Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 543/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 543
Ședința publică de la 25.02.2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Canacheu Claudia Marcela
JUDECĂTOR 2: Patraș Bianca Laura
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de pârâtele DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ I și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr. 950 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă la data de 01.10.2009 în dosarul nr- ( număr format vechi 1723/2009), în contradictoriu cu reclamanta .
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 08.02.2010, din partea intimatei - reclamante, întâmpinare la cele două recursuri ce fac obiectul cauzei dedusă judecății.
Curtea, constatând că prin motivele de recurs s- solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul celor două recursuri.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.950 F/01.10.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă s-au respins ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Județeană de Pensii lalomița și tardivității cererii de chemare în judecată; s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta împotriva pârâtelor Direcția de Muncă și Protecție Socială I și Casa Județeana de Pensii I; a fost obligată pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială I să emită o hotărâre prin care să se stabilească reclamantei și drepturile prevăzute de art. 1 alin.1 lit. raportat la art. 3 alin.2 din Decretul - Lege nr. 118/1990 cu modificările și completările ulterioare; a fost obligată pârâta Casa Județeana de Pensii I la plata drepturilor astfel stabilite, începând cu data de 01 iunie 2009 și au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în raport de conținutul cererii de chemare în judecată că pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I are calitate procesuală pasivă, întrucât față de calitatea de pensionar a reclamantei - titular în raportul obligațional de plată a drepturilor pretinse de reclamantă este CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I, astfel că există identitate între pârâtă și debitorul obligației izvorâte din raportul juridic dedus judecății.
În același timp, nefondată se dovedește a fi și excepția tardivității cererii, întrucât potrivit acțiunii reclamantei rezultă că aceasta nu înțelege să conteste decizia nr. 48150 din 20 iulie 1994, emisă de pârâtă, ci acordarea și a indemnizației izvorâte din statutul de persoană cu domiciliul obligatoriu, prevăzută de art.1 lit.d din nr.118/1990.
Pe fondul cauzei, acțiunea reclamantei se dovedește a fi întemeiată.
Astfel, rezultă că potrivit hotărârii nr.282 din 11 octombrie 1990 a fostei Comisii de aplicare a nr.118/1990, reclamantului i s-a reținut calitatea de persoană cu domiciliul obligatoriu și persoană strămutată, potrivit art.1 alin.1 lit.d și e din nr.118/1990, acordându-i-se indemnizație doar pentru persoană cu domiciliul obligatoriu.
Ulterior, prin decizia nr.48150 din 20 iulie 1994, emisă de pârâta lalomița această indemnizație i-a fost transformată în indemnizație pentru persoană strămutată, achitându-se contravaloarea doar acestei indemnizații nu și a celei izvorâte din statutul de persoană cu domiciliul obligatoriu.
La momentul la care s-au acordat aceste drepturi nr.118/1990 prevedea o singură indemnizație pentru toate situațiile în care se aflau cei îndreptățiți și care sunt descrise la art.1 alin.1 din nr.118/1990.
Ulterior, ca urmare a modificărilor suferite de nr.118/1990 prin Legea nr.53/1993, Legea nr.189/2000 și Legea nr.271/2008, legiuitorul a reglementat indemnizații diferite pentru situațiile de persoană strămutată și cea de persoană cu domiciliul obligatoriu.
Nu se poate reține susținerea pârâtelor potrivit cu care perioadele de strămutare ale reclamantei, suprapunându-se cu perioada de domiciliu obligatoriu, într-o astfel de situație de datorează o singură indemnizație, întrucât atât din conținutul nr.118/1990 în redactarea inițială dar mai ales după modificarea acestuia potrivit Legii nr.53/2003, când s-au stabilit indemnizații diferite pentru situația de persoană strămutată față de cea de persoană cu domiciliul obligatoriu, rezultă că drepturile reglementate de acest text se acordă pentru fiecare an de strămutare și respectiv an de domiciliu obligatoriu.
Potrivit ar 4 alin. 2 din nr. 118/1990 persoanele care au avut stabilit domiciliu obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de domiciliu obligatoriu iar potrivit alin. 1 persoanele care au fost strămutate într-o altă localitate beneficiază de o indemnizație de câte 200 lei lunar pentru fiecare an de strămutare în alte localități.
Reclamanta a făcut dovada că a fost strămutată în anul 1951 și totodată că i-a fost stabilit domiciliu obligatoriu în comuna, satul, județul I, unde a avut domiciliu obligatoriu pe perioada 18.06.1951-27.07.1955.
Pârâta a susținut fără a justifica legal faptul că strămutarea a implicat și stabilirea domiciliului obligatoriu.
Este adevărat că strămutarea presupune mutarea într-o altă localitate, măsura având caracter obligatoriu, dar obligativitatea menținerii domiciliului în localitatea unde a fost strămutată pe perioada de 4 ani nu rezultă în mod automat din măsura strămutării.
