Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 151/2010. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr-- pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.151
Ședința publică din 28 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Năstasi Dorina
JUDECĂTOR 2: Ududec Elena
JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela
Grefier - -
Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat de reclamantul, cu domiciliul ales la. av. din S,-, -.1,.B,.1, jud. S, împotriva sentințeinr. 1609 din 08 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția comercială de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice S și Administrația Fondului pentru Mediu
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, după care, se constată la dosar, dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei, conform chitanțelor anexate (filele 13-15)și timbre judiciare mobile în sumă de 0,6 lei, depuse de reclamantul recurent, precum și o cerere formulată de acesta prin care solicită a se da aplicabilitate disp. art. 242, pct. 2 Cod procedură civilă.
Luând act că reclamantul recurent a solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, trece la soluționarea acestuia.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția Comercială de contencios administrativ și fiscal sub nr- din data de 05 mai 2009, reclamantul a chemat în judecată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S - Administrația Finanțelor Publice S solicitând restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în cuantum de 4.933 lei, la care se adaugă dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în primul rând, că a achiziționat din Spania un autoturism second-hand, marca Peugeot 406 1.9, pentru a cărui înmatriculare în România a fost nevoit să plătească suma de 4.933 lei, cu titlu de taxă de poluare, pe care a achitat-o la Trezoreria S cu chitanța seria - nr. - din 05.03.2009.
În al doilea rând, taxa de poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008, fiind astfel abrogate dispozițiile art. 214 alin. 1-214 alin. 3 din Codul fiscal. Astfel, potrivit nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(l)-M(3) și N(l)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul Ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art. 3).
În al treilea rând, prin modul în care este reglementată, taxa de poluare diminuează sau încearcă să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind practic orientați din punct de vedere fiscal spre achiziționarea de autovehicule second-hand deja înmatriculate în România, iar ca urmare a adoptării OUG nr. 218/2008 prin care s-a modificat OUG nr.50/2008, intenția legiuitorului de a influența alegerea consumatorilor a devenit și mai evidentă, înlăturându-se taxa de poluare pentru autoturismele noi, Euro 4, cu capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cm3, fiind de notorietate că în România sunt produse autoturisme cu aceste caracteristici, care se înmatriculează pentru prima dată în România în perioada 15.12.2008 - 31.12.2009, consumatorii fiind în acest mod direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second-hand care a fost deja înmatriculat în România.
În al patrulea rând, art. 90 par. 1 din Tratatul constitutiv al Uniunii Europene prevede că "nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale interne."
În al cincilea rând, a invocat principiul supremației dreptului comunitar, prevăzut și de art. 148 din Constituție. Prin decizia /Enel, s-a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre statuându-se că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național.
S-a stabilit de jurisprudența Curții de Justiție Europene că, judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
În al șaselea rând, prevederile OUG nr. 50/2008 sunt discriminatorii. Conform Hotărârii în cauza Weigel obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenite din alte state membre.
Prevederile OUG nr. 50/2008 sunt destinate să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în speță Spania, favorizând astfel
vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și, mai recent vânzarea autoturismelor noi produse în România, ceea ce este inadmisibil, deoarece se încearcă influențarea alegerii consumatorului (, hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Co- srl delle finanze dello Stato-în speță, taxă menită să descurajeze importul de banane în Italia).
Pârâta, legal citată, a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu motivare că, în primul rând, taxa a fost achitată în temeiul dispozițiilor nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, act normativ în vigoare începând cu data de 01.07.2008, ce a abrogat prevederile art.2141-2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal și care stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule,în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
În al doilea rând, nu există incompatibilitate între normele comunitare și dispozițiile G nr. 50/2008, taxa de poluare instituită prin acest act normativ respectând exigențele art. 90.
La același termenul de judecată din 18 iunie 2009, pârâta a formulat în temeiul art. 60 și următoarele Cod procedură civilă o cerere de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu B pentru ca în situația în care acțiunea reclamatului va fi admisă să se dispună obligarea chematului în garanție la restituirea către acesta a sumei de 4933 lei reprezentând taxă de poluare, cu motivarea că doar calculul și încasarea taxei se efectuează de către autoritatea fiscală competentă, taxa constituind în fapt venit la bugetul fondului pentru Mediu, iar nu la bugetul de stat, fiind gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu și invocând în acest sens dispozițiile art. 3 alin. 5,6, 7, 8 din Hotărârea nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008.
Prin încheierea de ședință din data de 18 iunie 2009, instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de chemată în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu
Legal citat, chemata în garanție a formulat în întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant.
În primul rând, referitor la excepția invocată a arătat că în raport de prevederile art. 9 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, acțiunea reclamatului este doar o critică de neconstituționalitate a prevederilor OUG 50/2008, fără alte argumente, motiv pentru care acțiunea ar trebui respinsă ca inadmisibilă, pentru că nu poate avea ca obiect principal constatarea neconstituționalității unei legi sau ordonanțe a Guvernului.
