Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1403/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1403
Ședința publică din 03 iulie 2009
PREȘEDINTE: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 2: Hîncu Cezar
JUDECĂTOR 3: Grosu Cristinel
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice - cu sediul în S,-, județul S,împotriva sentinței nr.490 din 19 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu reclamantul intimat cu sediul procedural ales la Direcția Generală a Finanțelor Publice
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S și reclamantul intimat .
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, luând act că nu s-au formulat cereri nu s-au invocat chestiuni prealabile și s-a solicitat judecarea în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, instanța constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare asupra recursului ce constituie obiectul prezentului dosar.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal la data de 13.02.2008 și înregistrată sub nr-, reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Sas olicitat obligarea acesteia din urmă la restituirea taxei de înmatriculare în cuantum de 1596 lei și a dobânzilor aferente de la data achitării și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că, în primul rând, în cursul anului 2007, achiziționat un autoturism Opel Astra, pentru a cărui înscriere în circulație a fost nevoit să achite la Trezoreria S suma de 1596 lei reprezentând taxa specială de primă înmatriculare, conform chitanței seria - nr. -/13.12.2007.
În al doilea rând, art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în temeiul căruia a fost percepută taxa reprezintă reglementări contrare normelor europene și nu pot fi aplicate, taxa percepută fiind nedatorată.
În al treilea rând, conform prevederilor art. 148 al. 2 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
În al patrulea rând, deși România este stat european, legislația sa fiind raliată normelor europene, Tratatul CE este încălcat, existând contradicție între art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din Legea nr. 571/2003 și art. 25, 28 și 90 din Tratatul CE.
Prin întâmpinarea formulată la termenul din 19.03.2009, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu motivarea că, în primul rând, reclamanta a solicitat restituirea taxei de poluare achitată cu chitanța seria - nr. -/13.12.2007.
În al doilea rând, prevederile art. 241 indice 1 din Legea nr. 571/2003, republicată, au fost abrogate prin intrarea în vigoare a OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule (art. 14 alin. 2).
În al treilea rând, în mod constant, se recunoaște, în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art. 90 alin. 1, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri nu sunt însă compatibile cu dreptul comunitar decât dacă urmăresc obiective compatibile cu dreptul comunitar cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința raporturilor provenind din statele membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot. Outkumpu, C - 213/96 hot. Nadasdi și C- 290/05).
În al patrulea rând, dacă există în mod vădit o incompatibilitate între normele comunitare și dispozițiile art. 214 indice 1 Cod fiscal și următoarele, aceasta nu se mai regăsește după abrogarea prevederilor din legislația națională, incidente până la data de 01 iulie 2008.
Prin sentința nr. 490 din 19 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea reclamantului, fiind obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 1.596 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare.
De asemenea, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 42 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În cursul anului 2007, reclamantul a achiziționat un autoturism Opel Astra, pentru a cărui înscriere în circulație i s-a solicitat să achite la Trezoreria S suma de 1596 lei reprezentând taxa specială de primă înmatriculare, conform chitanței seria - nr. -/13.12.2007.
Prin Legea nr.343/2006 s-a modificat Codul fiscal în sensul introducerii art.214 ind. 1 și 241 ind. 2, ce instituie obligația de plată a unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, cu ocazia primei înmatriculări în România.
Prin OUG50/ 2008, s-a reglementat cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, această ordonanță intrând în vigoare la data de 01.07.2008, astfel că pentru autoturismul menționat, fiind solicitată înmatricularea acestuia înainte de intrarea în vigoare a ordonanței menționate, sunt aplicabile dispozițiile legale privind taxa de primă înmatriculare și nu cele privitoare la taxa de poluare.
taxei speciale cu ocazia primei înmatriculări în România s-a efectuat fără a se proceda la emiterea unui titlu de creanță, fiind utilizată aplicația informatică prevăzută de Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr.418/2007 pentru aprobarea procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.
Instanța de fond a apreciat că această operațiune echivalează cu un act administrativ fiscal ce poate face obiectul contestării, chiar în condițiile în care nu este materializat printr-un înscris care să constituie titlu de creanță, interpretarea contrară fiind de natură a aduce atingere dreptului reclamantului de acces la o instanță reglementat de art.6 par.1 din Convenția pentru apărarea dreptului omului și libertăților fundamentale.
Reclamantul a invocat în cauză incidența art. 90 al.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, care stipulează că nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect, produselor menționate similare.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Saî nțeles să se apere invocând faptul că taxa specială de primă înmatriculare nu face parte din categoria impozitelor la care trimite textul art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art.90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană () un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art.25. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de în cauzele Air Industries, C-393/04 și C-41/05, C-313/05).
De remarcat însă că noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudența (hotărârea Haar, C-90/94, C-387/01), un sistem general de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Este evident că taxa specială ce se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România în temeiul art.214 ind. 1 Cod fiscal se circumscrie acestor definiții.
După cum în mod corect a arătat pârâta, se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al.1, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri nu sunt însă compatibile cu dreptul comunitar decât dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și C-290/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (hot.Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/, C-375/1995).
Așadar, este incidentă încălcarea art. 90 al.1 atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
În cauza de față, rezultă, din interpretarea art.214 ind. 2 din Codul fiscal, că taxa specială se aplică în cazul autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second-hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele second-hand înmatriculate deja în România.
Se realizează astfel, în mod indirect, o discriminare între autoturismele second - hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90.
Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza Costa/Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Astfel, s-a arătat în hotărârea dată în Cauza Simmenthal, C-106/77, că dreptul comunitar constituind parte integrantă, cu de prioritate, din ordinea juridică-aplicabilă pe teritoriul statelor membre, judecătorul național este ținut să aplice în limitele competenței sale dispozițiile dreptului comunitar, lăsând, în caz de nevoie, neaplicată, prin propria sa autoritate, orice dispoziție contrară din legislația națională, chiar posterioară, fără a fi necesară să ceară sau să aștepte eliminarea în prealabil a acesteia pe cale legislativă sau prin oricare alt procedeu constituțional.
Principiul supremației dreptului comunitar își găsește consacrarea la nivel constituțional, în dispozițiile art. 148 al. 2, conform cărora: "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare", în al.4 din același act stipulându-se că "Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)".
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Conform art. 11 alin. 2 din Legea nr.554/2004 "Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz".
Ori în speță reclamantul a achitat taxa de înmatriculare în data de13 decembrie 2007iar introducerea acțiunii în justiție este datată13 februarie2009,deci cu depășirea termenului prevăzut mai sus.
În aceste condiții,Curteaconstată că față de dispozițiile art. 11 alin. 2 din Legea nr.554/2004 cererea reclamantului apare ca tardiv formulată.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă,Curtea,constatând recursul întemeiat, îl va admite, iar în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va casa sentința contestată, urmând a respinge acțiunea ca tardiv formulată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, cu sediul în municipiul S, str. - - nr. 7, județul S, în calitate de mandatar al Ministerului Economiei și Finanțelor B,împotriva sentinței nr.490 din 19 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu reclamantul intimat cu sediul procedural ales la Direcția Generală a Finanțelor Publice
Casează sentința atacată și, în rejudecare, respinge acțiunea ca tardiv formulată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03 iulie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pentru judecător - -
aflat în concediu de odihnă, semnează
președintele instanței, conform
art. 261 alin. 2 Cod procedură civilă
Red. - -
Jud.fond:
Tehnoredact.
2 ex./09.07.2009
Președinte:Bratu IleanaJudecători:Bratu Ileana, Hîncu Cezar, Grosu Cristinel
