Persecutați politic - Acordare drepturi. Sentința 738/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 738
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.02.2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Cosma Carmen Valeria
GREFIER - -
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții: MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CAMERA FISCALI, GUVERNUL ROMÂNIEI și CORPUL CONTABILI ȘI AUTORIZAȚI DIN ROMÂNIA, având ca obiect "refuz acordare drepturi".
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns, reclamantul personal, pârâta Camera Fiscali reprezentată de avocat cu delegație la dosar, pârâta reprezentată de consilier juridic cu delegație la dosar, lipsă fiind celelalte pârâți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, la cererea instanței reclamantul precizează că nu mai înțelege să se judece și cu Ministerul Economiei.
Curtea constată că a luat act de această precizare în ședința publică de la termenul din data de 11.03.2009 ( 216) și constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată; consideră că prin acte administrative cu putere de lege i s-a limitat și interzis competența deoarece serviciile contabile fac parte din categoria serviciilor administrative. Prin adoptarea OG nr. 47/2007 s-a creat un monopol privat consultanților fiscali de a certifica declarații fiscale anuale. Consideră că este o măsură abuzivă, de forță luată împotriva contabililor autorizați și împotriva societăților comerciale obligate să achite servicii impuse artificial, pe cale administrativă și cu caracter de monopol privat al unor funcționari care vremelnic au acces la adoptarea de acte cu putere de lege utilizate pentru interese personale și de grup fiind în contradicție cu principiile și valorile democrației constituționale. Acțiunea concertată și totalitară a autorităților guvernamentale, de a induce în stare de faliment contabilii autorizați și membrii, pe căi administrative prin înlocuirea acestora cu altă categorie profesională nu poate fi justificată ca fiind în concordanță cu economia de piață și statutul de membru al UE al României. Pentru aceste motive și pentru motivele detaliate pe larg în acțiune solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată și recunoașterea competenței experților contabili de a efectua expertize fiscale. Apreciază că Directiva 84/253/CEE este incidentă în cauză. Depune la dosar copia certificatului de absolvire care-i atestă și calitatea de expert fiscal.
Se prezintă consilierul juridic al MFP - d-l și consilierul juridic al pârâtului Ministerul Economiei - d-na.
Curtea comunică pârâtului Ministerul Economiei, prin consilier, faptul că reclamantul a precizat că înțelege să nu se mai judece în contradictoriu cu această autoritate și instanța a luat act de cererea reclamantului în ședința din data de 11.03.2009 ( 216).
Consilierul juridic al pârâtului Ministerul Economiei depune la dosar delegație de reprezentare și solicită să se consemneze că pune concluzii ca instanța să ia act de precizarea reclamantului.
Consilierul juridic al pârâtului solicită respingerea acțiunii pentru motivele detaliate pe larg în notele de ședință și întâmpinare depuse la dosar.
Apărătoarea pârâtului solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru motivele detaliate pe larg în întâmpinare.
Consilierul juridic al pârâtului solicită să se constate că reclamantul nu solicită anularea vreunui act emis de; autoritatea pe care o reprezintă recunoaște dreptul experților contabili de a efectua și expertize fiscale.
Curtea reține cauza pentru soluționare.
CURTEA
Deliberând în condițiile art.256 Cod procedură civilă, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția Contencios Administrativ și Fiscal la data de 31.10.2008, reclamantul - a chemat în judecată pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Camera Fiscali (, Guvernul României și Corpul i și ilor Autorizați din România și a solicitat instanței să oblige pârâții să recunoască drepturile contabililor autorizați respectiv de a exercita activități specifice profesiei pentru care au fost autorizați.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în răspunsul nr. -/22.10.2008 transmis de Ministerul Economiei și Finanțelor la plângerea sa prealabilă a fost invocat art. II alin. 2 din OUG nr. 19/2008 care prevede că obligativitatea certificării declarațiilor fiscale a fost suspendată până la data de 01.01.2010, considerente pentru care invocă excepția de neconstituționalitate atât a acestor prevederi legale cât și OUG nr. 19/2008 în întregul ei, precum și OG nr. 47/2007 și OG nr. 71/2001 în întregul ei.