Problema inadmisibilității acțiunii se poate pune și sub aspectul că reclamantul nu atacă un act administrativ sau un act administrativ fiscal, nici un răspuns la o plângere prealabilă /contestație administrativă sau un refuz nejustificat. De asemenea, obiectul acțiunii formulate de reclamant nu se încadrează în nici una in situațiile prevăzute de art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
În al doilea rând, pe fondul cauzei, în forma publicată în aprilie 2008, OUG nr. 50/2008 stabilește, prin prevederile sale, măsuri care corespund pe deplin prevederilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal.
Câtă vreme, chiar Comisia Europeană a recunoscut că această taxă de poluare corespunde normelor comunitare, consideră că nu pot fi reținute susținerile reclamantului potrivit cărora prin instituirea acestei taxe "se constituie o discriminare a regimului fiscal și că această taxă contravine dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene".
Prinsentința nr. 1609 din 8 octombrie 2009 Tribunalul Suceavaa espins excepția inadmisibilității invocată de chemata în garanție, Administrația Fondului pentru Mediu B, a respins acțiunea formulată de reclamantul și a respins cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, formulată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S - Administrația Finanțelor Publice ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în primul rând, referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de chematul în garanție, prin întâmpinare, instanța a constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, excepția nu este dată, atât timp cât, în conformitate cu dispozițiile art.1 din Legea nr.554/2004, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".
Mai mult chiar, în speță, taxa de poluare percepută de către stat, deși nu este concretizată printr-un act administrativ poate fi asimilată "despăgubirilor" reglementat de art.18 din legea nr.554/2004.
În al doilea rând, conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art.90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană () un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art. 25. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de în cauzele Air Industries, C-393/04 și C-41/05, C-313/05).
De remarcat însă că noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudența (hotărârea Haar, C-90/94, Weigel, C-387/01), un sistem general de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
S-a reținut de Curtea de Justiție a Comunităților Europene prin hotărârea pronunțată în cauza, C-313/05, că o acciză care se aplică tuturor autoturismelor în temeiul primei lor înmatriculări pe teritoriul unui stat membru, iar nu în temeiul faptului că trec frontiera, nu constituie o taxă vamală la import și nici o taxă cu efect echivalent în înțelesul art. 25, ci intră în sfera regimului general intern de impozitare a mărfurilor și trebuie, ca urmare, analizată în raport cu art. 90.
În ceea ce privește compatibilitatea taxei de poluare cu prevederile art. 90 din Tratat, se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art. 90 alin.1, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri sunt compatibile cu dreptul comunitar dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și C-290/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (hot.Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/, C-375/1995).
Așadar, este incidentă încălcarea art.90 alin.1 atunci când impozitul aplicat produsului importat și C aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
În cauza de față, rezultă din interpretarea nr.OUG 50/2008 că taxa de poluare se aplică în cazul autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second-hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele second-hand înmatriculate deja în România.
Nu se realizează însă o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și acestea, în condițiile în care valoarea taxei de poluare nu depășește valoarea taxei reziduale încorporate în valoarea vehiculelor similare deja înmatriculate (hotărârea, C-313/05).
Pe de altă parte, este de remarcat că taxa de primă înmatriculare sub denumiri diferite se percepe în aproape toate statele Uniunii Europene și se calculează în funcție de valoarea reală a autovehiculului (Polonia), prețul facturat (Austria), procent din prețul mașinii (Finlanda) sau taxă fixă (în Spania).
Din acest punct de vedere taxa astfel percepută nu este discriminatorie întrucât privește numai prima înmatriculare, indiferent de proveniență, numărul de eventuale revânzări pe teritoriul României.
În al treilea rând, în ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, instanța a constatat că această cerere nu este întemeiată având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.60 Cod procedură civilă, neexistând nici un temei în baza căruia aceasta ar avea obligația de a garanta sau despăgubi Direcția Generală a Finanțelor Publice S, în cazul în care acesta ar fi obligată la plata sumelor reprezentând taxă de poluare, motiv pentru care a respins cererea de chemare în garanție.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului său, recurentul arată că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile art. 90 din, în sensul că s-a recunoscut de către jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru diferite produse, chiar similare în sensul acestui articol, excluzându-se doar ipoteza că produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale, în sensul excluderii efectelor discriminatorii.
Se poate aprecia că întrucât art. 4 lit. a din nr.OUG 50/2002 prevede obligația de plată a taxei pentru prima înmatriculare a unui autovehicul în România, acest text de lege contravine normelor comunitare cu toate că aparent acesta ar avea în vedere toate categoriile de autovehicule.
În fine, recurentul mai arată că taxa la care se referă nr.OUG 50/2008 și a cărei diferență ar urma să fie restituită este contrară disp. art. 90 din, astfel că nu poate fi supusă restituirii doar o parte din taxa de înmatriculare atâta timp cât întreaga taxă contravine dreptului comunitar.
Recursul care, în drept, se încadrează conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, este întemeiat.
