Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 4703/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 4703
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță
JUDECĂTOR 2: Alina Răescu
JUDECĂTOR 3: Carmina Mitru
GREFIER - - -
XXX
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ M împotriva sentinței nr.2093 din data de 17 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți.
La apelul nominal s-au prezentat consilier juridic, pentru recurenta pârâtă DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ M și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen.
S-a arătat că intimatul reclamant a depus întâmpinare.
Intimatul reclamant a depus un set de înscrisuri.
Se comunică reprezentantei recurentei pârâte DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ un exemplar al întâmpinării.
Consilier juridic, pentru recurenta pârâtă DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ M arată că nu solicită termen pentru observarea întâmpinării și înscrisurilor.
Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părților.
Consilier juridic, pentru recurenta pârâtă DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ M solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și să se constate că reclamantul nu a îndeplinit condițiile prevăzute de lege.
Intimatul reclamant solicită respingerea recursului, menținerea sentinței ca temeinică și legală.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.2093 din data de 17 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Mehedinția admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială. A constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de art.1 lit.d din DL nr.118/1990 R pe perioada 1951-1956 și a anulat decizia nr.6/27.02.2009 emisă de pârâtă și obligă aceasta din urmă să emită o altă hotărâre în acest sens.
S-a reținut că prin cererea înregistrată sub nr.237/17.02.2009 reclamantul a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-Lege nr.118/1990.
Prin Decizia nr.7/27.02.2009 a Direcției de Muncă și Protecție Socială M, Comisia de aplicare a nr.118/1990 s-a respins cererea reclamantului fundamentat pe împrejurarea că nu se încadrează în dispozițiile art.1 lit.e din Decretul-Lege nr.118/1990.
Din actele dosarului a rezultat că în perioada 1951-1956 familia reclamantului a fost mutată din locuința personală situată în satul M, com. M în locuința numitului din aceeași localitate întrucât imobilul a fost ocupat de armată, fiind necesar pentru desfășurarea activității acesteia.
Potrivit art.1 alin.1 din Decretul-Lege nr.118/1990, constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: a) a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice;b) a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; c) a fost internată în spitale de psihiatrie; d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; e) a fost strămutată într-o altă localitate.
Conform prevederilor art.8 alin.1 din același act normativ, dovedirea situațiilor prevăzute laart. 1se face, de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Chestiunea dedusă judecății vizează definirea noțiunii de strămutare, domiciliu obligatoriu în accepțiunea prevederilor art.1 alin.1 lit.d și e din Decretul-Lege nr.118/1990.
Pârâta în decizia contestată a reținut că reclamantul nu reprezintă o persoană strămutată dintr-o localitate în accepțiunea art.1 lit.e întrucât nu a avut loc o mutare dintr-o localitate în alta, ci doar dintr-o casă în alta în cadrul aceleiași localități.
Instanța a apreciat însă că, deși nu a avut loc o strămutare dintr-o localitate în alta, reclamantul a avut stabilit domiciliu obligatoriu, în sensul art.1 lit.d, în perioada 1951-1956.
Astfel, domiciliul constituie alături de nume un element de individualizare a persoanei, prin localizarea juridică a acesteia în raport cu locuința sa statornică sau principală, unde legea consideră că persoana este întotdeauna prezentă.
Orice persoană fizică trebuie să aibă un domiciliu, domiciliul voluntar fiind acela pe care persoana fizică și-l alege în mod liber. Față de această definire a noțiunii de domiciliu, instanța apreciază că este echivalentă noțiunii de domiciliu obligatoriu și împrejurarea stabilirii unui domiciliu fără ca manifestarea de voință aparținând titularilor acestui drept să fie pe deplin liberă.
Prin urmare, având în vedere că reclamantul în perioada menționată anterior a avut stabilit domiciliul împotriva voinței sale, ca urmare a acțiunii armatei, s-a apreciat că acesta este în drept să beneficieze de drepturile acordate în baza Decretului-Lege nr.118/1990 având în vedere și faptul că scopul acordării măsurilor reparatorii îl constituie tocmai recompensarea suferințelor la care acesta a fost supus ca urmare a mutării sale din locuința personală.
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a declarat recurs DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ S-a invocat faptul că în mod eronat instanța de fond a stabilit că lui i-a fost stabilit domiciliu obligatoriu, deoarece nu a fost dovedit caracterul politic al mutării sale într-o altă locuință, această măsură fiind determinată, de fapt, de rechiziționarea de către armată a unor locuințe aflate în zona de graniță. Contestatorul trebuia să prezinte o dovadă emisă de către autoritățile statului din care să reiese că a fost obligat să-și schimbe domiciliu și să facă dovada că schimbarea domiciliului a fost determinată de motive de ordin politic.
Recursul este nefondat.
Prin sentința recurată instanța a constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de art.1 lit.d din Decretul- Lege nr.118/1990 R pe perioada 1951-1956 și a anulat decizia nr.6/27.02.2009.
Susținerea recurentei privind faptul că reclamantul trebuia să prezinte o dovadă emisă de autorități din care să reiese că a fost obligat să-și schimbe domiciliul este nefondată în contextul art.8 alin.1 din DL.118/1990, potrivit căruia dovedirea situațiilor prevăzute la art.1, printre care și stabilirea domiciliului obligatoriu, se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloc de probă revăzut de lege. Prin urmare, în lipsa unui înscris oficial, reclamantul avea posibilitatea legală de a face dovada stabilirii domiciliului obligatoriu prin martori, prezumții sau înscrisuri, altele decât cele emise de autorități, precum și orice alte probe asupra pertinenței cărora instanța urma să se pronunțe.
Reclamantul a făcut dovada susținerilor sale prin declarațiile martorilor aflate în dosarul Comisiei de aplicare a prevederilor DL.118/1990 și depuse în copie la dosarul de fond. Astfel din declarațiile martorilor s-a reținut că în perioada 1951-1956 familia reclamantului a fost mutată din gospodăria proprie într-o altă casă, proprietatea altei persoane, situată în aceeași comună, mutarea făcându-se forțat, fără a fi anunțați în prealabil, scopul fiind determinat de necesitățile armatei, care la cel moment avea nevoie de ocuparea spațiilor respective. Prin urmare, nu a avut loc o schimbare voluntară a domiciliului reclamantului, ci o mutare determinată de motive de ordin politic, acțiunile forțelor armate fiind determinate de contextul politic în care s-au desfășurat.
Prin urmare, instanța de fond a făcut o corectă apreciere a materialului probator administrat în cauză, în temeiul art.304 pct.9 și art.312 alin.1, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E:
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ M împotriva sentinței nr.2093 din data de 17 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 2009
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
/2ex/ 26 2009
Fond
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță, Alina Răescu, Carmina Mitru
