Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 494/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 494
Ședința publică din 18.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Alina Șuțu
JUDECĂTOR 2: Diana Magdalena Bulancea
JUDECĂTOR 3: Horațiu
Grefier: -
Pe rol se află soluționarearecursurilorformulate de recurentele-pârâte CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I și DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ I împotriva sentinței civile nr. 925/01.10.2009 pronunțate de Tribunalul Ialomița în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-reclamantă .
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței căprocedura de citare este legal îndeplinităși că intimata-reclamantă a depus, la data de 08.02.2010, prin fax, întâmpinare față de ambele recursuri, într-un exemplar.
Având în vedere că recurentele-pârâte au solicitat și judecarea în lipsă, Curtea, apreciind cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 925/01.10.2009, Tribunalul Ialomițaa respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei CJP I și tardivității acțiunii, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta și a obligat pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială I să emită o hotărâre prin care să stabilească reclamantei și drepturile prevăzute de art. 1 alin. 1 lit. d rap. la art. 3 alin.2 din Decretul lege 118/1990. Tribunalul a obligat pârâta CJP I la plata drepturilor începând cu data de 01.04.2009, actualizate cu indicele de inflație.
În considerente, instanța de fond a reținut că în perioada în care fost strămutată reclamanta a avut și o restricție domiciliară. Or strămutarea și domiciliul forțat sunt prevăzute în mod distinct în textul decretului lege 118/1999 și nu se face mențiunea că situațiile de la literele d și e se exclud reciproc.
Împotriva acestei sentinței au declarat recurs pârâtele. Acestea au criticat soluția instanței pe cele două excepții, iar pe fond au arătat că pentru strămutare se prevede o indemnizație mai mare decât cea pentru domiciliu obligatoriu tocmai pentru că include și măsura domiciliului obligatoriu, textul legii nu prevede în mod expres că se acordă două indemnizații și, în măsura în care se acordă două indemnizații se creează pentru aceste categorii de persoane o situație mai favorabilă decât cea a persoanelor care au fost deținute în mod abuziv (pentru care se achită o singură indemnizație).
Analizând probele administrate în cauză, motivele de recurs și dispozițiile legale aplicabile în materie, Curtea constată că recursurile sunt fondate.
Art. 1 alin. 1 din Decretul lege 118/1990 prevede următoarele: "Constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: -
d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu;
e) a fost strămutată într-o altă localitate."
Art. 4 alin. 1 și 2 din același act normativ prevede că "(1) Persoanele care s-au aflat în situațiile prevăzute laart. 1alin. (1) lit. a), b) și e) și alin. (2) au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate.
(2) Persoanele care s-au aflat în una dintre situațiile prevăzute laart. 1alin. (1) lit. c) și d) au dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate."
Deși cele două categorii (domiciliu obligatoriu/strămutare) sunt reglementate distinct, iar conținutul lor este diferit, fiind justificată la prima vedere primirea unei indemnizații pentru fiecare dintre cele două situații (pentru fiecare an de strămutare, respectiv de domiciliul obligatoriu), Curtea constată totuși că această interpretare nu este corectă, având în vedere următoarele:
Măsura strămutării constă în mutarea forțată a persoanei într-o altă localitate. Aceasta se consumă instantaneu, la momentul dislocării. Or când legiuitorul a acordat indemnizațiapentru fiecare an de strămutarerezultă că a avut în vedere și faptul că persoanele strămutate au fost obligate să rămână în locul unde au fost mutați forțat un anumit timp, situație de fapt ce corespunde măsurii domiciliului obligatoriu.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că acțiunea nu este întemeiată.
În ce privește excepțiile susținute de ce două pârâte și reluate în recurs, Curtea constată că nu sunt fondate, soluția Tribunalului d e respingere a acestora urmând a fi menținută.
În mod corect instanța de fond a reținut că reclamanta justifică îndreptățirea CJP I de a sta în judecată în calitate de pârâtă, față de obiectul capătului de cerere subsecvent.
În ce privește excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei- recurente Direcția de Muncă și Protecție Socială I și a tardivității, Curtea constată că nu sunt întemeiate, având în vedere următoarele considerente:
Reclamanta s-a adresat acestei instituții în martie 2009 cu cererea de recunoaștere a dreptului și emitere a actului administrativ de stabilire a calității de persoană îndreptățită la primirea indemnizației pentrustrămutare.
Hotărârea nr. 41 din 16.08.1990 a Comisiei pentru aplicarea prevederilor DL 118/1990 recunoaște reclamantei dreptul la indemnizația pentru domiciliul obligatoriu.
Reclamanta nu supune analizei instanței legalitatea hotărârii sus menționate, ci a refuzului de recunoaștere a dreptului de a primi indemnizație și pentru strămutare.
Acest refuz este comunicat de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială I prin adresa nr. 1277 din 31.03.2009.
Având în vedere obiectul cererii, Curtea constată că pârâta are calitate procesuală pasivă, iar acțiunea este introdusă la 9 iunie 2009, în termenul legal de șase luni prevăzut de art. 11 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004: "Cererile prin care se solicită - recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii".
Față de toate aceste considerente, văzând dispozițiile art. 304 pct. 9.civ.Cod Penal corob. cu art. 312 alin. 3.civ.Cod Penal, Curtea va admite recursurile, va modifica în parte sentința și pe fond va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurentele-pârâte CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I și DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ I împotriva sentinței civile nr. 925/01.10.2009 pronunțate de Tribunalul Ialomița în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-reclamantă .
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Menține soluția pe excepții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 februarie 2010.
Președinte: Judecător: Judecător:
- - --- - -
Grefier:
-
Red.
2 ex./29.03.2010
Jud. fond I-
Președinte:Alina ȘuțuJudecători:Alina Șuțu, Diana Magdalena Bulancea, Horațiu