În fapt, reclamantul arată că obținut calitatea de contabil autorizat cu studii medii, în anul 2001, în urma examenelor susținute la Corpul i și ilor Autorizați din România, conform OG nr. 65/1994, iar prin acte administrative cu putere de lege fost limitată competența contabililor autorizați și le-au fost interzise anumite atribuții și servicii contabile care au fost date în competența categoriei profesionale consultanților fiscali.
Prin adoptarea OG nr. 71/2001, OUG nr. 53/2007 a fost înființată organizația profesională de utilitate publică pe care consideră organizație neconstituțională, iar prin OG nr. 47/2007 s-a creat un monopol privat consultanților fiscali.
Susține că, în acțiunea concertată autorităților guvernamentale s- dorit înlocuirea pe căi administrative contabililor autorizați și membrilor Corpului i și ilor Autorizați din România cu profesia de consultant fiscal, în condițiile în care un contabil autorizat nu dobândește automat și calitatea de consultant fiscal, fiind nevoit să se înscrie în Camera Fiscali.
Împrejurarea că, declarațiile fiscale anuale trebuie certificate de către un consultant fiscal reprezintă un demers cu un cost administrativ similar cu auditarea situațiilor financiare pentru care Comisia Europeană consideră că poate fi impus numai entităților economice care depășesc anumite criterii de mărime din punct de vedere al numărului de angajați, valoare active, cifră afaceri.
Reclamantul a mai arătat că, răspunsul primit de la. a fost influențat de domnul, reprezentant și lector la două societăți de consultanță fiscală, organizatoare de cursuri pentru pregătire continuă, dar și de către președintele, care este și președintele Camerei Fiscali, pentru a se crea situație privilegiată consultanților fiscali.
În privința pârâtei Camera Fiscali susține că, activitatea de certificare a declarațiilor fiscale anuale este impusă artificial, constituie un monopol privat în economia de piață deoarece contravaloarea acestei prestații nu este controlabilă.
De asemenea, atribuția de realiza expertize fiscale, reprezintă interesul unor grupuri de persoane de controla și influența justiția.
Cu privire la pârâtul Guvernul României, arată că impus activitatea de certificare a declarațiilor fiscale ca serviciu obligatoriu, cu statut de monopol, fără să analizeze postura entităților economice de a nu avea alternativă.
Mai mult, înființat Camera Fiscali, organizație profesională de utilitate publică, persoană juridică fără scop lucrativ fără să aibă această competență. Guvernul poate înființa organe de specialitate în subordinea acestuia cu avizul Curții de Conturi. Asociațiile profesionale pot fi constituite doar ca -uri și acestea nu pot fi în subordinea Guvernului.
Referitor la pârâtul Corpul i și ilor Autorizați din România, reclamantul arată că nu avut inițiativă în apărarea intereselor contabililor autorizați, atunci când autoritățile statului au dispus în mod abuziv obligația ca un contabil autorizat, pentru a-și putea desfășura activitatea, trebuie să-și definitiveze studiile.
Invocă Directiva nr. 84/253/CEE a 8 directivă a Consiliului European din 10.04.1984 și art. 54 (3) lit. g) din privind autorizarea persoanelor care răspund de controlul legal al documentelor.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe disp. Legii nr. 554/2004.
Pârâtul Corpul i și ilor Autorizați din România a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și în subsidiar,pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. ( 142, 143).
Pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare prin care invocat excepția necompetenței materiale, excepția lipsei capacității juridice civile și implicit calității procesuale pasive Guvernului României și excepția lipsei procedurii administrative prealabile și prematurității, subsumate excepției inadmisibilității acțiunii ( 161 și urm.).
Reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinarea Guvernului României ( 172), dar în fapt este vorba despre o cerere modificatoare a acțiunii introductive de instanță, în sensul că, a solicitat și anularea HG nr. 83/2005, HG nr. 361/2007 și HG nr. 386/2007 ( 172 și urm).
Pârâtul Camera Fiscali a depus întâmpinare prin care invocat excepțiile inadmisibilității, prematurității acțiunii și lipsei de interes și în subsidiar, pe fond, solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. ( 176-182).
La termenele de judecată din data de 28.01.2009 ( 208 și urm.) și din data de 11.03.2009 ( 216 și urm.), Curtea a respins excepția de necompetență materială și excepția lipsei procedurii administrative prealabile invocată de pârâți, iar prin ultima încheiere de ședință a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate OG nr. 47/2007, OG nr. 19/2008 și OUG nr. 71/2001 și suspendat judecarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate ( 217 verso).
