Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 642/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 642/ Dosar nr-
Ședința publică de la 13 Octombrie 2009
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa judecător
JUDECĂTORI: Marcela Comșa, Silviu Gabriel Barbu, Mirena judecător
- - - judecător
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâta Direcția de Muncă și Socială B împotriva sentinței civile nr. 679/CA din 22.06.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect refuz acordare drepturi.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 06 octombrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 13 octombrie 2009
CURTEA
Asupra recursului de față
Prin sentința civilă nr. 679/CA/22.06.2009, Tribunalul Brașova admis acțiunea formulată de reclamanta in contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă și Socială, in consecință: a anulat Hotărârea nr 101/24.07.2008 emisă de pârâtă, constatând că reclamanta are calitatea de persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987 și că beneficiază de drepturile prevăzute în OUG nr.6/2008 pentru modificarea și completarea Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria române din decembrie 1989.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că la data de 29.02.2008, reclamanta a formulat cerere către pârâta DIRECȚIA ȘI SOCIALE B pentru a i se recunoaște calitatea de persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987 și pentru a beneficia de dispozițiile OUG nr.6/2008.
Prin Hotărârea nr. 101/24.07.2008 pârâta a respins cererea reclamantei, motivându-se că din actele depuse la dosar nu rezultă faptul că petenta îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art.19 alin.2 din OUG nr.6/2008. acesta nu dovedește faptul că a fost privată de libertate pentru efectuarea de cercetări.
În condițiile art.22 din OUG nr.6/2008 reclamanta a contestat această hotărâre cu respectarea dispozițiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
La soluționarea acțiunii s-au avut în vedere dispozițiile acestui act normativ - art.19 alin.1 și 2 din OUG nr.6/2008, potrivit cărora "constatarea calității de persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987 se face, la cererea persoanei interesate, de către direcțiile de muncă și protecție socială județene, respectiv a municipiului B, pe baza avizului prealabil consultativ al Asociației "15 1987".
Dovada calității prevăzute la alin. (1) se face de către persoana interesată, cu înscrisuri oficiale eliberate de către organele competente, din care să rezulte privarea de libertate în locuri de deținere, pentru efectuarea de cercetări, care a avut una dintre următoarele consecințe: a) stabilirea domiciliului obligatoriu; b) strămutarea într-o altă localitate; c) deportarea."
Reclamanta a dovedit cu actele de la dosar că a beneficiat de drepturile conferite de nr.118/1990, drepturi ce i-au fost recunoscute prin Hot. 795/13.07.1991. Prin această hotărâre s-a stabilit, că reclamanta a fost persecutată politic, in perioada - - - și a beneficiat de o indemnizație lunară.
Rezultă din adresa nr. 5305/2458/II-7/2008 din - emisă de Parchetul de pe lângă ÎCCJ că reclamanta a fost cercetată, alături de alte persoane, pentru participarea la evenimentele din 1987, respectiv pentru săvârșirea infracțiunii de propagandă împotriva orânduirii socialiste, prev. și ped. de art. 166 al. 2 Cod Penal. Acest aspect se coroborează cu depozițiile martorilor audiați din conținutul cărora rezultă că reclamanta a participat la revolta muncitorească, a fost arestată pentru această participare și dusă la B unde a fost anchetată timp de 2 săptămâni. Ulterior, când reclamanta a revenit la serviciu, aceasta era schimbată, a refuzat să comunice cu colegii săi cărora le-a spus că nu poate vorbi despre ceea ce s-a întâmplat, fiind însă evidentă trauma prin care trecuse. La scurt timp reclamanta a fost concediată și a trebuit să se angajeze într-un loc de muncă mai dificil. Aceasta, până la Revoluția din decembrie 1989, fost in permanență supravegheată de organele de miliție și securitate, neavând posibilitatea să părăsească localitatea fără o aprobare specială. De asemenea, rezultă din aceleași depoziții de martori că momentul in care reclamanta a fost arestată a avut un impact negativ deosebit asupra copilului reclamantei care a fost internat in spital și care nu a putut beneficia de atenția mamei sale din cauză că aceasta era arestată.
Este evident că, in condițiile in care reclamanta a fost unul din participanții la revolta din 1987, toate consecințele ce au decurs din această participare s-au răsfrânt atât asupra ei și cât și asupra celorlalți membri ai familiei, începând cu pierderea locului de muncă de către reclamantă, verificările la care a fost supusă aceasta și, implicit, toată familia de către Securitate sau organele de miliție.
Situația in care s-a găsit reclamanta, verificările și supravegherea îndeaproape a ei de către organele de miliție și securitate echivalează cu un domiciliu forțat.
Ar fi inechitabil, împotriva spiritului. 341/2004, discriminatoriu și contrar dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ca reclamanta să fie exclusă de la beneficiile recunoscute prin Legea recunoștinței.
