Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1308/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 1308

Ședința publică din data de 14 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Chirica Elena

JUDECĂTORI: Chirica Elena, Dinu Florentina Stoicescu Maria

- -

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE cu sediul în P, STR. - -, nr. 22, Cod poștal -, Județ împotriva sentinței nr.265 din 28.04.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în P, STR. - -, nr. 2.. 2.. 1, Cod poștal -, Județ

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant reprezentat de avocat din baroul Prahova, lipsind recurenta pârâtă F

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședintă, care învederează că recursul este motivat și scutit de plata taxei de timbru.

Avocat intimatul reclamant depune la dosar întâmpinare, arătând că alte cereri nu mai are de formulat în cauză.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, față de împrejurarea că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat având cuvântul pentru intimatul reclamant, arată că introducerea taxei prin prevederile art. 214/1 cod fiscal, apare ca nelegală deoarece încalcă dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituția României și ale art. 148 din Constituția Romaniei, în care se prevede ca drept urmare aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.

Soluția instanței de fond este corectă cu atât mai mult cu cât, ilegalitatea taxei de primă înmatriculare se concretizează și în faptul că nu există niciun act administrativ-fiscal prin care aceasta să fie încasată.

Nici susținerea conform căreia instanta reclamanta este îndreptățită să se adreseze organului fiscal cu o cerere de restituire a diferenței rezultată între valoarea taxei de primă înmatriculare și valoarea taxei de poluare instituită prin OUG 50/2008, nu poate fi reținută întrucât s-ar încălca principiul neretroactivității legilor consacrat în art. 15 alin. 2 din Constituția Romaniei.

Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției instanței de fond, ca legală și temeinică.

Cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ II, sub nr-, reclamantul a solicitat in contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice P, recunoașterea dreptului de a i se restitui taxa de prima înmatriculare nedatorata, restituirea acestei taxe in cuantum de 5668 lei achitată pentru autoturismul marca Audi A6 având norma de poluare E4 autoturism achiziționat din Germania si plata dobânzii legale de la data efectuării plații și până la restituirea efectivă a sumei de bani.

În motivarea cererii a arătat reclamantul că a achiziționat din Germania autoturismul marca Audi A 6 cu norma de poluare E 4, pentru care a achitat in vederea înmatriculării in România taxa de prima înmatriculare, împrejurare ce înțelege să o dovedească cu fotocopia chitanței seria -, nr. -/27.02.2007 emisă de Trezoreria P, iar prin adresa nr. 5003/30.01.2009 P, a refuzat recunoașterea dreptului reclamantului la restituirea plații nedatorate, reclamantul a formulat plângere la DGFP P, care prin răspunsul cu nr. J/12149/27.02.2009 a precizat că își menține punctul de vedere exprimat de

Arată reclamantul că introducerea acestei taxe prin prev. art. 214 indice 1 cod fiscal, este neconstituționala, încălcând disp. art. 20 alin. 2 din Constituția României, taxă instituită încalcă disp. art. 90 par. din Tratatul Comunităților Europene care prevede că niciun stat membru nu poate aplica direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica direct sau indirect produselor naționale similare.

Prin întâmpinarea formulată pârâta a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând că taxa specială pentru autoturisme si autovehicule a fost introdusa in Codul Fiscal prin Legea 343/2006 cu aplicabilitate de la 1.01.2007 si se datorează cu ocazia primei înmatriculări in România potrivit art. 214 indice 1 si art. 2142, până la 31.12.2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei Euro 3, iar ulterior odată cu reașezarea metodologiei de calcul si eliminarea reglementarilor mai sus menționate, a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare.

Cu privire la prev. art. 90 alin. 1 din TCE, a apreciat pârâta că aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de prima înmatriculare urmează a fi plătita de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora la momentul primei înmatriculări in România, iar față de disp. art. 11 din OUG nr. 50/2008, reclamantul se poate adresa autorității fiscale competente in vederea restituirii taxei rezultate ca diferența intre suma achitata de acesta cu titlu de taxa speciala, si cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor OUG nr. 50/2008.

Prin sentința nr.265 din 28 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ II, a admis acțiunea formulata de reclamantul, împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice P, a obligat parata să restituie reclamantului contravaloarea taxei de prima înmatriculare achitată prin chitanța seria - nr. -din 27.02.2007, în cuantum de 5668 lei și dobânda legala de la data efectuării plații taxei si pana la restituirea efectiva a acesteia.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism m arca Audi A 6, norma de poluare E 4 din Germania, pentru care a achitat in România in vederea înmatriculării o taxa de prima înmatriculare in cuantum de 5668 lei, potrivit chitanței seria - nr. -/27.02.2007 emisă de Trezoreria P.