Prin Decizia nr. 1466/10.11.2009, Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a disp. art. II alin. 2 din OUG nr. 47/2007 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a disp. art. I pct. 8 din OG nr. 47/2007 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, precum și ordonanței în întregul ei, art. II alin. 2 din OG nr. 19/2008 pentru modificarea și completarea OUG nr. 92/2003 privind Codul d procedură fiscală și ordonanței în întregul ei, art. 3 alin. 1 lit. g) și h), art. 10 alin. 1 și 2, art. 13, art. 19 alin. 1 și 2, art. 20 alin.1 și 2 din OG nr. 71/2001 privind organizarea și exercitarea activității de consultanță fiscală, precum și ordonanței în întregul ei.
În esență, Curtea Constituțională a reținut în privința criticilor de neconstituționalitate disp. OG nr. 47/2007 că vizează exclusiv procedura parlamentară de adoptare legilor, fără a avea semnificație de natură constituțională, iar Curtea nu își poate aroga competența de a cenzura modul în care Camera Deputaților sau Senatul își pun în aplicare propriile regulamente, iar cu privire la art. II alin. 2 din OG nr. 47/2007, la momentul soluționării excepției textul și-a epuizat efectele nemaifiind în vigoare.
Cu privire la art. II alin. 2 din OUG nr. 19/2008 Curtea Constituțională a reținut că sunt constituționale întrucât prorogarea aplicării art. 83 (5) din Codul d procedură fiscală a avut în vedere motive ce țin de aplicarea eficientă legii care nu pot încălca accesul liber la justiție al cetățenilor.
Referitor la OG nr. 71/2001, Curtea Constituțională a reținut că, ordinele profesionale cum este și cel al consultanților fiscali, au un regim juridic mixt, ele ținând atât de dreptul public, cât și de cel privat, dar sunt înzestrate cu putere de reglementare distinctă, ceea ce le aproprie mai mult de dreptul public, elementele de drept privat vizând doar structura și organizarea lor internă, iar critica ce vizat Camera Fiscali din sensul că trebuia să se supună regulilor de înființare prev. de OG nr. 26/2000 este neîntemeiată, chiar acest act normativ (art. 85) prevede că nu intră sub incidența acestei ordonanțe ci rămân supuse reglementărilor speciale care stau la baza înființării și funcționării lor ( 219-225).
Analizând actele și lucrările din dosar, în raport de susținerile părților și prevederile legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Cu privire la excepțiile inadmisibilității acțiunii invocate de Guvernul României și Camera Fiscali, lipsei calității procesuale pasive Corpului i și ilor Autorizați din România, excepția prematurității și a lipsei de interes invocate de se reține că, deși părțile prezente nu au mai susținut aceste excepții, fiind invocate prin întâmpinări vor fi analizate ca și apărări pe fondul cauzei.
Prin prezenta acțiune reclamantul a dedus judecății în primul rând refuzul nejustificat al pârâților de soluționa cererile adresate, iar un alt capăt de cerere vizat anularea unor hotărâri de Guvern.
Referitor la refuzul nejustificat al pârâtului Ministerul Finanțelor Publice de a soluționa cererea reclamantului se constată că reclamantul solicitat acestui minister să recunoască dreptul și competența contabililor autorizați, de certifica declarațiile fiscale, prin adresa nr. -/29.09.2008, iar pârâtul comunicat reclamantului cu adresa nr. -/22.10.2008 că, prin OG nr. 71/2001 s- creat cadrul juridic privind organizarea și exercitarea activității de consultanță fiscală ca activitate independentă, folosindu-se modelul altor state membre ale Uniunii Europene ( 28, 29 și urm.). În sensul că, pentru atribuirea calității de consultant fiscal, persoanele fizice trebuie să îndeplinească cerințele art. 4 din acest act normativ.
Față de acest capăt de cerere se constată că, în speță nu există un refuz nejustificat de soluționare cerere din partea, răspunsul fiind transmis reclamantului în baza OG nr. 71/2001.
Curtea Constituțională a apreciat că OG nr. 71/2001 în întregul ei este constituțională, iar pârâtul a soluționat cererea reclamantului în temeiul prevederilor acestui act normativ.