Cât privește achitarea cuantumului indemnizației cuvenite în calitate de persoană cu domiciliul obligatoriu pe perioada ultimilor 3 ani, tribunalul urmează a o admite în parte, având în vedere dispozițiile art.14 din nr.118/1990, cu modificările ulterioare, întrucât față de acțiunea reclamantei, cererea acesteia este una nouă, iar drepturile se acordă de la data de 1 ale lunii următoare depunerii cererii, adică 1 iunie 2009, aceasta având în vedere și adresa nr. 1947 depusă la pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială I la 13.05.2009.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Direcția de Muncă și Protecție Socială I și Casa Județeană de Pensii I, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea cererii de recurs întemeiată în drept pe disp. art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, Casa Județeană de Pensii Iai nvocat excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată întrucât reclamanta contestă decizia nr. 48150/20.07.1994, iar în conformitate cu prevederile art. 10 alin. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 coroborat cu art. 87 din Legea nr. 19/2000 "împotriva deciziei persoana poate face contestație la instanța judecătorească competentă în termen de 45 de zile de la comunicare".
Hotărârea instanței de fond mai fost criticată de recurenta Casa Județeană de Pensii și sub aspectul stabilirii în sarcina sa obligației de plată a drepturilor prevăzute la art. 1 lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990, arătând că, indiferent de modificările suferite de Decretul-lege nr. 118/1990, legea nu reglementează acordarea două indemnizații pentru aceeași perioadă de persecuție pe motive politice, că reclamanta beneficiază deja de o indemnizație cu caracter reparatoriu.
Recurenta susținut că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
1. nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât nu ea a emis Hotărârea nr. 282/11.10.1990, ci fosta Comisie independentă de aplicare a prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990, căreia i s-a asigurat de către I numai secretariatul tehnic, nefiind succesoarea în drepturi acesteia.
2. Dispozițiile art. 1 alin. 1 lit. d) și e) coroborate cu art. 3 alin.(1) din Decretul-lege nr. 118/1990, au fost interpretate și aplicate eronat, întrucât reclamantei i s- acordat un drept pe care acesta nu îl are, calitatea de strămutat incluzând automat și pe cea de persoană cu domiciliul obligatoriu.
Recurenta a arătat că legiuitorul nu a intenționat să acorde aceleiași persoane atât indemnizația pentru persoană strămutată, cât și indemnizația pentru persoană cu domiciliul obligatoriu, pentru că, dacă ar fi avut această intenție, ar fi spus- expres în textul Decretului-lege nr. 118/1990.
Recurenta adăugat că persoană se poate afla numai într-una dintre situațiile reglementate de art.1 și nu în mai multe dintre aceste situații, astfel că nu se poate primi decât o singură indemnizație conform situației în care s-a aflat.
Prin soluția pronunțată, instanța de fond a creat reclamantei o situație mai bună decât a persoanelor prevăzute la art.1 alin.(1) lit. a) și b), acordându-i două indemnizații, față de numai una pentru persoanele condamnate, cu o situație de fapt mai grea, ceea ce nu este de admis, nefiind în spiritul Decretului-lege nr.118/1990.
Intr-o cauză similară, Curtea de APEL BUCUREȘTIa respins cererea (Sentința civilă nr. 714F/14.08.2007), așa încât, pentru a evita discriminarea interzisă de art.14 din Convenția europeană a drepturilor omului, instanța de recurs trebuie sa aplice corect legea.
În susținerea recursului, pârâta I invocat și punctele de vedere ale Casei Naționale de Pensii și Ministerului Justiției și Libertăților, formulate prin scrisorile nr. 2033/1894/24.08.2009, respectiv 77606/07.08.2009, potrivit cărora persoanele împotriva cărora au fost luate două măsuri de persecuție din motive politice beneficiază, pentru aceeași perioadă, de singură indemnizație cu caracter reparatoriu, numai pentru una dintre situațiile de persecuție prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.
În concluzie, în temeiul art. 304 și 3041Cod procedură civilă, s- solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea acțiunii.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor.
Curtea, examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursurile declarate de pârâtele I și Casa Județeană de Pensii sunt fondate, după cum se va arăta în continuare:
Prin Hotărârea nr. 282/11.10.1990, emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 I, s-a admis cererea formulată de reclamanta, înregistrată sub nr. 283/01.10.1990, prin care s- solicitat acordarea indemnizației cuvenite pentru perioada în care a avut domiciliul obligatoriu și s- dispus, în baza art. 3 alin. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990, acordarea unei indemnizații lunare de 821 lei.
Pentru hotărî astfel, Comisia reținut că reclamanta a avut domiciliul obligatoriu în comuna, sat, județul I, în perioada 18.06.1951 - 27.07.1955, respectiv 4 ani și o lună.
Prin Decizia nr. 48150 din 20.07.1994 privind acordarea pensiei pentru muncă depusă și limită de vârstă s- făcut mențiunea "trece de la DO la strămutat".
Astfel, reclamanta susținut că, pe toată perioada, beneficiat de o singură indemnizație pentru cele două situații în care s-a aflat, aceea pentru calitatea de persoană strămutată, în baza art. 3 alin. 1 rap. la art. 1 alin. 1 lit. e) din Decretul-lege nr. 118/1990, împrejurare necontestată de autoritățile pârâte.
Calitatea de persoană strămutată nu include în mod automat și pe cea de persoană cu domiciliul obligatoriu, cele două situații fiind reglementate distinct de art. 1 alin. 1 lit. d) și e) din Decretul-lege nr. 118/1990.
Există posibilitatea ca persoană să fi fost strămutată în altă localitate, dar să nu i se fi instituit domiciliul obligatoriu, după cum poate exista situația în care persoană să aibă domiciliul obligatoriu, fără să fi fost strămutată în altă localitate.
Cu toate acestea, Curtea apreciază că refuzul pârâtei I de emitere unei hotărâri, prin care reclamantei să- fie acordate drepturile prevăzute de art. 3 alin. 2 rap. la art. 1 alin. 1 lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990, pentru perioada 18 iunie 1951 - 27 iulie 1955, cât a avut domiciliul obligatoriu și a fost strămutată în satul, județul I, nu este un refuz nejustificat, în sensul art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât reclamanta este beneficiara unei indemnizații în considerarea calității de persoană strămutată, conform Hotărârii nr. 282/11.10.1990 și Deciziei de pensionare nr. 48150 din 20.07.1994, iar intenția legiuitorului nu a fost în sensul acordării două indemnizații pentru persoanele care s-au aflat în ambele situații prevăzute de art. 1 alin. 1 lit. d) și e) din Decretul-lege nr. 118/1990.
Soluția contrară nu poate fi acceptată, întrucât ar presupune ca persoanele aflate în situațiile prevăzute de art. 1 alin. 1 lit. d) și e) din Decretul-lege nr. 118/1990 să beneficieze de indemnizație cumulată, într-un cuantum superior celui acordat de lege persoanelor aflate în situațiile reglementate de art. 1 alin. 1 lit. a) și b) din acest act normativ, cu situație de fapt mai grea, precum și acordarea celorlalte drepturi și facilități prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 prin raportare atât la calitatea de persoană strămutată, cât și la cea de persoană cu domiciliul obligatoriu.
Prin urmare, Curtea constată că sunt întemeiate criticile formulate de recurentele-pârâte privind greșita interpretare și aplicare legii de către instanța de fond (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă) în pronunțarea soluției de admitere a cererii formulată de reclamantă, în sensul acordării și a drepturilor stabilite pentru persoanele cu domiciliul obligatoriu.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei I, Curtea reține că litigiul dedus judecății vizează refuzul acestei autorități de soluționare a cererii reclamantei de acordare indemnizației prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, pentru persoanele care au avut domiciliul obligatoriu, refuz apreciat de reclamantă ca fiind unul nejustificat.
În raport de obiectul litigiului, este justificată legitimarea procesuală pasivă pârâtei I, critica formulată în acest sens fiind neîntemeiată.
De asemenea, este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive pârâtei Casa Județeană de Pensii I, având în vedere că, prin cererea formulată, reclamanta solicitat nu numai emiterea unei hotărâri de stabilire indemnizației prevăzute de art. 3 alin. 2 rap. la art. 1 alin. 1 lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990, ci și obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii I la plata drepturilor cuvenite pe ultimii trei ani, actualizate cu indicele de inflație.
Nu va fi reținută nici critica formulată de recurenta Casa Județeană de Pensii I, ce vizează tardivitatea depunerii cererii de acordare indemnizației pentru perioada în care reclamanta avut domiciliul obligatoriu, întrucât dispozițiile Decretului-lege nr. 118/1990 nu reglementează un termen în acest sens, iar faptul că hotărârea anterioară, de stabilire a drepturilor numai în considerarea calității de persoană strămutată, nu a fost contestată nu are relevanță sub aspectul tardivității.
În concluzie, pentru motivele de fapt și de drept evidențiate, Curtea va dispune, baza disp. art. 312 alin. 1 și 3 rap. la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, admiterea recursurilor declarate de pârâte, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată și menținerii celorlalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâtele DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ I și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr. 950 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă la data de 01.10.2009 în dosarul nr- (număr format vechi 1723/2009), în contradictoriu cu reclamanta .
Modifică, în parte sentința atacată, în sensul că,
Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
- -
GREFIER
Red.
Gh./2 ex.
12.03.2010
Președinte:Canacheu Claudia MarcelaJudecători:Canacheu Claudia Marcela, Patraș Bianca Laura