Reclamantul s-a adresat pentru restituirea taxei, iar prin adresa nr. 5003/30.01.2009, parata a refuzat aceasta invocând disp. art. 6 din HG nr. 686/24.06.2008 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, iar în urma acestui refuz reclamantul s-a adresat DGFP P, care prin adresa nr. J/12149/27.02.2009 a arătat că își menține punctul de vedere exprimat prin adresa nr. 5003/30.01.2009 emisă de P.

Tribunalul a constatat că poziția paratei de a refuza restituirea integrala a taxei de prima înmatriculare este nelegala, întrucât taxa speciala a fost introdusă prin Legea 343/2006, in Codul Fiscal, iar OUG nr. 110/2006 a limitat aceasta obligativitate doar pentru autoturismele si autovehiculele comerciale cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap si a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare si membrilor acestora, precum si a altor organizații si persoane străine cu statut diplomatic care își desfășoară activitatea în România.

Astfel, la momentul achitării taxei de prima înmatriculare contestată aceasta era reglementată de disp. art. 214/1 - 214/3 codul fiscal, precum si de pct. 31/1 - 31/2 din Normele Metodologice de aplicare a codului fiscal, aprobate prin HG 444/2004.

Tribunalul a mai reținut că dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunitarii Europene prevăd ca " nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare". Așadar, dispozițiile menționate limitează libertatea statelor membre, in materie fiscala, de a restricționa libera circulație a mărfurilor intre statele uniunii, prin interzicerea taxelor discriminatorii si protecționiste.

S-a apreciat de instanța de fond că dispozițiile precizate din Tratat se aplica in prezenta cauza, întrucât disp. art. 148 al.2 din Constituția României statuează ca prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, consacrând astfel supremația prevederilor comunitare fata de legislația interna, iar disp. alin 4 din articolul precizat prevăd ca autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinirea obligațiilor rezultate din principiul enunțat anterior.

Totodată tribunalul a reținut că taxa de prima înmatriculare reglementata in codul fiscal introduce un regim juridic discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeana in scopul reînmatriculării lor, in situația in care acestea au fost deja înmatriculate in tara de proveniența, fata de autovehiculele din România, pentru a căror reînmatriculare nu se datorează aceasta taxa.

Tribunalul a mai reținut că, începând cu data de 1.01.2007, prevederile art.90 (1) din Tratat fac parte din ordinea de drept interna din România, astfel ca trebuie sa fie aplicate in prezenta cauza,reclamantul a solicitat restabilirea drepturilor conferite de aceasta reglementare comunitara, care i-au fost încălcate de către autoritățile parate, prin aplicarea reglementarilor naționale din codul fiscal, menționate anterior, perceperea taxei de prima înmatriculare si încasarea acesteia l-au prejudiciat pe reclamant, care este îndreptățit să i se restituie taxa încasată, în cuantum de 5668 lei cum si dobânda legala aferenta acestei sume, de care reclamantul a fost lipsit in mod nelegal, din momentul achitării taxei si pana la data restituirii efective a acesteia.

De asemenea tribunalul înlăturat apărarea paratei conform căreia reclamantului trebuie sa ii fie restituita doar diferența dintre suma achitată cu titlu de taxa de prima înmatriculare si cuantumul rezultat din aplicarea OUG nr. 50/2008 (taxa de poluare), întrucât încasarea taxei speciale pentru autoturism si autovehicule s-a efectuat în mod nelegal în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008, o reglementare contrară dreptului comunitar neputând produce vreun efect juridic fără a se aduce atingere însăși fundamentelor Comunității Europene, iar dispozițiile OUG 50/2008 nu se pot aplica retroactiv, înainte de intrarea sa in vigoare (1.07.2008), întrucât, la aprecierea legalității taxei de prima înmatriculare, trebuie avute in vedere dispozițiile legale in vigoare la data achitării taxei, taxa fiind achitată cu mult înainte de adoptarea OUG 50/2008.

