Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 462/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR -
ROMANIA
CURTEA DE APEL
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 462
SEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Radu Ionel
JUDECĂTOR 2: Ghica Alina Nicoleta
JUDECĂTOR: S
GREFIER:
*************
Pe rol soluționarea recursurilor declarat de recurentele - pârâte DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ I și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr. 1165/15.10.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița Secția Civilă, in dosarul nr -, in contradictoriu cu intimatul - reclamant .
La apelul nominal făcut in ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a depus la dosar din partea recurentei - parate CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I, cerere de renunțare la judecarea recursului.
Nemaifiind cereri de formulat, sau excepții de invocat, Curtea luând act de cererea de soluționare a recursului in lipsă, constată cauza in stare de judecată, reținând-o spre deliberare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1165/15.10.2009 Tribunalul Ialomițaa admis acțiunea formulată de reclamantul și a obligat pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială I să emită o hotărâre prin care să acord reclamantului și drepturile stabilite pentru persoanele cu domiciliul obligatoriu conform art. 3 alin.2 lit. d) din Decretul lege 118/1990 și pârâta Casa Județeană de Pensii I să plătească drepturile astfel stabilite începând cu data de 01.08.2009.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în perioada în care fost strămutat reclamantul a avut și o restricție domiciliară. Or strămutarea și domiciliul forțat sunt prevăzute în mod distinct în textul decretului lege 118/1999 și nu se face mențiunea că situațiile de la literele d) și e) se exclud reciproc.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâtele.
În susținerea recursului se arată că pentru strămutare se prevede o indemnizație mai mare decât cea pentru domiciliu obligatoriu tocmai pentru că include și măsura domiciliului obligatoriu, textul legii nu prevede în mod expres că se acordă două indemnizații și, în măsura în care se acordă două indemnizații se creează pentru aceste categorii de persoane o situație mai favorabilă decât cea a persoanelor care au fost deținute în mod abuziv (pentru care se achită o singură indemnizație)
De asemenea, se invocă și precedentul judiciar.
Analizând probele administrate în cauză Curtea constată că recursul este fondat.
Art. 1 alin. 1 din Decretul lege 118/1990 prevede următoarele: "Constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: -
d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu;
e) a fost strămutată într-o altă localitate."
Art. 4 alin. 1 și 2 din același act normativ prevede că "(1) Persoanele care s-au aflat în situațiile prevăzute laart. 1alin. (1) lit. a), b) și e) și alin. (2) au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate.
(2) Persoanele care s-au aflat în una dintre situațiile prevăzute laart. 1alin. (1) lit. c) și d) au dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate."
Instanța de fond s-a rezumat la o analiză formală a textului de lege considerând că pentru persoanele strămutate, care au avut și restricții imobiliare, se impune și plata indemnizației prevăzute pentru domiciliul forțat întrucât cele două situații sunt prevăzute în mod distinct de lege și nu se prevede că s-ar exclude.
Această analiză scapă din vedere conținutul concret al măsurilor de care vorbește decretul lege 118/1990.
reprezintă o măsură care presupune, în mod necesar, și restricțiile imobiliare. nu reprezintă doar mutarea unei persoane dintr-o regiune în alta ci și obligarea acesteia să rămână în locul unde a fost strămutată. De fapt, restricțiile imobiliare sunt cele care conferă strămutării forța și eficiența ce justifică plata unei indemnizații care în prezent este chiar mai mare decât cea prevăzută pentru domiciliul obligatoriu.
Dacă disjungem restricțiile imobiliare de măsura strămutării, măsura strămutării devine o măsură ce se consumă instantaneu (prin mutarea persoanei la noul domiciliu) și ar fi de neînțeles dispoziția care prevede plata unei indemnizații pentru fiecare an de strămutare. Or strămutarea durată doar prin restricțiile imobiliare care s-au dispus, durând atâta timp cât durează restricțiile imobiliare și încetând în momentul ridicării acestor restricții chiar dacă persoana în cauză continuă să locuiască în regiunea în care a fost strămutată.
Mai mult, interpretarea instanței de fond duce la consecințe nefirești care nu puteau fi în intenția legiuitorului. Astfel, se constată că prin plata a două indemnizații pentru persoanele strămutate în considerarea faptului că acestea au avut și restricții imobiliare se ajunge ca aceste persoane să fie despăgubite cu indemnizație totală mai mare decât persoanele condamnate sau private de libertate în mod abuziv. Este evident că legiuitorul, stabilind indemnizații distincte în funcție de gravitatea măsurii abuzive suferite nu a avut în intenție să despăgubească persoanele care au fost private de libertate cu o indemnizație mai mică decât cele care au suportat o măsură mai redusă ca și gravitate.
Faptul că strămutarea și domiciliul forțat sunt prevăzute distinct în textul legii nu poate duce la o concluzi contrară.
, ca măsură ce presupune în mod necesar restricțiile imobiliare, este o măsură ce absoarbe domiciliul forțat după un mecanism similar celui după care, în dreptul penal o infracțiune complexă absoarbe infracțiunea simplă ce intră în componența sa chiar dacă sunt reglementate în mod distinct în legea penală.
Față de toate aceste considerente Curtea va admite recursul, va modifica sentința și pe fond va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunțarea la judecată a pârâtei Casa Județeană de Pensii.
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ I și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, împotriva sentinței civile nr. 1165F/15.10.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița Secția Civilă, în dosarul nr. -, în contradictoriu cu intimatul - reclamant .
Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Severin
S
GREFIER
Red.DS
Tehnored. CB/2ex.
03.03.2010
Tribunalul Ialomița
Judecător fond:
Președinte:Radu Ionel
Judecători:Radu Ionel, Ghica Alina Nicoleta, Severin
