Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1470/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - pretenții -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALA, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1470

Ședința publică din 1 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Hîncu Cezar

JUDECĂTOR 2: Grosu Cristinel

JUDECĂTOR 3: Surdu Oana

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul domiciliat în municipiul B,-,. B,. 17, județul B,împotriva sentinței nr. 637 din 27 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani- secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.

La apelul nominal a lipsit recurentul și pârâții intimați Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând că reclamantul recurent nu a făcut dovada timbrării recursului cu suma de 2 lei taxa judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, deși fost înștiințat în acest sens, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare, rămas în pronunțare cu privire la excepția netimbrării recursului.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, sub nr-, la data de 10.04.2009 reclamantul a chemat în judecată pârâtul STATUL ROMÂN -, și Direcția Generală a Finanțelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâții să fie obligați să restituie reclamantului taxa de poluare în sumă de 3093 lei ( cu chitanța din 08.12.2008 )sumă actualizată cu indicele de inflație și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiuni reclamantul arată că a cumpărat un autoturism și a fost obligat să plătească suma de 3093 lei taxă de poluare, însă această taxă încălcă prev. art. 28 din Tratatului Uniunii Europene.

Reclamantul a considerat că taxa de poluare a unui autovehicul importat dintr-o țară membră este discriminatorie, E arătând că sunt interzise toate restricțiile la import precum și toate măsurile cu efect echivalent.

De asemenea Curtea Europeană de Justiție a lămurit sensul acestor noțiuni iar potrivit art. 10 din Tratatul Uniunii Europene, autoritățile statale au obligația de a lua toată măsurile destinate executării dreptului comunitar.

Prinsentința nr. 637 din 27.05.2009, Tribunalul Botoșaniarespins ca nefondată acțiunea formulată de reclamant.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Taxa de poluare achitată de reclamant, este o taxă care se constituie venit la bugetul de stat și se varsă în contul instituțiilor finanțelor publice, dovada achitării taxei fiind unul din înscrisurile necesare înscrierii autovehiculului în circulație.

Această taxă a fost stabilită în baza elementelor de calcul prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.

Potrivit art. 28 din în statele membre sunt interzise restricțiile cantitate la import precum și orice alte măsuri cu caracter echivalent, art. 90 din același tratat stabilindu-se că nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.

Curtea Europeană de Justiție a interpretat în sens foarte larg noțiunea de taxe cu efect echivalent, apreciind că acestea sunt orice taxe de ordin financiar indiferent de cât de mică este suma, indiferent de nume și metode percepute în mod unilateral, pentru mărfuri de proveniență internă sau externă ca urmare a faptului că acestea traversează granița, chiar dacă aceste taxe nu sunt colectate în beneficiul statului, nu au natură discriminatorie sau protecționistă, iar produsul taxat nu se află în competiție cu produsele fabricate pe plan intern.

Curtea Europeană de Justiție a admis însă, că statele au libertatea să taxeze cum doresc autovehiculele ce circulă pe drumurile lor publice dacă acest sistem de taxare nu intră sub incidența art. 90 din adică respectă condiția de a nu fi discriminatorie.

De asemenea, Curtea a lăsat o largă marjă de apreciere statelor membre în ceea ce privește măsurile necesare pentru protecția mediului.

De observat că taxa de poluare este obligatorie la prima înmatriculare în circulație în România a autoturismelor noi sau second - hand.

Fiind aplicată atât autoturismelor achiziționate din România (indiferent de producător) cât și celor achiziționate din spațiul european, taxa de poluare nu are caracterul unei taxe echivalente la import, astfel că nu încalcă disp. art. 28 și 90 din

Pornind de la faptul că această taxă se achită numai la prima înmatriculare pe teritoriul României, că nu se mai percepe ulterior în cazul transmiterii proprietății autovehiculului și că se restituie valoarea reziduală a taxei dacă autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național, se poate considera că această taxă privește autoturismele din momentul în care acestea devin surse de poluare. În acest context, taxa de poluare nu este de cât aplicarea principiului "poluatorul plătește", principiul reținut în dreptul comunitar.

Pe de altă parte, este de remarcat că taxa de primă înmatriculare, sub denumiri diferite, se percepe în aproape toate statele Uniunii Europene, și se calculează în funcție de valoarea reală a autovehiculului (Polonia), prețul facturat (Austria), procent din prețul mașinii (Finlanda) sau taxă fixă (în Spania).

Împotriva acestei sentința a promovat recurs reclamantul, pe care însă nu l-a timbrat cu suma de 2 lei taxa judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, deși a fost citat cu această mențiune.

Potrivit art. 20 al. 1 din Legea nr. 146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat, până cel târziu la primul termen de judecată, sancțiunea neachitării lor fiind prevăzută în alin. 3 al aceluiași text de lege, respectiv anularea cererii.

În speță reclamantul a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru legal datorată ( fila 17) și cum nu a plătit-o, recursul va fi anulat ca netimbrat.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE,

Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantul domiciliat în municipiul B,-,. B,. 17, județul B,împotriva sentinței nr. 637 din 27 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani- secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 1 octombrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud. fond.

Tehnored.

Ex. 2/6.10.2009

Președinte:Hîncu Cezar
Judecători:Hîncu Cezar, Grosu Cristinel, Surdu Oana

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1470/2009. Curtea de Apel Suceava