S-a concluzionat de tribunal că dispozițiile OUG 50/2008 nu sunt aplicabile raporturilor juridice fiscale create prin plata taxei de prima înmatriculare de către reclamant, raporturi juridice născute anterior intrării in vigoare a acestei ordonanțe de urgenta si cărora le sunt aplicabile exclusiv actele normative in vigoare la nașterea lor, impunându-se aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar - potrivi art. 148 din Constituția României, și restituirea integrală a taxelor încasate cu încălcarea dreptului comunitar, precum si acordarea unor despăgubiri pentru perioada in care sumele in cauza s-au aflat la dispoziția statului R, care nu este in drept să păstreze nimic din sumele încasate nelegal in întreaga perioada cuprinsă intre 1.01.2007 -30.06.2008.

De asemenea, tribunalul a apreciat că nu poate opera o compensare între sumele achitate anterior in contul bugetului statului - ca taxa de prima înmatriculare - si sumele care ar fi datorate in temeiul OUG 50/2008 la fondul de mediu, ca taxa de poluare, întrucât cele doua prelevări au naturi juridice diferite ( acciza, respectiv taxa de mediu ), si se fac venit la doua componente distincte ale sistemului bugetar ( bugetul de stat, respectiv bugetul fondului de mediu ), soluția propusă de art. 11 din OUG 50/2008 este nelegală si inaplicabila, întrucât statul R nu poate susține că este îndreptățit să păstreze o taxa sau o parte dintr-o taxa prelevată nelegal, si nu poate aplica retroactiv o norma juridică nici măcar pentru a determina ipotetic taxa care ar fi fost datorată.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice P, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie arătând în esență că în mod greșit a fost admisă acțiunea și dispusă restituirea taxei de primă înmatriculare deoarece cuantumul acestei taxe se calculează după formula prevăzută de art. 214/1 alin. 3 și se achită la organele fiscale teritoriale, care doar încasează taxa și nu emit nici un act administrativ și nici un titlu de creanță, care să materializeze taxa, că regimul taxei speciale pentru autoturisme a intrat în vigoare la data de 1.01.2007 și a înlocuit regimul accizelor prevăzut în codul fiscal, regim ce s-a aplicat până la data de 31.12.2006.

Arată recurenta că, potrivit art. 1-33 din Legea 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre statele membre, privind aderarea Bulgaria și România la Uniunea Europeană, legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar, în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competente alegerea formei și a mijloacelor și potrivit alin. 2 al. art. 148 din Constituția României se instituie supremația tratatelor constitutive ale, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, partea finală a art. 148 al. 2 din Constituție, prevăzând expres că prioritatea reglementărilor comunitare asupra dreptului intern se realizează cu respectarea prevederilor actului de aderare și obligația statului român, respectiv a organului competent - Parlamentul - de armonizare a legislației interne cu cea europeană, dispozițiile art. 90 al. 1 din Tratatul Comunităților Europene, nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii de autoturisme și nu suntem în prezența unui regim fiscal discriminatoriu.

A mai învederat recurenta că existența taxei de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru restituirea integrală a sumei reprezentând taxa de înmatriculare, aceasta cu atât mai mult cu cât potrivit dispozițiilor OUG 50/2008, privind taxa de poluare, se restituie pe baza procedurii stabilite pe baza Normelor Metodologice de aplicare a ordonanței, doar diferența dintre suma achitată de proprietarul autoturismului și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor ordonanței, solicitându-se admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea în parte a acțiunii.

Curtea examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a normelor legale incidente în cauză, art.304 și 3041pr.civ. constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

În anul 2007 reclamantul, a achiziționat un autoturism marca Audi 6 din Germania, pentru care a achitat în România ca taxă de primă înmatriculare suma de 5.668 lei, potrivit chitanței seria - nr.- din data de 27.02.2007, taxă specială ce a fost introdusă în Codul Fiscal art.2141,3prin Legea nr. 343/2006, fiind limitată în ceea ce privește obligativitatea plății sale prin nr.OUG 110/2006, numai pentru autoturismele și autovehiculele comerciale, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic ce își desfășoară activitatea în România. Această taxă este reglementată și de Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal art. 311,2, prevederi legale în baza cărora a fost calculată taxa de primă înmatriculare pentru autoturismul achiziționat de către reclamant.

