Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 654/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE NR. 654/CA/2009

Ședința publică de la 13 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioan Cibu

JUDECĂTOR 2: Iosif Morcan

JUDECĂTOR 3: Gabriela Costinaș

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către reclamantul, împotriva sentinței nr.4001/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția comercială și contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. pentru reclamantul recurent, lipsă fiind pârâta intimată DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosarul cauzei nu au mai fost depuse acte față de termenul din 22.04.2009.

Nefiind alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Mandatara reclamantului susține recursul așa cum a fost formulat și motivat, solicitând: admiterea acestuia, modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii, anulării deciziei nr.14/2008 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie care să-i stabilească calitatea reclamantului de beneficiar al drepturilor prevăzute de DL nr.118/1990. Cu cheltuieli de judecată la fond și recurs.

Depune practică judiciară în materie.

CURTEA DE APEL

Asupra cauzei de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr.4001/CA/27.11.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția comercială și contencios administrativ și fiscal în dosar nr- a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul împotriva pârâtei DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI SOCIALĂ H pentru anularea Deciziei nr.14/10.07.2008.

În considerentele sentinței prima instanță reținut că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, întrucât infracțiunea de neprezentare la încorporare pentru săvârșirea căreia a fost condamnat reclamantul nu este infracțiune cu caracter politic, fiind pedepsită și în prezent de articolul 354 Cod penal, iar motivul pentru care a fost comisă fapta este de natură religioasă prevăzut de Decretul-Lege nr.118/1990.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică, fiind rezultatul interpretării și aplicării greșite a prevederilor Decretului-Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate pe motive politice de dictatura instaurată începând cu 6 martie 1945, fapt dovedit și cu Decizia nr.2937/29.11.2007 emisă de Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă.

În drept invocă prevederile art.304 pct.9 și art.3041Cod pr.civilă.

Recursul a fost timbrat cu 2 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.

Pârâta intimată prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât fapta penală săvârșită de reclamant nu se încadrează în prevederile Decretului-Lege nr.118/1990, reclamantul fiind condamnat pentru infracțiunea de neprezentare la încorporare, care nu este o infracțiune cu caracter politic.

Examinând recursul reclamantului în raport cu motivele invocate, actele dosarului și prevederile Decretului-Lege nr.118/1990 se constată că este fondat urmând să fie admis pentru considerentele ce se vor arăta.

Prin sentința penală nr.146/16.08.1989 pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara, reclamantul a fost condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare.

Această ședință a rămas definitivă prin nerecurare, iar din considerentele acestea rezultă că inculpatul a refuzat să se prezinte la încorporare datorită convingerilor sale religioase, făcând parte din credința "Martorii lui ".

Prin Decizia nr.14/10.07.2008 pârâta a respins cererea reclamantului de stabilire a calității de beneficiar al Decretului-Lege nr.118/1990, pe motiv că infracțiunea comisă și pentru care a fost condamnat cu privare de libertate prin sentința penală nr.146/16.08.1989 nu a fost o infracțiune politică ci o infracțiune de drept comun care nu se încadrează în situațiile prevăzute în Decretul-Lege nr.118/1990, republicat.

Potrivit dispozițiilor art.1 lit.a din Decretul-Lege nr.118/1990 beneficiază de drepturile prevăzute în acest act normativ, persoanele care au fost condamnate sau au executat o pedeapsă privativă de libertate pentru infracțiuni politice în baza unei hotărâri judecătorești.

Deși infracțiunea pentru care a fost condamnat reclamantul în aparență poate fi considerată ca o infracțiune de drept comun, în realitate condamnarea a avut un vădit caracter politic rezultat din judecarea de către o instanță militară și din încălcarea libertății sale de conștiință și apartenență la un cult religios, drept fundamental al omului, prevăzut și de articolul 30 din Constituția România, adoptată în anul 1965, în vigoare la data săvârșirii faptei.

Ca urmare, condamnarea penală suferită de reclamant trebuie interpretată ca având natură politică, în condițiile în care acesta nu și-a putut manifesta liber convingerile religioase datorită regimului politic existent în România la data săvârșirii faptei.

Pentru aceste considerente se constată că acțiunea reclamantului împotriva pârâtei este întemeiată și, ca urmare, în cauză motivul de recurs se încadrează în prevederile art.304 pct.9 Cod pr.civilă.

Așa fiind, în baza art.312 alin.1 și 3 Cod pr.civilă recursul reclamantului va fi admis, iar sentința modificată în sensul admiterii acțiunii, anularea deciziei atacate și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie prin care să acorde drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr.118/1990.

În baza art.274 Cod pr.civilă pârâta va fi obligată să plătească reclamantului 106,15 lei cheltuieli de judecată la fond și recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de către reclamantul, împotriva sentinței nr.4001/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția comercială și contencios administrativ și fiscal și în consecință:

Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul împotriva pârâtei Direcția de Muncă și Protecție Socială a județului H și în consecință:

Dispune anularea Deciziei nr.14/10.07.2008 emisă de pârâtă și obligă pârâta să emită o nouă decizie privind stabilirea calității reclamantului de beneficiar al drepturilor prevăzute de nr.118/1990.

Obligă pârâta să plătească reclamantului recurent suma de 106,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 13 Mai 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Dact./2 ex./24.06.2009

Jud.fond

Președinte:Ioan Cibu
Judecători:Ioan Cibu, Iosif Morcan, Gabriela Costinaș

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 654/2009. Curtea de Apel Alba Iulia