Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 864/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 864
Ședința publică de la 30.03.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE S -
JUDECĂTOR 1: Severin Daniel
JUDECĂTOR 2: Radu Ionel
GREFIER - -
...
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1445 pronunțată Tribunalul Călărași la data de 15.10.2008 în dosarul nr- ( număr format vechi 909/C/RJ/2008) în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul - reclamant - prin procurator, cu procură judiciară la dosar, lipsind intimata - pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-au depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 04.03.2009, de către recurentul - reclamant Precizări la motivele de recurs, la care s-au anexat înscrisuri.
Procuratorul recurentului - reclamant precizează că nu mai au cereri de formulat și probe de administrat, solicitând cuvântul pe cererea de recurs.
Curtea, având în vedere că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Procuratorul recurentului - reclamant solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și motivat.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Călărași sub nr- (nr. în format vechi 753/C/2008), reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat obligarea acesteia la plata sumei rezultată din actualizarea despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 9/1998 prin Ordinul nr. 1875/19.04.2005.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că prin ordinul indicat i-au fost stabilite despăgubiri în cuantum de 1.270.167.108 lei. Întrucât compensațiile i-au fost stabilite prin hotărârea nr.1333/13.02.2003 emisă de Comisia Județeană C pentru Aplicarea Lg.9/ 1998, iar ordinul a fost emis după expirarea celor 60 de zile de la înaintarea dosarului, consideră admisibilă cererea formulată.
Prin sentința civilă nr.534/12.03.2008, Tribunalul Călărașia admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat cauza spre competentă soluționare Tribunalului Constanța.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, iar prin decizia civilă nr.1369/26.05.2008 Curtea de APEL BUCUREȘTI, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis recursul, a casat sentința civilă și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că instanța de fond s-a dezinvestit greșit în raport de domiciliul declarat în acțiune și cartea de identitate care atestă domiciliul în raza Tribunalului Călărași, deși instanța de control judiciar avea obligația să verifice realitatea domiciliului declarat în acțiunea introductivă în raport de cei existent în actele de identitate, mai ales că situația de fapt s-a modificat ulterior pronunțării sentinței.
După casare și trimitere spre rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr- (nr. în format vechi 1909/C/RJ/2008).
Prin sentința civilă nr. 1445/15.10.2008, Tribunalul Călărașia respins acțiunea.
În motivare, instanța de fond a arătat că ordinul nr. 1875/19.04.2005 emis de Cancelaria Primului Ministru nu a fost contestat în termenul legal de 30 de zile de la comunicare, iar plata sumei de 1.-.108 lei ROL a fost făcută în anul 2005 și 2006 conform susținerilor reclamantului făcute prin acțiune.
Practic, reclamantul invocă în dovedirea dreptului său decizia nr. XXI/ 19.03.2007 a, care nu este incidentă în cauză, având în vedere că nu se afla un proces pe rol la momentul publicării acesteia în Monitorul Oficial, iar situația executării titlului era lămurită definitiv prin necontestare și plata integrală a sumei.
Dezlegarea problemei de drept dată de privind momentul stabilirii dreptului este obligatorie pentru instanță numai în situația proceselor pe rol având ca obiect contestație împotriva deciziilor emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în situația în care nu sunt actualizate sumele stabilite în hotărârile comisiilor județene/ale Municipiului B și numai în situația în care a trecut un termen mai mare de 60 zile de la înaintarea dosarului, iar hotărârile au fost validate prin decizie la valoarea stabilită în baza evaluării făcută de aceste comisii.
Este evident că situația reclamantului nu se încadrează în această ipoteză astfel că în lipsa unor dovezi privind prejudiciul cauzat prin lipsa actualizării, mai ales că nu a făcut dovada datei la care s-a făcut plata, acțiunea formulată este neîntemeiată și nedovedită.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul arătând că:
1.În mod greșit instanța de fond a respins acțiunea de la fond, reținând că "nu s-au făcut dovezi privind prejudiciul cauzat prin lipsa actualizării".
Așa cum rezultă din acțiune, reclamantul a solicitat ACTUALIZAREA DESPǍ acordate în baza Legii nr.9/1998, funcție de indicele de creștere a prețurilor de consum, înregistrat până la momentul acordării efective, așa cum prevede chiar legea specială.
Prejudiciul suferit de persoana îndreptățită la acordarea despăgubirilor așa cum rezultă din Legea 9/1998 precum și din decizia nr. XXI/19.03.2007 a constă,tocmai în devalorizarea monedei naționale în această perioadă" (respectiv perioada dintre momentul stabilirii despăgubirilor și acordării lor efective).
Desigur că, fiind vorba de o sumă de bani, nu trebuie să dovedești prejudiciul decât prin simpla trecere a timpului, care duce automat la devalorizarea mai sus amintită.
În ceea ce îl privește, reclamantul nu trebuia să dovedească existența prejudiciului, acesta fiind prezumat prin simpla trecere a timpului corelată cu creșterea indicelui de inflație.
Practica judiciară a statuat că prejudiciul trebuie efectiv reparat prin acordarea despăgubirilor la zi, nu numai cu privire doar la cea de a doua tranșă de 60% din suma stabilită prin actul de acordare. Desigur că este vorba de un prejudiciu efectiv în ceea ce îl privește, deoarece hotărârea Comisiei a fost emisă la 13.02.2003, Ordinul de validare emis la 19.04.2005, iar ACORDAREA Ǎ A DESPǍ S-A FACUT la 24.04.2005, prima tranșă de 40%, iar la 31.05.2006 cea de a doua tranșă de 60%.