Potrivit Legii nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de Aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, Statul Român și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originale ale comunității dinainte de aderare, astfel că dispozițiile din dreptul comunitar se aplică în mod direct, prioritar și imediat în ordinea juridică națională a fiecărui stat membru. În conformitate cu art.90 paragraful 1 din nici un stat membru nu poate aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele ce se aplică direct

sau indirect produselor naționale similare, această reglementare europeană are caracter obligatoriu și prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, principiu statuat de art.148 alin.2 din Constituția României. Astfel, instituirea și obligativitatea plății taxei speciale, prevăzută de Codul Fiscal numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și neînmatriculate în România este contrară dispozițiilor art.90 (1) din Tratat, iar urmare efectului direct și prioritar al dreptului comunitar se aplică în ordinea juridică a Statului Român aceste prevederi europene și nu cele ale art. 2141,3din Codul Fiscal, în mod corect concluzionându-se de instanța de fond că reclamantul nu datorează taxa specială de primă înmatriculare pentru autoturismul second-hand, achiziționat în 2007 dintr-un stat membru UE, prin plata acestei taxe i s-a cauzat un prejudiciu, pârâta fiind obligată să acopere paguba și folosul nerealizat, respectiv să restituie suma plătită cu titlu de taxă, cu dobânda legală prevăzută de art. 3 alin.3 din nr.OG 9/2000.

Motivul de recurs potrivit căruia, în prezent este în vigoare OUG nr. 50/2008 ce instituie procedura de restituire a diferenței dintre suma achitată de contribuabili în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008 și taxa de poluare, fiind prevăzută de legiuitor restituirea în parte a acestei taxe și nu integrală, Curtea constată că este nefondat, întrucât acest act normativ a intrat în vigoare la 01.07.2008, iar taxa de primă înmatriculare a cărei restituire s-a solicitat a fost achitată la 27 februarie 2007, prin emiterea acestei ordonanțe care s-a recunoscut caracterul nelegal al taxei de primă înmatriculare, urmare negocierilor purtate între Comisia Europeană și Guvernul României, pentru a se asigura respectarea normelor de drept comunitar, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.

De asemenea, Curtea constată că nu este fondat nici motivul potrivit căruia obligația de armonizare a legislație interne cu cea europeană revine Parlamentului și nu instanțelor judecătorești, întrucât în art. 148 alin.2 din Constituția României, s-a prevăzut în mod expres efectul prioritar, direct și imediat al dreptului comunitar în raport cu dreptul intern, reglementarea din Codul fiscal român este contrară dispozițiilor art. 90 alin.1 din Tratatul Uniunii Europene, întrucât se încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare, în condiții normale de concurență, instanțele fiind obligate să aplice în mod direct normele comunitare și nu pe cele interne, ce contravin acestora, nefiind necesară abrogarea normelor interne sau declararea lor ca neconstituționale, sens în care a statuat și CJCE în Cauza Simmenthal (1978).

Nici susținerea potrivit căreia taxa de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare nu este întemeiată, întrucât legislația comunitară prevede ca nivelul taxelor aplicate produselor comunitare să nu fie mai mare de cât cele ce se aplică direct sau indirect produselor interne similare, ori taxa de primă înmatriculare reglementată de art. 2141-3din Codul fiscal, se percepe numai pentru autoturismele și autovehiculele înmatriculate în celelalte state comunitare, neînmatriculate în România, o astfel de taxă nu este prevăzută pentru autoturismele autohtone produse și înmatriculate în statul român, încălcându-se deci, principiul liberei circulație a mărfurilor între statele comunitare, în condiții normale de concurență, reglementarea română fiind contrară art. 90 alin.1 din TCE.

Față de aceste considerente, Curtea constată că, în mod corect, Tribunalul Prahova, a concluzionat că, prin plata taxei de primă înmatriculare și prin refuzul restituirii acesteia, reclamantul a fost vătămat în drepturile sale, are interesul legitim de a cere repararea prejudiciului cauzat egal cu suma plătită cu titlu de taxă specială și a folosului nerealizat reprezentat de dobânda legală așa cum este reglementată de OG nr.9/2000, hotărârea recurată nu este afectată de nelegalitate sau netemeinicie, recursul nu este fondat, urmând ca în conformitate cu art. 312 alin.1 pr.civilă, să fie respins.

In temeiul art. 274 Cod procedură civilă va obliga recurenta la plata sumei de 1200 lei către intimat cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, în sarcina P se reține culpa procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE cu sediul în P,-, Cod poștal -, Județ împotriva sentinței nr.265 din 28.04.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în P,-,. 2.. 1, Cod poștal -, Județ

Obligă recurenta la plata sumei de 1200 lei către intimat cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 14 octombrie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Chirica Elena, Dinu Florentina Stoicescu Maria

- - - - - -

Grefier,

- -

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Red.

Tehnored. CMF

4 ex./20.10.2009

- - - Tribunal P

-

Președinte:Chirica Elena
Judecători:Chirica Elena, Dinu Florentina Stoicescu Maria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1308/2009. Curtea de Apel Ploiesti