Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 940/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 940/
Ședința publică din 06 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de pârâta -DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ H, cu sediul în municipiul M C,-, județul H, prin reprezentant legal, împotriva Sentinței civile nr. 1298 din 19 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita, Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei constatându-secă recursul este declarat și motivat în termenul procedural, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului, precum și de faptul că pârâta-recurentă Direcția de Muncă și Protecție Socială Has olicitat judecarea și în lipsă conform disp.art.242 Cod pr.civ. reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.1298 din 19 iunie 2008 Tribunalului Harghitas -a admis acțiunea reclamantei - în sensul anulării parțiale a deciziei nr.577/28.11.2007 a Direcției de Muncă și Protecție Socială H și stabilirii perioadei persecuțiilor prevăzute de Decretul-lege nr.2. cu începere de la 1 februarie 1948 și nu de la 3 iulie 1952, cum s-a dispus prin decizia contestată.
Soluția de admitere s-a motivat cu aceea că pârâta nu a luat în considerare declarațiile martorilor privitoare la domiciliul obligatoriu impus familiei contestatoarei din februarie 1948.
Sentința a fost recurată pentru nelegalitate și netemeinicie de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială H susținându-se că dispozițiile art.8 din Decretul-lege nr.2. nu permit administrarea probei testimoniale împotriva înscrisurilor oficiale.
Analizând cauza și potrivit art.3041Cod procedură civilă (sentința nefiind susceptibilă de apel), se constată următoarele:
Prin cererea din 29 octombrie 2007 (fila 21) reclamanta a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de art.1 din Decretul-lege nr.2. pentru anii 1949 - 1957, în care tatăl vitreg a fost declarat chiabur, cu domiciliul obligatoriu în satul, comuna, raionul.
Prin cererea adresată Arhivelor Naționale (Direcția județeană H) reclamanta a cerut relații despre tot cu începere din 1949, comunicându-i-se (fila 22) că pentru anii 1949 - 1951 nu sunt evidențe.
Chiar și în contestația înregistrată la 18 aprilie 2008, reclamanta indică anul 1949 ca începutul perioadei persecuțiilor și nicidecum anul 1948. Este limpede că prima instanță a acordat mai mult decât s-a cerut, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.6 Cod procedură civilă.
Cu privire la probele administrate trebuie reținut că cele două motive referitoare la probe, prevăzute de art.304 pct.10 și 11 Cod procedură civilă, au fost abrogate, astfel încât în prezent nu mai putem discuta nici de dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii rămase neobservate de prima instanță și nici de greșeală gravă de fapt decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.
Cu toate acestea, dând eficiență art.3041Cod procedură civilă, care permite instanței de recurs să examineze cauza sub toate aspectele, curtea reține că înscrisurile atestă calitatea de "chiabur" a lui doar pentru anii 1956 și 1957 (fila 27) și 1952 (fila 22) cu cele două extrase de la filele 28 și 33 eliberate de Arhivele Naționale (Direcția județeană H). Din adresa eliberată de aceeași autoritate rezultă că Arhivele Naționale nu dețin documente privitoare la evidențele celor declarați chiaburi doar pentru anii 1949 - 1951, dar nu și pentru anii 1953 - 1956.
Cu toate acestea, cererea s-a admis de către recurenta-pârâtă și pentru respectiva perioadă, nedovedită cu înscrisuri, acordându-i reclamantei drepturile solicitate pentru o perioadă de 6 ani în loc de 3 ani și anume anii 1952, 1956 și 1957.
Fiind de principiu că în propria cale de atac situația nu se poate agrava, este limpede că perioada stabilită prin decizia nr.577/28.11.2007 și anume 03 iulie 1952 - 18 mai 1957 (domiciliu obligatoriu) nu poate fi diminuată în contestația reclamantei.
Cu privire la temeiul cererii (art.1 lit.d din Decretul-lege nr.2.) este necontestat că persoana care a avut stabilit domiciliu obligatoriu, nu este rudă cu reclamanta și în consecință acesteia nu-i sunt aplicabile dispozițiile art.2 alin.1 și 2 din decretul-lege și nici cele ale art.4.
Reclamanta ar fi putut pretinde că s-ar fi aflat în situația prevăzută de art.1 lit.d din Decretul-lege nr.2. numai în situația în care ar fi putut proba că părinții ei ar fi avut stabilit domiciliu obligatoriu și doar pe considerentul că, minoră fiind și având același domiciliu cu părinții ei, a suferit aceleași privațiuni. Din probele dosarului nu rezultă că părinții reclamantei s-au aflat într-una din situațiile prevăzute de art.1 și cu atât mai puțin o atare situație o poate pretinde în nume propriu.
Așa fiind, curtea va admite recursul în baza art.304 pct.6 și 9 Cod procedură civilă și, modificând sentința, va respinge contestația.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de - DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ H, cu sediul în municipiul M C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr. 1298 din 19 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Harghita.
Modifică hotărârea recurată în sensul că respinge contestația formulată de -, domiciliată în u S,-/A, județul H, împotriva Deciziei nr.577/28.11.2007, emisă de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială
IREVOCABILA.
Pronunțată în ședința publică din 6 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
pt., fiind în
concediu medical, semnează
prim grefier
Red.; Tehnored.
Jud.fond:;
3 ex.; 03.12.2008
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