Dreptul și competența contabililor autorizați de certifica declarațiile fiscale se dobândește conform art. 4 din OG nr. 71/2001, în sensul ca persoana fizică să fie licențiată a unei facultăți cu profil economic, să aibă o experiență de minimum 5 ani după obținerea licenței, să aibă capacitate deplină de exercițiu și să promoveze examenul pentru atribuirea calității de consultant fiscal.
Referitor la pârâta Camera Fiscali se constată că, răspunsul cu nr. 465/22.09.2008 ( 188) transmis reclamantului nu reprezintă un refuz nejustificat de soluționare unei cereri în accepțiunea dată de Legea nr. 554/2004.
Ca și în cazul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, Camera Fiscali soluționat cererea reclamantului în temeiul OG nr. 71/2001, modificată, cu trimitere la art. 4 din acest act normativ.
Ca apărări, pe fondul cauzei, pârâta Camera Fiscali invocat excepția inadmisibilității acțiunii în raport de art. 9 din Legea nr. 554/2004, dar și față de faptul că adresa nr. 465 din 22.09.2009 nu este un act administrativ ( 176 și urm.).
Susținerile pârâtei sunt neîntemeiate în raport de obiectul acțiunii și anume refuzul, apreciat nejustificat de către reclamant, de soluționare a cererii sale, acțiunea nefiind întemeiată pe dispozițiile art. 9, ci pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, adresa nr. 465/22.09.2009 reprezintă refuzul de soluționare a cererii dedus judecății, pe care Legea nr. 554/2004 îl denumește ca fiind act administrativ asimilat (art. 2 alin. 2).
Se reține că, excepția lipsei procedurii administrative prealabile invocată de această pârâtă a fost soluționată la data de 28.01.2007 ( 209). În sensul că, înregistrarea unei cereri la autoritatea pârâtă echivalează cu parcurgerea procedurii prealabile în cazul în care se deduce judecății un refuz de soluționare cerere.
Cu privire la susținerile de respingere a acțiunii ca prematură sau lipsită de interes se constată că această concluzie a însoțit motivația excepției lipsei procedurii prealabile. Se reține totuși că în calitate de persoană care a adresat cerere acestei organizații, reclamantul are interesul prevăzut de lege și Constituție de primi un răspuns la cererea adresată acelei autorități publice.
În privința pârâtului Corpul i și ilor Autorizați din România se constată că reclamantul s-a adresat acestuia cu adresa nr. 3109 din 18.08.2008 prin care i-a adus la cunoștință că dorește să se înscrie ca persoană fizică la Camera Fiscali (fila 197, verso) și de asemenea a transmis cererea nr. 465/22.09.2009 pârâților Corpul i și ilor Autorizați din România, Ministerului Finanțelor Publice și Camerei Fiscali ( 189).
Față de împrejurarea că acest capăt de cerere privește refuzul nejustificat al Corpul i și ilor Autorizați din România de soluționa cererile reclamantului, Curtea constată că pârâtul are legitimitate procesuală în cauză, acțiunile în contencios administrativ de natura celei deduse judecății au întotdeauna ca părți, persoana ce se consideră vătămată prin neprimirea răspunsului și autoritatea publică (în speță organizația profesională) căreia i- fost adresată cererea.
Pentru aceste considerente, Curtea nu va reține susținerile pârâtei în sensul că nu ar avea calitate procesuală în cauză.
Pe fondul refuzului de soluționare dedus judecății se constată că atitudinea pârâtului nu poate fi apreciată ca tăcere organizației din moment ce prima adresă era înștiințare ("vă aduc la cunoștință" 197, verso) și nu se solicita răspuns, iar cea de- doua era comunicată "spre știință" Corpului i și ilor Autorizați din România, dar adresată Camerei Fiscali ( 189).
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază acest capăt de cerere ca fiind neîntemeiat.
Cu privire la pârâtul Guvernul României se constată că reclamantul a adresat o cerere acestui pârât după introducerea acțiunii prin care a chemat în judecată Guvernul României ( 193), iar răspunsul pârâtului ( 191) în sensul că nu se poate formula plângere prealabilă după acționarea în judecată este soluționare justificată dată cererii reclamantului din partea acestui pârât.
