Persecutați politic - Acordare drepturi. Sentința 76/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIIV ȘI FISCAL

SENTINȚA NR. 76/ DOSAR NR-

Ședința publică din 29 aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marcela Comșa judecător

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulate de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Președintele, având ca obiect refuz acordare drepturi.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă mandatarul pentru reclamanta, lipsă fiind pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Președintele.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus la dosar prin serviciul registratură, întâmpinare ce a fost comunicată reclamantei.

Se constată că reclamanta a depus la dosar prin același serviciu, notă de ședință.

Mandatarul pentru reclamanta depune la dosar în ședință publică, procură judiciară.

Întrebat fiind, mandatarul arată că reclamanta a primit titlul de plată solicitat și i-au fost virați banii în contul deschis la BRD. Menționează că, a primit exact suma prevăzută în titlul de despăgubire, suma nefiind reactualizată în funcție de cursul euro. Înțelege că acțiunea prezentă a rămas fără obiect având în vedere că prin aceasta a solicitat obligarea pârâtei la emiterea titlului de plată, intenționează că formuleze o nouă cerere prin care să conteste suma primită și să solicite diferența de valoare.

Întrebat fiind, mandatarul reclamantei arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat.

Instanța în baza art. 150 Cod procedură civilă, acordă cuvântul pe fond.

Mandatarul arată că în această situație, înțelege că acțiunea a rămas fără obiect și nu solicită cheltuieli de judecată, acestea au constat doar în hârtia consumată pentru cererea promovată pe rolul acestei instanțe.

Instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra acțiunii de față:

Constată că prin cererea înregistrată sub nr. de dosar - la data de 31.03.2009, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Președintele solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați să emită titlul de plată cu data depuneriic cererii de opțiune 13.03.2008 și să efectueze plata despăgubirilor în valoare de 7760 euro stabilită prin Decizia nr. 1211/FF din 31.01.2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor recalculată la cursul de schimb al euro la data efectuării plății.

În motivarea cererii arată că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților i-a trimis un exemplar din Decizia nr. 211/FF/31.01.2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor însoțită de o serie de instrucțiuni de urmat pentru obținerea despăgubirilor în numerar. A depus cererea de opțiune necesară eliberării titlului de plată în numerar în data de 13.03.2008. Până la această dată nu i s-a eliberat titlul de plată și nici nu i s-a depus valoarea în cont. I s-au cerut ulterior ca urmare a insistențelor sale diferite documente suplimentare. A urmat și procedura prealabilă și a primit răspunsul pârâtelor la data de 10.03.2009. Consideră răspunsul negativ și lipsit de responsabilitate. Solicită instanței în baza art. 18 alin. 6 din Legea nr. 554/2004 să oblige pârâtele să emită titlul de plată, să efectueze plata și să stabilească un termen până la care acestea să-și îndeplinească obligația. Solicită de asemenea despăgubiri de întârziere și cheltuieli de judecată.

La cerere sunt anexate înscrisuri în copie: Decizia nr. 211/FF/31.01.2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cererea de opțiune înregistrată la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților sub nr. 03305/13.03.2008, confirmarea de primire a Deciziei nr. 1211/FF, adresele nr. - din 11.06.2008, 14.07.2008, 3.11.2008, 14.01.2009, nr. -/10.03.2009, emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar, cerere formulată de reclamantă către pârâtă cu confirmare de primire, Raport de evaluare proprietăți imobiliare 1- GN 1- -.

La dosar a depus întâmpinare pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În cuprinsul întâmpinării se descrie procedura de urmat pentru obținerea despăgubirilor aferente imobilelor naționalizate conform Legii nr. 247/2005 și precizează că a efectuat plata cu prioritate către reclamantă în data de 18.03.2009. Consideră că nu există dispoziții legale pentru plata unor dobânzi sau daune.

Prin Nota de ședință depusă la dosar de către reclamantă, aceata recunoaște că s-a emis titlul de plată și i s-a virat suma în lei, stabilită prin Decizia nr. 211/FF/31.01.2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Menționează însă, că între timp suma datorată s-a devalorizat prin modificarea cursului leu/euro. și un extras de cont din care rezultă că i s-a virat în cont suma de 26.128 lei.

Analizând actele și lucrările dosarului, probele administrate, instanța reține următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtelor să emită titlul de plată și să efectueze plata despăgubirilor stabiluite prin Decizia nr. 211/FF/31.01.2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Aceasta reprezintă pretenția concretă dedusă judecății.

Se constată că Autoritatatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a emis la data de 16.03.2009 Decizia nr. 529 reprezentând titlul de plată în favoarea doamnei (fila 38 din dosar). Sumele cuprinse în acest titlu de plată au fost virate în contul reclamantei deschis la BRD (fila 44 din dosar).

Față de această situație de fapt, instanța reține că, cererea de chemare în judecată de față a rămas fără obiect.

Dacă reclamanta apreciază că titlul de plată emis nu corespunde așteptărilor sale și îi vatămă interesele legitime, are posibilitatea să conteste acest titlu.

Pentru aceste considerente, instanța în baza art. 18 raportat la art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, urmează să respingă acțiunea formulată ca rămasă fără obiect.

Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă și faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanta cu domiciliul în B,-, bloc 94,. B,. 7, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Președintele cu sediul în B, sect.1, nr. 202, ca rămasă fără obiect.

Fără cheltuieli de judecată

Definitivă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29.04.2009.

Președinte, Grefier,

- - - -

Red. MC 29.04.2009/dact. VP 29.04.20095ex

Președinte:Marcela Comșa
Judecători:Marcela Comșa

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Persecutați politic - Acordare drepturi. Sentința 76/2009. Curtea de Apel Brasov