubirilor solicitate de reclamanți.
Recurenta a mai precizat că din probatoriul administrat la instanța de fond a rezultat că proprietarul bunului - G, pentru care reclamanții au solicitat despăgubiri nu a fost refugiat din fosta provincie românească și că între și autor nu există nicio legătură de rudenie, sentința atacată fiind rezultatul unei aprecieri eronate a probelor existente la dosar.
Recurenta pârâtă a susținut în motivarea recursului că sentința primei instanțe a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii și ca urmare a unei interpretări eronate a actelor și declarațiilor din dosar.
Intimații reclamanți nu au formulat și întâmpinare la cererile de recurs, deși au fost legal citați cu această mențiune.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu în raport de dispozițiile art. 304 indiceI, Curtea apreciază recursurile ca fiind întemeiate, pentru următoarele considerente.
Astfel, prin acțiunea introductivă, înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, reclamanții și în contradictoriu cu pârâții și Instituția Prefectului Județului O- Comisia Județeană de Aplicare a Lg nr. 290/2003 au solicitat anularea deciziei nr. 1161/01.07.2008 emisă de, obligarea pârâților să emită o nouă decizie de acordarea a măsurilor reparatorii precum și daune cominatorii în cuantum de 200 lei/ zi de întârziere.
La data de 6 februarie 2009, reclamanții au depus la dosar o precizare la acțiune prin care au arătat că solicită acordarea măsurilor reparatorii doar pentru bunurile imobile ce au aparținut autorului
Prin sentința supusă prezentului recurs, prima instanță a admis contestația formulată de reclamantul și a obligat pârâții să acorde reclamantului despăgubiri sau compensații bănești pentru bunurile rămase de la autorul său
Instanța a control judiciar, constată că Tribunalul nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra legalității Hotărârii nr. 147/2007 emisă de Comisia Județeană O pentru Aplicarea Lg nr. 290/2003 și a deciziei nr. 1161/01.07.2008 emisă de - Serviciul pentru Aplicarea Lg nr. 290/2003, deși a obligat cele două pârâte la plata despăgubirilor solicitate de reclamant.
Datorită caracterului de plină jurisdicție al contenciosului administrativ, soluționarea cererii formulate în justiție în temeiul dispozițiilor art. 8 alin.5 din Legea nr. 290/2003 cu modificările ulterioare, împotriva Hotărârii Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților implică o analiză a legalității și temeiniciei actului administrativ inițial, respectiv a Hotărârii Comisiei Județene pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, în temeiul art. 13 alin.1 și art. 18 alin. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Instanța de fond a soluționat cauza fără ca în dispozitivul hotărârii să se pronunțe cu privire la actele administrative a căror anulare ar fi fost de natură să atragă obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri către reclamant. Acest fapt echivalează cu necercetarea în fond a cererii de anulare introdusă de reclamanți.
Având în vedere cele reținute anterior, Curtea va admite recursurile, iar în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin.5 va fi casată sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași Tribunal.
Cu ocazia rejudecării, Tribunalul urmează să se pronunțe asupra cererii de anulare a actelor administrative contestate, urmând a avea în vedere și celelalte apărări formulate prin motivele de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de pârâtele Instituția Prefectului Județului O prin reprezentant - Comisia Județeană de Aplicare a Legii Nr. 290/2003 și Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, împotriva sentinței nr. 134 din data de 13 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu - - | JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță - - | JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu - - |
Grefier, |
Red.
Tehred. / 2 ex / 26.10.2009
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță, Doina Ungureanu
