Persecutați politic - Acordare drepturi. Sentința 90/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - refuz acordare drepturi -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 90
Ședința publică din data de 24 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Sas Remus
Grefier - -
Pe rol, judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul, domiciliat în comuna, sat, județul S, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă S, Prefectura județului S, Primăria comunei și Guvernul României.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Având în vedere precizările la acțiune ( 54 dosar tribunal) și modificarea acesteia potrivit cererii depuse azi la dosar (11), instanța constată că au calitatea de părți în cauză doar Primăria comunei și Guvernul României.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei prin care s-a învederat că la dosar reclamantul a depus o precizare a acțiunii în două exemplare.
Instanța constatând acțiunea în stare de judecată a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra acțiunii de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, reclamantul a chemat în judecată Primăria comunei, Prefectura județului S și Guvernul României, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze dispoziția nr.13/4.01.2008 și nr.31/ 21.01.2008, emise de Primarul comunei.
Prin sentința nr. 164/2009 Tribunalul Suceava și-a declinat competența de soluționare a cauzei către Curtea de Apel Suceava, dosarul fiind înregistrat sub nr-.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține pentru început că pârâți în cauză sunt doar Primăria comunei și Guvernul României, așa cum rezultă din precizările la acțiune ( 54 dosar tribunal) și modificarea ulterioară ( 11 dosar Curtea de Apel).
În ceea ce privește pârâta Primăria comunei, reclamantul a solicitat anularea dispoziției nr.13/4.01.2008 ( 5) și a dispoziției nr.31/21.01.2008 (13).
arătat reclamantul, în motivarea acțiunii, că prin decizia nr.13/2008, în mod nelegal i s-a suspendat plata ajutorului social întrucât întrunea condițiile legale pentru primirea acestuia.
În ceea ce privește cuantumul de 69 lei lunar, stabilit prin decizia nr.31/2008, a arătat că nu dispune de venituri, nu are loc de muncă, are probleme grave de sănătate și o familie compusă din patru persoane, astfel încât suma trebuia stabilită la un cuantum mai mare de 300 lei, potrivit dispozițiilor legale.
Relativ la acțiunea formulată împotriva Guvernului României, reclamantul a arătat că această instituție permite altor instituții să încalce Constituția României și că nu sunt sprijinite persoanele defavorizate prin măsuri concrete, potrivit dispozițiilor legale (26).
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri ( adeverință, acte medicale, copiile deciziilor atacate).
Pârâta Primăria comunei nu a depus întâmpinare.
Guvernul României, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat lipsa calității procesuale pasive, în speță necontestându-se legalitatea unor acte administrative emise de Guvern.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reiterează faptul că pârâții în cauză sunt doar Primăria comunei și Guvernul României, așa cum s-a învederat anterior.
Guvernul României nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât deciziile atacate nu au fost emise de către el, iar măsurile de acordare a ajutorului social persoanelor defavorizate cad în sarcina pârâtei Primăria comunei, potrivit Legii nr.416/2001 și nr.HG 1010/2006.
Relativ la acțiunea formulată împotriva Primăriei comunei,Curteareține că este întemeiată cererea de anulare a deciziei nr.31/21.01.2008.
Prin această decizie (13) a fost stabilit în favoarea reclamantului și a familiei sale un ajutor social în cuantum de 69 lei lunar.
Reclamantul susține că acesta este insuficient, întrucât nu are venituri și nici loc de muncă, având în întreținere doi copii minori.
Potrivit dispozițiilor art. 15 alin.1 din nr.HG1010/2006, cuantumul ajutorului social se stabilește ca diferență între nivelurile prevăzute la art.4 alin.1 și 2 din Legea nr. 416/2001 și venitul net lunar al familiei sau persoanei singure, rezultat din fișa de calcul.
Sarcina întocmirii fișei de calcul revine pârâtului potrivit dispozițiilor art. 15 alin.3 din nr.HG1010/2006.
Așadar, în speță, sarcina probei în ceea ce privește venitul familiei reclamantului revine pârâtului.
Or, acesta nu a depus la dosar fișa de calcul ce a stat la baza emiterii deciziei nr.31/2008, astfel încât, întrucât reclamantul a beneficiat anterior de ajutor social, în favoarea acestuia operează prezumția că are în proprietate doar bunuri de strictă necesitate, potrivit art. 19 din nr.HG 1010/2006 și că nu are în proprietate bunuri ce depășesc cantitativ categoriile de bunuri prevăzute în anexa nr.4, așa cum stipulează art.21 din nr.HG1010/2006. De asemenea, nu rezultă din actele și lucrările dosarului că reclamantul și familia sa realizează vreunul din veniturile prevăzute de art. 17 din nr.HG 1010/2006. Dată fiind această stare de fapt, instanța reține că reclamantul este îndrituit la plata unui ajutor social în cuantum de 339 lei lunar, potrivit dispozițiilor art. 4 lit. din Legea nr. 416/2001,modificată.
Capătul de cerere privind anularea deciziei nr.13/4.01.2008, prin care s-a suspendat plata ajutorului social ( hotărâre care și-a produs efecte doar pentru perioada 4.01.2008 - 21.01.2008, data emiterii celei de a doua hotărâri atacate) este neîntemeiat întrucât potrivit art.15 alin.1 din Legea nr.416/2001, persoanele apte de muncă pentru care se acordă ajutorul social, au obligația să dovedească cu acte din 3 în 3 luni că îndeplinesc condițiile prevăzute de art.7 alin.1 din același act normativ. Or, reclamantul nu și-a îndeplinit această obligație.
Pentru considerentele învederate;
Pentru aceste motive,
În numele Legii
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în comuna, sat, județul S, împotriva pârâtei Primăria comunei și în consecință:
Anulează dispoziția nr. 31/21.01.2008 emisă de Primarul comunei.
Obligă Primăria comunei să plătească reclamantului suma de 339 lei lunar, cu titlu de ajutor social, începând cu luna februarie 2008 până la data de 24.04.2009 și în continuare până la modificarea situației venitului lunar net al familiei reclamantului.
Respinge capătul de cerere privind anularea dispoziției nr.13/4.01.2008.
Respinge acțiunea formulată împotriva Guvernului României pentru lipsa calității procesuale pasive.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 24 aprilie 2009.
Președinte, Grefier,
Red.
Tehnored.
7 ex./8.05.2009
Președinte:Sas RemusJudecători:Sas Remus