Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 61/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativ i Fiscal
DECIZIA NR. 61/ DOSAR NR-
Sedința publică din 05 februarie 2008
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche
- - -JUDECĂTOR 3: Georgeta
- -- -președinte secție
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1021 din 04 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect refuz acordare drepturi persecutați politic.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 29 ianuarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 05 februarie 2008.
CURTEA:
Asupra recursului de față
Constată că, prin sentința civilă nr. 1021/4.10.2007 a Tribunalului Covasna, a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ C, având ca obiect anularea deciziilor nr. 907/2007, nr. 917/2007, în subsidiar anularea hotărârii nr. 2631/1993 și recunoașterea perioadei de strămutare pentru intervalul dintre 20.04.1952-21.08.1963.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că dispozițiile art. 1 din nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, modificat și completat ulterior, la alin. (1) lit. d) și e), statornicesc că drepturile ce decurg din acest act normativ se acordă și pentru perioada de timp cât o persoană a avut domiciliul obligatoriu și/sau a fost strămutată într-o altă localitate.
În continuare, la art.8 din decret este prevăzut că, persoanele interesate în obținerea drepturilor instituite prin decret vor de face dovada situațiilor de la art. 1 cu acte oficiale eliberate de organele competente iar când nu este posibil, prin orice mijloc de probă permis de lege.
Raportat la aceste reglementări se constată că autoritatea pârâtă, în mod corect a reținut că perioada strămutării, a domiciliului obligatoriu a durat în intervalul de timp dintre 20.04.1952-1.03.1954.
Actul nr. A/1474 din 11.11.1993, emis de Ministerul Justiției - Direcția Instanțelor Militare ( 18), atestă că " a fost dislocat împreună cu părinții, prin Decizia MAI nr. 239/1952, la data de 20.04.1952 și i s-a fixat domiciliul obligatoriu în, jud. La data de 4.03.1954 prin decizia MAI nr. 5010/1954 s-au ridicat restricțiile domiciliare".
Date identice a comunicat și Ministerul Apărării - Biroul Arhivă a Direcției instanțelor militare prin actul nr. 2046 din 6.09.2007 ( 61), unde s-a specificat faptul că restricțiile domiciliare au fost stabilite și ridicate prin actele sus-citate și că nu au fost identificate înscrisuri din care să rezulte că respectivele măsuri administrative au fost prelungite până în anul 1966. S-a mai specificat că, deciziile MAI nr. 239/1952 si 5070/1954 nu sânt deținute în arhiva acestei autorități.
La dosar, cum se poate observa s-a mai depus actul nr. 21 din aprilie 1953 (62), a cărui conținut nu are nici o relevanță asupra restricțiilor domiciliare ale reclamantului.
Fără relevanță în raport de măsura restrictivă aflată în discuției este și actul nr. 137 din 30.07.2007 ( 31), întocmit de Direcția publică comunitară locală de evidență a persoanelor a mun. Sf. G, întrucât în acest document, este arătat domiciliul reclamantului din anul 1952-1987 iar pe verso, într-un mod confuz este consemnat că " avut domiciliu obligatoriu", însă fără alte precizări concrete, respectiv care a fost intervalul de timp în care s-a aplicat măsura.
Fosta Comisie județeană pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, prin Hotărârea nr. 2631 din 17.09.1993 ( 17), i- recunoscut reclamantului calitatea de persecutat politic ca urmare a strămutării și domiciliului obligatoriu în perioada 20.04.1952-1.03.1954, conform adresei Ministerului Justiției nr. A/1474 din 14.11.1993.
