Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1255/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 1255
Ședința publică de la 08 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE dr. - -
JUDECĂTOR 1: Ioan Apostu
JUDECĂTOR 2: Elena Romila
Grefier - -
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta, domiciliată în G,-, -. 1,. 5, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 941/07.09.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta, lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reclamanta învederează instanței că nu a văzut contractul de asistență juridică și nici nu a primit așa ceva.
Întrebată fiind de către instanță dacă a semnat vreun contract, declară că nu-și mai amintește. Dacă a semnat vreun contract.
Față de considerentele expuse în motivele de recurs, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Judecătoriei Galați, la data de 13.11.2008, sub nr-, reclamanta, in contradictoriu cu pârâtul, avocat in cadrul societății civile de avocați " si Asociații", a solicitat pronunțare unei hotărâri prin care să fie obligat acesta la plata sumei de 300 lei reprezentând onorariu avocat.
În motivare, reclamanta a arătat că a achitat avocatului din cadrul societății civile de avocați " si Asociații" cu titlu de onorariu,suma de 300 lei. În schimbul acestui onorariu, arăta reclamanta, pârâtul nu a prestat asistență juridică de calitate a celei convenite ți subliniate expres de aceasta.
A mai susținut reclamanta că a epuizat toate etapele premergătoare procedurii, respectiv contactarea conducerii firmei, reclamație la Baroului de Avocați G si la Consiliul Baroului G, demersurile sale având un rezultat nefavorabil.
În final reclamanta precizează ca trecerea timpului ii diminuează șansele la majorarea pensiei.
În drept nu a invocat nici text de lege.
La dosar, reclamanta a depus in copie, următoarele înscrisuri: Decizia nr. 102/16.10.2008 a Consiliului Baroului G, Decizia nr. 25/17.07.2008 a ui Baroului G, cerere reclamanta adresata ui Baroului G, chitanța seria nr. -/02.10.2007 emisa de Societatea Civila de Avocați " și Asociații" G, factura seria - nr. -/02.10.2007 emisă de Societatea Civila de Avocați " si Asociații" G, acțiune de recalculare pensie.
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu a propus probe.
La termenul de judecată din data de 04.06.2009, instanța din oficiu, a invocat excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Galați si a rămas in pronunțare asupra acestei excepții.
Prin Sentința civilă nr. 4909/17.06.2009, Judecătoria Galația admis excepția de necompetența materială a Judecătoriei Galați și pe cale de consecință a declinat competența de soluționare a cauzei in favoarea Tribunalului Galați, Secția de contencios administrativ.
În motivare, Judecătoria Galația reținut că reclamanta a beneficiat de servicii avocațiale prestate de pârât, în schimbul cărora a achitat un onorariu de 300 lei. Se precizează că reclamanta a respectat procedura specială pentru soluționarea litigiului, in sensul că a formulat plângere la Baroului și la Consiliul Baroului G, ambele plângeri fiind respinse ca nefondate.
Judecătoria Galația reținut că deciziile emise de Consiliul Baroului sunt acte administrative, recalificând acțiunea ca fiind o cerere în anulare a unui act administrativ, întemeiată în baza art. 10 alin 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, care este de competenta instanței de contencios administrativ, în speță Tribunalul Galați.
Pe rolul Tribunalului Galați, Secția de contencios administrativ, acțiunea a fost înregistrată sub nr-, la data de 23.07.2009.
În fața tribunalului părțile, prezente, nu au mai propus probe și nici nu au depus înscrisuri la dosar.
Tribunalul Galați prin sentința civilă nr. 941/07.09.2009 a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta cu motivarea că din probele administrate în cauză rezultă că nu se impune restituirea onorariului solicitat de la pârât atât timp cât acesta din urmă a prestat serviciul pentru care a fost angajat.
Împotriva hotărârii mai sus menționată în termen legal, a declarat recurs reclamanta invocând nelegalitatea acesteia.
În motivele de recurs, în esență, reclamanta susține că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea în condițiile în care prestația pârâtului a fost ineficientă nejustificând în această modalitate onorariul încasat în cuantum de 300 lei.
În consecință solicită admiterea recursului și pe fond obligarea pârâtului la plata sumei de 300 lei reprezentând onorariu avocat, dobânda aferentă și daune morale.
Analizând și verificând hotărârea recurată, se constată că recursul declarat de reclamantă este fondat dar pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din dispozițiile Legii nr. 29/1990 nu rezultă că acțiunile întemeiate pe vătămarea unor drepturi contractuale ar putea fi întemeiate pe calea prevăzută în această lege.
Prin urmare contractul de asistență juridică încheiat între părți este un contract civil iar verificarea legalității clauzelor sale este de competența instanței de drept comun iar nu de competența instanței de contencios.
În speță, reclamanta a investit instanța cu judecarea unei acțiuni având ca obiect pretenții, poziție pe care și-a menținut-o permanent, litigiul în raport de prevederile art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă este de competența judecătoriei, ca instanță de drept comun iar nu de competența tribunalului ca instanță de contencios, neatacând un act administrativ.
În consecință, față de cele expuse, Curtea în baza art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, urmează să admită recursul declarat de reclamantă, să caseze sentința atacată și să trimită cauza spre competentă soluționare în fond Judecătoriei Galați.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta, domiciliată în G,-, -. 1,. 5, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 941/07.09.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, pe care o casează și trimite cauza spre soluționare în primă instanță către Judecătoria Galați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 2009.
PREȘEDINTE: Ioan Apostu dr. - - | JUDECĂTOR 2: Elena Romila - - | JUDECĂTOR 3: Simona Gavrila - - |
Grefier, - - |
Red. /05.01.2010
Tehnored. /4 ex./06.01.2010
Com. 2 ex./07.01.2010
Președinte:Ioan ApostuJudecători:Ioan Apostu, Elena Romila, Simona Gavrila