Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 421/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 421/R Dosar nr-
Sedința publică din data de 19 iunie 2008
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă JUDECĂTOR 2: Georgeta Bejinaru Mihoc
- --- -președinte secție
- judecător
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială C împotriva sentinței nr. 125/12.02.2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect refuz acordare drepturi.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din
10 iunie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării a amânata pronunțarea pentru data de 17 iunie 2008, și apoi pentru data de 19 iunie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Constată că, prin sentința civilă nr. 125/12.02.2008 a Tribunalului Covasna -secția civilă a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă Solidaritate Socială și Familie Covasna și în consecință:
A fost anulate Deciziile nr.922/14.08.2007 și 940/01.10.2007 emise de instituția pârâtă.
S-a stabilit că reclamantul beneficiază de prevederile art. 1 lit. d din Decretul Lege nr.118/1990 pentru perioada ianuarie 1952 - decembrie 1958.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că:
Din tabelul nominal depus la dosar, întocmit de fostul S Popular al Regiunii, rezultă că tatăl reclamantului - - a fost declarat chiabur.
Reclamantul s-a adresat Direcțiilor județene a Arhivelor Naționale din B și din H privind comunicarea unor acte oficiale din care să rezulte că familia lui a avut domiciliu obligatoriu însă instituțiile respective nu au putut să comunice, în concret nici un act.
În raport de aceste împrejurări, se poate considera că reclamantul întreprins demersurile normale - și care-i stăteau în putință - pentru a obține înscrisuri oficiale.
În această situație se apreciază că răspunsurile direcțiilor județene menționate fac dovada suficient a imposibilității obținerii unor înscrisuri oficiale.
Din declarațiile martorilor și rezultă că în perioada anilor 1950 - 1959, tatăl reclamantului a fost declarat chiabur și că i s-a interzis să profeseze ca învățător la școala din localitate.
De asemenea, familia reclamantului nu putea să părăsească localitatea fără o aprobare specială din partea autorităților locale, acesteia impunându-i-se, pentru terenurile pe care le lucrau și anumite sarcini, sarcini ce excedau unor obligații normale.
Conform art. 8 din Decretul - Lege nr. 118/1990 astfel cum a fost modificat, dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face cu orice mijloc de probă.
Este de notorietate faptul că în perioada anilor 50, cetățenii României în general, și cu atât mai mult chiaburii au fost supuși unor persecuții nedrepte, nejustificate și fără ca măsurile luate să aibă întotdeauna la bază acte emise de autoritățile vremii respective.
Apărările pârâtei, din întâmpinarea depusă, în sensul că reclamanta nu a dovedit cele susținute, motiv pentru care a solicitat respingerea acțiunii, sunt nefondate, fiind contrazise de probele administrate.
Așa fiind, față de cele expuse, instanța de fond a apreciat că acțiunea reclamantului ca fiind fondată, - în cauză fiind incidente dispozițiile art.1 lit.d din Decretul-Lege nr.118/1990 - motiv pentru care în baza art. 8 și următoarele din decret, a fost admisă conform dispozitivului sentinței.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială C, iar în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că reclamantul nu a făcut dovada că se încadrează în dispozițiile Decretului Lege nr. 118/1990, deoarece nu se poate dovedi prin proba cu martori peste cuprinsul unui înscris astfel că nu s-aprobat că acesta a avut domiciliu obligatoriu.
Recursul este nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului de fond, raportat la sentința atacată și la motivele de recurs invocate de recurentă, precum și din prisma dispozițiilor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă se constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și de drept dedusă judecății pronunțând o sentință legală și temeinică.
Conform art.8 alin.1 din Decretul Lege nr. 118/1990, dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către personale interesate, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Aceste dispoziții legale, prevăd în mod explicit posibilitatea ca, în cazul în care o poate interesată nu poate să procure acte oficiale de la organele competente pentru dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 de Decretul Lege nr. 118/1990, aceasta poate să apeleze la orice mijloc de probă reglementat de lege, printre acestea fiind și proba testimonială.
În speță reclamantul s-a adresat Ministerului Internelor și Reformei Administrative - Arhivele Naționale - Direcția Județeană B, care a transmis acestuia că nu deține documente cu evidența chiaburilor din județul Același răspuns l-a comunicat reclamantului și Arhivele Naționale - Direcția Județeană H care au precizat că nu dețin evidențe în legătură cu tatăl reclamantului.
În aceste condiții în mod corect reclamantul a procedat la solicitarea administrării probei testimoniale, prin care, în urma administrării acesteia de către instanță s-a dovedit că în perioada anilor 1950-1959, tatăl reclamantului a fost declarat chiabur și i s-a interzis să-și exercite profesia de învățător. S-a dovedit de asemenea că familia reclamantului nu putea să părăsească localitatea decât cu aprobare specială din partea autorităților și că avea norme excesive pentru pământurile pe care le lucra.
Se poate reține astfel că reclamantul și familia sa au fost supuși persecuțiilor din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, astfel că acesta se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. a) din Decretul Lege nr. 118/1990.
Susținerile intimatei referitoare la imposibilitatea administrării altor probe peste cele cu înscrisuri sunt nefondate și nu au bază legală, reclamantul făcând dovada că a avut domiciliu obligatoriu în perioada ianuarie 1952 - decembrie 1958, încadrându-se astfel în dispozițiile art. 1 lit. d, din Decretul Lege nr. 118/1990.
Față de aceste considerente, curtea va respinge recursul pârâtei, nefiind îndeplinite prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, pentru casarea sau modificarea sentinței atacate.
PENTRU MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială împotriva sentinței civile nr. 125/12.02.2008 a Tribunalului Covasna - secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 iunie 2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red. -19.06.2008
Dact. -23.06.2008/2 ex.
Jud. fond. /
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Georgeta Bejinaru Mihoc