Atât prin cererea introductivă de instanță cât și prin recursul ce face obiectul prezentei cauze, recurentul a reclamat incompatibilitatea dreptului național, OUG nr. 50/2008 cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 90 alin. 1.
Se cuvine pentru început să stabilim locul pe care dispozițiile art. 90 alin. 1 îl ocupă în sistemul prevăzut de Tratat. Iar acesta este, în opinia unanimă a literaturii de specialitate, acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Așadar, dacă art. 23 stabilește faptul că sunt interzise, în relațiile dintre statele membre, taxele vamale la import și export și a oricăror taxe cu efect echivalent, art. 90 alin. 1 interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C-41/05 Industries, par.55 "art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre".
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa de poluare introdusă prin dispozițiile OUG nr. 50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.
Iar această analiză nu poate să înceapă decât de la a observa că, verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, așa cum afirmă Curtea Europeană de Justiție în cauza C-290/2005, Nadasdi și C-333/2005, " o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru înainte de intrarea în vigoare a legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente". Și nu este inutil de observat că această hotărâre a Curții a fost pronunțată la cererea unei instanțe din Ungaria, țară care, la data intrării în UE, se afla în aceeași poziție ca și România, aceea de a nu fi avut anterior o taxă de primă înmatriculare (sau echivalentă), așa încât valoarea reziduală a acesteia să fie inclusă în prețul autoturismelor aflate în circulație cu care intră în concurență autoturismele second-hand nou importate (acestea din urmă fiind dezavantajate prin faptul că includ valoarea reziduală a taxei, având teoretic un preț mai ridicat).
Prin urmare, caracterul discriminatoriu al dispozițiilor OUG nr. 50/2008 poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România și cu privire la care s-a perceput taxa de poluare, iar nu cu privire la autovehiculele înmatriculate în România înainte de 01.01.2007 și nici cu privire la autovehiculele înmatriculate în perioada 01.01.2007 - 01.07.2008, supuse taxei de primă înmatriculare.
În cadrul acestei analize trebuie de precizat că, la data la care reclamantul achitat taxa de poluare, erau în vigoare prevederile art. III din OUG nr. 218/2008 care dispun că "autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilorOrdonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008."
Printre argumentele care au stat la baza adoptării acestei măsuri legislative se află protejarea pieței interne prin " păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar un loc de muncă în industria constructoare reprezintă patru locuri de muncă în industria furnizoare", așa cum rezultă din preambulul OUG nr. 218/2008.
De asemenea, scopul protejării pieței interne de autovehicule rezultă implicit din faptul că în România, piața este dominată de producătorii autovehiculelor ale căror caracteristici tehnice permit scutirea de la plata taxei de poluare.
În această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislația românească, se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi.
În conformitate cu jurisprudența constată a Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale.
În urma cerinței de "primă înmatriculare" toate mașinile noi, înmatriculate în perioada 15.12.2008- 31.12.2009, care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare.
Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare, care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată, și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supune unei taxe substanțiale.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că actuala formă de reglementare națională a taxei de poluare, conform căreia taxa se suspendă pentru anumite autovehicule, însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, încalcă dispozițiile art. 90 alin. 1 din Tratatul CE.
De altfel, cu aceeași argumentare, Comisia Europeană a transmis României o "scrisoare de somare" ca primă etapă a procedurii de încălcare dreptului comunitar prevăzută de art. 226 din Tratatul CE.
Jurisprudența Curții de Justiție Europene - cauza /Enel (1964) - stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a- lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare în fața dreptului național.
De asemenea, în cazul, a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituționale.
Având în vedere acestea, Curtea, în baza art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul și va modifica sentința recurată în sensul admiterii acțiunii.
Cum, potrivit art. 1 din OUG nr. 50/2008, taxa de poluare a fost încasată de pârât și virată la bugetul Fondului pentru Mediu, fiind gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu, Curtea, în baza art. 60 Cod procedură civilă, va admite și cererea de chemare în garanție, în sensul că Administrația Fondului pentru Mediu va pune la dispoziția pârâtei suma datorată reclamantului.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul, cu domiciliul ales la. av. din S,-, -.1,.B,.1, jud. S, împotriva sentințeinr. 1609 din 08 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția comercială de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice S și Administrația Fondului pentru Mediu
Modifică în parte sentința nr. 1609 din 08.10.2009 a Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal și în consecință,
Admite acțiunea.
Admite cererea de chemare în garanție.
Obligă pârâta S să restituie reclamantului, suma de 4933 lei, reprezentând taxă de poluare și dobânda legală calculată până la data achitării efective.
Obligă chemarea în garanție Administrației Fondului pentru Mediu B să pună la dispoziția S, suma încasată.
Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 60 lei cheltuieli de judecată din ambele instanțe. Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.fond:
Tehnoredact.
03.02.2010/2 ex.
Președinte:Năstasi DorinaJudecători:Năstasi Dorina, Ududec Elena, Rață Gabriela
