Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1002/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIA NR.1002/R-CONT

Ședința publică din 21 octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Andreea Tabacu JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu

- - - JUDECĂTOR 3: Gina Achim

- - - judecător

- -- - grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C cu sediul în Câmpulung,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.190/CA din 01 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta - SRL cu sediul în Câmpulung, str.- - Zona Bazar, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică a răspuns intimata-reclamantă reprezentată de avocat, lipsă fiind recurenta-pârâtă.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care apărătorul intimatei-reclamante depune la dosar întâmpinare, precizând că nu are cereri prealabile de formulat.

Instanța analizând înscrisurile de la dosar, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Avocat având cuvântul pentru intimata-reclamantă - SRL, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței tribunalului, arătând că în baza Legii nr.50/1991 a fost încheiat contractul de concesiune din 26 iunie 1998. Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 11.12.2008 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâta Primăria Câmpulung pentru a fi obligată la restituirea sumei de 1557 lei reprezentând redevență contract de cesiune încasată necuvenit, dobânda legală și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că între cele două părți s-a încheiat contractul de concesiune nr. 7302/26.06.1998, având ca obiect preluarea în concesiune a unui teren în suprafață de 100 mp. situat în municipiul Câmpulung str. - - Zona Bazar.

A mai arătat că prin contact părțile au convenit ca prețul concesiunii să fie de 69.600 lei / /an, iar recuperarea sumei totale să se facă în 10 ani.

Cu toate acestea la data de 18.11.2008 pârâta prin adresa nr. 33751- interpretând în mod eronat contractul de concesiune, comunicat reclamantei că datorează redevența pe toată durata contractului de concesiune.

La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri.

Prin sentința nr. 190/CA/ 01 Iunie 2009 Tribunalul Argeșa respins excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei Primăria Municipiului Câmpulung, a admis acțiunea formulată de reclamantul - SRL, cu sediul în municipiul Câmpulung, str. - - Zona Bazar, județul A, împotriva pârâtei PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, cu sediul în municipiul Câmpulung,-, județul A, așa cum a fost precizată, fiind obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2978 lei reprezentând redevență contract de cesiune încasată necuvenit, dobânda legală și cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin contractul de concesiune nr. 7302/26.06.1998 pârâta dat în folosință reclamantei o suprafață de teren de 100 mp. Terenul a fost predat și contractul încheiat în temeiul Legii nr. 50/1991 republicată, a HCL nr. 23/30.04.1998 și a raportului de adjudecare a licitației publice din data de 17.06.1998, organizată în vederea concesionării terenului în cauză.

S-a reținut că la data de 05.02.2009 reclamanta și-a precizat acțiunea solicitând pe această cale obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2978 lei reprezentând redevență contract de concesiune încasată necuvenit, dobânda legală și cheltuielile de judecată. În motivarea acestei precizări s-a arătat că suma de 1421 lei, care se adaugă la suma solicitată inițial de 1557 lei, care reprezintă redevență contract concesiune calculată și plătită pentru trimetrul IV 2008, după data introducerii acțiunii.

S-a depus în acest sens chitanța seria - nr. - emisă de trezoreria Municipiului Câmpulung la data de 21.11.2008, ce atestă acest fapt, precum și chitanța seria - nr. -/19.12.2008 emisă de aceeași instituție.

Cu privire la excepția lipsei capacității procesuale a Primăriei Municipiului Câmpulung, tribunalul a reținut că această instituție a fost autorizată prin lege să reprezinte interesele la încheierea contractului de concesiune dintre părți, deci are potrivit art. 42 din pr.civ. capacitate procesuală.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței și admiterea cererii formulate.

În motivare s-a arătat că soluția adoptată de instanță nu este motivată, fiind reținute numai considerentele părții adverse.

De asemenea se critică sentința și motivat de faptul că din contractul depus la dosar rezultă că redevența se plătește anual, raportarea la valoarea menționată și prevederea termenului de 10 ani are în vedere numai modul de determinare a redevenței, conform art. 14 din nr. 50/1991.

Contractul, deși este legea părților, trebuie interpretat conform prevederilor legale incidente în materie, din care rezultă că redevența se achită anual, pe toată durata exploatării bunului, anume pe toată durata contractului de concesiune.

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor invocate în recursul formulat și din ansamblul probatoriului administrat în cauză, instanța constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Sentința atacată nu cuprinde motivarea pe care se sprijină, aspect care față de disp.art. 304 pct. 7.proc.civ. rap. la art. 312 alin. 5.proc.civ. atrage concluzia nesoluționării fondului și atrage trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece implicit instanța nu a soluționat fondul cauzei.

După prezentarea situației de fapt, așa cum a fost expusă de către reclamantă, instanța a concluzionat că cererea este neîntemeiată, fără însă a arăta un argument pentru a pronunța această soluție.

Nemotivarea hotărârii judecătorești, atât prin prisma reglementărilor internaționale, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât și a reglementărilor interne, afectează dreptul la un proces echitabil, partea neavând posibilitatea să cunoască raționamentul instanței și nefiind în măsură să-și formuleze propriile motive, în calea de atac îndreptată împotriva hotărârii.

Totodată nearătarea motivelor pentru care s-a ajuns la soluția pronunțată echivalează cu nesoluționarea fondului pricinii, analiza motivelor invocate de parte urmând să se releve în propriile argumente ale instanței, care însă în cazul de față lipsesc.

Nemotivarea atrage și consecința imposibilitatea exercitării controlului judiciar, instanța învestită cu soluționarea căii de atac neputând să analizeze argumente care nu au fost prezentate. In lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului împotriva României, nemotivarea nu poate fi suplinită direct de către instanța de casare, astfel că în situația nemotivării, echivalând cu nesoluționarea fondului, casarea va fi cu trimitere.

Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 312 alin. 5.proc.civ. instanța va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C cu sediul în Câmpulung,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.190/CA din 01 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta - SRL cu sediul în Câmpulung, str.- - Zona Bazar, județul

Casează sentința de mai sus și trimite cauza spre rejudecare la prima instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

/22 oct. 2009

Red.

6 ex/23.10.2009

Jud fond

Președinte:Andreea Tabacu
Judecători:Andreea Tabacu, Constantina Duțescu, Gina Achim

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1002/2009. Curtea de Apel Pitesti