Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 651/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE NR. 651/CA/2008
Ședința publică de la 20 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 2: Marieta Florea
JUDECĂTOR 3: Elisabeta Lazăr
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1183/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul de față este scutit de plata taxei de timbru conform DL nr.118/1990.
Din partea pârâtei intimate DIRECȚIA DE MUNCĂ SOLIDARITATE SOCIALĂ ȘI FAMILIE A JUD. H s-a depus la dosar întâmpinare, solicitând și judecarea în lipsă.
Față de actele de la dosar și solicitarea de judecare în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ SOLIDARITATE SOCIALĂ ȘI FAMILIE A JUD. H solicitând anularea deciziilor nr. 11/28.02.2007 și 11/23.04.2007 emise de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde reclamantului drepturile și beneficiile la care are dreptul potrivit Decretului Lege nr. 118/1990.
În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că a solicitat pârâtei să-i acorde statutul de deținut politic, întrucât a fost condamnat la 4 ani de către Tribunalul Militar Timișoara, pentru infracțiunea de insubordonare din care a executat 1 an,4 luni și 6 zile de închisoare, fiind grațiat și condamnat apoi de către Tribunalul Militar Cluj la 3 ani și 6 luni închisoare pentru aceeași infracțiune.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, arătând că prin decizia civilă nr. 1433/1994 rămasă definitivă Tribunalul Hunedoaraa admis contestația Direcției și Protecției Sociale H împotriva hotărârii nr. 541/1994 dată de Comisia pentru aplicarea prevederilor Decretului Lege nr. 118/1990 și a respins cererea reclamantului.
Prin Sentința nr. 1182/CA/2007 a fost admisă excepția autorității de lucru judecat și în consecință, a fost respinsă acțiunea reclamantului pentru anularea deciziilor nr. 11/28.02.2007 și 11/23.04.2007 emise de pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că reclamantul s-a mai judecat într-un dosar unde scopul urmărit a fost valorificarea aceluiași drept prevăzut de Decretul Lege nr. 118/1990, iar prin hotărârea nr. 1433/1994 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, cererea a fost soluționată irevocabil.
Împotriva Sentinței 1182/CA/2007 a declarat recurs reclamantul, care a solicitat casarea acesteia, iar pe fond admiterea contestației și obligarea intimatei la emiterea unei decizii prin care să-i fie acordate drepturile potrivit Decretului Lege 118/1990.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a susținut că în mod greșit a fost admisă excepția autorității de lucru judecat, când de fapt petentul nu a fost parte în dosarul în care Haa tacat decizia Comisiei pentru aplicarea Decretului - Lege nr. 118/1990, așa încât sentința care s-a dat în cauză nu îi este opozabilă,nefiind incidentă excepția autorității lucrului judecat.
Prin întâmpinare intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat,apreciind că instanța de fond a soluționat corect excepția reținută.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru conform art.15 lit "t"din Legea 146/1997.
Recursul este nefondat.
Așa cum în mod corect a reținut Tribunalul, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 1201 cod civil privind autoritatea de lucru judecat.Potrivit art.1201 civil " Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate."
În acest sens, Curtea constată că cele două cereri au același obiect, sunt întemeiate pe aceeași cauză, iar reclamantul a fost titularul aceleiași cereri adresate Comisiei fundamentate pe aceeași situație de fapt și de drept. Soluția Comisiei fiind diferită - materializată în două hotărâri distincte - calitatea procesuală activă în contestație au avut evident cei nemulțumiți,în primul litigiu,iar în prezentul dosar petentul,dar identitatea de calitate procesuală pretinsă de art.1201 civil trebuie raportată la cererea adresată Comisiei,aceasta fiind considerată cererea ce exprimă obiectul pretențiilor. Instanța de judecată are de soluționat doar calea de atac împotriva soluției adoptate de Comisie asupra cererii persoanei,însă ceea ce se analizează este tot dacă titularul cererii are sau nu dreptul de a beneficia de prevederile art.1 din /1990. De aceea nu se poate face abstracție de soluția din dosarul nr. 1381/1994 al Tribunalului Hunedoara în care s-a stabilit definitiv și irevocabil conform Deciziei civile nr. 1433/1994 că reclamantul nu are dreptul de a beneficia de prevederile art.1 din /1990.Faptul că recurentul a fost parte și în acest dosar reiese din chiar preambulul hotărârii judecătorești unde figurează ca prezent la apelul nominal făcut în cauză,exercitându-și dreptul la apărare în condiții de contradictorialitate.
În ce privește identitatea de obiect și cauză, se constată că în ambele dosare se tinde la valorificarea acelorași drepturi, cele conferite prin Decretul Lege 118/1990 persoanelor persecutate politic în regimul comunist.
În consecință, reținând că în cauză nu sunt motive de modificare ori casare prev.de art. 304 și urm. Cod pr.civ. în temeiul art. 312.pr.civ. va fi respins ca nefondat recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1183/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 Mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact./2/ex/26.05.2008
Jud.fond
Președinte:Gabriela CostinașJudecători:Gabriela Costinaș, Marieta Florea, Elisabeta Lazăr