Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 5016/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5016
Ședința publică de la 26 2009
Completul constituit din:
Președinte: - - Judecător
- - Judecător
- - JUDECĂTOR 1: Carmina Mitru
Grefier:
**********
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA PT. AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ M împotriva sentinței nr. 1570 din 06.04.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este motivat și declarat în termenul legal; de asemenea arată că recurenta pârâtă DIRECȚIA PT. AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ Mas olicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Codul d e procedură civilă;
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
Deliberând,
CURTEA
Asupra cauzei de față
Prin sentința nr. 1570 din data de 06 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- a fost admisă acțiunea intentată de reclamanta, împotriva pârâtului Direcția Pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, de la 01.01.2004 până la 31.05.2005, precum și începând cu data de 29 ianuarie 2009 până la încetarea raporturilor de serviciu, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 06.02.2009 și înregistrată sub nr- reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală M pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligat la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 1 aprilie 2005 și după data de 28 ianuarie 2009 în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu,sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea acțiunii au arătat că a fost și este în raporturi de serviciu cu pârâta DADR M ca funcționar public din anul 2000 și în prezent.
În art.31 din Legea nr.188/1999 republicată prevede că "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare."
Până în prezent au beneficiat doar de salariul de bază și sporul pentru vechime în muncă.
Conform sentinței nr.149/28.01.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți beneficiază pentru perioada 1 aprilie 2005 - 28 ianuarie 2009 de suplimentul postului și de suplimentul corespunzător treptei de salarizare în sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru perioada 01.01.2004-01.04.2005 și pentru perioada după data de 28.01.2009 până în prezent cele două suplimente nu i-au fost acordate și nici în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu nu le vor fi acordate.
Legea nr.188/1999 care reglementează și salarizarea funcționarilor publici, a fost modificată și completată prin Legea nr.161/2003, introducând elemente noi în ceea ce privește salariul funcționarilor publici.
Potrivit art.1 pct.30 din Legea nr.251/23 iunie 2006, sintagma "suplimentul gradului" este înlocuită cu sintagma "suplimentul corespunzător treptei de salarizare"
Astfel, art.29 din Legea nr.188/1999 inițiala, devenit ulterior art.31, a fost modificat și completat în sensul că pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariu de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului.
A menționat că până în prezent nu a beneficiat de aceste elemente care compun salariul unui funcționar public întrucât aplicarea acestor prevederi normative exprese a fost suspendată succesiv după cum urmează: pentru anul 2005 prin art.44 din G nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale si a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005 și pentru anul 2006 prin art.48 din G nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale si a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006.Ulterior suspendarea acestor drepturi nu mai fost menționată în niciun act normativ.
Aceste drepturi nu pot fi retrase sau suspendate în mod discriminatoriu deoarece contravin prevederilor art.41, art.53 și art.15 alin.2 din Constituție.
Această suspendare contravine și dispozițiilor art.18, art.38 si art.39 alin1, lit. d) din Legea nr.53/2003- Codul Muncii, care prevăd în mod imperativ faptul că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
În privința suspendării unor drepturi salariale care nu au fost înlăturate s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizii privind soluționarea recursurilor în interesul legii.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune inițială a textului " orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale" explicând că noțiunea de bun reglementat de art.1 al protocolului "constituie drepturi salariale stabilite de lege".
Dacă s-ar pune problema prescripției pentru perioada 01.01.2004-01.10.2005 ar trebui să se aibă în vedere că această obligație a existat și în această perioadă, însă exercițiul a fost suspendat și nu înlăturat, întrucât dreptul la acțiune nu este prescris, situație în care urmează să fie acordat și pentru această perioadă.
Neacordarea drepturilor salariale prevăzute de art.31 din Legea 188/1999 republicată pentru perioada după 28 ianuarie 2009 și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu și refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute de lege constituie încălcarea art.1 din Protocolul 1 și art.art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea de APEL CRAIOVA în decizia nr.2550 din 4 decembrie 2008 rămasă definitivă prin care a obligat Oficiul Județean de Consultanță D la plata suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare în procent de 25% fiecare supliment și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.31 din Legea nr.188/1999 și Legea nr.53/2003.
