Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1433/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1433
Ședința publică de la 25 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul DGFP M în nume propriu și în numele ADMINISTRATIA FINANȚELOR PUBLICE Dr Tr S împotriva sentinței nr. 1879 din 29 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurenții pârâți DGFP M, Dr Tr S și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termenul legal și este scutit de taxa de timbru.
S-a referit că recurenții au a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art. 242 alin.2
Curtea, apreciind cauza în stare de judecată a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.1879 din 29.10.2008 Tribunalul Mehedințis -au respins excepțiile invocate de pârâtul DGFP M - Administrația Finanțelor Publice D T -
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtului DGFP M - Administrația Finanțelor Publice D T -
A fost anulată adresa nr.12193/10.06.2008 emisă de pârâtă.
Au fost obligați pârâții să restituie reclamantului 567 lei, sumă încasată cu titlu de taxă auto și autovehicule de primă înmatriculare în România precum și dobânda legală de la data plății taxei până la restituirea integrală.
În baza art.274 au fost obligate pârâtele la plata sumei de 4 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
La pronunțarea acestei sentințe, prima instanță a apreciat că prevederile art.2141Cod fiscal sunt de natură să înfrângă reglementările art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, care reglementează obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect, pentru produsele naționale similare.
Tribunalul a arătat în sentința pronunțată că, prin instituirea taxei de primă înmatriculare, conform art.2141Cod fiscal, România a stabilit indirect impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, explicându-se în acest sens că, în cazul autoturismelor second hand, deja înmatriculate în România, nu se percepe taxa de primă înmatriculare de la noul cumpărător.
În baza art.148 din Constituția României, care instituie preeminența dreptului comunitar în raport cu legislația națională, prima instanță a înlăturat prevederile din legislația internă, care nesocoteau normele Tratatului Uniunii Europene, tratat care are caracter obligatoriu între statele membre.
S-a mai precizat de către prima instanță că, din modul de redactare al art.2141Cod fiscal, nu rezultă că taxa de primă înmatriculare ar fi o taxă de mediu, ci dimpotrivă rezultă că aceasta este taxă fiscală.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta DGFP M în numele și pentru D Tr.S, tribunalul a reținut că este neântemeiată întrucât întreaga motivare făcută de pârâtă, vizează fondul pricinii și nu excepția invocată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGFP M în nume propriu și în numele ADMINISTRATIA FINANȚELOR PUBLICE Dr. Tr. S, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului recurenta a arătat că instanța de fond a interpretat eronat raportul dedus judecății precum și actele normative incidente în materia taxei auto pentru prima înmatriculare.
Recursul este fondat și va fi admis, reținându-se următoarele aspecte:
Potrivit art. 90 din Tratatul " Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție."
Dispozițiile comunitare citate anterior, urmărind să elimine restricțiile de orice natură în calea liberei circulații a mărfurilor în spațiul comunitar, interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară, precum și regimurile de protecție împotriva produselor concurente, ca parte constitutivă dintr-un sistem general de impozite percepute în cazul produselor importate și a celor care provin de pe piața internă.
Art. 90, deși interzice impozitarea discriminatorie și protectivă pentru produsele naționale, nu afectează însă suveranitatea fiscală a statelor membre.
Potrivit art.214/1 alin. 1 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, astfel cum a fost modificat prin Legea 343/2006 "intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea în România", iar potrivit art. 214/2 "taxele speciale se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România".
Reclamantul a achiziționat un autoturism, care nu a mai fost înmatriculat în România și nici într-un alt stat membru al Comunității Europene.
Situația de fapt rezultă din factura fiscală, certificatul de înmatriculare și cartea de identitate atașate la dosar, autoturismul achiziționat de reclamant, fiind fabricat în anul 2007 nu a fost înmatriculat anterior în nici un alt stat membru al Uniunii Europene, prima înmatriculare a acestuia fiind efectuată pe teritoriul României.
Ca atare, fiind vorba de o taxă stabilită în limitele suveranității fiscale a României, ce se percepe fără discriminare tuturor autoturismelor noi, înmatriculate pentru prima dată în România, fără a mai fi fost vreodată înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, taxa specială de înmatriculare prevăzută de disp. art. 214/1 Cod fiscal, nu contravine în situația concretă din speța de față dispozițiilor art. 90 din, nefiind încălcat principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața internă și produselor importate din statele membre ale Uniunii Europene.
În cazul plății taxei de primă înmatriculare pentru autovehiculele noi, ce se înmatriculează pentru prima dată, nu există discriminare în sensul art. 90 din Tratat, deoarece conform legislației naționale sunt supuse taxei de primă înmatriculare atât autovehiculele importate din alte țări membre al Comunității, cât și cele produse pe teritoriul României.
Astfel fiind în situația perceperii taxei de primă înmatriculare pentru autoturismele noi, nu se poate reține existența unei încălcări a legislației comunitare, așa încât greșit prima instanță a admis acțiunea.
Față de aceste aspecte de fapt și de drept, Curtea apreciază fondat recursul declarat de pârâtă, va modifica sentința și va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta DGFP M în nume propriu și în numele ADMINISTRATIA FINANȚELOR PUBLICE Dr. Tr. S împotriva sentinței nr. 1879 din 29 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Martie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red jud.-
Tehnored SI 2 ex./08.04.2009
Jud fond A
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Gabriel Viziru, Carmen Ilie