Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 89/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.89/ Dosar nr-
Ședința publică din 12 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Bejinaru Mihoc președinte de secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa
- - - - JUDECĂTOR 3: Silviu
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ SOLIDARITATE SOCIALĂ ȘI FAMILIE COVASNA împotriva sentinței civile nr.1051/11.10.2007 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect - refuz acordare drepturi persecutați politic L nr. 118/1990, cauză transpusă de la secția conflicte de muncă și asigurări sociale - Curtea de Apel Brașov.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 5 februarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 12 februarie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin Sentința civilă nr.1051/11.10.2007 pronunțată de Tribunalul Covasnas -a admis acțiunea în contencios administrativ formulată, completată și precizată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială C; s-a anulat Decizia nr.903/20.04.2007, s-a admis contestația, s-a anulat decizia 895/2007 și s-a stabilit calitatea reclamantului de beneficiar al drepturilor prevăzute de L 118/1990 republicat.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
La data de 23.02.2007, a depus o cerere la instituția pârâtă, înregistrată sub nr. 319 (57), solicitând acordarea drepturilor prevăzute de nr. 118/1990 în considerarea aspectului că tatăl său, în cursul anului 1958 fost arestat de autoritățile vremii și condamnat la 8 ani închisoare de Tribunalul Miliar C cu confiscarea averii iar familia a fost supusă în perioada 26.11.1958-19.12.1963 la diverse măsuri de persecuție printre care și evacuarea din locuința proprie și domiciliul obligatoriu în alte locuințe.
Cererea a fost respinsă prin decizia nr. 895 din 9.09.2007 ( din eroare s-a trecut 9.09.2007 în loc de 9.03.2007, aspect clarificat de ultimul aliniat al deciziei nr. 903/2007-28), întrucât pretențiile reclamantului, parțial nu intră sub incidența decretului amintit și nu s-a făcut dovada că asupra familiei petentului s-au exercitat persecuții politice.
S-a respins și contestația formulată, prin decizia nr. 903 din 20.04.2007, reiterându-se, în esență argumentele consemnate în actul atacat.
S-a apreciat că soluția autorității petente de respingere a pretențiilor reclamantului este nejustificată pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Dispozițiile art. 1 din L nr. 118/1990, republicat, modificat ulterior, instituie beneficiul drepturilor compensatorii printre altele și în favoarea persoanelor care au fost persecutate politic, atât prin executarea unei pedepse privative de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămase definitive (lit. a), cât și prin stabilirea domiciliului obligatoriu și a strămutării în altă localitate(lit. d și e).
Prin persoană persecutată politic trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit cât și acelea care au suportat persecuțiile în mod indirect prin consecințele măsurilor aplicate pe considerente de natură politică. Deci, drepturile prevăzute de actul normativ precitat, trebuie să profite și acestor persoane, întrucât au menirea de a asigura reparația pecuniară a unor daune morale suferite, printre altele și pentru condițiile de viață deosebit de grele impuse persoanei persecutate și familiei acesteia.
situațiilor vizate de art. 1 alin. (1) din decret, în raport de statuările art. 8, se face cu acte oficiale, eliberate de organele competente iar în cazul în care această situație nu este posibilă prin orice mijloc de probă permis de lege.
Pornind de la aceste prescripții normative, în speță s-a constatat că reclamatul, născut la data de 7 iunie 1934 este fiul lui și, cum atestă certificatul de naștere de la fila 14.
Prin sentința penală nr. 88/1959, definitivă prin Decizia nr. 403 din 24 martie 1959 Tribunalului Militar al. 3-a Militară C, tatăl, a fost condamnat la " 8(opt) ani temniță grea și la 5(cinci) ani degradare civicăpentru crima de uneltire contra ordinei sociale " precum și pentru delictul de deținere de publicații interzise pentru care i s-a aplicat pedeapsa de 5 ani închisoare corecțională cu executarea pedepsei cele mai mari, de 8 ani " temniță grea". Totodată s-a dispus confiscarea în folosul statului a întregii averi personale a condamnatului.
