Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 857/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 857/R/2008 Dosar nr-
Ședința publică din data de 16 decembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Ioniche JUDECĂTOR 2: Georgeta Bejinaru Mihoc
- - - - - președinte secției
- - - - JUDECĂTOR 3: Clara
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarate de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 675/CA/13.10.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-, având ca obiect anularea act control.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 9 decembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, în vederea depunerii de concluzii scrise și a deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 16 decembrie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Constată că prin sentința civilă nr. 675/CA/13.10.2008 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ a fost dmisă excepția tardivității formulării acțiunii, invocată de pârâta Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Brașov și, in consecință:
A fost respinsă, ca tardivă, acțiunea formulată de reclamantul, in contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Brașov.
Pentru a pronunța această sentință,prima instanță, a reținut că:
Prin Decizia Nr. 615/16.11.2006 Ministerul Justiției a recunoscut reclamantului calitatea de luptător in rezistența anticomunistă.
Având in vedere calitatea recunoscută reclamantului de Ministerul Justiției, prin Decizia nr. 1270/19.01.2007,pârâta Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Brașova admis cererea formulată de reclamant și a constatat că acesta beneficiază de dispozițiile art. 6 din DL 118/1990 cu începere din data de -.
Deși avea posibilitatea, reclamantul nu a contestat Decizia nr. 1270/2007.
Ulterior, la data de -, prin cererea înregistrată sub nr., reclamantul a solicitat revizuirea Deciziei emise de pârâta Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Brașov, arătând totodată că această cerere reprezintă procedura prealabilă prev. de art. 7 din Legea contenciosului administrativ Nr. 554/2004.
Prin adresa nr. /02.03.2007, pârâta Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Brașov îi răspunde reclamantului la cererea formulată de acesta, la data de -, conform xerocopiei plicului aflată la filele 28-29 dosar.
Având in vedere data comunicării acestui răspuns negativ la cererea formulată, reclamantul avea la dispoziție termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 al. 1 din Legea contenciosului administrativ Nr. 554/2004 pentru promovarea acțiunii in instanță, care a expirat la data de -. Deși reclamantul nu a invocat motive temeinice pentru a aprecia incidența dispozițiilor art. 11 al. 2 din Legea contenciosului administrativ Nr. 554/2004 referitoare la termenul de 1 an, instanța a constatat că și acest termen a expirat la data de -, prezenta acțiune fiind promovată la data de -.
Raportat considerentelor expuse, in temeiul dispozițiilor art. 11 din Legea contenciosului administrativ Nr. 554/2004, a fost admisă excepția tardivității și, pe cale de consecință, a fost respinsă acțiunea promovată de reclamant, ca tardivă.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs reclamantul, iar, în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în mod greșit a fost respinsă acțiunea reclamantului pe baza excepției prescripției dreptului la acțiune, deoarece numai la data de 6.11. 2007 reclamantul a luat cunoștință de conținutul deciziei nr. 1270/19.01.2007.
La dosar, intimata a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței primei instanțe ca legală și temeinică.
Recursul este fondat.
Analizând actele și lucrările dosarului de fond, raportat la sentința atacată și la motivele de recurs invocate de reclamant, precum și din prisma dispozițiilor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, se constată că prima instanță a reținut greșit situația de fapt și de drept dedusă judecății, pronunțând o sentință nelegală și netemeinică.
Din probele de la dosarul de fond, rezultă că prin Decizia nr. 1270/19.01.2007, reclamantului i s-a recunoscut calitatea de beneficiar al dispozițiilor art. 6 din Decretul Lege 118/1990, modificat și completat prin Legea nr.55/1998.
Întrucât nu a primit contravaloarea drepturilor recunoscute prin decizia cu nr. de mai sus arătat, reclamantul s-a adresat pârâtei solicitând, prin adresa nr. C 287/1.03.2007, punerea în plată a acestora. Ulterior reclamantul a promovat prezenta cerere de chemare în judecată.
Prima instanță, fără a lămuri cadrul procesual al cauzei și fără a-și îndeplini rolul activ prevăzut de dispozițiile art. 129 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, a respins acțiunea reclamantului, pe baza excepției tardivității acțiunii, considerând în mod greșit, că acesta prin acțiunea formulată a contestat decizia nr. 1270/19.01.2007 sau că ar fi solicitat stabilirea drepturilor de luptător în rezistența anticomunistă. Prima instanță trebuia să aibă în vedere faptul că aceste drepturi au fost deja stabilite prin decizia nr. 1270/19.01.2007 și că reclamantul nu solicită altceva decât punerea acestora în plată.
Fiind un drept de creanță care se materializează prin prestații succesive, nu se poate vorbi de prescripția acestora, în cazul în care, conform art. 1 și 3 din Decretul 167/1959, se încadrează în termenul de 3 ani.
Întrucât, la dosarul instanței de fond (fila 10 ) se află adresa nr. 0280/2.03.2007 prin care pârâta comunică reclamantului că decizia nr. 1270/19.01.2007 a fost comunicată Casei Județene de Pensii B, prima instanță era obligată să stabilească calitatea procesuală a părților în funcția de instituția care efectuează plata, și eventual punerea în discuție a necesității chemării în judecată, în calitate de pârâtă și a Casei Județene de Pensii
Deoarece prima instanță a soluționat cauza pe excepție deși se impunea judecarea procesului pe fond, sunt incidente dispozițiile art. 312 alin 5 din Codul d e procedură civilă, condiții în care, curtea va admite recursul reclamantului, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 675/CA/13.10.2008 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - --- - -
Grefier
Red. M- 16.12.008
- T- 18.12.2008/2 ex.
Jud. fond- M
Președinte:Maria IonicheJudecători:Maria Ioniche, Georgeta Bejinaru Mihoc, Clara