Instanța a mai reținut că pârâta nu a analizat însă dacă reclamanta nu se încadrează în dispozițiile art. 18 lit. a sau b din Legea nr. 341/2004, modificată, act care trebuie interpretat și prin prisma art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru interzicerea discriminării, conform căruia " exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație ".
Cu privire la această problemă instanța a reținut că drepturile solicitate de cele două reclamante în temeiul Legii nr. 341/2004, modificată, sunt drepturi patrimoniale în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, reclamanta având o "speranță legitimă" să obțină recunoașterea acestora.
În ceea ce privește aplicabilitatea art. 14 din Convenție, instanța a constatat că prin hotărârea pârâtei nr. 101/2008 reclamanta a fost exclusă de la acordarea drepturilor solicitate, deși reclamanta s-a aflat într-o situație similară cu alte persoane care au participat la revoltă, existând prin urmare o diferență de tratament între reclamantă și aceste persoane aflate într-o situație similară cu a ei, astfel că instanța a constat că există o încălcare a art. 14.
În mod constant, în jurisprudența CEDO s-a reținut că, în sensul art. 14 din Convenție, o distincție este discriminatorie dacă "este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă", adică dacă nu urmărește un "scop legitim" sau dacă nu există un "raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit" (a se vedea, în special, Hotărârea Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979, seria A nr. 31, p. 16, & 33).
Înscrisurile depuse la dosarul cauzei și proba testimonială dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de textul de lege citat anterior, astfel că reclamanta a dovedit temeinicia cererii sale. Instanța a avut in vedere și soluția pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului in cauza Beian împotriva României.
Prin urmare s-a admis contestația și s-a constat că aceasta are calitatea de persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987, având domiciliu forțat in perioada 22.07.1988 - 22.12.1989.
Împotriva hotărârii a declarat recurs Direcția de Muncă și Socială B, și a solicitat respingerea acțiunii reclamantei întrucât s-a aflat în imposibilitate de a dovedii că, în urma participării sale la evenimentele din 1987, autoritățile vremii i-au impus ca măsură abuzivă domiciliu obligatoriu. S-a mai arătat că sentința atacată este lipsită de temei legal întrucât instanța nu a precizat în dispozitiv încadrarea juridică a situației de fapt dedusă judecății.
Examinând recurs declarat în cauză, probele administrate și dispozițiile art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța de recurs constată următoarele:
Cadrul legal al examinării cererii reclamantei este, în dreptul intern, Decretul Lege nr. 118 din 30 martie 1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, și în dreptul comunitar, art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
S-a dovedit că reclamanta a avut domiciliu forțat în perioada 22.07.1988 - 22.12.2989 urmare participării ei la revolta muncitorească anticomunistă de la B din 1987 fiind incident cazul prevăzut de art. 1 alin 1 lit d din Decretul lege nr 118/1990, astfel cum a fost modificat prin OUG nr 6/2008, aprobată prin legea nr 184/2009.
Faptul că în înscrisuri nu se menționează expres faptul că a avut domiciliu forțat, instanța de fond a apreciat în mod legal și temeinic, după analiza și coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, că reclamanta nu putea părăsi localitatea fără aprobarea organelor de miliție și securitate, ceea ce constituie un domiciliu forțat consecință a represiunii la care a fost supusă după participarea ei la revolta anticomunistă.
Ca urmare, hotărârea instanței de fond va fi menținută, iar recursul declarat de pârâtă se va respinge ca neîntemeiat.
Intimatul contestator a făcut dovada că a achitat avocatului ales un onorariu de 700 lei și a solicitat să se facă aplicarea art. 274 Cod procedură civilă.
Instanța de recurs constată că potrivit art. 274 alin 3 Cod procedură civilă "Judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat".
Se constată în recurs că onorariul avocatului include atât sume care se dovedesc a fi necesare și utile exercitării apărării părții, echivalent al muncii avocatului în speță, precum și sume care reprezintă cheltuieli voluptorii făcute de partea care a angajat avocatul și care nu pot fi suportate de partea care a căzut în drepturi.
Se apreciază, pe baza dovezilor cauzei, că suma de 200 lei reprezintă cheltuielile necesare făcute de parte, iar suma de 500 lei reprezintă cheltuielile voluptorii.
Ca urmare, recurenta intimată va fi obligată să plătească intimatului contestator suma de 200 lei cheltuieli de judecată, respingând restul pretențiilor ca nefondate.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția și Protecției Sociale B împotriva sentinței civile nr.679/22.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios.
Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,13.10.2009.
Președinte Judecător JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
- - - - - - -
Grefier
Red MR 13.11.2009
Dact CC1 3.11.2009
3 ex
Jud fond M
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Silviu Gabriel Barbu, Mirena
