Persecutați politic - Acordare drepturi. Sentința 4076/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR- ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.4076
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24.11.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Canacheu Claudia
GREFIER - -
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII, COMERȚULUI ȘI MEDIULUI DE.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul personal, lipsind pârâtul MINISTERUL ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII, COMERȚULUI ȘI MEDIULUI DE.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reclamantul depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei și o precizare a capătului de cerere privind plata daunelor morale.
Curtea, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a instanței.
Reclamantul solicită respingerea excepției arătând că spețe similare au fost soluționate de Curtea de APEL BUCUREȘTI.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.07.2009 reclamantul a chemat în judecată pârâtul MINISTERUL ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII, COMERȚULUI ȘI MEDIULUI DE solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să-i fie recunoscut dreptul de vechime în activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională pe perioada 01.11.1972 - 01.11.1976 când a fost angajatul Ministerului Comerțului - Centrul de a cadrelor din sistemul de comerț exterior, obligarea pârâtului la emiterea adeverinței în conformitate cu disp. OUG 36/2003, modificată și completată prin OUG 80/2007, precum și la plata de despăgubiri bănești sub formă de daune morale.
În motivarea acțiunii a arătat că prin petiția înregistrată la pârât sub nr.672/15.05.2009 a solicitat efectuarea operațiunilor de completare a carnetului său de muncă pe perioada 26.02.2004 - 31.01.2005, conform sentinței civile nr.5718/2008 emisă de Tribunalul București - Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și eliberarea adeverinței tip pentru stabilirea pensiei de serviciu pe perioadele 01.11.1972 - 01.01.2004 și 26.02.2004 - 31.01.2005.
Direcția Resurse Umane a refuzat să-i emită o adeverință în conformitate cu disp. OUG 36/2003 și să-i recunoască perioada 01.11.1972 - 01.11.1976 ca activitate desfășurată în domeniul comerțului exterior și cooperare economică internațională.
La termenul de judecată din 24.11.2009 Curtea, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale pe care urmează să o admită pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat pârâtului eliberarea adeverinței tip pentru stabilirea pensiei de serviciu pentru perioada menționată în acțiune, în conformitate cu disp. OUG nr.36/2003, modificată și completată prin OUG 80/2007, dar pârâtul nu i-a eliberat o asemenea adeverință.
Sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular este reglementat de OUG 36/2003 care prevede la art.11 că prevederile sale se completează în mod corespunzător cu legislația privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
Or, potrivit art.155 lit.e și f din Lg.19/2000, tribunalele soluționează in primă instanță litigiile privind refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale și modul de stabilire și de plată a pensiilor, a indemnizațiilor și a altor drepturi de asigurări sociale.
ln lipsa unor prevederi exprese în cuprinsul OUG 36/2003 care să reglementeze competența instanței de contencios administrativ în raport cu norma de trimitere a art.11 din ordonanța de urgență, sunt aplicabile disp.Lg.19/2000 sus menționate care prevăd competența tribunalelor, ca instanțe de fond în materia asigurărilor sociale, acesta fiind și punctul de vedere exprimat de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Contencios Administrativ și Fiscal cu ocazia adoptării unei soluții de principiu pentru unificarea practicii, la data de 15.12.2008 referitoare la pensia de serviciu a personalului diplomatic și consular.
Este adevărat că prin prezenta acțiune reclamantul solicită obligarea pârâtului de a-i elibera adeverința prevăzută de Normele de aplicare a OUG 36/2003, invocând refuzul pârâtului de soluționare a cererii pe care i-a adresat-o, dar cererea de eliberare a unei asemenea adeverințe vizează tot drepturi de asigurări sociale, încadrându-se astfel în disp. art.155 lit.e din Legea 19/2000.
Față de aceste considerente, în temeiul disp. art.158 alin.1 și art.159 pct.2 Cod procedură civilă, Curtea va admite excepția necompetenței mater4iale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București - Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență materială.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII, COMERȚULUI ȘI MEDIULUI DE, în favoarea Tribunalului București - Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Cu recurs în termen de 05 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.11.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red.
Gh./2 ex.
25.11.2009
Președinte:Canacheu ClaudiaJudecători:Canacheu Claudia