Cererea de repunere, în termenul de contestare a hotărârii nr.2631/1993, este nejustificată. Conform dispozițiilor art. 103 alin. (1) Cod procedură civilă, asemenea pretenție se poate admite, numai în prezența dovezii că partea a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința sa, să exercite calea de atac în termenul legal, or reclamantul nu a administrat probe în acest sens. Mai mult, în ipoteza că, repunerea în termen ar fi acceptată, pe fond pretenția de anulare a acestei hotărâri cu obligarea autorității pârâte de a emite o altă dispoziție nu este întemeiată. Reclamantul nu a demonstrat cu înscrisuri suplimentare o altă stare de fapt decât cea reținută în hotărârea amintită, respectiv nu a depus alte documente, pe lângă actul J nr. A/1474/1993 din care să rezulte că și după data de 1.03.1954 s-a menținut situația de strămutare și că aceasta a încetat la data afirmativă, 21.08.1963.
Declarațiile martorilor, și (15-16), față de datele furnizate de actele la care s-a făcut referire anterior, sânt inadmisibile. Prevederile speciale ale art. 1191 alin. 2 Cod civil, statornicesc că, nu se poate dovedi prin proba cu martori împotriva sau peste cuprinsul unui înscris.
Cu toate acestea, dispozițiile art. 8 din decret permit a se face dovada situațiilor de la art. 1, prin orice mijloc de probă, deci inclusiv cu martori, dar numai în ipostaza in care persoana în cauză s-a aflat în imposibilitatea de a demonstra împrejurările de fapt invocate prin acte oficiale, cea ce în speță nu este cazul.
S-a făcut trimitere, în cererea introductivă și la ordinul MAI nr. 79/1963 de ridicare a măsurii strămutării și a reîntoarcerii în loc. M, jud. C, însă fără a se depune la dosar acest act, dacă a existat.
În consecință, instanța de fond a apreciat pretențiile reclamantului neîntemeiate, respingând acțiunea.
Cum cheltuieli de judecată nu au fost solicitate și cum principiul disponibilității nu poate fi nesocotit, acestea nu au fost acorde.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs reclamantul, iar, în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prin Hotărârea nr. 2631/1993 i-au fost acordate drepturile prevăzute de nr. 118/1990, corespunzător perioadei de strămutare 20.04.1952-1.03.1954 fără să se ia în considerare ca strămutarea a încetat numai la data de 21.08.1963 prin ordinul nr. 79/2738/21.08.1963. Din declarațiile martorilor rezultă întreaga perioadă de strămutare, deoarece în anul 1954 sau ridicat restricțiile domiciliare nu și strămutarea.
Analizând actele și lucrările dosarului de fond, raportat la sentința atacată și la motivele de recurs invocate de reclamant, se constată că prima instanță a reținut greșit situația de fapt și de drept dedusă judecății, pronunțând o sentință nelegală și netemeinică.
Prima instanță a soluționat dosarul fără a administra toate probele concludente și pertinente cauzei și fără a lămuri în aceste condiții, cererile formulate de reclamant.
Conform art. 8 alin.1 din Decretul Lege nr. 118/1990, dovedirea situațiilor prevăzute la alin.1 din acest act normativ se face, de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de către organele competente, iar, în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Față de aceste împrejurări, prima instanță era obligată, pentru aflarea adevărului, să administreze și proba testimonială, prin ascultarea martorilor sub prestare de jurământ, pentru a putea constata dacă depozițiile acestora din actele autentice depuse la dosar, corespund cu cele date în fața instanței.
Întrucât este permisă administrarea oricărui mijloc de probă pentru dovedirea situațiilor care intră sub incidența dispozițiilor Decretului Lege nr. 118/1990, prima instanță este obligată să audieze și acești martori, depozițiile acestora urmând să fie coroborate cu celelalte mijloace de probă.
Întrucât administrarea probei cu martori nu este admisibilă în recurs, conform dispozițiilor art. 305 Cod procedură civilă, și pentru a da posibilitatea administrării acestei probe în fața instanței de fond, curtea va admite recursul reclamantului, iar în baza art. 312 alin.5 Cod procedură civilă, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru aceste motive
In numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 1021/4.10.2007 a Tribunalului Covasna, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 05.02.2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - - -
Grefier
Red. /05.02.2008
Dact./07.02.2008
Jud. Fond
3 ex.
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche, Georgeta