Chiar dacă nu se depășește termenul de 60 de zile prevăzut de lege pentru validarea compensațiilor, tot este vorba de o diminuare a valorii economice a despăgubirilor acordate, dată fiind distanța mare în timp între momentul stabilirii și acordarea efectivă a acestor despăgubiri.
Cu atât mai mult, în cazul recurentului, când termenul de 60 de zile a fost depășit, se confirmă existența prejudiciului.
Suma stabilită în Ordinul de validare privește perioada anterioară emiterii lui, și la această actualizare face referire instanța de fond, ori recurentul a solicitat reactualizarea sumei după data emiterii Ordinului de validare și până la momentul încasării efective a sumei.
Dacă nu ar fi admisibilă actualizarea creanței, prejudiciul nu ar fi acoperit integral, ori, spiritul și litera Legii 9/1998 sunt în sensul acoperirii prejudiciului real suferit.
Prevederea legală elocventă în acest sens o constituie art.8 alin.2 din nr.HG753/1998: CUANTUMUL COMPENSAȚIEI se stabilește la O SUMǍ "Ǎ POTRIVIT DE EXISTENT LA DATA PLǍȚII COMPENSAȚIEI".
2. În mod greșit reține instanța de fond că nu poate admite acțiunea mea, deoarece nu există proces pe rol privind contestație împotriva deciziei
Desigur că o astfel de contestație nu ar fi fost sortită decât respingerii, deoarece recurentul a fost de acord cu stabilirea despăgubirilor, numai că până la momentul acordării lor, a trecut suficient timp în care moneda națională s-a devalorizat, ori, el este îndreptățit să solicite pe cale separată actualizarea sumei la care este îndreptățit, sumă care reprezintă diferența de valoare dintre suma stabilită în actul de acordare și suma rezultată în urma reactualizării acesteia.
Câtă vreme este în termenul general de prescripție, nimeni și nimic nu îl oprește să solicite ceea ce i s-ar fi cuvenit la momentul încasării efective a despăgubirilor, dar care erau la nivelul stabilit anterior încasării efective.
Cum Legea specială nr.9/1998 îi acordă o astfel de posibilitate, desigur că a urmat calea prevăzută de aceasta.
Din probele administrate, Curtea reține că ordinul nr. 1875/19.04.2005 emis de Cancelaria Primului Ministru s-a validat hotărârea nr. 1333/13.02.2003 a Comisiei Județene Acest ordin nu a fost contestat în termenul legal de 30 de zile de la comunicare, iar plata sumei de 1.-.108 lei ROL a fost făcută în anul 2005 și 2006 conform susținerilor reclamantului făcute prin acțiune.
Potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 9/1998,În termen de 60 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la art. 4 alin. (1), în funcție de volumul compensațiilor ce urmează să se acorde, prin hotărâre a Guvernului se va stabili modalitatea de eșalonare a acordării compensațiilor. În cazul în care compensațiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acordă la nivelul la care au fost validate de comisia centrală, iar în situația în care se achită în anul următor, direcțiile generale ale finanțelor publice le actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care a fost publicat de către Institutul Național de Statistică înaintea plății, față de luna decembrie a anului anterior. Eșalonarea plăților nu poate depăși 2 ani consecutivi."
Pe de altă parte, prin decizia nr. XXI/19.03.2007,În aplicarea dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C la 7 septembrie 1940, republicată, precum și ale art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004, stabilesc:
Data stabilirii compensațiilor este aceea a emiterii hotărârii comisiei județene, respectiv a municipiului B, pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998.
Validarea de către Cancelaria Primului - Ministru a hotărârilor comisiilor teritoriale, cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut în art. 7 alin. (3) din aceeași lege, atrage actualizarea întregii sume în raport cu indicele de creștere a prețurilor."
Dezlegarea problemei de drept dată de privind momentul stabilirii dreptului este obligatorie pentru instanță numai în situația proceselor pe rol având ca obiect contestație împotriva deciziilor emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în situația în care nu sunt actualizate sumele stabilite în hotărârile comisiilor județene/ale Municipiului B și numai în situația în care a trecut un termen mai mare de 60 zile de la înaintarea dosarului, iar hotărârile au fost validate prin decizie la valoarea stabilită în baza evaluării făcută de aceste comisii.
Este evident că situația reclamantului nu se încadrează în această ipoteză.
De asemenea, în speță nu s-a depășit termenul de 60 de zile pentru validarea compensațiilor, astfel că nu se poate reține o culpă a pârâtei.
Din aceste motive, în baza textelor de lege menționate, a art. 3041și 312 proc. civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul reclamant împotriva sentinței civile nr.1445/15.10.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași, Secția civilă, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECǍTOR JUDECǍTOR
S - - - - -
Tribunalul București GREFIER
Secția a IX-a Contencios - -
Administrativ și Fiscal
Jud. fond
Red. jud. /2 ex./17.04.2009
Președinte:Severin DanielJudecători:Severin Daniel, Radu Ionel, Bîcu Vasile