În realitate, la data introducerii acțiunii, prin neadresarea unei cereri acestei autorități publice, nu a existat un litigiu nerezolvat administrativ pentru fi dedus judecății.
Mai exact, nu se poate aprecia că autoritate publică refuză nejustificat să rezolve cerere din moment ce reclamantul nu i- adresat o cerere de rezolvat.
Cu privire la susținerile Guvernului în sensul că acțiunea reclamantului este inadmisibilă, se constată că sunt neîntemeiate.
Guvernul României invocat inadmisibilitatea pentru aspectul că nu ar avea capacitatea juridică civilă și implicit calitate procesuală.
Reclamantul invocat, în speță, neconstituționalitatea OG nr. 47/2007, OUG nr. 19/2008 și OG nr. 71/2001 și solicitat anularea HG nr. 83/2005, HG nr. 361/2007 și HG nr. 386/2007 în raport de care emitentul actelor contestate are calitate procesuală în cauză, neavând relevanță capacitatea sa juridică civilă, dacă prin lege poate emite acte de natura celor contestate.
Referitor la capătul de cerere privind anularea Hotărârilor de Guvern nr. 83/2005, art. 1 alin. 2, art. 361/2007 art. 1 alin. 3 și HG nr. 386/2007 art. 1 alin. 3 se constată că acest capăt de cerere fost dedus judecății prin cererea de răspuns la întâmpinarea Guvernului României, reclamantul nemotivând cererea precizatoare în sensul arătării criticilor de nelegalitate care să conducă la anularea actelor.
Se reține că, HG nr. 83/2005 cu privire la organizarea și funcționarea Ministerului Justiției a fost abrogată prin HG nr. 652/2009 la data de 29.06.2009 (art. 1 alin. 2 privește sediul acestui minister); HG nr. 361/2007 cu privire la organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor a fost abrogată prin HG nr. 33/2009 la data de 27.01.2009 (art. 1 alin. 3 privește sediul acestui minister), iar HG nr. 386/2007 cu privire la organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor fost abrogat prin HG nr. 34/2009 la data de 28.01.2009 (art. 1 alin. 3 se referă la sediul acestui minister).
Curtea constată că atribuirea unui sediu ministerelor nu are legătură cu dreptul pretins vătămat al reclamantului din prezenta cauză de a se recunoaște dreptul contabililor autorizați să certifice declarațiile fiscale anuale.
Prin excepția de neconstituționalitate, reclamantul contestat constituționalitatea art. 10 alin. 1 din OG nr. 71/2001, iar Curtea Constituțională a decis că acordarea cu titlu gratuit a unui sediu unui ordin profesional nu este contrară art. 136 alin. 4 din Constituție, fiind de fapt expresie finală a acestui text constituțional - bunurile proprietate publică pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică ( 224, verso), dar nu fost în discuție în cauză situația atribuirii de sedii ministerelor.
Ca atare, Curtea constată că acest capăt de cerere este de asemenea neîntemeiat.
Se reține că, în privința Directivei nr. 2005/36/CE și Directivei nr. 2006/43/CE din 17 mai 2006 Parlamentului European și Consiliului European privind auditul statutar al conturilor anuale și al conturilor consolidate, de modificare Directivei nr. 84/253/CEE a Consiliului, Curtea Constituțională constatat că nu au incidență în cauză cu referire la constituționalitatea ordonanțelor de Guvern anterior menționate.
Instanța constată că aceste acte normative comunitare și de asemenea art. 54 (3) lit.g) din, astfel invocate de către reclamant, nu au relevanță în privința capătului de cerere privind refuzul de soluționare a solicitărilor reclamantului, dar nici în privința capetelor de cerere privind anularea unor acte administrative.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea va respinge acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul, cu domiciliul fiscal în B,-,. 35,. 1,. 5, sector 4, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, CAMERA FISCALI, cu sediul în B,-, sector 5, GUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul în B, nr. 1, sector 1 și CORPUL CONTABILI ȘI AUTORIZAȚI DIN ROMÂNIA, cu sediul în B,-, sector 4, ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.02.2010.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.
Tehnored. CB/ 4ex.
08.03.2010
Președinte:Cosma Carmen ValeriaJudecători:Cosma Carmen Valeria