Eliberarea din penitenciarul Gherla, formațiunea 0606 avut loc în anul 1963, conform Biletului nr. 8664 din care rezultă că a avut calitate de condamnat între data de 26.11.1958 până la 19.12.1963 pentru fapta de "", restul de pedeapsă a intrat sub regimul grațierii prin nr. 707/1963.
Având în vedere că fapta de uneltire, de deținere a unor publicații interzise pentru care a fost condamnat tatăl reclamantului erau de natură politică, nu există nici un dubiu că și asupra membrilor familiei, printre care și reclamantul s-au aplicat măsurile specifice respectivului regim iar evidențierea scriptică a unor astfel de situații nu era o practică a autorităților.
Averea și locuința de domiciliu a familiei, au fost confiscate, trecute în proprietatea statului și administrarea operativă a autorităților locale, potrivit Ordinului nr.11.221/1959, a Decretului Lege nr. 417/1968, aceasta fiind evacuată pentru ca spațiul să fie preluat în folosință de consiliul popular la data de 22 mai 1959.
S-a stabilit că, după plecarea din locuință, familia evacuată trebuia să se mute în una din locuințele numiților, sen. de OG pe strada - și a lui.
Ulterior prin contractul din 29 iulie 1966, familiei în cauză i s-a permis să ocupe în fosta locuință proprietate personală, un spațiu de 44 mp, compus din 2 camere, până la data de 12 august 1971, când imobilul a fost restituit în întregime, potrivit decretului nr. 180/1971, a încheierii notariatului de Stat Local Sf.
S-a recurs și la audierea celor doi martori, a căror declarații autentificate de notarul public la 29.03.2007 au fost depuse la dosar.
Martora Irma și, au declarat că, au fost vecine cu familia reclamantului, că a fost condamnat, că averea și casa de locuit, care a fost transformată în magazie de cereale de fostul CAP, au fost confiscate și că au avut domiciliu stabilit în comună, o perioadă au locuit la familia. Casa, după restituire a fost găsită într-o stare avansată de degradare. Reclamantul a fost concediat de la locul de muncă deci familia a fost lăsată fără nici o sursă de venituri.
S-a constatat că în lipsa unei definiții legale a măsurii "a avut stabilit domiciliu obligatoriu", stabilită de art. 1 alin. (1) lit. d) din nr. 118/1990, republicat, aspectele reținute conduc spre concluzia că persecuția politică prin stabilirea domiciliului obligatoriu se impune a fi acceptată, cu toate că în evidențele autorităților nu s-a stabilit concret, unde anume va locui familia reclamantului, după evacuare, decât în termeni vagi la cele 4 familii, enumerate în actul de la fila 79.
Ca atare, instanța de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite cerințele reglementărilor art. 1 alin.(1) lit.a și d din nr. 118/1990, republicat, deci reclamantul este îndreptățit să beneficieze de indemnizația prevăzută de art. 3 din același decret.
Susținerea strămutării într-o altă localitate, în contextul faptic prezentat, nu a fost împărtășită, considerându-se că reclamantul numai din eroare a făcut trimitere la acest aspect.
Legat de concedierea de la locul de muncă a reclamantului, s-a reținut că prevederile art. 1 alin. (4) din decret, statornicesc că, perioadele prevăzute la alin. (1) lit.d și e constituie vechime în muncă, dacă persoanele în cauză fac dovada că nu au putut să se încadreze în muncă în funcții pentru care aveau pregătirea profesională.
Pe cale de consecință, instanța de fond văzând statuările art. 1, art. 8 și art. 18 din 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată și completată ulterior a admis acțiunea reclamantului, cum a fost ulterior precizată cu anularea deciziei nr. 903 din 20.04.2007, admiterea contestației, anularea deciziei nr. 895/2007 și stabilirea calității de beneficiar a drepturilor instituite de nr. 118/1990, republicat, respectiv a indemnizației reglementate de art. 3 din decret, aferentă perioadei de detenție a tatălui, dintre 26.11.1958-19.12.1963, a domiciliului obligatoriu avut în perioada 28 mai 1959-12 august 1971.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială C criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că reclamantul nu poate fi încadrat în prevederile art.1 alin.1 lit.a din DL 118/1990 deoarece nu a suferit condamnarea ci tatăl acestuia; iar în ceea ce privește domiciliul obligatoriu reclamantul nu a dovedit cu acte oficiale sau cu alte mijloace de probă acest aspect. Nu s-a stabilit clar la ce adresă a avut acesta domiciliul forțat, mama sa a fost somată să elibereze locuința și a avut posibilitatea de a opta să locuiască la una dintre cele patru familii indicate. S-au acordat reclamantului drepturi pentru o perioadă mai lungă decât cea solicitată, după august 1963 toate măsurile de persecuție politică au încetat conform Ordinului MAI 79/27.38/21.08.1963.
Intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Recursul a fost inițial înregistrat la Secția de litigii de muncă a Curții de Apel Brașov și apoi a fost transpus la secția de contencios administrativ.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată, raportat la motivele de recurs invocate Curtea apreciază recursul ca parțial fondat.
Prin sentința penală 88/1959, tatăl reclamantului, a fost condamnat la 8 ani temniță și 5 ani degradare civilă. Conform art.1 alin.(1) lit.a din Decretul Lege nr.118/1990 republicat "constituie vechime în muncă timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri rămase definitivă etc."
Curtea constată că reclamantul nu se încadrează în aceste dispoziții legale; nu el a fost condamnat politic și a executat o pedeapsă privativă de libertate ci tatăl lui. Într-adevăr condamnarea tatălui s-a răsfrânt și asupra poziției /situației familiei acestuia, deci și asupra reclamantului, dar el nu îndeplinește cerințele prevăzute de art.1 lit.a din Decretul lege nr.118/1990.
Din înscrisurile depuse la dosar (copie carte de muncă, adeverințe, înscrisuri traduse din limba maghiară emise de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Comunei, de Consiliul Popular raional, etc) dar și din depozițiile martorilor Irma și rezultă că datorită condamnării tatălui său, reclamantul a fost dat afară de la serviciu și toată familia a fost evacuată din locuință și forțată să stea la o altă familie în comună.
Prima instanță a reținut în această situație corect că reclamantul a avut "stabilit domiciliu obligatoriu" deci se încadrează în prevederile art.1 lit.d din Decretul Lege nr.118/1990 republicat.
Dar pentru a beneficia de drepturile recunoscute de acest act normativ se impune întrunirea cumulativă a două cerințe: "domiciliu obligatoriu" și "persoana să facă dovada că nu s-a putut încadra în muncă în funcțiile pentru care avea pregătirea profesională".
Reclamantul a avut domiciliu obligatoriu și pe perioada 23.06.1959 - 19.03.1963 nu a avut loc de muncă datorită persecuțiilor politice la care a fost supusă familia sa.
Doar pe această perioadă reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Decretul Lege nr.118/1990 republicat.
Pentru considerentele arătate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct.9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă urmează să admită în parte recursul recurentei pârâte și să modifice în parte sentința atacată în sensul recunoașterii dreptului reclamantului de beneficiar al drepturilor prevăzute de Decretul Lege nr.118/1990 pe perioada 23.06.1959 - 19.03.1962 perioadă în care se încadrează în situația prevăzută de art.1 lit.d din acest act normativ.
Se mențin dispozițiile sentinței civile 1051/2007 privind anularea deciziei 903/20.04.2007, admiterea contestației și anularea deciziei 895/2007 a pârâtei Direcția de Muncă și Protecție Socială
Văzând și prevederile art.274 Cod procedură civilă și faptul că nici una din părți nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte recursul declarat de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială C împotriva sentinței civile nr.1051/11.10.2007 pronunțată de Tribunalul Covasna pe care o modifică în parte în sensul următor:
Constată că reclamantul se încadrează în situația prevăzută de art.1 lit.d) din Decretul - lege 118/1990 republicat pe perioada 23.06.1959 - 19.03.1962.
Obligă pârâta să emită o nouă decizie prin care să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Decretul - lege 118/1990 doar pe perioada anterior arătată.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile atacate.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 12.02.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Red.MC 12.02.2008/dact.VP 21.02.2008/3 ex.
Judecător fond
Președinte:Georgeta Bejinaru MihocJudecători:Georgeta Bejinaru Mihoc, Marcela Comșa, Silviu