La dosar a depus, în copie: sentința nr.149/28.01.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, decizia nr.2550/04.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, cererea nr.11386/15.12.2008 către DADR, adeverința nr.647/12.02.2009 eliberată de DADR M, sentința nr.194/29.01.2009 a Tribunalului Mehedinți, sentința nr.1956/09.10.2008 a Tribunalului Dolj, act de identitate.
În apărare, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, motivând că aceste sporuri nu au fost cuprinse în bugetul instituției și că instituția nu are fonduri disponibile pentru acordarea acestor sporuri.
Reclamanta, fiind funcționar public în cadrul DADR M din anul 2000, s-a aflat în raporturi de serviciu cu acesta în perioada pentru care se solicită plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Potrivit art.31 alin.1 din Legea 188/1999 republicată, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Plata celor două suplimente a fost suspendată succesiv după cum urmează:prin art.50 indice 1 din Legea nr.164/2004 prin care a fost aprobată cu modificări și completări OUG nr.123/2003, prin art.44 din OUG nr.92/2004 pentru anul 2005 și prin art.48 din OG nr.2/2006 pentru anul 2006.
Suspendarea prevăzută de actele normative anterior menționate nu a mai fost anterior menținută și pentru anii 2007,2008,2009.
Deci, dreptul funcționarului public la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost prevăzut de lege începând cu data de 01.01.2004 și a fost suspendat până la data de 01.01.2007, fără a fi însă abrogat.
Potrivit art.1 alin.2 din OG 6/2007 privind drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
OG 6/2007 nu a abrogat prevederile art.31 al.1 din Legea nr.188/1999, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art.48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999 republicată.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei fiind elemente componente ale salariului funcționarului public sunt aplicabile prevederile art.37 din OG 6/2007 potrivit căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În speță au fost incidente și prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.
Articolul 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
Prin suspendarea periodică, reclamanta a fost privată de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.
În concepția jurisprudenței CEDO, instituțiile de drept public sunt asimilate, în dreptul intern într-o mare măsură statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art.1 din Protocolul 1 și art.6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol (privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional).
În speță, reclamanta a avut o speranță legitimă, consacrată de însuși legiuitorul român privind plata celor două suplimente salariale, acesta fiind titularul unor interese patrimoniale care intră sub protecția instituită de art.1 din Protocolul 1, dreptul lor la a primi sporurile având o bază legală.
legitimă a acesteia s-a întemeiat pe prevederile art.31 alin.1 lit. c și d din Legea 188/1999.
Reclamantei i s-a recunoscut dreptul la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare aferente perioadei 01.04.2005 - 28.01.2009 în temeiul sentinței nr.149/28.01.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
Având în vedere că reclamanta era îndreptățită la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare pentru perioada de la data intrării în vigoare a actului normativ care prevede plata acestor suplimente (01.01.2004) și până la încetarea raporturilor de serviciu și că i s- recunoscut dreptul la plata celor două suplimente aferente perioadei 01.04.2005 - 28.01.2009, acțiunea va fi admisă.
Nu s-a putut reține că dreptul la acțiune este prescris întrucât dreptul la acțiune pentru calculul și plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare s-a născut la 01.01.2007 când a încetat orice cauză de suspendare a prevederilor art.31 lit. c și d din Legea nr.188/1999 republicată.
Dispozițiile Legii nr.164/2004, OUG nr.92/2004 și OG nr.2/2006 au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare prevăzute de art.31 lit. c și d din Legea nr.188/1999 a căror punere în aplicare a fost suspendată prin actele normative anterior menționate.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta M, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs, s-a apreciat că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
S-a arătat că instituția pârâtă nu are fonduri disponibile pentru acordarea acestor sporuri.
Examinând recursul formulat de pârâtă, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclaman ta are calitatea de funcționar public, fiind salarizat în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamantă în petitul cererii sale fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclaman ta este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr. 820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art. 1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantei privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamantă nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, s-a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va admite recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA PT. AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ M împotriva sentinței nr. 1570 din 06.04.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă.
Modifică sentința în sensul că respinge cererea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 2009.
PREȘEDINTE: Carmina Mitru - - | JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu - - | JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță - - |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/MB/08.12.2009
Președinte:Carmina MitruJudecători:Carmina Mitru, Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță
