Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 553/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 553/
Ședința publică din 21 mai 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ H, cu sediul în M C,-, jud.H, împotriva Sentinței civile nr. 2811 din 10 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita, Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal răspunde reclamantul intimat, lipsă fiind pârâta recurentă
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat în termen, motivat, în temeiul disp.art.301,303 Cod pr.civ. fiind scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
Cauza fiind în stare de judecată, instanța, față de actele existente la dosar și cererea pârâtei recurente de a se judeca se judeca și în lipsă conform art.242 alin.2 Cod pr.civ. acordă cuvântul în fond părții prezente.
Reclamantul intimat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică pentru motivele expuse în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar (7).
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.2811/10 decembrie 2008 Tribunalului Harghitas -a admis acțiunea reclamantului, cu consecința modificării Deciziei nr.14 din 6 februarie 2008, emisă de H, în sensul că reclamantul beneficiază de prevederile art.1 alin.1 lit."d" din Decretul nr.118/1990 până la 9 aprilie 1971.
Soluția de admitere s-a motivat cu aceea că reabilitarea tatălui reclamantului s-a făcut prin sentința penală nr.303 din 9 aprilie 1971, când a încetat și domiciliul obligatoriu, potrivit declarațiilor martorilor și.
Sentința a fost recurată pentru nelegalitate de către H, care critică hotărârea primei instanțe pentru preluarea greșită a declarațiilor martorilor împotriva înscrisurilor oficiale emanând de la organele în drept, din care rezultă că tatăl reclamantului s-a eliberat din executarea pedepsei în anul 1960 și nu în anul 1980, cum a declarat martora.
Recursul este fondat.
Potrivit actelor și lucrărilor dosarului, condamnatul (tatăl reclamantului) s-a eliberat din executarea pedepsei dispuse prin sentința penală nr.157/20.05.1955 a fostului Tribunal Militar Teritorial Orașul la data de 28 august 1960, conform Biletului de eliberare nr.6556/1960 (fila 19).
Contrar evidenței, martora susține că eliberarea din penitenciar ar fi avut loc în anul 1980, iar instanța stabilește ca dată a încetării domiciliului obligatoriu 9 aprilie 1971, care coincide cu reabilitarea dispusă prin sentința penală nr.303/09.04.1971. Soluția este contradictorie, neputându-se pune semnul egalității între reabilitarea judecătorească și efectele acesteia conform art.133 și următoarele Cod penal și încetarea domiciliului obligatoriu pe motive politice, prevăzută de art.1 lit."d" din Decretul-lege nr.118/1990.
Mai mult, potrivit legii speciale, dovada imposibilității depunerii la dosar a ordinului fostului Minister al Afacerilor Interne nr.- din 9 august 1963 cădea în sarcina petiționarului și nu a recurentului.
Aceasta întrucât, potrivit art.1 alin.1 lit."d" și "e" din Decretul-lege nr.118/1990, constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă în funcție de vechimea în muncă timpul cât o persoană, după 6 martie 1945, pe motive politice a avut stabilit domiciliu obligatoriu, respectiv a fost strămutată într-o altă localitate.
Este necontestat că de drepturile prevăzute de Decretul-lege nr.118/1990 beneficiază exclusiv persoanele care s-au aflat în una dintre situațiile expres și limitativ prevăzute de art.1.
prevăzute la alineatul 1 lit."d" și "e" constituie vechime în muncă dacă persoanele în cauză fac dovada că nu au putut să se încadreze în muncă în funcții pentru care aveau pregătirea profesională.
Potrivit art.8 alin.1 din același decret-lege, dovedirea situațiilor prevăzute la art.1 se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar, în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Imposibilitatea dovezii cu acte oficiale este o obligație ce revine reclamantului, potrivit regulii consacrate de art.1169 cod civil și art.129 alin.1 teza finală Cod procedură civilă în materie de sarcina probei.
Admisibilitatea celorlalte mijloace de probă este condiționată de dovada imposibilității prezentării actelor oficiale de la organele competente, inclusiv cu privire la imposibilitatea încadrării în muncă potrivit pregătirii profesionale.
Analiza cauzei potrivit art.3041Cod procedură civilă conduce la constatarea fără echivoc că imposibilitatea la care se referă art.1 alin.4 și art.8 alin.1 din Decretul-lege nr.118/1990 nu a fost făcută de către reclamant.
In consecință, recursul se apreciază ca fondat, sentința urmând a fi modificată în sensul respingerii acțiunii și menținerii ca legală și temeinică a Deciziei nr.14/06.02.2008, prin care s-au stabilit petentului drepturile prevăzute de art.1 lit."d" din Decretul-lege nr.118/1990 pentru perioada 01.11.1961 - 01.08.1963.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Direcția de Muncă și Protecție Socială H, cu sediul în M C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr. 2811 din 10 decembrie 2008 Tribunalului Harghita, pe care o modifică în sensul că respinge contestația formulată de, domiciliat în comuna,-, județul H, împotriva Deciziei nr.14/06.02.2008, emisă de Comisia pentru aplicarea Decretului-lege nr.118/1990 din cadrul
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILA.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 mai 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red./Tehnored.
Jud.fond:
2 ex./06.07.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
